Din 2020, rezidenţiatul ar putea fi organizat în a treia duminică a lunii noiembrie

Stiri

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de pe 22 octombrie, în unanimitate (72 de voturi “pentru”), propunerea legislativă pentru modificarea OG 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, prin care s-a stabilit că, la nivel naţional, începând din anul 2020, admiterea la rezidenţiat va avea loc în a treia duminică a lunii noiembrie.

“Ministerul Sănătăţii organizează admiterea în rezidenţiat pe locuri şi pe posturi prin concurs naţional în a treia duminică a lunii noiembrie, iar admiterea în rezidenţiatul în medicina de familie, prin test de selecţie, pe baza unei metodologii aprobate prin ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Ministerului Educaţiei Naţionale”, prevede amendamentul senatorului PSD Liviu Pop.

Pentru anul în curs, concursul pentru rezidenţiat se va desfăşura aşa cum era stabilit, pe 8 decembrie, şi în acest sens, actul normativ iniţiat de un grup de parlamentari de la PSD, UDMR şi PNL şi amendat de Senat prevede că “prin derogare concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiatul pe locuri şi pe posturi se organizează în temeiul unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului Sănătăţii pentru anul 2019 şi se poate desfăşura la nivelul centrelor universitare pe baza acordului dintre Ministerul Sănătăţii şi instituţiile de învăţământ superior publice acreditate care au facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie”. 

De asemenea, actul normativ adoptat de Senat mai prevede că “cifra de şcolarizare pentru rezidenţiat pentru anul 2019 se aprobă prin hotărâre a Guvernului, această cifră fiind egală cu numărul absolvenţilor de medicină cu diplomă de licenţă”.

“Ministrul Finanţelor asigură resursele financiare necesare şcolarizării prin rezidenţiat la nivelul cifrelor de şcolarizare aprobate. Concursul naţional pentru admiterea în rezidenţiat este unic şi se organizează de universităţile de Medicină şi Farmacie, pe baza unei metodologii unice elaborate de aceste universităţi”, se mai arată în propunerea legislativă adoptată de Senat.  Proiectul de lege va fi dezbătut de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *