E TIMPUL SA TE TESTEZI! 22 – 29 noiembrie 2019 – o campanie ARAS & Co in cadrul Saptamanii Europene a Testarii pentru HIV si hepatite

Stiri

Diagnosticarea timpurie a infecției cu HIV / hepatite înseamnă acces timpuriu la tratament.
Inițierea și urmarea corectă a acestuia, în cazul HIV, de exemplu, poate elimina total riscul de transmitere a infecției către alte persoane (conceptul ”N=N” / ”nedetectabil = netransmisibil”).

În schimb, persoanele infectate cu HIV/hepatite care nu își cunosc statutul serologic au un risc ridicat de a transmite virusurile altor persoane.
Acesta este principalul mesaj pe care campaniile de sensibilizare a publicului, dar și a forurilor publice responsabile, față de testare și de beneficiile acesteia îl transmit prin intermediul asociațiilor, al jurnaliștilor, al personalităților publice etc.: TESTARE = TRATAMENT = PREVENIRE.
Inițiat la nivel european încă din 2013, sub titulatura ”Săptamâna Europeană a Testării pentru HIV”, iar din 2014 și ”pentru hepatite”, acest eveniment și-a adăugat în 2019 o ediție de primăvară, iar din această toamnă, acolo unde este posibil, încurajează și promovează și testarea
pentru alte infecții transmisibile pe cale sexuală.

În perioada 22-29 noiembrie 2019, ARAS oferă celor interesați, gratuit, anonim și confidențial,testare rapidă pentru HIV, hepatită B sau C, însoțite de consiliere și de materiale de protecție,într-un orar care poate fi consultat pe pagina web sau pe cea de Facebook ale asociației.
Am pregătit publicului patru puncte fixe din oraș (centre de testare ARAS din București) și unul în deplasare, situat în campusul studențesc ”Regie” al Universității Politehnice din București, care va fi deservit de echipa mobilă ARAS: http://www.arasnet.ro/noutate/22-29-noiembrie-saptamana-
europeana-a-testarii-pentru-hiv-si-hepatite/ sau Facebook ID: ARAS Bucuresti

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns