Asociația Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM) se alӑtură eforturilor depuse de autorități în limitarea efectelor COVID-19

Stiri

Asociația Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM), asociație care reprezintă, pe piața din România, industria mondială de tehnologie medicală se alătură, pe această cale, în numele membrilor ei, efortului autorităților de prevenire, stopare și combatere a răspândirii COVID – 19 în rândul populației.
Membrii AFPM sunt preocupați de găsirea unor soluții viabile pentru problemele cu care se confruntă societatea actuală. Având ca prioritate principală colaborarea continuă cu autoritațile pentru soluționarea nevoilor cetățenilor,personalului medical și ale guvernului, membrii AFPM se alătură eforturilor depuse de autorități prin păstrarea permanentă a contactului cu aceștia și depunerea tuturor eforturilor pentru asigurarea livrӑrii constante și la timp a materialelor necesare desfășurării actului medical în condiții optime de calitate.

În acest sens, identificăm trei aspecte cruciale:
▪ Identificarea de teste specifice de diagnosticare. Testele sunt de importanţӑ esenţială din douӑ motive principale: identificarea persoanelor afectate de virus şi stabilirea modului ȋn care virusul COVID-19 se rӑspȃndeşte, pentru a permite autoritӑţilor din domeniul sӑnӑtӑţii sӑ stabileascӑ o strategie de rӑspuns adecvată. În prezent, există pe piața mondială un număr de 28 de teste diagnostic in vitro cu marca CE, majoritatea fiind dezvoltate în afara Europei. “Industria şi-a mobilizat resursele la capacitate maximӑ de producţie şi depune toate eforturile necesare pentru a asigura profesioniştilor din domeniul sӑnӑtӑţii,
autoritӑţilor şi pacienţilor suportul necesar pentru prevenirea şi combaterea virusului”, subliniazӑ Serge Bernasconi, CEO Medtech Europe
▪ Echipament de protecție (măști, mănuși, costume de protecție etc.), pentru personalul medical implicat,rolul acestora fiind critic, iar exercitarea profesiilor medicale în condiții de maximă securitate, imperativ necesar. Industria producӑtoare de echipament de protecţie şi-a mӑrit capacitatea de producţie pe plan mondial, colaborȃnd deplin cu autoritӑţile din ȋntreaga lume, prin prioritizarea accesului la echipamente cӑtre personalul medical aflat ȋn prima linie a efortului de combatere a noului virus.
▪ Dispozitive destinate respiraţiei asistate – echipamente necesare ingrijirii pacienţilor cu simptomatologie severӑ, contribuind la un rӑspuns adecvat al sistemului sanitar ȋn faţa acestor cazuri severe. AFPM subliniază că în aceste momente, identificarea celor mai eficiente măsuri în privința limitării efectelor COVID –19 implică efort și colaborare din partea tuturor: autorități, asociații și societăți profesionale, companii private,mediul academic și societatea civilă. Numai prin colaborare și dialog putem găsi împreună soluții rapide, eficiente șiresponsabile.

Ca de fiecare data, industria tehnologiilor medicale işi ia ȋn serios rolul de contributor direct la soluţionarea acestei probleme de sӑnӑtate publicӑ, cu implicaţii la nivel mondial. Ca și în cazul celorlalte focare epidemiologice din trecut (SARS 2002, Ebola 2013 si 2018 etc.), industria tehnologiilor medicale continuӑ sӑ aibӑ un rol extrem de important ȋn combaterea acestor ameninţӑri.
AFPM va continua sӑ colaboreze cu autoritӑţile romȃne, precum şi cu cele europene şi internationale (prin intermediul organizaţiei europene MedTech Europe), pentru a contribui la pregӑtirea sistemelor de sӑnӑtate şi
echiparea acestora cu tehnologia necesarӑ pentru combaterea noului virus.
Despre AFPM
Asociația Furnizorilor de Produse Medicale (AFPM) este o organizaţie profesională reprezentativă ce s-a înfiinţat în Octombrie 2001 ca organizație neguvernamentală, profesională independentă și apolitică. Companiile membre sunt reprezentanţe sau distribuitori ai marilor producători mondiali de reactivi de laborator și aparatură medicală. La nivel european, AFPM este afiliată organizației de profil MedTech Europe.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns