Farmec va obţine, azi sau mâine, aprobare pentru producţia de biocide; săptămâna viitoare începe şi producţia de măşti (ministru)

O serie de producători români doresc să-şi modifice sau să achiziţioneze linii de producţie de măşti şi combinezoane sanitare, iar săptămâna viitoare ar putea începe producţia la cel puţin unul dintre aceştia, şi, de asemenea, cel mai mare producător de cosmetice, Farmec Cluj, va începe producţia de biocide, a declarat marţi ministrul Economiei, Virgil Popescu. […]

Continue Reading

CNAS anunță noi reglementări privind acordarea serviciilor medicale şi tratamentelor pe perioada stării de urgenţă

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate precizează că, în perioada stării de urgenţă, vor fi aplicate o serie de modificări ale prevederilor legale referitoare la modul de acordare şi decontare a serviciilor medicale şi farmaceutice. Potrivit unui comunicat al CNAS, serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 şi complicaţiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul […]

Continue Reading

UNIFARM va distribui în această săptămână 10.000 de teste pentru diagnosticare moleculară către centrele de boli infecţioase

Un număr de 1.524 de teste pentru diagnosticare moleculară a COVID-19 există în prezent în cele 7 centre de boli infecţioase care au capacitate de diagnostic şi testare din Bucureşti (2 unităţi sanitare), Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Constanţa şi Craiova, precizează Grupul de Comunicare Strategică. Potrivit sursei citate, la acestea se adaugă 10.000 de teste pentru diagnosticare […]

Continue Reading

Starea de urgenţă în Sănătate: Personal angajat fără concurs, pe durată determinată de şase luni

În structurile Ministerului Afacerilor Interne, în unităţile sanitare şi în serviciile de asistenţă socială se pot angaja fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de 6 luni, personal contractual medical, personal auxiliar, farmacişti, personal de laborator şi alte categorii de personal contractual necesare, potrivit decretului privind instituirea stării de urgenţă. Pe perioada stării de urgenţă, […]

Continue Reading

Raportul de gardă se va face online la Institutul ”Marius Nasta”

Raportul de gardă la Institutul de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” se va face online, a anunţat managerul unităţii medicale, Beatrice Mahler.“Este important ca toate spitalele să funcţioneze în această perioadă. Trebuie să evităm intrarea acestora în carantină, iar activitatea Institutului ‘Marius Nasta’ trebuie să se desfăşoare în permanenţă. Aceasta înseamnă că trebuie să fim responsabili cu noi, noi între […]

Continue Reading

4 lucruri despre Coronavirus pe care trebuie să le știe bolnavii de cancer

Societatea pentru Leucemie și Limfom monitorizează îndeaproape focarul de coronavirus (COVID-19), care a avut originea în China și se răspândește în alte țări de pe glob. Ca organizație pentru sănătate, una dintre cele mai înalte priorități ale noastre este bunăstarea pacienților pe care îi deservim – mai ales că mulți pacienți cu cancer de sânge […]

Continue Reading

ÎN ATENȚIA PERSOANELOR FIZICE ASIGURATE PENTRU CONCEDII SI INDEMNIZATII

Recomandari privind plata contributiei de 1% in cazul persoanelor fizice asigurate pentru concedii si indemnizatii În vederea limitării răspândirii virusului COVID-19 la nivelul Municipiului București, recomandăm persoanelor fizice asigurate la concedii medicale să achite prin ordin de plată contribuția de 1% din venitul ales înscris în contractul de asigurare. Plata contribuției se face în contul RO56TREZ70026A212500XXXX Beneficiar […]

Continue Reading

Reglementări privind acordarea serviciilor medicale și tratamentelor pe perioada stării de urgență

Pe perioada stării de urgență, vor fi aplicate o serie de modificări ale prevederilor legale referitoare la modul de acordare și decontare a serviciilor medicale și farmaceutice, după cum urmează:  serviciile medicale pentru tratarea cazurilor COVID-19 și complicațiile acestora se acordă tuturor persoanelor aflate pe teritoriul României și se suportă din bugetul Fondului Național Unic […]

Continue Reading

Decizia nr. 1/16.03.2020 emisă de Comisia Electorală Centrală privind amânarea alegerilor

Luând act de Ordinul Ministerului Sănătății nr. 13828/13.03.2020 privind instrucțiuni pentru suspendarea activităților colective a personalului, Comisia Electorală Centrală întrunită în ședința din data de 13.03.2020 decide: 1.- Amânarea pentru o perioadă de 30 de zile a organizării turului II al alegerilor membrilor în organele de conducere ale Colegiului Medicilor din România. Pentru a fi […]

Continue Reading

Monitorizare stocuri de teste pentru diagnosticare moleculară

Ministerul Sănătății monitorizează în permanență situația stocurilor de teste pentru diagnosticare moleculară (Real Time PCR) existente la nivel național. Astfel, în prezent există un număr de 1.524 teste pentru diagnosticare moleculară în cele 7 centre de boli infecțioase care au capacitate de diagnostic și testare din București (2 unități sanitare), Cluj Napoca, Iași, Timișoara, Constanța […]

Continue Reading