Briefing de presă susținut de secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat, la finalul ședinței de guvern din 12 noiembrie 2020.

Stiri

Referitor la ordonanța care a fost, cum am zis, în primă lectură, ordonanța prevede acordarea dreptului de liberă practică temporară medicilor absolvenți ai facultăților de medicină, medicilor rezidenți, indiferent de anul de pregătire în rezidențiat, pe durata situației cu care ne confruntăm cu SARS-CoV-2, astfel încât ei să poată să lucreze sub supraveghere în spitale și să asiste în secțiile în care sunt îngrijiți pacienții care suferă de COVID-19.

Totodată, în colaborare cu Consiliul Rectorilor și cu rectorii universităților care pregătesc studenți în medicină și studenți în asistență medicală generală, deci asistenți cu studii superioare, astfel încât să se organizeze un program de voluntariat unde studenții pot participa la procesul de îngrijire a bolnavilor, pe bază de recrutare ca voluntar, unde vor fi repartizați și vor semna contracte de voluntariat cu inspectoratele pentru situații de urgență din județele unde vor fi repartizați și vor lucra în unitățile sanitare din județele respective, sub coordonarea unei persoane desemnate de unitatea sanitară. La fiecare lună se așteaptă o activitate de aproximativ 120 de ore, iar la finalul fiecărei luni va fi.. studentul va primi un premiu în cuantum de 2.500 de lei, plus cei care vor fi în alte localități decât centrele universitare unde studiază sau localitățile de domiciliu sau reședință vor primi o diurnă plus cazarea și masa gratuite din partea autorităților sau a unității sanitare unde vor activa.

Cred că astea sunt măsuri extrem de importante pentru noi, astfel încât să creștem capacitatea sistemului, studenții vor ajuta ca personal mediu, vor lucra alături de asistenți, alături de medici; și țintim în primă fază dintr-o pepinieră, să zic, de 20.000 de posibili voluntari, țintim recrutarea a aproximativ 3.000 de voluntari în prima fază, în colaborare cu universitățile. Mai este încă o prevedere în ordonanță, unde colegii de la Ministerul Apărării vor participa și vor sprijini în realizarea campaniei de vaccinare anti-COVID-19, când aceasta va începe. Mulțumesc!

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns