ARPIM se alătură ‘Campaniei de informare şi prevenţie CORONAVIRUS’

Stiri

Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) se alătură “Campaniei de informare şi prevenţie CORONAVIRUS”, demarată de Crucea Roşie Română, în parteneriat cu Guvernul, prin donarea sumei de 100.000 de lei pentru achiziţia de materiale dezinfectante, sanitare şi de igienă.

Aceste materiale vor fi distribuite către instituţii publice, spitale şi alte instituţii sanitare, precum şi la populaţia aflată în nevoie, cu ajutorul voluntarilor Crucii Roşii Române din cele 47 de filiale din ţară ale organizaţiei şi în coordonare cu Direcţiile de Sănătate Publică locale.

“Prin donaţia noastră ne dorim să venim în sprijinul autorităţilor şi populaţiei cu produse de igienizare a suprafeţelor, dezinfectanţi de mâini şi alte materiale sanitare şi de igienă ce vor fi distribuite instituţiilor care au semnalat către DSP o nevoie stringentă”, a declarat Alina Culcea, preşedinte ARPIM.

Campania organizată de Crucea Roşie Română la nivel naţional vine în urma semnării unui Memorandum cu Guvernul şi are ca obiectiv principal, pe lângă distribuirea de materiale sanitare şi de igienă, informarea corectă a populaţiei privind metodele de prevenire a infectării cu noul COVID-19, precum şi combaterea ştirilor false care se răspândesc în mediul online, precizează sursa citată. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns