Serviciile medicale paraclinice pot fi acordate oriunde în ţară, în baza biletului de trimitere

Executivul a aprobat o Hotărâre de Guvern conform căreia, începând cu data de 1 decembrie 2020, asiguraţii pot beneficia de analize de laborator şi investigaţii medicale paraclinice pe întreg teritoriul României, fără a mai condiţiona acordarea acestor servicii doar de către furnizorii de servicii medicale paraclinice care se află în relaţie contractuală cu aceeaşi casă […]

Continue Reading

Premieră medicală – Intervenție de implantare de stent aortic la un pacient diagnosticat cu Coarctație de aortă

În cursul săptămânii trecute, în Spitalul Universitar de Urgenta Militar Central „Dr. Carol Davila” s-a efectuat, în premieră, o intervenție de implantare de stent aortic la un pacient diagnosticat cu Coarctație de aortă – stenozare (îngustare) a lumenului aortic, localizată de obicei la nivel istmic, imediat sub originea arterei subclaviei stângi, care poate fi localizată […]

Continue Reading

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase ”Sf.Parascheva” din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a fost condamnată, alături de soţul său, la închisoare cu suspendare într-un dosar de luare de mită.

Prin decizia pronunţată vineri de magistraţii Curţii de Apel Iaşi, într-un dosar de luare de mită din 2015, se menţine decizia din primă instanţă privind condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare, însă majorează durata pedepsei complementare şi durata termenului de supraveghere. De asemenea, acesteia i se interzice exercitarea dreptului de a ocupa funcţia […]

Continue Reading

Definitiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19) Actualizare 18.11.2020

Caz suspect Orice persoană cu debut brusc de febră ȘI tuseSAUOrice persoană cu debut brusc al ORICĂROR 3 SAU MAI MULTE dintre următoarelesemne și simptome:febră, tuse, astenie, cefalee, mialgii, dureri în gât, coriză, dispnee, anorexie / grețuri /vărsături, diaree, status mental alterat, debut recent de anosmie (pierderea mirosului)sau ageuzie (pierderea gustului) in absența unei cauze […]

Continue Reading

Propuneri modificări ale Contractului de furnizare a serviciilor de monitorizare a stării de sănătate a persoanelor prevăzute la art. 8 alin. (3^1) din Legea nr. 136/2020, privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătății publice în situații de risc epidemiologic și biologic, prevăzute de către OUG 180

Reprezentanții Colegiului Medicilor din România (CMR), împreună cu reprezentantul Societății Naționale de Medicină a Familie, au avut o întâlnire cu Ministrul Sănătății, Dr. Nelu Tătaru. Din partea Colegiului Medicilor din România, la întâlnire au fost prezenți președintele CMR, Prof. Dr. Daniel Coriu și Dr. Valeria Herdea, medic de familie, vicepreședintele CMR Departamentul Economico – Social. […]

Continue Reading

Propunere reglementare extindere competențe pentru personalul care îngrijește pacienți infectați cu SARS-CoV-2, pe fondul unor resurse medicale limitate, inclusiv resurse umane

Reprezentanți din conducerea Colegiului Medicilor din România au avut astăzi o întâlnire cu Ministrul Sănătății, dr. Nelu Tătaru. Prof. dr. Daniel Coriu, președintele Colegiului Medicilor din România, a înaintat Ministerului Sănătății o propunere de adoptare prin Ordonanță de Urgență a unor reglementări în domeniul sanitar, cu referirestrictă la asigurarea resurselor de personal medical și la […]

Continue Reading

Prioritățile Colegiului Medicilor din România în mandatul noii conduceri

Îmbunătățirea și dezvoltarea relației cu membrii CMR, modernizarea activității instituției, poziția medicului în societate și reechilibrarea relației de încredere medic-pacient – principalele coordonate ale direcțiilor de acțiune Colegiul Medicilor din România (CMR), organizația care reprezintă aproximativ 55.000 de medici din România, și-a stabilit direcțiile prioritare de acțiune în mandatul noului Birou Executiv, condus de prof. […]

Continue Reading

Organizarea concursului de intrare în Rezidențiat în domeniile medicină, medicină dentară și farmacie a intrat în linie dreaptă.

Concursul va avea loc în data de 15 noiembrie 2020 și se va desfășura în cele 6 centre universitare tradiționale: București, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Târgu Mureș și Timișoara, dar în condiții speciale, impuse de contextul epidemiologic actual. În sesiunea din 2020, se înregistrează un număr record de candidați, respectiv 11.948 (6396 medicină, 3008 medicină dentară, […]

Continue Reading

Briefing de presă susținut de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern din 12 noiembrie 2020.

Referitor la ordonanța care a fost, cum am zis, în primă lectură, ordonanța prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenți ai facultăților de medicină, medicilor rezidenți, indiferent de anul de pregătire în rezidențiat, pe durata situației cu care ne confruntăm cu SARS-CoV-2, astfel încât ei să poată să lucreze sub supraveghere în spitale […]

Continue Reading

Societatea Română de Hipertensiune Arterială vă invită să participați la Congresul pe care îl organizează la fiecare 2 ani, începand cu anul 2012.

Cea de-a VI-a ediție a Congresului Societății Române de Hipertensiune Arterială se va desfăşura, în zilele de 19-21 noiembrie, în premieră ONLINE !   Dorim ca temele pe care le-am inclus în programul acestei manifestări să reprezinte un suport cât mai util pentru activitatea clinică a medicilor implicați în îngrijirea pacienților cu hipertensiune arterială. Ne […]

Continue Reading