Colegiul Medicilor din România (CMR) a luat act cu îngrijorare de discuţia publică referitoare la existenţa unor persoane, care ar fi obţinut într-un mod fraudulos adeverinţe de vaccinare împotriva noului coronavirus, fără a se vaccina în realitate

Stiri

Vaccinarea salvează VIEŢI,

Vaccinarea falsă îţi aduce sănătate fictivă şi răspunderea în faţa legii

Colegiul Medicilor din România (CMR) a luat act cu îngrijorare de discuţia publică referitoare la existenţa unor persoane, care ar fi obţinut într-un mod fraudulos adeverinţe de vaccinare împotriva noului coronavirus, fără a se vaccina în realitate.

CMR condamnă orice fel de acţiune care poate pune în pericol sănătatea publică, sănătatea noastră a tuturor, inclusiv a persoanei care poate recurge la un astfel de gest.

Colegiul Medicilor din România solicită autorităţilor competente să verifice cât mai rapid aceste informaţii şi să ia măsurile legale care se impun, deoarece, în eventualitatea existenţei unor încălcări ale legii, persoanele vinovate trebuie să răspundă mai ales în contextul în care vorbim despre lucruri care vizează sănătatea publică.

De asemenea, CMR consideră că activităţile din cadrul Campaniei Naţionale de Vaccinare, precum şi lupta împotriva pandemiei de COVID-19, nu pot fi în nici un caz asociate cu aceste situaţii punctuale.

„Noi, ca reprezentanţi ai medicilor, susţinem vaccinarea din perspectiva medicinei bazate pe dovezi ştiinţifice. Medicii au fost, sunt şi vor fi un reper de moralitate, credibilitate şi al luptei cu această pandemie şi considerăm că trebuie identificate rapid situaţiile de vaccinare fictivă, dacă ele există, şi cercetate lucrurile, pentru ca acest fenomen extrem de periculos să poată fi stopat şi, sub nici o formă, să nu se asocieze cu eforturile personalului medical atât în a vaccina populaţia ţării, cât şi în a gestiona eficient pandemia în România. Este foarte grav ca, în timp ce unii colegi medici, şi nu numai, şi-au dat viaţa în încercarea disperată de a lupta împotriva acestei pandemii, uneori cu mâinile goale, în momentul în care avem cel puţin o soluţie prezentată la nivel internaţional că poate contribui la stoparea acestei pandemii, să auzim de cazuri ale unor oameni ajunşi în stare critică în terapie intensivă, şi care, deşi apăreau că sunt vaccinaţi, în realitate nu fuseseră”, a declarat prof. univ. dr. Daniel Coriu, preşedintele CMR.

Biroul Executiv al CMR face un apel şi către membrii săi, medicii României, ca în cazul în care primesc sau află de astfel de solicitări să se adreseze autorităţilor, deoarece vorbim de o problemă de sănătate publică, care ne priveşte pe noi toţi şi care poate avea impact asupra sănătăţii noastre, a tuturor.

CMR reiterează dorinţa medicilor de a fi alături de celelalte cadre medicale în gestionarea eficientă a pandemiei, dar şi în implicarea în Campania Naţională de Vaccinare împotriva SARS-CoV-2.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook si Instagram.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *