Congresul Național de Podiatrie 17-20 iunie 2020 , Cluj Napoca

Congrese

Asociația de Podiatrie vă invită la cea de-a patra ediție a Congresului Național de Podiatrie, cu participare internațională, ce va avea loc în perioada 17-20 iunie 2020, la Grand Hotel Italia, în Cluj-Napoca.

Ediția din acest an va fi una cu totul specială, deoarece se va desfășura în contextul acceptării Asociației de Podiatrie în Federația Internațională a Podiatrilor (FIP-IFP). Mai mult, este singura manifestare de acest fel din Europa de Centrala și de Est. Astfel, România setează trendul în podiatrie, în această regiune.

Congresul de Podiatrie 2020 este cel de-al patrulea congres multidisciplinar, cu participare internațională, în domeniul podiatriei, a afecțiunilor piciorului în general, precum și a piciorului diabetic, în special. Această manifestare științifică reunește medici din diferite specialități, care se ocupă de îngrijirea persoanelor cu probleme de picior în general și, în special, a persoanelor cu diabet zaharat.

Diabetul zaharat este afecțiunea care poate conduce la complicații medicale grave, cum ar fi neuropatia diabetică și piciorul diabetic. Pentru a reduce riscul apariției complicațiilor, medicii diabetologi susțin importanța controlului eficient al afecțiunii, iar pentru prevenirea amputațiilor la persoanele cu diabet, susțin necesitatea introducerii în echipă multidisciplinară a podiatrului. Podiatrul este specialistul care are grijă de sănătatea picioarelor de la prevenţie și diagnostic până la tratamentul propriu-zis al afecţiunilor piciorului și recuperarea acestuia.

Din datele Federaţiei Internaţionale de Diabet, prin includerea podiatrului în echipa de specialiști care îngrijesc atât piciorul diabetic, cât şi piciorul cu alte afecţiuni, numărul amputaţiilor la nivelul membrelor inferioare ar putea fi redus cu până la 85%.

Statisticile din România arată că, anual, se fac peste 5.000 amputaţii în rândul persoanelor cu diabet. Persoana cu diabet zaharat care are piciorul amputat devine practic o persoană asistată din punct de vedere medical și social. Un picior amputat înseamnă de fapt consecințe grave atât asupra persoanei cu diabet zaharat, cât și asupra societății care trebuie să găsească soluții pentru a o integra.

Prezentările și dezbaterile facilitate în cadrul Congresului de Podiatrie 2020 se adresează medicilor din următoarele specialități: diabet, chirurgie generală și chirurgie vasculară, dermatologie, ortopedie, neurologie, reumatologie, medicină internă, medicină sportivă și medicină de familie. Congresul de Podiatrie 2020 se adresează și asistenților medicali și fiziokinetoterapeuților, cu scopul de a sublinia importanța echipei multidisciplinare în abordarea patologiilor de la nivelul piciorului și, mai ales, în reducerea numărului de amputații.

Lectori de prestigiu la nivel internațional în domeniul podiatriei, specialiști în abordarea piciorului diabetic, a piciorului la sportivi, la copii, la vârstnici, vor oferi posibilitatea participanților să ia contact cu noutățile din domeniu și să schimbe bune practici, în beneficiul persoanelor aflate în îngrijire medicală.

Programul științific al manifestării este conceput pentru un spectru larg de specialiști implicați în diagnosticarea și gestionarea problemelor de la nivelul piciorului. Pe parcursul celor trei zile, participanții vor lua parte la conferințe urmate de paneluri de discuții, precum și prezentări de caz dedicate diverselor patologii de la nivelul piciorului.

Managementul evenimentului este asigurat de către Sănătatea Press Group.

Înscriere medici și fiziokinetoterapeuti : https://www.podiatrie.ro/evenimente/congres-national/al-patrulea-congres-national-cu-participare-internationala-2020/registration/
Înscriere asistenți medicali : https://www.podiatrie.ro/evenimente/congres-national/al-patrulea-congres-national-cu-participare-internationala-2020/registration?view=nurses

Despre Asociația de Podiatrie:

Asociația de Podiatrie își propune promovarea profesiei de podiatru și dezvoltarea podiatriei în România, alături de informarea și educarea în domeniul îngrijirii medicale a picioarelor, în rândul populației generale și, în special, în rândul persoanelor cu diabet.

Program : https://www.podiatrie.ro/media/1175/program-congres-podiatrie-2020.pdf

Conferințele, prezentările și dezbaterile facilitate în cadrul Congresului de Podiatrie 2020 se adresează medicilor din următoarele specialități: diabet, chirurgie generală și chirurgie vasculară, dermatologie, ortopedie, neurologie, reumatologie, medicină internă, medicină sportivă și medicină de familie. Programul se adresează, în egală măsură, și asistenților medicali și fiziokinetoterapeuții, în calitatea lor de membri ai echipei multidisciplinare.
Toate subiectele abordate vizează creșterea gradului de conștientizare asupra importanței podiatriei, ca profesie recunoscută deja și în România, a îngrijirii corecte a piciorului în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății, cât și în rândul populației generale.
Tema piciorului diabetic va avea dedicată o zi întreagă datorită creșterii continue a numărului de persoane cu diabet zaharat și, de asemenea, datorită ratei ridicate a amputației în rândul acestor persoane.

Obiective:

1. Creșterea gradului de conștientizare asupra importanței podiatriei în rândul profesioniștilor din domeniul sănătății și al populației generale;
2. Identificarea noutăților din domeniu pentru a oferi îngrijire de calitate persoanelor cu picior diabetic;
3. Explicarea noilor tehnici de comunicare atunci când se lucrează în echipa multidisciplinară pentru a asigura cele mai bune practici în îngrijirea, educația și cercetarea în domeniul podiatriei, a îngrijirii medicale a picioarelor;
4. Îmbunătățirea calității în toate ariile de îngrijire ale piciorului;
5. Utilizarea noutăților din domeniul podiatriei, așa cum sunt prezentate în program, referitoare la patologiile piciorului și îngrijirii specifice acestora;
6. Conturarea de noi tehnici și studii, împreună cu abordări inovatoare legate de îngrijirea pacienților, cunoștințe medicale, învățare și perfecționare bazată pe practici testate în sistemul medical.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns