Diplomele de asistent medical generalist care au fost eliberate în România anterior aderării la UE, recunoscute automat

Stiri

Diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România şi eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale UE odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE, conform unui raport al Comisiei Europene publicat pe 11 mai 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării transmis AGERPRES.

“În urma demersului Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED), în calitate de Coordonator Naţional pentru Recunoaşterea Calificărilor Profesionale, a propus Comisiei Europene şi statelor membre, cu ocazia revizuirii Directivei 2005/36/CE privind recunoaşterea calificărilor profesionale, includerea şi a diplomelor de asistent medical generalist emise de instituţii de învăţământ din România anterior datei aderării la Uniunea Europeană”, se precizează în comunicat.

Programul a fost elaborat împreună cu experţii Comisiei Europene şi ai statelor membre şi, ulterior, în baza raportului Comisiei Europene privind rezultatele acestuia, s-a decis modificarea Directivei în sensul acordării, de către statele membre, a recunoaşterii automate a tuturor diplomelor emise de instituţiile de învăţământ din România.

Potrivit MEC, Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor, ca autoritate competentă, a transmis permanent Comisiei Europene toate informaţiile şi clarificările necesare elaborării raportului privind implementarea programului de recunoaştere a diplomelor.

Informaţiile şi clarificările transmise către Comisia Europeană au fost furnizate de către şcolile postliceale şi instituţiile de învăţământ superior de profil, precum şi de către Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *