CMR solicită testarea imediată a tuturor medicilor din ţară

Stiri

Colegiul Medicilor din România a solicitat joi „testarea imediată” a tuturor doctorilor din ţară „cu prioritate”.

„Cu toate că, începând cu discursurile preşedintelui Klaus Iohannis, ale premierului Ludovic Orban şi ale ministrului demisionar Victor Costache, s-a solicitat protecţia fizică şi biologică a medicilor, constatăm că acest lucru nu se întâmplă încă în totalitate şi peste tot, lucru care, în opinia noastră, trebuie remediat de îndată şi necondiţionat. Cerem aceasta, în primul rând, pentru securitatea sanitară naţională şi abia apoi pentru securitatea sanitară a medicilor! În acest sens, solicităm testarea imediată a tuturor medicilor din ţară cu prioritate! Solicităm ca pentru fiecare pacient admis în spitale, pentru că acum, cu câteva mici excepţii, sunt admise doar cazurile de urgenţă medico-chirurgicală, să se efectueze testarea indiferent dacă se încadrează sau nu în definiţia de caz, aceasta pentru că de acum transmiterea este comunitară”, se arată într-un comunicat al CMR, transmis AGERPRES.

Potrivit CMR, aceste două măsuri implementate „necondiţionat” vor preveni evenimente epidemiologice precum cele deja întâmplate în unele spitale din ţară.

Totodată, CMR solicită Ministerului Sănătăţii să achiziţioneze echipamente şi materiale de protecţie pentru cabinetele medicilor de familie şi de ambulator.

„Dotarea spitalelor cu materiale de protecţie este deja, după cum vedem, în atenţia guvernanţilor. Acelaşi lucru va trebui să se întâmple şi în ceea ce priveşte medicina primară, care în mod evident preia multe dintre sarcinile epidemiologice şi direct medicale. În acest context, reiterăm solicitarea noastră urgentă ca Ministerul Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică, să achiziţioneze echipamente şi materiale de protecţie pentru cabinetele medicilor de familie şi de ambulator şi să solicite medicilor de familie, aşa cum, de exemplu, a făcut Direcţia de Sănătate Publică Prahova, necesarul de astfel de echipamente şi materiale care să poată fi distribuite medicilor din cabinete”, afirmă CMR.

Colegiul Medicilor din România susţine că are, de la începutul epidemiei, „canale de comunicare cu guvernanţii”, cărora le-a pus la dispoziţie „în timp real” toate datele demografice despre numărul medicilor, pe specialităţi şi pe judeţe, despre numărul şi localizarea medicilor pensionari.

„Asigurăm încă o dată, pe această cale, atât autorităţile statului cât şi pe cetăţeni, că suntem total şi necondiţionat la dispoziţia dumnealor cu abnegaţie, profesionalism şi empatie umană, chiar dacă şi pentru noi riscul infecţios este cel puţin egal cu al pacienţilor noştri”, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *