Ministerul Sanatatii
Ordin nr. 1529 din 2010
Recomandări Societatea Românã de ATI (SRATI) 2009
Daniela Ionescu, Calin Mitre, Dan Corneci, Dorel Săndesc, A. Răduţ, E. Gurămare
Importanţa recomandărilor Regurgitarea pasivă a conţinutului gastric şi aspirarea acestuia în plămâni poate fi urmată de producerea pneumoniei de aspiraţie, afecţiune grevată de o mortalitate ridicată, al cărui tratament este costisitor şi de lungă durată. Incidenţa acestui fenomen în perioada perianstezică este raportată la 0,7-5/ 10 000 anestezii (1). Severitatea şi letalitatea afecţiunii cresc drastic în cazul unui pH acid (pH< 2,5) şi a aspirării unui volum peste 30 ml. Aspirarea particulelor solide din conţinutul gastric este urmată de obstruarea căilor aeriene cu calibru egal cu dimensinea particulelor şi producerea unor atelectazii consecutive (2). Regurgitarea conţinutului gastric se produce în condiţiile în care sfincterul gastro-esofagian nu mai funcţionează normal şi atunci când presiunea intra-abdominală (şi implicit cea intragastrică) depăşeşte presiunea de închidere a sfincterului gastro-esofagian (cardiei). Situaţiile fiziologice sau patologice care predispun la regurgitare sunt: diabetul ( se pierde controlul sfincterului esofagian inferior datorită neuropatiei), obezitatea, hernia hiatală,sarcina, existenţa maselor abdominale care cresc presiunea intra-abdominală, traumatismele şi administrarea opioidelor în scop analgetic, poziţia Trendelenburg sau de litotripsie. Pentru ca să aibă loc aspirarea conţinutului gastric în plămâni trebuie însă ca reflexele de protecţie ale căii aeriene să fie deprimate sau absente, acest lucru producându-se în situaţiile în care este alterată sau se pierde starea de conştienţă, ca în cazul inducţiei anesteziei sau a tuturor afecţiunilor însoţite de alterarea conştienţei (come, AVC, intoxicaţii, stop cardiac etc.). Riscul regurgitării şi aspirării conţinutului unui stomac plin în condiţiile anesteziei a condus la recomandarea postului preanestezic ori de câte ori este posibil înaintea unei intervenţii chirurgicale. Acest risc a dus totodată şi la formularea recomandărilor de conduită anestezică în cazul pacienţilor socotiţi “cu stomac plin”, recomandări elaborate de societăţi profesionale sau de specialişti în domeniu. În cele ce urmează redăm principalele gesturi care trebuie respectate în cazul anesteziei la pacientul cu stomac plin, aşa cum rezultă din datele din literatură în momentul de fată. Menţionăm că aceste recomandări sunt orientative şi nu au caracter de argument juridic. Mai mult aceste recomandări se pot modifica în timp odată cu apariţia unor studii în literatura de specialitate care să justifice modificarea sau cu apariţia unor substanţe cu calităţi superioare care să îndeplinească dezideratele impuse de recomandări.
Scopul recomandărilor Scopul elaborării acestor recomandări este conştientizarea anesteziştilor şi a medicilor specialişti în urgenţe asupra seriozităţii cu care trebuie abordată această problemă din cauza riscurilor pe care le presupune, informarea anestezistului asupra paşilor care trebuie parcurşi în contextul anesteziei la pacientul considerat cu stomac plin, precum şi asupra potenţialelor complicaţii care pot apare pe parcursul acesteia. Ne-am propus de asemenea actualizarea cunoştinţelor referitoare la acest subiect pe baza evidenţelor din literatură cunoscut fiind faptul că studii serioase apărute în literatură pot modifica uneori conduita anestezică în direcţia creşterii gradului de siguranţă pentru pacient.
Metodologia de elaborare Metodologia de elaborare a presupus ca prim pas formarea unui grup de lucru care să studieze literatura dedicată acestui subiect şi apărută în ultimii ani. Grupul de lucru ales a inclus profesori şi conferenţiari universitari, personalităţi cu experienă şi publicaţii în domeniu, dar şi tineri rezidenţi în ideea deprinderii cunoştinţelor şi metodologiei de elaborare. Grupul de lucru a fost constituit de: Conf. Dr. D. Ionescu, Conf. Dr. C. Mitre, Sef Lucr. Dr. D. Corneci, Prof. Dr. D. Săndesc, Dr. A. Răduţ, Dr. E. Gurămare. Grupul de lucru a făcut revista literaturii în domeniu, selectând acele studii publicate de colective prestigioase, studii efectuate pe un număr mare de pacienţi şi protocoalele unor societăţi în domeniu. S-au elaborat astfel recomandările grupului de lucru referitoare la anestezia la pacientul cu stomac plin, care au fost analizate de toţi membrii grupului de lucru (seniori) care şi-au exprimat consensul sau observaţiile. Recomandările finale au întrunit consensul tuturor membrilor grupului de lucru şi au ţinut cont de observaţiile acestora.
Observaţiile grupului de lucru Suntem datori să informăm utilizatorii acestor recomandări că ele au valoare ştiinţifică şi nu au puterea şi rolul de argumente sau instrumente juridice. Mai mult aceste recomandări trebuie actualizate periodic (aşa cum de altfel se procedează în literatura internaţională în domeniu) în baza studiilor care apar ulterior în literatură, ceea ce face posibilă modificarea nivelului de evidenţă al unor recomandări. Ca în cazul tuturor recomandărilor, acestea nu vor putea fi folosite în toate cazurile fără excepţie.La decizia de a le respecta sau nu, clinicianul va ţine cont de protocoalele locale, experienţa personală şi condiţia pacientului. NB. Elaborarea recomandărilor nu a implicat nici un ajutor financiar de la companiile producătoare de medicamente sau cooperarea cu acestea.
Recomandările grupului de lucru referitoare la anestezia pacientului cu stomac plin Postul preanestezic Având în vedere gravitatea aspiraţiei pulmonare a conţinutului gastric, se impune respectarea postului anestezic ori de câte ori acest lucru este posibil. Acesta este obligatoriu pentru pacienţii operaţi electiv. La pacienţii operaţi în urgenţă perioada de post preoperator este dictată de gravitatea urgenţei chirurgicale. Nu trebuie uitat că în urgenţă, chiar dacă se respectă intervalul de post preoperator, pacientul poate fi considerat cu stomac plin din cauza afecţiunii de bază: distensie abdominală, durere şi administare de opioizi etc. Pe de altă parte, chiar dacă se respectă durata postului, unii pacienţi operaţi electiv vor fi consideraţi cu stomac plin: pacienţii obezi, cei cu hernie hiatală, pacienţii cu neuropatie diabetică etc. Durata postului s-a redus în prezent la 2 h pentru lichide clare şi la 6 h pentru alimente solide (3,4) atât pentru adulţi cât şi pentru copii. La copii, în plus se va putea administra lapte matern până la 4 h preoperator, iar laptele din formule sau laptele de vacă se va considera similar alimentelor solide (4). Referitor la natura alimentelor ingurgitate trebuie precizate următoarele: – administrarea de apă sau ceai până la 2 h înaintea intervenţiei creşte
satisfacţia pacientului şi ameliorează evoluţia postoperatorie. Mai mult, administrarea de lichide dulci până la acelaşi interval diminuează stresul perioperator, evoluţia glicemiei şi nu determină creşterea cantităţii de suc gastric (5,6,7); – ceaiul sau cafeaua sunt considerate de unele protocoale similar lichidelor clare (4); alte protocoale includ cafeaua la alimente; – ceaiul / cafeaua cu lapte sunt considerate în categoria alimentelor solide; – guma de mestecat nu va fi permisă pacientului în ziua intervenţiei (4); – bomboanele şi alte dulciuri se vor considera alimente solide.
Identificarea pacienţilor cu risc de aspiraţie Orice pacient operat în urgenţă va fi considerat cu risc de aspiraţie. Dintre pacienţii operaţi electiv,vor fi consideraţi cu potenţial risc de aspiraţie cei la care există risc de reflux mecanic datorat presiunii intra-abdominale crescute sau refluxului, precum şi cei cu disfuncţii ale sfincterului esofagian inferior.Astfel pacienţii cu: – obezitate – reflux gastroesofagian, hernie hiatală – poziţie de litotomie pe masa de operaţie (şi LMA) – neuropatie diabetică – tratamente cu opioide, nicotină, antidepresive trciclice, beta-agonişti, anticolinergice vor fi consideraţi cu potenţial risc de aspiraţie (4,6).
Măsuri pentru diminuarea acidităţii şi volumului secreţiei gastrice În ceea ce priveşte realizarea acestui deziderat se pune problema: A – care sunt cele mai eficiente substanţe? B – care este timing-ul optim pentru atingerea acestei eficienţe maxime? C -care sunt asocierile de substanţe care să realizeze ambele deziderate?
A. La această întrebare răspunsul este relativ uşor de dat având în vedere că cele mai eficiente şi mai studiate substanţe sunt antagoniştii H2 şi inhibitorii de pompă protonică (IPP) (8,9,10). Ambele categorii de substanţe reduc volumul sucului gastric cu cel puţin 11 ml, iar pH-ul creşte cu 2,3-3,4 unitati (4). Dintre antagoniştii H2 disponibili în România, famotidina şi ranitidina (i.v.) au făcut obiectul celor mai multe studii. Unele dintre acestea au demonstrat că efectul famotidinei este mai pronunţat decât cel al ranitidinei, atât din punctul de vedere al pH-ului cât şi al volumului sucului gastric (11) şi că administrarea unei singure substanţe are acelaşi efect ca şi asocierea mai multora (12). În cazul IPP, rabeprazolul, lansoprazolul şi omeprazolul au fost cele mai studiate substanţe (6,8,9,10) fără ca să existe până în prezent o concluzie fermă privind eficienţa comparativă a acestor substanţe.. B. Concluziile studiilor sunt acelea că aceste substanţe au eficienţă maximă dacă sunt administrate în 2 doze, în noaptea dinaintea şi în dimineaţa intervenţiei. Dacă totuşi ele trebuie administrate numai înaintea intervenţiei atunci cele mai eficiente sunt rabeprazolul şi lansoprazolul. Omeprazolul trebuie administrat în seara dinaintea intervenţiei pentru o eficienţă maximă în ceea ce priveşte riscul de aspiraţie. Menţiuni ale grupului de lucru. Majoritatea acestor studii s-au făcut pe pacienţi operaţi electiv şi puţine s-au concentrat asupra pacienţilor operaţi în urgenţă,fapt care poate duce la rezultate diferite faţă de cele menţionate mai sus. Apreciem că sunt necesare în continuare studii pe grupuri mai largi de pacienţi operaţi în urgenţă pentru ca cele enunţate mai sus să aibă un grad de evidenţă mai mare. Mai menţionăm că rezultatele obţinute în cazul profilaxiei aspiraţiei pulmonare nu se aplică în cazul tratamentului bolii ulceroase,când IPP sunt de departe substanţele de elecţie. C. Asocierea metoclopramid/famotidină/citrat sau metoclopramid/IPP/citrat pare să confere o secreţie gastrică cu pH semnificativ crescut şi volum semnificativ scăzut (13). Concluzia grupului de lucru.La pacienţii operaţi în urgenţă ca şi la cei operaţi electiv dar socotiţi cu risc pentru regurgitare şi aspiraţie pe lângă postul preanestezic (dacă este posibil) se va administa pregătirea preoperatorie cu anti H2/IPP ± citrat (30 ml) + metoclopramid cu aproximativ 2 h preoperator.
Măsuri pentru reducerea volumului gastric. Sonda de aspiraţie naso-gastrică (SNG) În toate situaţiile de stomac plin,înaintea inducţiei anestezice se va plasa SNG. Aceasta va fi menţinută şi în cursul inducţiei anestezice şi ulterior pe durata anesteziei (6,14,15,16), deoarece s-a demonstrat ca prezenţa acesteia nu afectează calitatea manevrei Sellick şi nu creşte riscul de regurgitare în cursul inducţiei. Mai mult există păreri conform cărora prezenţa SNG asigură posibilitatea evacuării lichidelor care au tendinţa de a regurgita din stomac, micşorând astfel presiunea exercitată asupra sfincterului esofagian inferior.
Anestezia la pacientul cu stomac plin Inducţia Pregătirea sălii de operaţie Se verifică aparatul de anestezie şi se aşează la îndemână, se verifică 2 lame de laringoscop şi 2 sonde traheale de dimensiuni diferite, bujia şi aspiratorul care trebuie să asigure o presiune negativă până la 100 KPa ( 760 mmHg) pentru a putea aspira lichidele vâscoase sau în cantitate mare. Se verifică etanşeitatea circuitului de aspiraţie şi dacă este posibil se pregăteşte şi un aspirator de rezervă. Se verifică targa sau masa de operaţie pentru a fi siguri că acestea permit aşezarea rapidă a pacientului în poziţie Trendelenburg în cazul în care regurgitează. Se pregătesc substanţele anestezice necesare.
Poziţia pe masa de operatie Pacientul va fi aşezat pe masa de operaţie în poziţie anti-Trendelenburg (cu capul uşor ridicat) pentru a preveni pasiv regurgitarea lichidelor gastrice datorită efectului gravitaţional şi reducerii presiunii intragastrice (17,18). În plus poziţia anti-Trendelenburg contribuie la scăderea presiunii intracraniane şi intraoculare la acei pacienţi la care acest lucru este indicat (19). Se practică abordul venos periferic, dacă nu a fost în prealabil practicat, deşi în majoritatea covârşitoare a cazurilor pacienţii din urgenţă sunt supuşi unei pregătiri preoperatorii minime fie în UPU, fie în secţiile de chirurgie. Monitorizarea este cea standard impusă de condiţia pacientului (ECG, SpO2, TA, PVC, CO2 etc.) şi nu face obiectul recomandărilor de faţă.
Pre-oxigenarea Preoxigenarea are rolul de a crea un rezervor de oxigen pulmonar care să asigure nevoile organismului pe perioada inducţiei, cât pacientul nu este intubat şi ventilat. Preoxigenarea se va face cu O2 100% 3-5 min,cu masca ţinută etanş pe faţa pacientului (după ce acesta a expirat profund) şi debitmetrul deschis la 6-8l/min. Dacă balonul circuitului devine umflat excesiv sau creşte presiunea din circuit, se poate deschide valva circuitului la 30 cm H2O (20). În cursul inducţiei şi al instalării efectului relaxantului neuro-muscular pacientul nu se va ventila. În acele situaţii în care se apreciază că situaţia acestuia se poate deteriora în absenţa ventilaţiei, pacientul va putea fi ventilat cu volume mici până în momentul efectuării laringoscopiei.
Inducţia anestezică Se face prin administrarea agenţilor de inducţie adecvaţi fiecărui pacient dar care trebuie să aibă acţiune rapidă. Pentru alegerea agentului de inducţie nu există recomandări speciale; acesta va fi selectat de către fiecare anestezist în funcţie de patologia fiecărui pacient, de starea sa în momentul inducţei şi de experienţa clinică a anestezistului. În principiu se va alege una dintre substanţele care vor fi pe scurt prezentate mai jos.
Atropina În prezent se admite că atropina trebuie să fie pregătită şi se administrează în pre-inducţie în următoarele situaţii: – copii 0-8 ani la care în inducţie se foloseşte suxametoniu – adulţi şi adolescenţi dacă există o bradicardie exprimată de fond sau dacă se administrează doze multiple de suxametoniu în condiţiile unei intubaţii dificile.
Opioidele În prezent există mai multe păreri în favoarea folosirii opioizilor în inducţia la pacientul cu stomac plin, având în vedere că atenuează creşterile TA şi ale FC determinate de IOT, la fel ca şi creşterile PIC la pacienţii neurochirurgicali (21,22). În plus, s-a demonstrat că utilizarea opioizilor nu modifică tonusul sfincterului esofagian inferior şi poate ameliora condiţiile de intubaţie (21).
Etomidatul Doza de inducţie este de 0,2 — 0,3 mg/kg. Este probabil agentul de elecţie pentru majoritatea pacienţilor cu traumatisme, cardiaci, hipovolemici etc. Această substanţă determină pe lângă un profil cardiovascular favorabil, un efect cerebroprotector şi scade metabolismul cerebral fără a reduce presiunea de perfuzie cerebrală. Dintre efectele secundare, cele mai importante sunt hipotensiunea în cazul pacienţilor hipovolemici şi supresia suprarenalei (23).
Thiopentalul Doza de inducţie este de 2-4 mg/kg. Thiopentalul atenuează creşterea TA şi FC produse în cursul IOT în condiţiile în care (la pacienţii cu traumatisme cerebrale) scade fluxul cerebral, metabolismul şi consumul cerebral de oxigen, fără a creşte PIC. Astfel thiopentalul este ideal la pacienţii cu PIC crescută, normovolemici şi/sau hipertensivi. Aceastà substanţă nu va fi utilizată la pacienţii cu hipotensiune şi/sau hipovolemie. Poate determina eliberarea de histamină (23).
Propofol Doza standard este l,5-2 mg/kg. Are aproximativ acelaşi profil cardiovascular şi cerebral ca şi thiopentalul. Acţiunea sa se produce uşor mai lent decât cea a thiopentalului, dar diferenţa de timp este fără semnificaţie clinică. Aboleşte în schimb reflexele laringiene şi determină bronhodilataţie. Nu se va folosi la pacienţii cu hipovolemie şi/sau hipotensiune (23).
Ketamina Doza de inducţie este de 1-2 mg/kg. Ketamina are efecte stimulante cardiovasculare, determină creşterea TA şi a FC. Are efect bronhodilatator şi nu determină depresie respiratorie. Această substanţă poate determina creşterea PIC, deşi susţinătorii substanţei afirmă că această creştere este atenuată, ca efect fiziopatologic, de absenţa hipotensiunii. Ketamina se va folosi în special în prespital, la pacienţii cu status astmaticus şi cei cu instabilitate hemodinamică şi şoc. Nu este recomandată la pacienţii cu PIC crescută, boală coronariană, stenoză aortică. În cazul folosirii ketaminei, se mai recomandă (deşi nu toţi autorii sunt de acord) asocierea acesteia cu doze mici de benzodiazepine pentru evitarea efectelor psihomimetice (23).
Benzodiazepinele Datorită debutului relativ prelungit al acţiunii comparativ cu cel al agenţilor mai sus menţionaţi, benzodiazepinele nu sunt recomandate pentru inducţia cu secvenţă rapidă.
Recomandarea grupului de lucru. Selectarea agentului de inducţie se va face pe baze clince, ţinând cont de starea pacientului, de afecţiunile sale co-existente precum şi de experienţa şi judecata clinică a anestezistului. Este important ca agentul de inducţie ales să aibă un debut de acţiune rapid şi să afecteze cât mai puţin hemodinamica pacientului. În cazul în care se presupune o afectare hemodinamică, substanţele vasoconstrictoare vor trebui pregătite în prealabil.
Manevra Sellick (presiunea pe cricoid) Manevra Sellick este o practică standard în inducţia cu secvenţă rapidă de peste 48 de ani. Rolul acesteia este de a comprima esofagul între cricoid şi coloana cervicală şi de a împiedica astfel ajungerea lichidelor regurgitate în faringe şi apoi în calea aeriană (24,25,26). Presiunea pe cricoid creşte tonusul sfincterului esofagian superior (24,25,26).
Unele cercetări apărute în ultimii ani au demonstrat inutilitatea acestei manevre în prevenirea aspiraţiei,datorată aplicării adesea incorecte (poziţia degetelor în cursul compesiunii,forţa compresiunii,etc), faptului că nu comprimă eficient esofagul şi faptului că poate fi însoţită de unele complicaţii (27, 28). Contra-argumentele la aceste afirmaţii au apărut tot recent şi susţin faptul că de fapt,în cursul manevrei Sellick,se comprimă hipofaringele (postcricoidian) care se comportă de fapt ca o structură anatomică separată,ce împiedică regurgitarea prin comprimarea esofagului,poziţia acestuia nefiind de fapt importantă în cursul inducţiei (18,29,30).
Recomandările grupului de lucru. Având în vedere argumentele din literatură apreciem că manevra Sellick este indicată în cursul inducţiei cu secvenţă rapidă la pacienţii cu risc de aspiraţie. Manevra se va aplica respectând următoarele reguli: – ajutorul care practică manopera trebuie instruit în acest sens – manevra se va practica progresiv de când pacientul începe să adoarmă, forţa de aplicare fiind maximă atunci când pacientul a adormit – forţa maximă cu care se apasă este de 40 N (1kg = 10N). Această forţă se va putea menţine mai mult de 2-3 min dacă braţul este in extensie,de aceea se recomandă ca dacă intubaţia durează mai mult de 2-3 min braţele să se plaseze în extensie (6, 32). – în cursul apăsării se va menţine cricoidul în poziţie mediană. Poziţia corectă este către cranial şi posterior – postero – cranial – în raport cu pacientul. Dacă în cursul inducţiei ventilaţia pacientului devine necesară, atunci direcţia de apăsare este exclusiv posterior (6,31,33). – apăsarea încetează atunci când pacientul este intubat, balonaşul sondei este umflat şi intubaţia corectă este confirmată. – contraindicaţiile manevrei: leziunile de coloană cervicală, voma activă.
Masca laringiană. Locul LMA în inducţia cu secvenţă rapidă LMA îşi are locul în cadrul inducţiei cu secvenţă rapidă în cazul intubaţiei dificile. Nu trebuie însă pierdut din vedere că LMA scade tonusul sfincterului esofagian inferior, favorizând regurgitarea (34,35) şi că plasarea LMA nu etanşeizează calea aeriană faţă de riscul aspiraţiei, cel puţin în varianta clasică. Anestezia superficială şi plasarea incorectă a LMA favorizează refluxul în cazul anesteziilor pentru proceduri superficiale de elecţie în respiraţie spontană, la pacienţii cu risc. În schimb LMA poate asigura ventilaţia în cazul IOT dificile, poate permite etanşeizarea căii aeriene (în varianta Pro-seal) (36,37) şi poate permite IOT prin introducerea unei sonde OT prin LMA (38,39).
Relaxantele musculare pentru inducţia cu secvenţă rapidă Până în urmă cu câţiva ani curara de elecţie în cazul inducţiei cu secvenţă rapidă era succinilcolina. Apariţia pe piaţă a rocuroniumului a creat o alternativă de luat în seamă la inducţia cu secvenţă rapidă.
Succinilcolina Doza standard este 1— l,5 mg/kg. Succinilcolina este un agent depolarizant cu debut rapid al acţiunii şi o durată scurtă de acţiune (6 — l2 min). În cursul fasciculaţiilor se poate produce o creştere a PIC, a presiunii intraoculare şi intragastrice (fără a se relaxa sfincterul esofagian inferior). Avantajele folosirii succinilcolinei constau în acţiunea rapidă şi de scurtă durată (în cazul unei intubaţii dificile). Dezavantajele sunt constituite de efectele secundare: – stimularea muscarinică; – hiperpotasemia; – spasmul maseterian; – fasciculaţiile; -declanşarea hipertermiei maligne în asociere cu anestezicele inhalatorii; – creşterea PIC, a presiunii intraoculare şi intragastrice; – badicardia (în special la a doua doză). În aceste condiţii, succinilcolina nu se va putea folosi sau se va folosi cu precauţie în caz de: – hiperkaliemie; – sindrom de strivire; – rabdomioliză; – leziuni de glob ocular; – arsuri; – pacienţii suspecţi de hipertermie malignă, deficit sau reducerea activităţii pseudo- colinesterazei (afecţiuni hepatice, cancer, agenţi citotoxici, sarcina etc.); – pacienţi cu sindrom de denervare. Cu toate aceste dezavantaje, succinilcolina va continua să fie standardul în ceea ce priveşte curare de elecţie în inducţia cu secvenţă rapidă.
Rocuroniul Rocuroniul este un miorelaxant non-depolarizant cu debut al acţiunii uşor mai lent, dar cu durată de acţiune mai lungă decât a succinilcolinei, fapt care constituie un dezavantaj în cazul intubaţiilor dificile. În schimb rocuroniul nu are efectele secundare ale succinilcolinei şi se poate folosi în situaţiile în care aceasta este contraindicată. În ultimii ani au existat numeroase comparaţii în literatură între rocuroniu şi succinilcolină din punct de vedere al condiţiilor de intubaţie oferite şi al efectelor secundare (40-47). Concluzia celor mai multe studii este că nu există diferenţe semnificative între condiţiile de intubaţie oferite de cele două substanţe, în special dacă la rocuroniu se adaugă efectele propofolului folosit ca agent de inducţie. Doza de intubaţie în cazul inducţiei cu secvenţă rapidă este de 0,9-1,2 mg/ kg. Cu această doză efectul clinic se instalează în 60-90 sec. Un alt inconvenient al rocuroniului în cazul inducţiei cu secvenţă rapidă era durata lungă de acţiune, care l-ar fi contraindicat în cazul pacienţilor cu intubaţie dificilă. Din acest punct de vedere, apariţia sugammadexului a anulat acest neajuns, oferind psibilitatea reversării rapide a blocului în cazul unei IOT dificile.
Recomandarea grupului de lucru. Alegerea curarei – succinilcolină sau rocuroniu- pentru intubaţia pacientului cu stomac plin se va face în funcţie de situaţia pacientului, experienţa şi judecata clinică a anestezistului şi de posibilităţile de reversare a blocului neuro-muscular în cazul unei intubaţii dificile neprevăzute.
Trezirea din anestezie Deşi nu comportă diferenţe majore faţă de o trezire ,,clasică”, la trezirea unui pacient cu risc de regurgitare trebuie luate următoarele precauţii: – înainte de trezire, stomacul pacientului trebuie aspirat prin intermediul sondei nasogastrice, înainte ca aceasta să fie suprimată sau înainte de trezirea cu SNG lasată pe loc; – pacientul se va detuba numai când este complet treaz şi reflexele de protecţie ale căii aeriene sunt complet reluate. Apariţia reflexului de tuse sau screamăt nu garantează protecţia căii aeriene faţă de regurgitare şi adesea pacientul poate fi detubat periculos de precoce în prezenţa acestor semne pentru ca regurgitarea să apară ulterior detubării. – poziţia în care se aşează pacientul după trezire este din nou subiect de dezbatere. Se recomandă fie poziţia culcat în decubit lateral, fie poziţia în semişezând. Nu este recomandatà poziţia în decubit dorsal şi cu pacientul la orizontală. Probabil că cea mai corectă abordare este aceea în care optăm pentru una din cele două poziţii în funciţe de pacient şi patologie (ex. un pacient obez, normotensiv se va aşeza în semişezând etc.).
Anestezia regională la pacientul cu stomac plin Ori de câte ori este posibil se va prefera anestezia regională la pacientul cu risc de aspiraţie şi regurgitare. Astfel blocurile nervoase şi anestezia regională sunt de elecţie în ortopedie dar şi în alte domenii chirugicale care se pretează la acest tip de anestezie. Nu trebuie însă uitat că în cazul pacienţilor hipovolemici sau instabili hemodinamic, anestezia regională poate precipita prăbuşirea TA cu consecinţe grave pentru pacient. Recomandările grupului de lucru. Ori de câte ori este posibil la pacientul cu risc de regurgitare se va prefera anestezia regională. Alegerea acesteia se va face însă ţinând cont de afecţiunea pacientului,afecţiunile coexistente, experienţa clinică a anestezistului şi eventuale protocoale locale.
BIBLIOGRAFIE
1. Olsson GL, Hallen B, Hambraeus-Jonzon K. Aspiration during anaesthesia: a computer-aided study of 185 358 anaesthetics. Acta Anaesthesiol Scand 1986; 30: 84–92. 2. Cephas M. Anaesthesia for the patient with a full stomach.Update in anesthesia 1994. 3. Benington S, Severn A. Preventing aspiration and regurgitation. Anaesth Int Care Med 2007; 8:368-72. 4. RCN. Clinical practice guidelines. Preoperative fasting in adults and children. A RCN guideline for multidisciplinary team.2005.Disponibil la: http://www.rcn.org.uk/__data/assets/pdf_file/0009/78678/002800. pdf 5. Nygren J, Thorell A, Ljungqvist O. Are there any benefits from minimizing fasting and optimization of nutrition and fluid management for patients undergoing day surgery? Curr Opin Anesthesiol 2007; 20:540-544. 6. Ng A, Smith G. Gastroesophageal reflux and aspiration of gastric contents in anesthetic practice. Anesth Analg 2001; 93:494-513. 7. Brady M, Kinn S, Stuart P. Preoperative fasting for adults to prevent perioperative complications. Cochrane Database of Systematic Reviews 2003, Issue 4. Art. No.: CD004423. DOI: 10.1002/14651858. CD004423. 8. Nishina K, Mikawa K, Maekawa N, et al. A comparison of lansoprazole, omeprazole and ranitidine for reducing preoperative gastric secretion in adult patients undergoing elective surgery. Anesth Analg 1996; 82: 832–6. 9. Escolano F, Castano J, Lopez R, et al. Effects of omeprezole, ranitidine, famotidine and placebo on gastric secretion in patients undergoing elective surgery. Br J Anaesth 1992; 69: 404–6. 10. Nishina K, Mikawa K, Takao Y, et al. A comparison of rabeprazole, lansoprazole and ranitidine for improving preoperative gastric fluid property in adults undergoing elective surgery. Anesth Analg 2000; 90: 717–21. 11. Kulkarni PN, Batra YK, Wig J. Effects of different combinations of H2 receptor antagonist with gastrokinetic drugs on gastric fluid pH and volume in children–a comparative study. Int J Pharmacol Ther 1997; 35: 561–4. 12. Maltby JR, Elliott RH, Warnell I, et al. Gastric fluid volume and pH in elective surgical patients: triple prophylaxis is not superior to ranitidine alone. Can J Anaesth 1990; 37: 650–5. 13. Stuart JC, Kan AF, Rowbottom SJ, et al. Acid aspiration prophylaxis for emergency caesarean section. Anaesthesia 1996; 51: 415–21. 14. Vanner RG, Pryle BJ. Regurgitation and oesophageal rupture with cricoid pressure: a cadaver study. Anaesthesia 1992; 47: 732–5. 15. Salem MR, Joseph NJ, Heyman HJ, et al. Cricoid compression is effective in obliterating the esophageal lumen in the presence of a nasogastric tube. Anesthesiology 1985; 63: 443–6. 16. Sinclair RCF, Luxton MC. Rapid sequence induction. Continuing Education in Anaesthesia, Critical Care & Pain 2005 5(2):45-48; doi:10.1093/bjaceaccp/mki016. 17. www.aagbi.org.AAGBI Safety guideline pre-hospital anaesthesia 2009.
18. Ovassapian A, Salem MR. Sellick’s maneuver: to do or not do. Anesth Analg 2009; 109:1360-1362. 19. Dixon BJ, Dixon JB, Carden YR, et al. Preoxygenation is more effective in the 25 degrees head-up position than in the spine position in the severely obese patient:a randomized controlled study. Anesthesiology 2005; 102:1110-5. 20. Baraka AS, Taha SK, El-Katib MF, et al. Oxygenation using tidal volumes breathing after maximal exhalation. Anesth Analg 2003; 97:1533-55. 21. Abou-Arab MH, Heier T, Caldwell JE. Dose of alfentanil needed to obtain optimal intubation conditions during rapid-sequence induction of anaesthesia with thiopentone and rocuronium. Br J Anaesth 2007; 98:604–10. 22. Lavazais S, Debaene B. Choice of the hypnotic and the opioid for rapid-sequence induction. Eur J Anaesthesiol 2001; 23:66–70. 23. Ionescu D. Agenţii anestezici intravenoşi. In Ionescu D (sub red) Anestezia totală intravenoasă, Academic Pres Cluj-Napoca 2007, p.51-137. 24. Lawes EG, Campbell I, Mercer D. Inflation pressure, gastric insufflation and rapid sequence induction. Br J Anaesth 1987; 59: 315–8. 25. Asai T, Barclay K, McBeth C, Vaughan RS. Cricoid pressure applied after placement of the laryngeal mask prevents gastric insufflation but inhibits ventilation. Br J Anaesth 1996; 76: 772–6. 26. Vanner RG, O’Dwyer JP, Pryle BJ, Reynolds F. Upper oesophageal sphincter pressure and the effect of cricoid pressure. Anaesthesia 1992; 47: 95–100. 27. Brimacombe JR, Berry AM. Cricoid pressure. Can J Anaesth 1997; 44: 414–25. 28. Lerman J. On cricoid pressure: May force be with you. Anesth Analg 2009; 109:1363-66. 29. Rice MJ, Mancusso AA, Gibbs C, Morey TE, Gravenstein N, Deitte LA. Cricoid pressure results in compression of the postcricoid hypopharynx; the esophageal position is irrelevant. Anesth Analg 2009; 109:1546-52. 30. Tran DO. The correct position of the head and neck for rapid sequence induction. Anesthesiology 1987;67:861. 31. Hartsilver EL, Vanner RG. Airway obstruction with cricoid pressure. Anaesthesia 2000; 55: 208–11. 32. Meek T, Vincent A, Duggan JE. Cricoid pressure: can protective force be sustained? Br J Anaesth 1998; 80: 672–4. 33. Vanner RG, Clarke P, Moore WJ, Raftery S. The effect of cricoid pressure and neck support on the view at laryngoscopy. Anaesthesia 1997; 52: 896–900. 34. Akhtar TM, Street MK. Risk of aspiration with the laryngeal masks. Br J Anaesth 1994; 72: 447–50. 35. Skinner HJ, Ho BYM, Mahajan RP. Gastroeophageal reflux with the laryngeal mask during day-case gynaecological laparoscopy. Br J Anaesth 1998; 80: 675–6. 36. Brain AIJ, Verghese C, Strube PJ. The LMA ‘ProSeal’ – a laryngeal mask with an oesophageal vent. Br J Anaesth 2000; 84: 650–4. 37. Keller C, Brimacombe J. Mucosal pressure and oropharyngeal leak pressure with the ProSeal versus the laryngeal mask airway in anaesthetized, paralysed patients. Br J Anaesth 2000; 85: 262–6. 38. Brain AIJ, Verghese C, Addy EV, et al. The intubating laryngeal mask II: a preliminary clinical report of a new means of intubating the trachea. Br J Anaesth 1997; 79: 704–9. 39. Kilhara S, Watanabe S, Taguchi N, et al. A comparison of blind and lightwand-guided tracheal intubation through the intubating laryngeal mask. Anaesthesia 2000; 55: 427–31. 40. Karcioglu O. Dilemma in rapid sequence intubation: succinilcholine vs. rocuronium. Internet J Emerg Int Care Med 2003;7. 41. Laurin EG, Sakles JC, Panacek EA, Rantapaa AA, Redd J. A comparison of succinylcholine and rocuronium for rapid-sequence intubation of emergency department patients. Acad Emerg Med 2000;7(12):1362-9. 42. Mitra S, Gombar KK, Gombar S. The effect of rocuronium on intraocular pressure: a comparison with succinylcholine. Eur J Anaesthesiol 2001; 18(12):836-838. 43. Engbaek J, Viby-Mogensen J. Can rocuronium replace succinylcholine in a rapid-sequence induction of anaesthesia? Acta Anaesthesiol Scand 1999; 43(1):1-3. 44. Mazurek AJ, Rae B, Hann S, Kim JI, Castro B, Cote CJ. Rocuronium vs succinylcholine: are they equally effective during rapid-sequence induction of anaesthesia? Anesth Analg 1998; 87(6):1259-62. 45. Chung YT, Yeh LT. Effectiveness and safety of rocuronium-hypnotic sequence for rapid-sequence induction. Acta Anaesthesiol Scan 2001; 39(1):3-9. 46. Perry JJ, Lee JS, Sillberg VA, Wells GA. Rocuronium versus succinylcholine for rapid sequence induction intubation. Cochrane Database Syst Rev. 2003;(1):CD002788. 47. Halai M, Ramnarine N, McGuire B. Rapid sequence induction: an evolving beast. Anaesthesia 2009; 64: 781-792