Ghid de diagnostic şi tratament al bolilor pericardului

Ghiduri

Ministerul Sanatatii

ORDIN nr. 1390 din 08.11.2010

Grupul de lucru în diagnosticul şi tratamentul afecţiunilor pericardului al Societăţii Europene de Cardiologie
Membrii grupului de lucru : Bernhard Maisch, preşedinte∗ (Germania), Petar M. Seferović (Serbia şi Muntenegru), Arsen D. Ristić (Serbia şi Muntenegru), Raimund Erbel (Germania), Reiner Rienműller (Austria), Yehuda Adler (Israel), Witold Z. Tomkowski (Polonia), Gaetano Thiene (Italia), Magdi H. Yacoub (Anglia)
Comitetul pentru ghiduri practice al Societăţii Europene de Cardiologie (CPG), Silvia G. Priori (Preşedinte) (Italia), Maria Angeles Alonso Garcia (Spania), Jean-Jacques Blanc (Franţa), Andrzej Budaj (Polonia), Martin Cowie (Anglia), Veronica Dean (Franţa), Jaap Deckers (Olanda), Enrique Fernandez Burgos (Spania), John Lekakis (Grecia), Bertil Lindahl (Suedia), Gianfranco Mazzotta (Italia), João Morais (Portugalia), Ali Oto (Turcia), Otto A. Smiseth (Norvegia).

Au revizuit documentul : Gianfranco Mazzota (CPG coordonator revizuiri) (Italia), Jean Acar (Franţa), Eloisa Arbustini (Italia), Anton E. Becker (Olanda), Giacomo Chiaranda (Italia), Yonathan Hasin (Israel), Rolf Jenni (Elveţia), Werner Klein (Austria), Irene Lang (Austria), Thomas F. Lűsher (Elvetia), Fausto J. Pinto (Portugalia), Ralph Shabetai (SUA), Maarten L. Simoons (Olanda), Jordi Soler Soler (Spania), David H. Spodick (SUA).

Cuprins : Preambul Introducere Etiologia şi clasificarea bolilor pericardice Sindroamele pericardice Defectele congenitale ale pericardului Pericardita acută Pericardita cronică Pericardita recurentă Revărsatul pericardic şi tamponada cardiacă Pericardita constrictivă
Chisturile pericardice —————————————————–
∗ Autor corespondent : Preşedinte : Bernhard Maisch, MD, FESC, FACC, Decan al Facultăţii de Medicină, Director al Departamentului de Medicină Internă – Cardiologie, Philipps University, Marburg, Baldingerstrasse 1, D-35033 Marburg, Germania. Tel.: +49-6421-286-6462; fax: +49-6421-286-8954 E-mail: bermaisch@aol.com (B. Maisch)

Forme specifice de pericardită Pericardita virală Pericardita bacteriană Tuberculoza pericardică Pericardita din insuficienţa renală Pericardita autoimună şi afectarea pericardică în bolile sistemice autoimune Sindromul post pericardiotomie Pericardita postinfarct Revărsatul pericardic traumatic şi hemopericardul în disecţia de aortă Pericardita neoplazică
Forme rare de boli pericardice Pericardita fungică Pericardita indusă prin iradiere Chilopericardita Pericardite cauzate de droguri şi substanţe toxice Revărsatul pericardic în afecţiunile tiroidiene Revărsatul pericardic în sarcină Mulţumiri Bibliografie

Preambul

Ghidurile şi documentele elaborate prin consensul experţilor au ca scop să prezinte toate trăsăturile relevante ale unei anumite boli pentru a ajuta medicul să cântărească beneficiile şi riscurile unui anumit diagnostic sau proceduri terapeutice. Ele ar trebui să fie folositoare în luarea deciziilor din practica medicală de zi cu zi. Un număr mare de ghiduri şi documente elaborate prin consensul experţilor au fost concepute în ultimii ani de către diferite organizaţii, Societatea Europeană de Cardiologie (ESC) şi alte societăţi din domeniu. Datorită posibilităţii de accesare a web-site-urilor Societăţilor Naţionale, sute de ghiduri sunt disponibile. Această abundenţă poate pune la îndoială validitatea şi autoritatea ghidurilor care nu pot fi garantate decât dacă au fost concepute printr-un proces de luare a deciziilor care nu poate fi contestat. Acesta este unul din motivele pentru care Societatea Europeană de Cardiologie şi alţii au conceput recomandări pentru formularea şi conceperea ghidurilor şi documentelor elaborate prin consensul experţilor. În ciuda faptului că standardele pentru conceperea de ghiduri de bună calitate sunt bine definite, studii recente asupra ghidurilor şi concluziilor experţilor publicate în revistele de specialitate între 1985 şi 1998 au arătat că standardele metodologice nu erau corespunzătoare în marea majoritate a cazurilor. Iată de ce este foarte important ca indicaţiile şi recomandările să fie prezentate într-o formă uşor de interpretat. De asemenea, şi programele de implementare trebuie să fie bine coordonate. S-au făcut tentative de a se vedea dacă ghidurile îmbunătăţesc calitatea practicii clinice şi utilizarea resurselor din domeniul sănătăţii. Comitetul pentru Ghiduri Practice al ESC (CPG) supervizează şi coordonează elaborarea de noi ghiduri şi documente realizate prin consensul experţilor de către grupuri de lucru, grupuri de experţi sau comitete. Comitetul
este de asemenea responsabil şi cu promovarea acestor ghiduri şi documente elaborate prin consensul experţilor.
Introducere

Puterea evidenţei legată de un anumit diagnostic sau opţiune de tratament depinde de datele disponibile : (1) Nivelul de evidenţă A: Multiple trialuri clinice randomizate sau meta-analize ; (2) Nivelul de evidenţă B: un singur trial randomizat sau studii non-randomizate şi (3) Nivelul de evidenţă C: opinia consensuală a experţilor. Indicaţii pentru diversele analize sau proceduri au fost încadrate în trei clase : Clasa I: Condiţii în care există evidenţe şi/sau acord general că respectiva procedură sau tratament sunt folositoare şi eficiente. Clasa II: Condiţii în care există evidenţe contradictorii şi/sau divergente de opinie în legătură cu eficacitatea/necesitatea unei proceduri sau tratament. Clasa II a: Majoritatea evidenţelor/părerilor sunt în favoarea eficacităţii/necesităţii. Clasa II b: Eficacitatea/necesitatea este mult mai puţin bine stabilită de evidenţe/opinii. Clasa III: Condiţii în care evidenţele şi/sau acordul general indică faptul că procedura/tratamentul nu este eficace/necesar, ba chiar dăunător în unele cazuri.
Etiologia şi clasificarea bolilor pericardului

Spectrul bolilor pericardului constă în defecte congenitale, pericardite (uscată, lichidiană, lichidiană- constrictivă, constrictivă), neoplasme şi chiste. Clasificarea etiologică cuprinde :percardita infectioasa, pericardita din bolile sistemice autoimune, tip 2 proces (auto)imun, sindromul postinfarct de miocard si pericarditele autoreactive ( cornice )( Tabelul 1).1-3
Sindroamele pericardice

Defectele congenitale ale pericardului

Defectele congenitale ale pericardului (1/10.000 autopsii) constau în absenţa pericardului parţial stângă (70%), dreaptă (17%) sau totală bilaterală (rare). Anomalii congenitale adiţionale apar la aproximativ 30% din pacienţi.4 Marea majoritate a pacienţilor cu absenţa totală a pericardului sunt asimptomatici. Deplasare cardiacă homolaterală şi creşterea mobilităţii inimii implică un risc crescut de disecţie traumatică de aorta .5 Defectele parţiale stângi se pot complica cu hernierea şi strangularea inimii prin defect (dureri precordiale, dispnee, sincopă sau moarte subită). Pericardioplastia chirurgicală (Dacron, Gore-tex sau pericard bovin) este indicată în cazul strangulării iminente.8
Pericardita acută

Pericardita acută poate fi uscată, fibrinoasă sau lichidiană indiferent de etiologia sa (Tabelul 1). 9 Algoritmul de diagnostic derivă din Tabelul 28-18 . Un prodrom cu febră (frecvent <39°C), curbatură sau mialgii este obişnuit, dar pacienţii vârstnici pot fi afebrili. Simptomatologia majoră constă în dureri retrosternale sau precordiale stângi (iradiază la marginea trapezului, poate fi pleurală sau să simuleze ischemia şi variază cu postura) şi dispnee. Frecătura pericardică poate fi tranzitorie, mono-, bi-, sau trifazică. Revărsatul pleural poate fi prezent. Pericardita poate fi acompaniată de miocardită (evidenţiată prin disfuncţie miocardică globală sau regională, mialgii sau rabdomioliză, creşterea nivelurilor de troponină I şi T, CKMB, mioglobină serică sau factor de necroză tumorală). Auscultaţia zgomotului S3 nou apărut, supradenivelarea convexă a segmentului J-ST pe EKG, fixarea anticorpilor antimiozină marcaţi cu Indium-111 şi modificări structurale la RMN sunt utile9 , dar numai biopsia endomiocardică/epimiocardică este diagnostică.
Algoritmul de diagnostic este prezentat în Tabelul 2.10-21 Alura ventriculară este de obicei rapidă şi regulată. Microvoltajul şi extrasistolele sunt reversibile după drenajul revărsatului.22 Modificările la radiografia cardio-pulmonară, CT şi RMN sunt prezentate în Tabelul 3.23,24 Ecocardiografia este esenţială pentru a detecta revărsatul, precum şi suferinţele concomitente ale cordului sau ale altor organe. Spitalizarea este necesară pentru a determina etiologia şi prezenţa unei eventuale tamponade precum şi pentru a urmări efectul tratamentului. AINS sunt de primă alegere (nivel de evidenţă B, clasa I). Indometacinul ar trebui evitat la pacienţii in vârstă datoirtă reducerii fluxului coronarian.Ibuprofenul este preferat datorită efectelor secundare reduse, efectul favorabil pe fluxul coronarian şi uşurinţei dozării.9 În funcţie de severitatea bolii şi de răspunsul la tratament se administrează 300-800 mg la 6-8 ore şi se poate continua zile sau săptămâni, de preferat până la dispariţia revărsatului, sub protecţie gastrică. Colchicina (0,5 mgX2/zi) asociată cu un AINS sau în monoterapie este de asemenea eficientă pentru puseul iniţial şi prevenirea recăderilor (nivel de evidenţa B, clasa IIa).25 Este bine tolerată şi cu mai puţine efecte adverse decât AINS. Corticoterapia sistemică nu se indică decât în boli de ţesut conjunctiv, pericardita autoreactivă sau uremică. Administrarea intrapericardică evită efectele adverse sistemice şi este foarte eficientă (nivel de evidenţă B clasa IIa).2 Pentru a se scădea dozele de prednison, ibuprofenul sau colchicina ar trebui introduse devreme (nivelul de evidenţă B, clasa IIa). Pacienţii în convalescenţă trebuie urmăriţi în vederea recăderilor sau a constricţiei. Dacă este nevoie de anticoagulare, se recomandă heparina sub observaţie strictă. Pericardiocenteza este indicată în tamponada cardiacă, suspiciunea de pericardită purulentă sau neoplazică (nivel de evidenţă B, clasa I) sau pentru revărsate mari sau simptomatice, în ciuda tratamentului medical efectuat cel puţin o săptămână.9,26-37 (Focus Box 1).
Tabel 1 Etiologia, incidenţa şi patogeneza pericarditelor1-3 ETIOLOGIE INCIDENŢA % PATOLOGIE Pericarditele infecţioase Virale (Coxsackie A9, B1-4, Echo 8, Urlian, EBV, CMV, Varicela, Rubeola, HIV, Parvovirus B19, etc.) Bacteriene (Pneumococ, Meningococ, Gonococ, Haemophilus, Treponema pallidum, Borelioza, Chlamidia, Tuberculoza ) Fungice (Candida, Histoplasma) Parazitare (Entamoeba histolytica, Echinococus, Toxoplasma…)
Rară Multiplicarea şi răspândirea agentului cauzator şi eliberarea de substanţe toxice în ţesutul pericardic cauzează revărsat seros, sero-fibrinos sau hemoragic (în cele bacteriene, virale, TBC, fungice) sau purulent inflamator (în cele bacteriene)
Pericarditele din bolile sistemice autoimune Lupus eritematos sistemic Poliartrita reumatoidă Spondilita ankilozantă
Interesare cardiacă a bolii de bază, deseori clinic discretă sau mută
Scleroza sistemică Dermatomiozita Periarterita nodoasă Sindrom Reiter Febra mediteraneeană familială
>50b Rară Rară ~2b 0.7b
Procese (auto)immune tip 2 Febra reumatică Sdr. postcardiotomie Sdr. post infarct miocardic Pericardita (cronică )autoreactivă

Pericarditele şi revărsatele pleurale în boli ale organelor învecinate Infarct miocardic acut (P.epistenocardică) Miocardita Anevrism de aorta Infarct pulmonar Pneumonia Boli esofagiene Hidropericardul din insuficienţa cardiacă congestivă Pericardita paraneoplazică
Frecventă
Secundar, după infecţii/intervenţii chirurgicale De obicei în fazele acute 10-14 zile după operaţie Dg.Dif.P.epistenocardică Forma comună
La 1-5 zile după infarct miocardic acut transmural Acompaniază epimiocardita Disecţie: revărsat pericardic hemoragic
Fără infiltrat neoplazic direct
Pericardite în tulburări de metabolism Insuficienţa renală (uremia) Mixedem Boala Addison Cetoacidoza diabetică Pericardita cu colesterol

Sarcina

Pericardite traumatice Injurie directă (cu penetratrea toracelui, perforaţie esofagiană, corpi străini) Injurie indirectă (fără penetrarea toracelui, iradiere mediastinală)

Boala neoplazică pericardică Tumori primare Tumori metastatice secundare Carcinom pulmonar

Carcinom mamar

Gastric şi de colon Alte carcinoame Leucemii şi limfoame Melanom Sarcom Alte tumori Pericardite idiopatice

Frecventă 30b Rară Rară Foarte rară

Rară

Rară

Rară

35a Rară Frecventă 40c
22c
3c 6c 15c 3c 4c 7c 3.5a, 50a

Virală/ toxică/ autoimună Seroasă, bogată în colesterol Leak membranos ?

Transsudat de colesterol ( revărsat pericardic serofibrinoas, steril )

Mai puţin frecventă după introducerea iradierii topic convergente

Seroasă sau fibrinoasă, frecvent revărsat hemoragic

Apare în timpul infiltrării cu celule maligne
Seroase, fibrinoase, câteodată hemoragice cu posibila imunopatogeneză virală sau secondar autoimună
a procentul se referă la un grup de 260 pacienţi care au efectuat pericardiocenteză, pericardioscopie şi biopsie epicardică (registrul pericarditelor al lui Marburg 1988-2001) b procentul se referă la incidenţa pericarditei în grupuri specifice de pacienţi (de ex. cu lupus eritematos sitemic) c procentul se referă la grupuri de pacienţi cu pericardită neoplazică

Tabel 2 Algoritm de diagnostic în pericardita acută (nivel de evidenţă B pentru toate procedurile) Tehnica Caracteristici Referinţe Obligatorii (clasa I) Auscultaţia:

EKG ª

Ecocardiografie

Sânge

Radiografia cardio-pulmonară:

Frecatura pericardică (mono-, bi- sau trifazică) Stadiul I: supradenivelare concavă a segmentului ST în anterior şi inferior; deviaţii ale segmentului PR în opoziţie cu polaritatea undei P Stadiul II timpuriu: revenirea supradenivelării ST la linia izoelectrică, PR deviat Stadiul II tardiv: undele T se aplatizează şi se inversează progresiv Stadiul III: unde T inversate generalizate Stadiul IV: revenirea la starea prepericardită

Revărsate tip B-D ( Horowitz) (Fig.1) Semne de tamponadă

(a) ESR, CRP, LDH, leucocite (markeri inflamatorii) (b) troponina I, CK-MB (markeri ai leziunii miocardice)b

Forma inimii variază de la normal la forma de cord “în carafă”. Evidenţiază eventuala patologie pulmonară sau mediastinală asociată

Obligatoriu în tamponada cardiacă (clasa I), opţional în revărsate masive/recurente sau dacă testele anterioare nu au fost elocvente (clasa IIa), în revărsate mici (clasa IIb). Pericardiocenteza şi drenaj PCR şi histochimie pentru clasificarea etiopatogenică a infecţiilor 2,8,13 sau neoplasme

Opţional sau dacă testele anterioare au fost neconcludente (IIa) CT Revărsate, peri- şi epicardice 14 RMN Revărsate, peri- şi epicardice 14 Pericardioscopie, biopsie pericardică Stabilirea etiologiei specifice 2,8,15,16

a derivaţiile tipic interesate DI, DII, aVL, aVF, V3-V6. Segmentul ST e întotdeauna aplatizat în aVR, frecvent în V1 şi ocazional în V2. Câteodată stadiul IV nu mai apare şi rămân permanent unde T inversate şi aplatizate. Dacă electrocardiograma se face prima dată în stadiul III, pericardita nu poate fi diferenţiată de injuria miocardică difuză, restricţie biventriculară sau miocardită. Electrocardiograma în repolarizarea precoce este foarte asemănătoare cu stadiul I. Spre deosebire de stadiul I, electrocardiograma nu evoluează acut şi ascensionările de punct J sunt de obicei acompaniate de o oscilaţie sau incizură la sfârşitul QRS chiar înainte şi incluzând şi punctul J (cel mai bine se vede cu unde înalte R sau T – mari în modelul din repolarizarea precoce) .Pericardita este probabilă dacă în V6 punctul J este >25% din înălţimea T (considerând segmentul PR ca linie izoelectrică) b troponina I a fost detectabilă în 49% şi >1,5 ng/ml în 22% din 69 pacienţii cu pericardită acută (numai la cei cu supradenivelare ST pe electrocardiogramă). În alt studiu, troponina I a fost detectată la 10/14 pacienţi cu o concentraţie medie de 21,4 ng/ml (de la 0,5 la >50 ng/ml). CK-MB a fost crescută la 8/14 pacienţi cu valoare medie de 21 U/l (de la 13 la 43) corespunzând indexului relativ de 10,2% din activitatea CK totală.
Pericardita cronică

Pericardita cronică (> 3 luni) include forme lichidiene (inflamatorii sau hidropericardul din insuficienţa cardiacă), adezive şi constrictive.9 Simptomatologia este de obicei uşoară (dureri precordiale, palpitaţii, astenie) în funcţie de gradul de compresie cardiacă şi inflamaţie pericardică. Algoritmul diagnostic este similar cu cel din pericardita acută (Tabel 2). Descoperirea unor cauze curabile (de ex. tuberculoza, toxoplasmoza, mixedemul, boli autoimune şi sistemice)
asigură terapie specifică aplicată cu succes. Tratamentul simptomatic şi indicaţiile de pericardiocenteză sunt aceleaşi ca şi în pericardita acută. Instilaţia intrapericardică de corticosteroizi sub formă de cristaloide non-absorbabile este foarte eficientă în formele autoreactive. Pentru recurenţele simptomatice frecvente se pot lua în considerare pericardiotomia cu balon sau fenestrarea plero-pericardică (nivel de evidenţă B, clasa IIb).38 Pentru revărsatele persistente/recurente cronice, în ciuda terapiei intrapericardice /pericardiotomiei cu balon, se poate face pericardiectomie.

Tabelul 3 Modele de modificări pericardice, vizualizarea lor şi interpretarea pe radiografia cardiopulmonară , tomografie computerizată (CT) şi rezonanţă magnetică nucleară (RMN) Model Baza anatomo- patologică Radiografie cardio-pulmonară CT RMN Interpretare (diagnostic diferential) Grosime normală – Vedere laterală între grăsimea mediastinală şi subepicardică
Linie subţire în faţa atriului drept şi ventriculului drept între grăsimea mediastinală şi subepicardică +++ Linie fără semnal în jurul cordului pe porţiunea în care este prezentă grăsimea subepicardică şi mediastinală Fără patologie Îngroşată şi netedă Proces inflamator acut, revărsat Linie pericardică îngroşată în incidenţă laterală Valori CT pentru DD +++ Semnale MR pentru DD ++ Pericardita acută, subacută, revarsatul pericardic, DD lichid, semilichid, hemoragic, purulent, solid Îngroşat neregulat Proces inflamator cronic Contururi neregulate ale siluetei cardiace +++ +++ Pericardita cronică, fibroza pericardică, tumori, metastaze postchirurgicale Îngroşat neregulat, calcificat Stadiul final al injuriei inflamatorii a procesului hemoragic Densitate crescută + Valori CT înalte +++ Semnal slab ++ Pericardita calcară, tumori calcificate +, vizibil; ++, bun; +++, vizualizare optimă

Pericardita recurentă

Termenul de pericardită recurentă include (1) tipul intermitent (intervale asimptomatice fără tratament) şi (2) tipul continuu (întreruperea tratamentului cu AINS determină recădere). Mecanismele posibile ale recurenţei: (1) doza insuficientă şi/sau durata insuficientă a tratamentului cu AINS sau corticosteroizi într-o boală pericardică autoimună (2) tratamentul cu corticosteroizi început prea devreme poate creşte replicarea virală ADN/ARN în ţesutul pericardic rezultând o expunere prelungită la antigenele virale (3) reinfecţia şi (4) exacerbarea bolii de ţesut conjunctiv. Revărsatul pericardic masiv, tamponada sau constricţia sunt rare. Dovezi ale unui proces imunopatologic ar fi: (1) perioada latentă poate dura şi luni de zile; (2) prezenţa Ac anticardiaci şi (3) răspunsul rapid la corticosteroizi şi asemănarea sau coexistenţa cu alte boli autoimune (LES, boala serului, poliserozite, sindromul postcardiotomie /post infarct miocardic, boala celiacă, dermatita herpetiformă, artralgii frecvente, eozinofilie, reacţii alergice la medicamente, sau istoric de alergii). Au mai fost raportate asocieri cu boli genetice: transmiterea autosomal dominantă cu penetranţă incompletă39 şi legată de sex (pericardita recurentă asociată cu hipertensiunea oculară).40 Durerea precordială, de obicei cu o componentă pleuritică este caracteristică. Mai pot apare febra, frecatura pericardică, dispneea, creşterea VSH şi modificări electrocardiografice. Tratamentul simptomatic constă în repaus şi acelaşi regim ca şi în pericardita acută. Colchicina inhibă mitozele nucleare, se leagă de tubulină, inhibă diverse acţiuni ale polimorfonuclearelor, interferează cu mişcarea trascelulară a colagenului. Colchicina poate fi eficientă atunci când AINS şi corticoterapia nu pot controla recăderile.25,41-43 Timp de 1004 luni de tratament cu colchicină în numai 13,7% din cazuri au apărut recăderi.25 În 2333 luni de urmărire 60,7% din pacienţi nu au avut recăderi. Doza recomandată este de 2 mg/zi pentru 1-2 zile apoi 1 mg/zi (nivel de evidenţă B, clasa I). Corticosteroizii trebuie folosiţi numai la pacienţii cu stare generală precară sau recăderi frecvente7 (nivel de evidenţă B, clasa IIa). O eroare frecventă o reprezintă folosirea unei doze prea mici pentru a fi eficientă sau scăderea prematură a dozei. Regimul recomandat constă în Prednison 1 – 1,5 mg/kgc pentru cel puţin o lună. Dacă răspunsul nu este adecvat se pot adăuga Azathioprina 75 – 100 mg/zi sau Ciclofosfamida.44 Doza de corticosteroizi trebuie redusă într-un interval de 3 luni. Dacă simptomele recidivează se revine la doza care a controlat simptomele iniţial, şi se menţine 2 – 3 săptămâni, apoi se reîncepe scăderea dozei. Spre sfârşitul tratamentului se introduc şi AINS sau colchicina. Tratamentul o dată reînceput trebuie să dureze cel puţin 3 luni. Pericardiectomia se indică în recurenţe frecvente şi cu simptomatologie severă rezistente la tratament medical (nivel de evidenţă B, clasa IIa).45 Înaintea pericardiectomiei pacientul trebuie să întrerupă tratamentul cu corticosteroizi câteva săptămâni.46 Pot exista şi recurenţe post pericardiectomie probabil datorate rezecţiei incomplete a pericardului.

Focus box 1 Pericardiocenteza
Pericardiocenteza este salvatoare în tamponada cardiacă (nivel de evidenţă B,clasa I)27şi indicată în revărsate >20mm în diastolă la ecocardiografie, dar şi în revărsate mai mici în scop diagnostic ( analiza lichidului şi ţesutului pericardic, pericardioscopie şi biopsie epicardică/pericardică)(nivel de evidenţă B, clasă IIa) 2,10,18,19 Disecţia de aortă reprezintă o contraindicaţie majoră.28 Contraindicaţii relative: coagulopatii necorectate, terapie anticoagulantă, trombocitopenie <50000/mm3, revărsate mici, posterioare sau localizate. Drenajul chirurgical este preferat în hemopericardul traumatic şi pericardita purulentă. Pericardiocenteza ghidată prin fluoroscopie se realizează în laboratorul de cateterism cardiac cu monitorizare EKG. Monitorizarea directă EKG a acului de puncţie nu este o măsură de siguranţă adecvată.30 Cateterismul inimii drepte poate fi realizat simultan, prevenind constricţia. Este prudent să drenăm fluidul în etape de mai puţin de 1 litru pentru a evita dilatarea acută a ventriculului drept.24 Abordul subxifoidian este cel mai frecvent folosit, cu ajutorul unui ac lung cu mandren (Tuohy sau ac de puncţie 18 G), direcţionat spre umărul stâng la un unghi de 30 de grade cu pielea. Acest traseu este extrapleural şi evită arterele coronare, pericardiale şi mamare interne. Operatorul încearcă intermitent să aspire fluid şi injectează mici cantităţi de substanţă de contrast. Dacă fluidul hemoragic se aspiră cu uşurinţă, câţiva mililitri de substanţă de contrast pot fi injectaţi sub control fluoroscopic (un mic strat inferior indică faptul că acul este corect poziţionat). Un ghid moale tip J va fi introdus, iar după dilataţie se schimbă cu un cateter pigtail.. Este esenţial să se verifice poziţia sondei în cel puţin 2 incidenţe angiografice înaintea inserţiei cateterului de dilatare şi drenaj. Ghidarea ecografică a pericardiocentezei are mai puţine cerinţe tehnice şi poate fi realizată şi la patul bolnavului.16 Ecocardiografia trebuie să identifice cel mai scurt traseu prin care se poate intra în pericard prin abord intercostal (de obicei în spaţiul 6 sau 7 intercostal pe linia axilară anterioară). Drenajul pericardic prelungit se realizează până când volumul revărsatului obţinut prin aspiraţia percardică intermitentă (la 4-6 ore) scade la mai puţin de 25 ml/zi.32 Fezabilitatea este mare (93%) la pacienţii cu revărsat anterior ≥ de 10 mm în timp ce rata de succes este de numai 58 % la revărsatele mici situate posterior. Monitorizarea fluoroscopică şi hemodinamică îmbunătăţeşte fezabilitatea (93,1% vs. 73,3%) în comparaţie cu puncţia pericardică de urgenţă fără control imagistic.33 Abordarea tangenţială utilizând fenomenul de halou epicardic în incidenţă laterală34 creşte semnificativ fezabilitatea pericardiocentezei ghidate fluoroscopic la pacienţii cu revărsate mici ( 200 – 300 ml) (92,6% vs. 84,9%) şi cu revărsate foarte mici (<200 ml) (89,3% vs. 76,7%). Pericardiocenteza cu ghidare ecografică a fost fezabilă în 96% din revărsatele pericardice localizate.35 Pericardiocenteza salvatoare ghidată ecocardiografic a îndepărtat tamponada după perforaţia cardiacă la 99% din 88 de pacienţi şi a fost terapia definitivă la 82%.36 Cele mai serioase complicaţii ale pericardiocentezei sunt ruptura şi perforaţia miocardului şi a vaselor coronariene. Alte complicaţii pot fi embolia gazoasă, pneumotoraxul, aritmiile (de obicei bradicardia vaso-vagală) şi puncţia cavităţii peritoneale sau a viscerelor abdominale.33 Foarte rar au fost raportate fistule ale arterei mamare interne, edem pulmonar acut şi pericardita purulentă. Siguranţa a fost îmbunătăţită cu ajutorul ghidării ecocardiografice sau fluoroscopice. Studii recente ecocardiografice raportează o incidenţa a complicaţiilor majore de 1,3 – 1,6%.16,32,35,36 În pericardiocenteza percutană ghidată flouroscopic,30 perforaţia cardiacă a apărut în 0,9% din cazuri, aritmiile severe în 0,6% din cazuri, sângerările arteriale în 1,1% din cazuri, pneumotoraxul în 0,6% din cazuri, infecţiile în 0,3% din cazuri, şi o reacţie vagală gravă în 0,3% din cazuri. Incidenţa complicaţiilor majore a fost ulterior redusă utilizând fenomenul haloului epicardic în ghidarea fluoroscopică.34

Revărsatul pericardic şi tamponada cardiacă

Revărsatul pericardic poate fi transsudat (hidropericard), exsudat, piopericard sau hemopericard. Revărsatele masive se asociază de obicei cu neoplasme, tuberculoză, pericardite cu colesterol, pericardite uremice, mixedem şi parazitoze.47 Revărsatele ce se instalează insidios pot fi asimptomatice, în timp ce altele mai mici dar care se instalează mai rapid pot prezenta tamponadă. Revărsatele localizate sunt frecvente pe cicatrici (de ex. postchirurgicale, posttraumatice, pericardite purulente). Revărsatele pleurale masive cronice sunt rare (2 – 3,5% din totalul revărsatelor mari).48 Tamponada cardiacă reprezintă faza decompensată a compresiei cardiace datorată acumulării lichidului şi creşterii presiunii intrapericardice. În tamponada cardiacă “chirurgicală” presiunea intrapericardică creşte rapid în timp de minute sau ore (ex. hemoragia) în timp ce în cele inflamatorii trec zile sau săptămâni până se produce compresia (tamponadele cardiace “medicale”). Volumul lichidului care cauzează tamponada este invers proporţional cu
rigiditatea şi grosimea pericardului parietal (150 – 2000 ml). Prin compresiunea locală pot apare dispnee, disfagie, răguşeală (nervul laringeu recurent), sughiţ (nervul frenic) sau greaţa (diafragm). Zgomotele cardiace sunt asurzite. Compresiunea bazei plămânului determină matitate sub scapula stângă (semnul Bamberger – Pins – Ewart).9 Sunt prezente ortopneea, tusea, disfagia, chiar şi lipotimii ocazionale. Tamponada cardiacă dezvoltată insidios poate debuta direct prin simptomatologia complicaţiilor sale (insuficienţa renală acută, pletor abdominal, insuficienţa hepatică şi ischemia mezenterică). La 60% din bolnavi cauza revărsatului pericardic poate fi o condiţie medicală deja cunoscută .49 Tamponada cardiacă fără două sau mai multe simptome de inflamaţie (durere specifică, frecătura pericardică, febra, supradenivelarea difuză ST) este de obicei asociată cu un revărsat malign. EKG-ul poate arăta QRS microvoltat, unde T diminuate, subdenivelare PR, modificări ST-T, bloc de ramură, sau alternanţe electrice (rareori apărută în absenţa tamponadei cardiace).50 La radiografia cardio-pulmonară revărsatele masive determină cardiomegalie globală cu marginile ascuţite (imaginea de carafă).15 Pe radiografiile laterale cu regim
de raze puternic sau cinefilme, lichidul pericardic e sugerat de linii luciose în conturul cardiopericardic (haloul epicardic).15,51,52 Acest semn este util pentru ghidarea fluoroscopică a pericardiocentezei.34 Îndepărtarea foiţelor pericardului poate fi fi observată şi la ecocardiografie când lichidul pericardic este peste 15 – 35 ml. (Fig. 1)50 Revărsatele se clasifică din punct de vedere cantitativ în (1) mici (spaţiu eco-free în diastolă <10mm); (2) moderate (10 – 20 mm); (3) mari(> 20 mm) sau (4) foarte mari (>20 mm şi semne de compresie cardiacă). În incidenţa parasternală ax lung lichidul e prezent la nivelul şanţului atrio-ventricular posterior în timp ce lichidul pleural se continuă sub atriul stâng posterior de aorta descendentă. În revărsatele pericardice mari inima poate pluti în cavitatea peircardică ( ״swinging heart ) ״ inducând pseudoprolapsul valvei mitrale precum şi falsa mişcare sistolică anterioară a acesteia, mişcarea paradoxală a septului interventricular şi închiderea mezosistolică a valvei aortice.53 M ărimea revărsatelor pericardice reprezintă un indicator al prognosticului: revărsatele masive indică de obicei boli grave.9 Ecografia 2 D aduce informaţii despre natura lichidului sugerând prezenţa de fibrină, cheaguri, tumori, aer sau calciu. Benzi intrapericardice combinate cu îngroşarea pericardului visceral sau parietal se întâlnesc deseori după iradieri la nivelul toracelui.54 Rareori pot fi găsite mase tumorale,uneori conopidiforme, în sau în jurul pericardului ce pot chiar simula tamponada cardiacă.55 Alte diagnostice diferenţiale se fac cu revărsate localizate, hematoame, chiste, hernie prin gaura lui Morgagni, hernia hiatală, lipodistrofia cu grăsime paracardiacă, vena pulmonară inferioară stângă, revărsatul pleural stâng, calcificarea inelului mitral , atriu stâng gigant, grăsime epicardică (cel mai bine diferenţiat în CT) şi pseudoanevrismul de ventricul stâng.55 Infiltraţia metastatică a pericardului poate simula ecografic tamponada pericardică la pacienţii fără revărsat pleural.56 Acestea pot fi interpretate ca mixom atrial sau alte tumori cardiace.57 Când are loc sângerare în pericard şi se dezvoltă tromboza , suprafeţele ecolucente tipice pot dispărea şi astfel nu se observa tamponada cardiacă. Ecografia transesofagiană este aici foarte utilă în special pentru identificarea revărsatelor pericardice localizate, sau a chegurilor intrapericardice precum şi în identificarea metastazelor şi a îngroşării pericardului.59 Mai pot fi folosite pentru identificarea mărimii şi extinderii revărsatelor simple sau complexe şi CT spiral, cine RMN.24,60 Revărsatele măsurate cu ajutorul CT/RMN pot apărea mai mari decât la ecocardiografie. Până la o treime din pacienţii asimptomatici cu revărsat pericardic cronic masiv pot dezvolta tamponadă cardiacă.23 Factorii declanşatori ai tamponadei cardiace pot fi hipovolemia, tahiaritmii paroxistice şi pericardite acute intermitente ; o parte din triggeri nu pot fi identificaţi.61 Criteriile de diagnostic ale tamponadei cardiace sunt prezentate în tabelul 462-70 şi Focus box 2.71,72 Pericardiocenteza nu e necesară când diagnosticul poate fi stabilit şi altfel sau când revărsatul e mic sau se resoarbe sub tratament medicamentos. Când există dubii pot fi valoroase pericardiocenteza, pericardioscopia şi biopsia pericardică (inclusiv PCR,
imunocitochimia şi imunohistochimia) (nivel de evidenţă B, clasa IIa).2,10,18,19 (Focus box 1, 3 – 5). Decompensarea hemodinamică şi tamponada cardiacă sunt indicaţii absolute de drenaj Pacienţii deshidrataţi sau hipovolemici pot beneficia de lichide intravenos. Când este posibil tratamentul afecţiunilor concomitente, acesta trebuie efectuat. Chiar şi în revărsatele idiopatice drenajul masiv pe cateter (3±2 zile, interval maxim 1-13 zile)s-a asociat cu o rată scăzută a recurenţelor (6% vs 23%) faţă de cele fără drenaj în decursul unei urmăriri de 3,8 – 4,3 ani.32 Procesele neoplazice rezistente necesită tratament intrapericardic,89 pericardiotomie percutană cu balon,38 şi rareori, pericardiectomie. Intervenţia chirurgicală e recomandată numai la pacienţii cu revărsate cronice mari la care pericardiocentezele şi/sau terapiile intrapericardice repetate nu au avut succes.99

Figura 1 Clasificarea Horowitz a revărsatelor pericardice. Tipul A, fără revărsat; Tipul B, separarea epicardului şi pericardului (3 – 16 ml )Tipul C1, separarea sistolică şi diastolică a pericardului (revărsat mic > 16 ml ); Tipul C2, separare sistolică şi diastolică a epicardului şi pericardului cu mişcare pericardică atenuată; Tipul D, separare pronunţată a epicardului şi pericardului cu spaţiu mare ecotransparent; Tipul E, îngroşare pericardică (> 4 mm). (Horowitz, Circulatia’ 74). Copyrights American Heart Association

Pericardita constrictivă

Pericardita constrictivă este o complicaţie rară, dar severă a inflamaţiei cronice a pericardului ducând la o umplere deficitară a ventriculilor şi la insuficienţă ventriculară. Tuberculoza, iritaţia mediastinală şi procedurile chirurgicale anterioare sunt cauzele cele mai frecvente ale bolii care poate prezenta mai multe forme anatomopatologice.23 (Fig. 2). Pericardita constrictivă poate apărea rar numai în sacul epicardic, la pacienţii cu pericardul parietal rezecat.100 Pericardita constrictivă tranzitorie este atipică, dar importantă deoarece la aceşti pacienţi nu este indicată pericardiectomia.68 Pacienţii acuză oboseală, prezintă edeme periferice, dispnee, meteorism abdominal,simptome ce poate fi agravate de o enteropatie cu pierdere de proteine. De obicei există un interval mare între inflamaţia iniţială a pericardului şi instalarea constricţiei. Congestia venoasă, hepatomegalia, revarsatele pleurale, şi ascita pot apărea la pacienţii decompensaţi. Decompensarea hemodinamică poate fi agravată suplimentar de disfuncţia sistolică datorată fibrozei sau atrofiei miocardice. Parametrii clinici, ecocardiografici şi hemodinamici sunt prezentaţi în Tabelul 5.23,59,103-106 Diagnosticul diferenţial include dilataţia acută cardiacă, embolismul pulmonar, infarctul de ventricul drept , revărsatul pleural, bronhopneumopatia cronică obstructivă,102 şi cardiomiopatia restrictivă. Cea mai bună metodă de a diferenţia pericardita constrictivă de cardiomiopatia restrictivă este analiza gazelor respiratorii, eventual precedată de eco Doppler şi / sau eco Doppler tisular,107 , dar şi clinica, electrocardiografia, radiografia cardio-pulmonară, CT, RMN, statusul hemodinamic şi biopsia endomiocardică pot fi folositoare ( tabelul 6).9 Pericardiectomia este singurul tratament pentru constrictia permanentă. Indicaţiile se bazează pe simptome clinice, ecocardiografie, CT/RMN, şi cateterism cardiac. Exista 2 abordări standard, amândouă cu scopul de a rezeca pericardul afectat de cât mai de departe posibil:108-111 (1)Toracotomia anterolaterală (sp. V IC) şi (2) Sternotomia mediană (acces mai rapid la aortă şi atriul drept pentru circulaţie extracorporeală). Bypass-ul cardiopulmonar făcut direct nu este recomandat ( sângerari difuze în urma heparinizarii sistemice). Dacă sunt prezente aderenţe calcificate între peri- şi epicard sau o afectare generalizată a epicardului (inima de porţelan) atunci acestea sugerează risc înalt chirurgical sau lezare severă miocardică. O alternativă în astfel de cazuri poate fi « laser shaving » folosind un laser Excimer.109 Suprafeţele cu calcificări importante sau cicatrici dense pot fi lăsate ca nişte insule pentru a evita sângerari masive. Pericardiectomia pentru pericardita constrictivă are o rată de mortalitate de 6-12%.109,111 Normalizarea completă hemodinamică este raportată la 60% dintre pacienţi.108,110. Timpul de decelerare (TD) poate rămâne prelungit112 şi variaţiile postoperatorii respiratorii ale
fluxului la nivelul valvelor mitrale/tricuspide se găsesc în 9-25% din cazuri.110,113. Fracţia de ejecţie a ventriculului stâng poate creşte datorită umplerii ventriculare mai bune.110,112 Complicaţii majore pot fi insuficienţa cardiacă acută perioperatorie şi ruptura peretelui ventricular.114 Mortalitatea şi morbiditatea cardiacă în pericardiectomie sunt cauzate de necunoaşterea preoperatorie a atrofiei sau fibrozei miocardice. (Fig. 2).23 Atrofia miocardică în CT se caracterizează prin : (1) subţierea septului interventricular şi peretelui postero-lateral (mai mic de 1 cm) (2) reducerea îngroşării peretelui în timpul ciclului cardiac (mai puţin de 40%) şi (3) reducerea raportului masă musculară ventricul stâng/volum telediastolic ventricul stâng (<1). Fibroza miocardică trebuie luată în considerare ori de câte ori pericardul îngroşat/calcificat nu este separat de miocard prin grăsime subepicardică şi când peretele miocardic arată mişcări ondulatorii cu subţierea peretelui. Excluderea pacienţilor cu fibroză miocardică masivă şi/sau atrofie reduce mortalitatea la 5%.23 Scăderea postoperatorie114 a debitului cardiac poate fi tratată prin substituţie lichidiană şi catecolamine, doze mari de digitală, şi balon de contrapulsaţie intraaortic în cazurile mai severe. Dacă indicaţia chirurgicală a fost stabilită devreme, supravieţuirea pe termen lung coincide cu cea din populaţia generală.109,110 Totuşi dacă simptomele severe au fost prezente cu mult timp înaintea interventiei chirurgicale chiar şi cu o pericardiectomie completă nu se obţine o recuperare totală.
Chistele pericardice

Chistele pericardice congenitale sunt rare, pot fi unice sau multiple, cu diametrul de 1-5 cm.115 Chistele pericardice inflamatorii cuprind şi pseudochiste şi revărsate pericardice încapsulate sau localizate, cauzate de pericardita reumatică, infecţii bacteriene, tuberculoză în particular, traumatisme sau chirurgie cardiacă. Chistele de Echinococcus rezultă de obicei din ruptura chistelor hidatice din ficat şi plamân. Majoritatea pacienţilor sunt asimptomatici şi chistele sunt detectate accidental pe radiografia cardio-pulmonară ca nişte opacitaţi ovale, omogene, de obicei în unghiul cardiofrenic drept.116 Totuşi pacienţii pot prezenta disconfort toracic , dispnee, tuse, palpitaţii, datorită compresiei inimii. Ecocardiografia e folositoare dar CT sau RMN sunt deseori necesare.117 Tratamentul chistelor congenitale şi inflamatorii se realizează prin aspiraţia percutană şi scleroza cu etanol.84,85 Dacă acestea nu sunt fezabile poate fi necesară toracotomia video asistată sau rezecţie chirurgicală. Excizia chirurgicală a chistelor echinococice nu este recomandată. Aspiraţia percutană şi instilaţia de etanol sau nitrat de Ag după tratament prealabil cu Albendazol (800mg/zi 4 sapt) poate fi eficientă.

Forme anatomo-patologice în pericardita constrictivă vs cardiomiopatia restrictivă. (a) forma inelară de pericardită constrictivă cu ingroşare bilaterală a pericardului de-a lungul şanturilor atrio-ventriculare cu configuraţie normală a ambilor vaentriculi si mărirea ambelor atrii. (b) forma stângă a pericarditei constrictive cu pericardul ingroşat de-a lungul ventriculului stâng şi curbarea spre dreata a septului interventricular cu configuraţie tubulară a aproape intreg ventriculului stâng si cresterea ambelor atrii ( se indica sternotomie laterală şi pericardiectomie partială). (c) forma dreaptă a pericarditei constrictive cu pericardul ingroşat de-a lungul ventriculului drept si curbarea spre stânga a septului interventricular cu configuraţie tubulară a aproape intreg ventriculul drept si mărirea ambelor atrii ( se indica sternotomie mediana si pericardiectomie parţială). (d) forma atrofică miocardică si pericardita global constrictivă cu ingroşare bilaterală a pericardului de-a lungul ambilor vantriculi separata din peretele miocardic drept de un strat subţire de grăsime subepicardică. Configuraţia tubulară a ambilor ventriculi si mărirea ambelor atrii,totuşi subţierea septului interventricular si peretelui postero-lateral al ventriculului stâng sub 1 cm sugerează atrofie miocardică (pericardiectomia este contraindicată). (e) forma cu fibroză perimiocardică si pericardita globală constrictivă cu ingroşarea bilaterală a pericardului de-a lungul ambilor ventriculi, totuşi pericardul ingroşat din dreapta nu poate fi separat de forma ondulată a peretelui ventriculului drept sugerând fibroza perimiocardica (pericardiectomia este contraindicată). (f) forma globală a pericarditei constrictive cu ingroşarea bilaterala a pericardului de-a lungul ambilor ventriculi separată de pertele miocardic drept de un strat subţire de grăsime subepicardică. Configuraţie tubulară a ambilor ventriculi şi mărirea ambelor atrii ( se indica sternotomie mediană şi pericardiectomie). (g) cardiomiopatia restrictivă cu pericard de grosime normală de-a lungul ambilor ventriculi ce au configuraţie normală şi mărirea ambelor atrii.
Focus box 2 Determinarea pulsului paradoxal
Pulsul paradoxal este definit ca fiind o scădere a tensiunii arteriale sistolice cu >10 mmHg în timpul inspirului, în vreme ce tensiunea arterială diastolică rămâne constantă. Este uşor detectabil palpând pulsul.61,62 În timpul inspirului pulsul poate dispare sau diminua semnificativ. Pulsul paradoxal este clinic semnificativ când pacientul respiră normal. Când apare doar în inspir profund trebuie interpretat cu prudenţă. Amplitudinea pulsului paradoxal se măsoară cu sfigmomanometrul. Dacă pulsul paradoxal e prezent, primul zgomot Korotkoff se aude numai în expir. Manşeta tensiometrului se umflă peste tensiunea arterială sistolică a pacientului. În timpul desumflarii primul zgomot Korotkoff e intermitent. Corelând cu ciclul respirator al pacientului se identifică un punct în care sunetul e audibil în timpul expirului şi dispare în inspir. Pe măsură ce se desumflă se atinge alt punct în care primul zgomot devine audibil pe toata durata ciclului respirator. Diferenţa reprezintă mărimea pulsului paradoxal.



Tabelul 4 Diagnosticul tamponadei cardiace Clinic Creşterea presiunii venoase sistemicea, hipotensiune,b puls paradoxal,c tahicardie,d dispnee sau tahipnee cu plămâni curaţi Factori precipitanţi Medicamente (ciclosporina, anticoagulante, trombolitice,etc), intervenţie chirurgicală cardiacă recentă, proceduri invazive, traumatism toracic, neoplazii, boli de ţesut conjunctiv, insuficienţă renală, septicemiee. EKG Poate fi normal sau poate arăta modificări nespecifice (ST-T), alternanţă electrică(QRS, rar T), bradicardie(în stadiile finale), disociaţie electromecanică (faza agonică) Radiografie cardiopulmonară Silueta cardiacă mărită cu plămâni curaţi Ecografia în modul M sau 2D Colaps diastolic al peretelui liber anterior VD,62 f colaps AD,63 AS 64 şi foarte rar VS,65 creşterea grosimii diastolice a peretelui VS “pseudohipertrofie”,66 dilatarea venei cave inferioare, (fără colaps în inspir), “swinging heart” Eco Doppler
Creşte fluxul tricuspidian şi scade fluxul mitral în timpul inspirului (invers în expir). Debitele sistolice şi diastolice sunt reduse în venele sistemice în expir şi debitul diastolic e crescut68 Modul M Dopller color Fluctuaţii respiratorii mari în fluxurile mitral/tricuspidian69
Cateterism cardiac (1) Confirmarea diagnosticului şi cuantificarea deficitului hemodinamic70 Presiunea în atriul drept este crescută (x sistolic descendent prezent şi y diastolic descendent absent sau diminuat) Presiunea intrapericardică e crescută şi identică cu cea din AD (amândouă scad în inspir) Presiunea mezodiastolică a VD crescută şi egală cu cu cea din AD şi pericard Presiunea diastolică din artera pulmonară e uşor crecută şi poate corespunde cu cea din VD PCP crecută şi aproape egală cu cu cea intrapericardică şi AD Presiunea sistolică VS şi Aopot fi normale sau reduse (2)Verifică dacă aspiraţia pericardică e urmată de o îmbunătăţire hemodinamicăg (3)Detectează tulburările hemodinamice coexistente (insuficienţa ventriculară stângă, constricţie, hipertensiune pulmonară) (4) Detectează boli cardiovasculare asociate ( cardiomiopatii, boli ale arterelor coronare) Angiografia VD/VS Colaps atrial şi cavităţi ventriculare mici, hiperactive
Angiografie coronara Compresie coronară în diastolă
CT Nu se vizualizează grăsimea subepicardică de-a lungul ambilor ventriculi, ceea ce arată aspectul tubular şi împingerea anterioară a atriilor a distensia venoasă jugulară este mai puţin observabilă la pacienţii hipovolemici sau la cei în “ tamponada chirurgicala”. O creştere inspiratorie a presiunii în venele gâtului ( semnul Kussmaul) când tamponada este prezentă sau după drenaj pericardic indică prezenţa unui revărsat constrictiv. b alura ventriculară este de obicei > 100/min., dar poate fi mai mică în hipotiroidie sau la pacienţii uremici c pulsul paradoxal este absent în tamponadele ce complică defectul septal atrial71 şi la pacienţii cu regurgitare aortică semnificativă. d uneori, pacienţii prezintă hipertensiune, mai ales la cei cu hipertensiune preexistentă72 e tamponada febrilă poate fi greşit diagnosticată ca şoc septic f colapsul ventriculului drept poate fi absent în cazurile cu presiune ventriculară dreaptă crescută şi hipertrofia73 ventriculului drept sau în infarctul ventriculului drept g dacă după drenajul revarsatului pericardic presiunea intrapericardică nu scade sub cea atrială trebuie luat în considerare un revărsat constrictiv.

Tabel 5 Abordarea diagnostică în pericarditele constrictive Clinic Congestie venoasă sistemică cronică severă asociată cu debit cardiac scăzut, incluzând distensie jugulară, hipotensiune arterială cu puls slab, distensie abdominală, edeme, astenie EKG Normal sau voltaj QRS scăzut , unde T inversate/aplatizate generalizate, anomalii AS, fibrilaţie atrială, blocuri atrio-ventriculare, defecte de conducere intraventriculare, sau rar, modificări tip pseudoinfarct Radiografia cardiopulmonară Calcificări pericardiace, revărsat pleural Modul M/2D Ingroşare pericardică sau calcificaria ca şi semne indirecte de constricţie Mărire AD/AS cu ventriculi normali aparent şi functie sistolică normală Mişcări premature anterioare şi posterioare a septului interventricular (fenomenul dipplateau)102 Mişcări ale peretului posterior VS Diametrul VS nu creşte după faza de umplere rapidă VCI şi venele hepatice sunt dilatate cu modificări respiratorii restrictiveb Doppler Scăderea umplerii ambilor ventriculi, cu variaţii respiratorii>25% la nivelul valvele atrioventriculare103 c TEE Măsurarea grosimii pericardului59 CT/RMN Pericard îngroşat/calcificat .Configuraţie tubulară a unuia sau ambilor ventriculi .Ingustarea unuia sau ambelor şanţuri atrio-ventriculare .Congestia venelor cave23 .Mărirea unuia sau ambilor atrii Cateterism cardiac Curba presiunii din VS/VD în “dip and plateau” sau “square route” Egalizarea presiunii telediastolice a VS/VD cu o marjă de 5 mmHg sau mai puţin102 d Angiografie VS/VD Micşorarea mărimii VD/VS şi creşterea dimensiunilor AD/AS Umplere prematură rapidă în timpul diastolei fără creştere ulterioară (dip-plateau) Angiografie coronariană La toţi pacienţii peste 35 ani sau cu istoric de iradiere mediastinală, indiferent de vârstă. a îngroşarea pericardului nu înseamnă totdeauna constricţie (absentă în 18% din 143 cazuri dovedite chirurgical). Când trăsăturile clinice. ecocardiografice sau invazive hemodinamic indică constricţia, pericardiectomia poate fi făcută în ciuda grosimii pericardice normale.104 b diagnosticul este dificil în fibrilaţia atrială. Refluxul venos hepatic diastolic în expir se observă chiar şi când velocitatea nu este revelatoare.103 c pacienţii cu presiuni atriale crescute sau cu constricţie şi restricţie prezintă < 25% modificări respiratorii.102 Un test de provocare în poziţie sezândă cu scăderea presarcinii poate demasca pericardita constrictivă.105 d în stadiul iniţial sau în formelor oculte aceste semne pot să nu fie prezente şi infuzia rapidă de 1-2 l de soluţie salină poate fi necesară pentru a stabili diagnosticul. Hemodinamica constrictivă poate fi mascată sau complicată de boli valvulare sau ale arterelor coronare. e în bronhopneumopatia cronică obstructivă velocitatea fluxului în mitrală va scade cu aproape 100% în timpul inspirului şi va creşte în timpul expirului. Velocitatea E mitrală atinge maximum la sfârşitul expirului (în pericardita constrictivă velocitatea E mitrală atinge maximum imediat după startul expirului).106 În plus, fluxul prin vena cava superioară creşte în inspir în bronhopneumopatia cronică obstructivă, în timp ce nu se modifica semnificativ cu respiraţia în pericardita constrictivă.
——
Tabelul 6 Diagnosticul diferenţial între pericardita constrictivă şi cardiomiopatia restrictivă Metoda Cardiomiopatia restrictivă Pericardita constrictivă Examen fizic Semnul Kusmaul +/-, impuls apical +++, S 3 (stadiu avansat), S 4 ( boală timpurie), sufluri de regurgitare ++ Semnul Kusmaul +, impuls apical -, şoc pericardic +, sufluri de regurgitare – EKG Voltaj scăzut, pseudoinfarct, deviaţia axei spre stânga, AF, tulburări de conducere Voltaj scăzut (< 50%) Radiografie cardiopulmonară Fără calcificări Pot fi prezente calcificări (valoare diagnostică scăzută) Eco 2D Cavitate mică a ventriculului stâng cu atriu mărit, câteodată grosimea crescută a pereţilor (în special îngroşarea septului interatrial în amiloidoză), valve îngroşate şi precipitat granular (amiloidoza) Grosime normală a peretelui Îngroşare pericardică, umplere diastolică precoce importantă cu poziţionare defectuoasă a septului interventricular Studii Doppler ale fluxului mitral Fără variaţii respiratorii ale undei E de velocitate a fluxului mitral sau a IVRT, E/A >= 2, DT scurt, regurgitare diastolică Inspir : unda E de velocitate scăzută, IVRT prelungit ; expir : modificari inverse, DT scurt, regurgitare diastolică Vena pulmonară Raport S/D scăzut (0,5), AR prelungit şi proeminent, fără variaţii respiratorii, unda D Raport S/D=1, inspir : undele PV S şi D micşorate ; expir : modificari opuse Fluxul tricuspidian Uşoare variaţii respiratorii ale undei E de velocitate tricuspidiană, raportul E/A >=2, velocitate maximă TR, fără modificări respiratorii semnificative, DT scurt în inspir, regurgitare diastolică Inspir : unda E de velocitate tricuspidiană crescută, velocitatea maximă TR crescuta, Expir : manifestări opuse, DT scurt, regurgitare diastolica Venele hepatice Raport S/D scăzut, revers respirator crescut Inspir : creşterea minimă a S şi D din venele hepatice Vena cava inferioară Pletoric Pletoric Modul M color Propagare diminuată a fluxului Propagare accelerată a fluxului (>=100cm/s) Mişcarea inelului mitral Umplere precoce cu velocitate scazută (<8 cm/s) Umplere precoce cu velocitate crescută (>=8cm/s) Eco Doppler tisular Vârf precoce de velocitate a expansiunii longitudinale (vârf Ea) de >=8cm/s (sensibilitate 89% şi specificitate 100%) Negativ Cateterism cardiac Dip and plateau, PTDVS de obicei cu 5 mmHg > PTDVD, dar poate fi identică, PSVD>50mmHg , PTDVD<1/3 PSVD Dip and plateau PTDVS de obicei egală cu PTDVD, inspir : creşte PSVD, scade PSVS, expir : invers Biopsia endomiocardică Poate decela cauze specifice de cardiomiopatie restrictivă Poate fi normală sau să arate hipertrofie sau fibroza nespecifice CT/MRI Pericard de obicei normal Pericardul trebuie să fie îngroşat sau calcificat

Forme specifice de pericardită
Pericardita virală

Pericardita virală este cea mai frecventă infecţie a pericardului. Modificările inflamatorii sunt provocate direct de către virus, de răspunsul imun (antiviral sau anticardiac) sau de amândouă.3, 120, 121 Replicarea virală precoce în ţesutul pericardic şi epimiocardic stimulează răspunsul imun celular şi umoral îndreptat împotriva virusului şi/sau ţesutului cardiac. Fragmentele din genomul viral de la nivelul ţesutului pericardic, chiar dacă nu se replică, pot să reprezinte sursă antigenică şi să stimuleze răspunsul imun. Depozite de IgM, IgG şi uneori IgA pot să
persiste la nivelul pericardului şi miocardului mai mulţi ani. 3,120 Diverse tupuri de virusuri pot să producă pericardită (entero-, echo-, adeno-, citomegalovirus, virusul Ebstein Barr (EB), herpes simplex, gripal, parvo B19, virusul hepatitic C, HIV, etc.). Episoadele de pericardită enterovirală urmează epidemiilor sezoniere de infecţii cu virusul Coxsackie A+B şi Echovirus.122 Pericardita cu Citomegalovirus are incidenţă crescută la persoanele imunodeprimate şi cu infecţie HIV.123-125 Mononucleoza infecţioasă se poate de asemenea însoţi şi de pericardită. Diagnosticul de pericardită virală nu poate fi stabilit fără analizarea lichidului pericardic şi/sau a ţesutului pericardic/epicardic, preferabil prin PCR sau hibridizare in situ (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa) (Focus box 3-5). O creştere de patru ori a nivelurilor
serice de anticorpi este sugestivă, dar nu diagnostică pentru pericardita virală (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIb). Tratamentul pericarditei virale vizează dispariţia simptomelor (vezi paricardita acută), prevenirea complicaţiilor şi eradicarea virusului. La pacienţii cu revărsat pericardic simptomatic cronic sau recurent şi infecţie virală confirmată următorul tratament specific este în curs de cercetare: (1) pericardita cu CMV: hiperimunoglobulină – 4 ml/kg o dată pe zi în zilele 0, 4 şi 8; 2 ml/kg/zi în zilele 12 şi 16; (2) pericardita cu Coxsackie B: Interferon α sau β: 2,5 mil. UI/m2 suprafaţă corporală s.c. de 3 ori pe săptămână; (3) perimiocardită cu adenovirus şi parvovirus B19: tratament cu imunoglobuline: 10 g intravenos în zilele 1 şi 3 timp de 6-8 ore.126 Afectarea pericardului în infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) poate să fie de cauză infecţioasă, non-infecţioasă şi neoplazică (sarcom Kaposi
şi/sau limfom).(Mio)pericardita infecţioasă este produsă de infecţia HIV locală şi/sau de celelalte coinfecţii virale (citomegalovirus, herpes simplex), bacteriene (S. aureus, K. pneumoniae, M. avium şi tuberculoză) şi fungice (Cryptococcus neoformans).127-130 În boala avansată incidenţa detectării ecocardiografice a revărsatului pericardic este de până la 40%131, 132 Tamponada cardiacă este rară.133 În timpul tratamentului cu antiretrovirale, se poate produce lipodistrofie (cel mai bine detectată prin RMN) cu depunere masivă de grăsime paracardiac care determină insuficienţă cardiacă. Tratamentul este simptomatic, iar în cazul revărsatelor mari şi a tamponadei cardiace este necesară pericardiocenteza. Utilizarea corticosteroizilor este contraindicată, cu excepţia pacienţilor cu pericardită secundară tuberculoasă unde sunt adjuvanţi ai tratamentului tuberculostatic (nivel de evidenţă A, indicaţie de clasă I).134

Focus box 3 Analiza lichidului pericardic
Analiza lichidului pericardic poate stabili diagnosticul de pericardită virală, bacteriană, tuberculoasă, fungică, colesterolotică şi malignă.9 Aceasta trebuie să fie diferită în funcţie de tabloul clinic. Citologia şi markeri tumorali (antigen carcinoembrionar (CEA), alfa-fetoproteină (AFP), antigene carbohidrate CA 125, CA 72-4, CA 15-3, CA 19-9, CD-30, CD25, etc.) trebuie să fie efectuaţi dacă se suspectează o boală malignă. Dacă se suspectează tuberculoza, trebuie să fie practicate coloraţia acid-alcoolo rezistentă, cultura pentru mycobacterium sau detectarea radiometrică a creşterii (de ex. BACTEC-460), dozarea adenozin-deaminazei (ADA), interferonului (IFN)-gamma, lizozimului din lichidul pericardic, precum şi analiza PCR pentru tuberculoză (indicaţie de clasă I, nivel de evidenţă B).14, 61, 73-84 Diferenţierea între epanşamentul tuberculos şi neoplazic este clară când există niveluri scăzute de ADA şi niveluri crescute de CEA.78 În plus, niveluri foarte mari de ADA au valoare prognostică pentru pericardita constrictivă.79 Totuşi, trebuie amintit că PCR este la fel de sensibilă (75% vs. 83%), dar mai specifică (100% vs. 78%) decât dozarea ADA pentru pericardita tuberculoasă.83 Dacă se suspectează infecţie bacteriană sunt necesare cel puţin trei culturi din lichidul pericardic pentru aerobi şi anaerobi, precum şi hemoculturi (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I). Analiza PCR pentru virusurile cu tropism cardiac diferenţiază pericardita virală de cea autoimună (indicaţie de clasă IIa, nivel de evidenţă B).2 Determinarea greutătii specifice a lichidului pericardic (>1015), a concentraţiei proteinelor (>3 g/dl; raportul lichid/ser >0,5), LDH-ului (>200 mg/dl; ser/lichid >0,6) şi glucozei (exsudat vs. transsudat= 77,9 ± 41,9 vs. 96,1 ± 50,7 mg/dl) poate diferenţia exsudatele de transudate, dar nu este direct diagnostică (clasa IIb).14 Totuşi, colecţiile purulente care prezintă culturi pozitive au concentraţie semnificativ scăzută de glucoză (47,3 ± 25,3 vs. 102,5 ± 35,6 mg/dl) şi raportul lichid/ser (0,28 ± 0,14 vs. 0,84 ± 0,23 mg/dl), decât revărsatele lichidiene noninfecţioase.14 Numărul de leucocite este mai mare în afecţiunile inflamatorii, în special în cele de cauză bacteriană şi reumatismală. Un număr foarte mic de leucocite se găseşte în mixedem. Cel mai mare număr de monocite este în revărsatele neoplazice şi hipotiroidism (79 ± 27% şi 74± 2 6%), în timp ce revărsatele reumatismale şi bacteriene au cel mai mare procent de neutrofile (78 ± 20% şi 69 ± 23%). Comparativ cu valorile de control, lichidul din pericardita bacteriană şi malignă au niveluri mai mari de colesterol (49 ± 18 vs. 121 ± 20 şi117±33 mg/dl).14 Caracterele reale ale celulelor găsite în lichidul pericardic pot fi greu de recunoscut. Coloraţiile Gram pe lichidul pericardic au specificitate de 99%, dar sensibilitate de doar 38% pentru excluderea infecţiei comparativ cu culturile bacteriene.14 Combinarea cu antigenul membranar epitelial, CEA şi coloraţia imunocitochimică cu vimentin poate fi utilă pentru a distinge celulele mezoteliale reactive şi de adenocarcinom.85 Anticorpii antimiolemă şi antisarcolemă, precum şi reacţia de fixare a complementului au fost găsite în special în pericarditele virale şi autoimune.10 In vitro, cardiocitoliza determinată de revărsatul lichidian pericardic pe celulele izolate din cord de şobolan, cu sau fără adăugarea de sursă de complement, a fost observată în primul rând în pericardita autoimună.75,86 O valoare de 200 pg/l a IFN-γ are sensibilitate şi specificitate de 100% în diagnosticul pericarditei tuberculoase.84

Pericardita bacteriană

Pericardita purulentăla adulţi este rară, dar totdeauna fatală dacă nu este tratată.Rata mortalităţii la pacienţii trataţi este de 40%, datorată în principal tamponadei cardiace, toxicităţii şi constricţiei.Este de obicei o complicaţieo unei infecţii cu punct de plecare altundeva în organism, diseminată hematogen sau prin contiguitate. Factorii predispozanţi sunt :revărsat lichidian pericardic, imunodepresie, boli cronice (etilism cronic, artrită reumatoidă, etc), chirurgie cardiacă şi traumatism toracic. Boala se manifestă ca o afecţiune infecţioasă acută, fulminantă, de scurtă durată. Pericardiocenteza percutană trebuie să fie practicată de urgenţă. Lichidul pericardic extras trebuie să fie analizat de urgenţă prin coloraţie Gram, acid-alcoolo-rezistentă şi fungică şi apoi trebuie să se efectueze culturi din lichidului pericardic şi să se recolteze hemoculturi (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I). Este obligatoriu lavajul cavităţii pericardice combinat cu tratament antibiotic sistemic eficient (combinaţie de antibiotic antistafilococic şi aminoglicozid, urmată de tratament antibiotic ţintit în funcţie de rezultatele analizelor lichidului pericardic şi hemoculturilor).136 Instilarea intrapericardică de antibiotice (de ex. Gentamicină) este utilă, dar nu suficientă. Lavajul frecvent al cavităţii pericardice cu urokinază sau streptokinază, utilizând catetere mari, poate fluidifica exsudatul purulent,137,136 dar este de preferat drenajul chirurgical prin pericardiotomie subxifoidiană.135 Pericardiectomia este necesară la pacienţii cu revăsat pericardic purulent gros, floconos, cu multiple aderenţe, în caz de tamponadă recurentă, infecţie persistentă şi progresie către constricţie.136 Pentru pericardiectomie combinată cu tratament antibiotic a fost raportată o mortalitate legată de intervenţia chirurgicală de până la 8%, dar mortalitatea totală este mai mare.
Pericardita tuberculoasă

În ultima decadă, în ţările dezvoltate, pericardita TBC a fost detectată în principal la pacienţii imunodeprimaţi (SIDA).140 Rata mortalităţii în pericardita TBC lichidiană acută, netratată este de aproape 85%. Pericardita constrictivă apare în 30-50% din cazuri.139, 142 Tabloul clinic este variabil: pericardită acută cu sau fără revărsat lichidian; tamponadă cardiacă, revărsat pericardic asimptomatic, frecvent în cantitate mare, cu tendinţă la recidivă, simptome date de infec ţie precum febră persistentă, pericardită acută constrictivă, subacută constrictivă, exsudativ-constrictivă sau cronic constrictivă şi calcificări pericardice.3, 73 Diagnosticul este confirmat de identificarea Mycobacterium tuberculosis în lichidul sau ţesutul pericardic şi/sau de prezenţa de granuloame cazeoase la nivelul pericardului. Pericardita la un pacient diagnosticat cu tuberculoză extracardiacă, este cel mai probabil de cauză TBC (trebuie să fie efectuate mai multe culturi din spută).3, 143 Testul cutanat la tuberculină poate să fie fals negativ la 25-33% din pacienţi139 şi fals pozitiv la 30-40% (pacienţi vârstnici).140 Recent, a fost introdus un test imuno-enzimatic (enzyme-linked immunospot – ELISPOT),150 care are o acurateţe mai mare, detectând celulele T specifice pentru antigenul Mycobacterium tuberculosis. Afectarea TBC perimiocardică se asociază, de asemenea, cu titruri serice crescute de anticorpi antimiolemă şi antimiozină.151 Diagnosticul de pericardită TBC stabilit prin pericardiocentază variază între 30-76% în funcţie de metoda aplicată pentru analiza lichidului pericardic.139, 144 Lichidul pericardic prezintă densitate mare, niveluri crescute de proteine şi număr mare de leucocite (între 0,7-54 x 109/l).140 Important, prin PCR se poate identifica rapid ADN-ul Mycobacterium tuberculosis din doar 1 μl de lichid pericardic. 144, 145 Activitatea crescută a adenozin deaminazei şi concentraţia mare de interferon γ sunt de asemenea diagnostice, având sensibilitate şi specificitate mare (Focus box 3): De asemenea pericardioscopia şi biopsia pericardică au ameliorat acurateţea diagnosticului pericarditei TBC.18

Focus box 4 Pericardioscopia şi biopsia epicardică/pericardică

Tehnicile avansate de instrumentare, introducerea pericardioscopiei şi tehnicile contemporane de histopatologie, virologie şi de biologie moleculară au îmbunătăţit valoarea diagnostică a biopsiei epicardice/pericardice.2, 10, 18, 19, 87-62, 90-93 Pericardioscopia efectuată cu aer în loc de lichid, face posibilă inspectarea unor zone mari ale suprafeţei pericardice, selectarea locului de biopsie şi prelevarea în siguranţă de numeroase probe.19 Biopsia epicardică/pericardică ţintită în timpul pericardioscopiei a fost utilă în special în diagnosticul pericarditei neoplazice.18, 19, 87, 88, 89 Studiile efectuate în cazul pericardioscopiei flexibile nu au evidenţiat nici o complicaţie majoră în timpul acestei proceduri. Mortalitatea raportată în studiile cu endoscop rigid a fost de 2,1%18 şi 3,5%88 din cauza necesităţii efectuării anesteziei la pacienţii cu revărsate pericardice în cantitate foarte mare.

Tabelul 7 Diagnosticul diferenţial al formelor specifice de pericardită118-130 Virale Bacteriene Tuberculoasă Autoimună Agenţi microbieni cu tropism cardiac Entero-, echo-, adeno, citomegalo-, Ebstein Barr, herpes simplex, gripal, parvo B19 , virusul hepatitic A, B, C, HIV Stafilococ, pneumococ, streptococ, Neisseria, proteus, bacili gram negativi, Legionella Mycobacterium tuberculosis Procese autoimune în absenţa agenţilor virali şi bacterieni Decelarea cauzei prin PCR sau hibridizare in situ (nivel de evidenţă B, indicaţie clasa IIa) Coloraţie Gram, cultură bacteriană, PCR pentru Borelia şi chlamydia pneumoniae (nivel de evidenţă B, indicaţie clasa I) Ziehl-Nielsen, coloraţie auramin 0, cultură, PCR (nivel de evidenţă B, indicaţie clasa I) Fixarea Ig de peri- şi epicard, PCR negativ pentru agenţii cu cardiotropism, epicardită (nivel de evidenţă B, indicaţie clasa IIa) Incidenţa (%) în ţările din Europa de Vest 30 5-10 5 la 100000 pacienţi <4 (mult mai mare în Africa şi America de Sud) 20-30 Raport bărbaţi: femei 3:1 1:1 1:1 1:1 Predispoziţie Necunoscută Consum cronic de alcool, imunodepresie Abuz de alcool, infecţie HIV Asociere cu tulburări autoimune Tablou clinic Identic cu pericardita acută, frecvent subfebră Febră septică, fulminant, tahicardie, frecătură pericardică Subfebrilitate, cronic Subfebrilitate, cronic Cantitatea de lichid Variabilă, cel mai frecvent mică Variabilă Variabilă, cel mai frecvent mare Variabilă Tamponada Nu apare frecvent 80% Frecventă Nu apare frecvent Remisie spontană Frecvent Nu Nu Rar Rata recurenţei 30-50% Rar Frecvent Frecvent; >25% Aspectul lichidului pericardic Seros/ serosanguinolent Purulent Serosanguinolent Seros Conţinut de proteine > 3g/dl Ridicat Ridicat/ intermediar Intermediar Număr de leucocite (lichid pericardic) > 5000/ml >> 10000/ml Intermediar > 8000/ml Intermediar < 5000/ml Analiza lichidului pericardic Limfocite activate şi macrofage (rar) Adenozindeaminaza (ADA)- negativă Granulocite şi macrofage (numeroase) ADAnegativă Granulocite şi macrofage (intermediar) ADApozitivă (>40 U/ml) Limfocite activate şi macrofage (rar) ADA- negativă Biopsie peri- şi epicardică Peri-/epicardită limfocitică, PCR pozitiv pentru virusurile cu cardiotropism Epicardită leucocitică Granulom cazeos, PCR Peri-/epicardită limfocitică, PCR negativ Mortalitate în absenţa tratamentului Dependentă de agent şi de tamponadă 100% 85% În tamponada netratată Tratament intrapericardic Drenaj, dacă este necesar, nu se administrează corticosteroizi intrapericardic Drenaj şi lavaj (salin) cu gentamicină 80 mg i.p. Drenaj, dacă este necesar Drenaj, triamcinolon i.p. (evidenţă B, indicaţie IIa) Pericardiotomie/ pericardiectomie Rareori necesară Necesară de urgenţă (nivel de evidenţă B, indicaţie I) Rareori necesară Rareori necesară Tratament sistemic Imunoglobuline i.v., IFN (în pericardita enterovirală) s.c. Antibiotice i.v. Tuberculostatic + prednison AINS, colchicină, prednisolone/ azathioprină Constricţie Rar Frecvent Frecvent (30-50%) Rar
Biopsia pericardică permite un diagnostic mai rapid cu sensibilitate mai mare decât pericardiocenteza (100 vs. 33%). Au fost testate diferite scheme de tratament antituberculos cu durată variabilă (6, 9, 12 luni).78, 139, 140, 143 Cu toate acestea, ar trebui să fie trataţi doar pacienţii cu pericardită TBC dovedită sau foarte probabilă. Prevenirea dezvoltării constricţiei în cazul revărsatelor pericardice cronice cu etiologie incertă prin administrarea „ex iuvantibus” de tratament antituberculos nu a avut succes. 152 Utilizarea steroizilor rămâne controversată. 143, 147, 153 O meta-analiză efectuată la pacienţii cu pericardită exsudativă şi constrictivă TBC154 a sugerat faptul că tratamentul tuberculostatic combinat cu steroizi se asociază cu mai puţine decese, cu necesar mai scăzut de pericardiocenteză sau pericardiectomie (nivel de evidenţă A, indicaţie de clasă IIb).143, 146 Dacă se administrează, prednisonul trebie să fie dat în doze mari (1-2 mg/kg pe zi) deoarece rifampicina este un inductor enzimatic al metabolizării hepatice a acestuia.9 Această doză se menţine timp de 5-7 zile şi se reduce progresiv timp de 6-8 săptămâni, după care se întrerupe. Dacă, deşi se administrează terapia combinată, se dezvoltă constricţie, se indică pericardiectomie (nivel de evidenţă B, clasă de indicaţie I). Pericardita în insuficienţa renală

Insuficienţa renală este o cauză frecventă de afectare pericardică, determinând revărsat lichidian pericardic în cantitate mare la până la 20% dintre pacienţi.155 Sunt descrise două forme: (1) Pericardita uremică – la 6-10% din pacienţii cu insuficienţă renală avansată (acută sau cronică) înainte de instituirea dializei sau la scurt timp după începerea acesteia.156 Este produsă de inflamaţia pericardului visceral şi parietal şi se corelează cu nivelul azotemiei (BUN>60 mg/dl). (2) Pericardita secundară dializei – la până la 13% din pacienţii cu hemodializă de întreţinere,157 şi ocazional la cei cu dializă peritoneală cronica din cauza dializei necorespunzătoare şi/sau supraîncărcării cu lichid.158 Examinarea histopatologic al pericardului evidenţiază aderenţe între foiţele pericardice care sunt îngroşate (aspect de „tartină cu unt”). Manifestările clinice pot include febră şi durere toracică de tip pleuritic, dar mulţi pacienţi sunt asimptomatici. Frecătura pericardică poate să persiste şi în revărsatele lichidiene în cantitate mare sau poate să fie tranzitorie. Din cauza afectării sistemului nervos autonom la pacienţii uremici, frecvenţa cardiacă poate să fie scăzută (60-80 bătăi/min) în timpul tamponadei, chiar în condiţii de febră şi hipotensiune. Anemia, produsă de rezistenţa la eritropoietină 159 poate să agraveze tabloul clinic. ECG-ul nu evidenţiază supradenivelările tipice difuze de segment ST-T observate în pericarditele acute de alte cauze datorită absenţei inflamaţiei miocardice.160 Dacă ECG-ul este tipic pentru pericardita acută, trebuie să fie suspectată o intercurenţă infecţioasă.
Majoritatea pacienţilor cu pericardită uremică răspund rapid la hemodializă sau dializă peritoneală cu dispariţia durerii toracice şi a revărsatului pericardic. Pentru a evita producerea hemopericardului, trebuie să se efectueze hemodializă fără heparină. Hemodializa trebuie să fie efectuată cu prudenţă, deoarece eliminarea rapidă a lichidului poate să determine colaps cardiovascular la pacienţii cu tamponadă şi pretamponadă. Hipokaliemia şi hipofosfatemia trebuie să fie prevenite prin suplimentarea soluţiei de dializă atunci când acest lucru este posibil.161 Dializa intensivă determină în mod obişnuit rezoluţia pericarditei în mai puţin de 1-2 săptămâni.162 Dializa peritoneală, care nu necesită heparinizare, reprezintă alternativa de tratament atunci când pericardita este rezistentă la hemodializă sau atunci când nu poate fi efectuată hemodializă f ără heparină. AINS şi corticosteroizi sistemici au succes limitat atunci când dializa intensivă este ineficientă.163-165 Tamponada cardiacă şi revărsatele cronice în cantitate mare rezistente la dializă trebuie să fie tratate cu pericardiocenteză (nivel de evidenţă B, clasă de indicaţie IIa). Revărsatele lichidiene în cantitate mare, simptomatice, nerezolutive trebuie să fie tratate prin instilarea de corticosteroizi intrapericardic după pericardiocenteză sau pericardiotomie subxifoidiană (triamcinolon hexacetonid 50 mg din 6 în 6 ore timp de 2-3 zile).157, 166 Pericardiectomia este indicată doar la pacienţii refractari, intens simptomatici din cauza riscului său crescut de morbiditate şi mortalitate. În intervalul de două luni după transplant renal, pericardita a fost raportată la 2,4% din pacienţi.167 Cauzele pot fi uremia sau infecţia (CMV).
Pericardita autoimună şi afectarea pericardică în bolile sistemice autoimune

Diagnosticul de pericardită autoimună se stabileşte utilizând următoarele criterii:2 (1) număr crescut de limfocite şi celule mononucleare >5000/mm3 (limfocitoză autoimună) sau prezenţa de anticorpi îndreptaţi împotriva ţesutului muscular cardiac (antisarcolemă) în lichidul pericardic (reacţie autoimună mediată de anticorpi); (2) semne de inflamaţie pe biopsia epicardică/endomiocardică cu ≥14 celule/mm2; (3) excluderea infecţiei active virale în lichidul pericardic şi biopsiile epicardice/ endomiocardice (nu se izolează nici un virus, nu există titru de anticorpi IgM îndreptaţi împotriva virusurilor cu cardiotropism şi PCR negativ pentru principalele virusuri cu cardiotropism); (4) excluderea prin PCR şi/sau culturi a tuberculozei, infecţiilor cu Borrelia burgdorferi, Chlamydia pneumoniae şi celelalte bacterii; (5) absenţa infiltrării neoplazice în lichidul pericardic şi în prelevările pentru biopsie; (6) excluderea unor dezechilibre metabolice sistemice şi a uremiei. Tratamentul intrapericardic cu triamcinolon este foarte eficient având incidenţă redusă a efectelor adverse.2 Pericardita, cu sau fără lichid, apare în cadrul poliserozitei din bolile sistemice autoimune: artrita reumatoidă, lupusul eritematos sistemic (LES), scleroza
sistemică, polimiozita/ dermatomiozita, boala mixtă de ţesut conjunctiv, spondiloartropatia seronegativă, vasculitele sistemice şi alergice, sindromul Behçet, granulomatoza Wegener şi sarcoidoza.9 Este indicat tratamentul intensiv al
bolii de bază şi cel simptomatic (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I). Tratamentul trebuie să vizeze simptomele pericardice, rezoluţia lichidului pericardic şi a bolii de bază.

Tabelul 8 Revărsatul pericardic posttraumatic 167-194 Cauza Incidenţă (%) Mortalitate Tratament Comentarii/ referinţe Iatrogen Puncţie transseptală 1-3 <1% Pericardiocenteză de salvare, dacă este necesar Se utilizează angiografie biplană190 Perforarea arterei coronare în timpul PTCA (doar cu ghidul de dilatare) Destul de frecventă Nu există date Aşteptare cu atenţie la retragerea ghidului Reversia anticoagulării Secţionarea arterei coronare în timpul PTCA 0,3-3,2 Nu există date Montarea unui stent (cel mai bine) sau ocluzia cu balon a vasului perforat, dacă este necesară puncţie pericardică se reintroduce sângele recuperat pe venă pentru a preveni anemia. Tratament chirurgical doar dacă >30% din miocard este afectat sau dacă hemoragia nu poate fi oprită191,192 Rotablaţia 0,1-3 Nu există date Vezi mai sus Vezi mai sus 191,192 Transluminal extraction atherectomy (atherocath) 0-2% Nu există date Vezi mai sus Vezi mai sus Excimer laser angioplasty 1,7-3% Nu există date Vezi mai sus Vezi mai sus 192 High pressure stenting <2% (?) Nu există date Vezi mai sus Vezi mai sus 192 Valvuloplastia mitrală 1-3% <1% 190,198 Biopsia ventricului stâng 0,1-3,3% 0% Ecocardiografie de rutină după biopsie, pericardiocenteză, dacă este necesar; reversia anticoagulării 199,200,213 Biopsia ventriculului drept 0,3-5% 0-0,05% Ecocardiografie de rutină după biopsie, pericardiocenteză, dacă este necesar; reversia anticoagulării 199,200,213 Sonde de stimulare 0-3-3,1% 0,1% Ecocardiografie de rutină postimplantare, pericardiocenteză dacă este necesar Revărsat pericardic cu/fără tamponadă209,210, sindrom postpericardiotomie 211, pericardită constrictivă212 Alte cauze Injurie (directă: de ex. înjunghiere indirectă: compresie, masaj cardiac extern) Nu există date Frecvent letală Direct: chirurgie (vezi text) Indirect: pericardiocenteză sau chirurgie
Disecţie aortică 48% post mortem, 17-45% în studiile clinice Letală dacă nu este operată Ecografie transesofagiană, CT sau RMN, chirurgie de urgenţă În special în De Bakey I+II = Stanford tip A203,208

Sindromul postinjurie cardiacă: sindromul postpericardiotomie

Sindromul postinjurie cardiacă apare în zile-luni după o leziune cardiacă, pericardică sau după amândouă.9, 168 Este asemănător cu sindromul post-infarct miocardic, ambele părând să fie variante ale aceluiaşi proces imunopatogenetic. Spre deosebire de sindromul postinfarct miocardic, sindromul postinjurie cardiacă declanşează o reacţie acută mai intensă de eliberare de anticorpi anticardiaci (antisarcolemă şi antifibrile), probabil datorată unei eliberări mai mari de material antigenic.168, 169 Revărsatul pericardic apare, de asemenea, după transplant cardiac ortotopic (21%). Este mai frecvent la pacienţii care primesc acid aminocaproic în timpul operaţiei.170 Tamponada cardiacă după chirurgia pe cord deschis apare mai frecvent după chirurgia valvulară (73%) decât după by-pass-ul aorto-coronarian (CABG) (24%) şi este legată de utilizarea preoperatorie de anticoagulante.171 De asemenea, după chirurgia cardiacă poate să apară pericardită constrictivă. Administrarea de warfarină la pacienţii cu revărsat lichidian pericardic apărut precoce postoperator are un risc foarte crescut, în special la cei la care nu s-a efectuat pericardiocenteză şi drenajul colecţiei.172 Tratamentul simptomatic este ca în pericardita acută (AINS sau colchicină timp de câteva săptămâni sau luni, chiar şi după dispariţia revărsatului).173 Tratamentul pe termen lung (3-6 luni) cu corticosteroizi orali sau pericardiocenteza şi instilarea intrapericardică de triamcinolon (300 mg/m2) sunt opţiunile terapeutice în formele refractare. Reintervenţia chirurgicală şi pericardiectomia sunt rareori necesare. Prevenţia primară a sindromului postpericardiotomie utilizând tratament steroid perioperator pe termen scurt sau colchicină este în curs de investigare.174
Pericardita post-infarct

Se disting două forme de pericardită postinfarct: o formă “precoce” (pericardita epistenocardiacă) şi o formă “tardivă” (sindromul Dressler).175 Pericardita epistenocardiacă, produsă prin exsudaţie directă, apare în 5-20% din infarctele miocardice transmurale, dar este rareori descoperită clinic. Sindromul Dressler apare la interval de o săptămână-câteva luni de la debutul clinic al infarctului miocardic având simptome şi manifestări clinice asemănătoare sindromului postinjurie cardiacă. Nu presupune prezenţa unui infarct transmural176 şi poate de asemenea să reprezinte o extensie a pericarditei epistenocardiace. Incidenţa acestuia este de 0,5-5%177 şi este chiar mai scăzută la pacienţii trombolizaţi (<0,5%),178 dar apare mai frecvent în cazurile de hemoragie pericardică după tratament antitrombotic.175, 179 In plus, modificările ECG sunt frecvent acoperite de modificările date de infarctul miocardic. Modificările ECG din stadiul I sunt neobişnuite şi sugerează
sindromul “precoce” post-infarct miocardic în timp ce lipsa evoluţiei sau “revenirea” undelor T anterior inversate este puternic sugestivă pentru pericardita din infarctul miocardic.180, 181 Revărsatul pericardic postinfarct > 10 mm se asociază mai frecvent cu hemopericard şi două treimi dintre aceşti pacienţi pot să dezvolte tamponadă/ ruptură de perete liber.182 Tratamentul chirurgical de urgenţă este salvator. Totuşi, dacă intervenţia chirurgicală imediată nu este posibilă sau e contraindicată, pericardiocenteza şi instilarea intrapericardică de fibrină este o alternativă în tamponada subacută.182, 183 Este necesară spitalizarea pentru urmărirea evoluţiei, diagnosticul diferenţial şi adaptarea tratamentului. Ibuprofenul, care creşte fluxul coronar, este medicamentul de elecţie.184 Aspirina, în doze de până la 650 mg din 4 în 4 ore timp de 2-5 zile, a fost de asemenea utilizată cu succes. Celelalte antiinflamatoare nesteroidiene prezintă risc de subţiere a zonei de infarct.185 Terapia cu corticosteroizi se poate utiliza doar în caz de simptome refractare, dar poate întârzia vindecarea infarctului miocardic (nivel de evidenţă B, clasă de indicaţie IIa).
Pericardita posttraumatică şi hemopericardul din disecţia de aortă

Injuria pericardică directă poate fi provocată de leziuni accidentale sau iatrogene.9, 186-189 Hemoragia, vasoconstricţia şi hemotorax-ul care determină hipotensiune severă şi şoc pot masca pulsul paradoxal. 189 Trebuie să se efectueze toracotomie şi sutură chirurgicală pentru stabilizare hemodinamică. Tamponada iatrogenă apare cel mai frecvent în cazul valvuloplastiei mitrale percutane, în timpul sau după puncţia transseptală, în special, atunci când nu este disponibil un laborator de cateterism biplan şi când atriul stâng este mic. În timp ce puncţia septului interatrial este asimptomatică, penetrarea peretelui liber provoacă durere toracică imediată. Dacă sunt puncţionate structuri de înaltă presiune, apare deteriorare rapidă. Totuşi, dacă doar peretele atrial este perforat, debutul simptomelor şi apariţia tamponadei poate întârzia 4-6 ore. Pericardiocenteza de salvare este realizată cu succes în 95-100% din cazuri având mortalitate mai mică de 1%36 (Tabelul 8). Secţionarea arterei coronare şi tamponadă cardiacă acută sau subacută se poate produce în timpul intervenţiilor coronariene percutane.191, 192 O soluţie de tratament al perforaţiei arterei coronare este implantarea de stent acoperit cu membrană. 196, 197 Perforarea arterei coronare cu un ghid de dilatare nu este rară şi poate să determine rareori hemoragie pericardică semnificativă. În timpul biopsiei endomiocardice a ventriculului drept, din cauza rigidităţii reduse a miocardului, cateterul poate perfora miocardul, în
special atunci când bioptom-ul nu a fost deschis înainte de a ajunge la marginea endocardului. Rata perforaţiei a fost raportată a fi între 0,3-5%, determinând tamponadă şi colaps circulator în mai puţin de jumătate din cazuri.199, 200, 213 Incidenţa hemopericardului în timpul biopsiei endomiocardice a ventriculului stâng este mai scăzută (0,1-3,3%). Perforaţiile cardiace par să se însoţească de bradicardie şi hipotensiune cu debut brusc.199 Complicaţiile severe, care determină decesul legat de procedură, au apărut în doar 0,05% într-un studiu mondial pe mai mult de 6000 cazuri200 şi la nici unul din cei 2537 din pacienţii înregistraţi într-un centru experimentat de referinţă.213 Sondele generatorului de puls care perforează ventriculul drept sau electrozii fixaţi epicardic pot provoca pericardită cu tamponadă, adeziuni sau constricţie. Un prim indiciu poate fi apariţia unui bloc de ramură dreaptă în locul blocului de ramură stângă care este indus în mod obişnuit.209-212 Traumatismul penetrant toracic reprezintă riscul major al unui accident rutier. Forţa de decelerare poate să determine contuzie miocardică cu hemopericard, ruptură cardiacă, ruptură pericardică sau herniere. Trebuie să fie efectuate de urgenţă ecocardiografie transesofagiană în camera de gardă202 sau tomografie computerizată. Lezarea indirectă a pericardului este mai dificil de detectat. De asemenea, după leziune poate să se producă ruptura pericardului şi prolabarea parţială a cordului în mediastin şi spaţiul pleural.187 În disecţia de aortă ascendentă, revărsatul lichidian pericardic poate apărea la 17-45% dintre pacienţi şi în 48% din autopsii (Tabelul 8).203 Intr-un studiu clinic pe disecţia de aortă, tamponada pericardică a fost găsită prin examen CT, 204 RMN, 205 sau ecocardiografic206 la 17-33% din pacienţii cu disecţie de tip I şi 18-45% în tipul II de disecţie şi 6% în tipul III de disecţie.204 Pericardiocenteza este contraindicată, din cauza riscului de agravare a hemoragiei şi extensie a disecţiei.207, 214 Intervenţia chirurgicală trebuie să fie practicată imediat după stabilirea diagnosticului prin ecocardiografie şi/sau CT/RMN, chiar dacă nu pot fi efectuate coronarografie sau aortografie (nivel de evidenţă B, indicaţie e clasă I).
Pericardita neoplazică

Tumorile primare ale pericardului sunt de 40 de ori mai puţin frecvente decât cele metastatice.9 Mezoteliomul, cea mai frecventă tumoră primară, este aproape întotdeauna incurabil. Tumorile metastatice ale pericardului au fost decelate în 15-30% din toate autopsiile efectuate la pacienţii cu neoplazii şi în 4% din autopsiile generale.215 Cauzele cele mai frecvente de tumori maligne secundare sunt neoplasmul bronhopulmonar, cancerul mamar, melanomul malign, limfoame şi leucemii. Revărsatul pericardic poate fi în
cantitate mică sau mare cu iminenţă de tamponadă (recurenţe fecvente) sau constricţie. Poate fi chiar manifestarea iniţială a afecţiunii maligne.216 Majoritatea pacienţilor cu revărsat pericardic malign în cantitate mică sunt asimptomatici, mai ales atunci când acumularea lichidului pericardic se produce treptat. Apariţia simptomelor – dispnee, tuse, durere toracică, tahicardie, turgescenţă jugulară se observă atunci când volumul de lichid este mai mare de 500 ml. De asemenea, pot să apară ortopnee, fatigabilitate, disfagie, sincopă, palpitaţii, frecătură pericardică, sughiţ, diminuarea zgomotelor cardiace, revărsat pleural, hepatomegalie, oligurie şi edeme.9 Pulsul paradoxal, hipotensiunea, şocul cardiogenic şi mişcarea paradoxală a pulsului venos jugular sunt semne importante de tamponadă cardiacă. Diagnosticul se bazează pe confirmarea prezenţei infiltratului malign la nivelul sacului pericardic. Pe lângă aceasta, la aproximativ două treimi dintre pacienţii cu neoplasm documentat, revărsatul pericardic este produs de cauze nonmaligne, de ex. pericardită secundară iradierii sau infecţiilor oportuniste.87, 88 Radiografia toracică, ex. CT şi RMN pot evidenţia lărgire mediastinală, mase hilare şi revărsat pleural. 9 Analiza lichidului pericardic, biopsia pericardică şi epicardică sunt esenţiale pentru confirmarea pericarditei neoplazice (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I) (Focus box 3-5). Pericardiocenteza are indicaţie de clasă I în tratamentul tamponadei cardiace. Următoarele etape sunt recomandate în caz de revărsat pericardic fără tamponadă la care se suspectează origine neoplazică: (1) terapia de bază este reprezentată de tratament sistemic antineoplazic putând să prevină recurenţele în până la 67% din cazuri216 (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I); (2) pericardiocenteza pentru ameliorarea simptomelor şi stabilirea diagnosticului (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa); (3) instilarea intrapericardică de agenţi citostatici/ sclerozanţi (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa). Drenajul pericardic este recomandat, atunci când este tehnic posibil, la toţi pacienţii cu revărsate pericardice mari din cauza ratei crescute de recurenţă (40-70%) (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I).217-223 Prevenirea recurenţelor, poate fi realizată prin instilarea intrapericardică de: agenţi sclerozanţi, citotoxici sau imunomodulatori. Tratamentul intrapericardic în funcţie de tipul de tumoră a indicat faptul că administrarea de cisplatin este mai eficientă în cazul tumorilor secundare cancerului bronhopulmonar şi instilarea intrapericardică de thiotepa este mai eficientă în metastazele din cancerul mamar.224-226 Nici un pacient nu a prezentat semne de pericardită constrictivă (pentru ambii agenţi nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa). De asemenea, tetraciclina ca agent sclerozant controlează revărsatul pericardic malign în aproximativ 85% din cazuri, dar efectele adverse şi complicaţiile sunt destul de frecvente: febră (19%), durere toracică (20%) şi aritmii atriale
(10%) (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIb).216, 222, 223 Deşi scleroterapia clasică după instilare intrapericardică de tetraciclină, doxiciclină, minociclină şi bleomicină reprezintă o procedură eficientă, pericardita constrictivă secundară fibrozei rămâne o problemă gravă la supravieţuitorii pe termen lung.223 Deşi administrarea intrapericardică de radionuclizi a avut rezultate foarte bune, nu este în totalitate acceptată din cauza problemei logistice legată de radioactivitatea acestora 227 (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa). Radioterapia este foarte eficientă (93%) în controlarea revărsatului pericardic malign (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa) la pacienţii cu tumori radiosensibile cum sunt limfoamele şi leucemiile. Totuşi, radioterapia la nivelul cordului poate produce, de asemenea, miocardită şi pericardită.216 Pericardiotomia subxifoidiană este indicată atunci când pericardiocenteza nu poate să fie efectuată (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIb).228 Procedura poate fi efectuată cu anestezie locală, dar pot să apară complicaţii cum sunt ruptura miocardică, pneumotorax-ul şi decesul.216, 229-233 Pleuropericardiotomia permite drenajul revărsatului pericardic malign în spaţiul pleural (nivel de evidenţă C, indicaţie de clasă IIb). Se asociază cu rată mai mare de complicaţii şi nu prezintă avantaje comparativ cu pericardiocenteza şi pericardiotomia subxifoidiană. Pericardiectomia este rareori indicată, în special în caz de pericardită constrictivă sau complicaţii la procedurile anterioare.216 Pericardiotomia percutană cu balon creează o comunicare directă pleuro-pericardică, care permite drenajul fluidului în spaţiul pleural (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă IIa). Aceasta pare să fie eficientă (9097%) şi sigură38, 224 în revărsatele maligne mari şi tamponada recurentă, dar prezintă risc de diseminare a celulelor neoplazice.

Forme rare de pericardită
Pericardita fungică Pericardita fungică apare în principal la pacienţii imunodeprimaţi sau în timpul endemiilor cu infecţii fungice.235 Tabloul clinic cuprinde toate tipurile de afectare pericardică, inclusiv miocardită fungică.3 Pericardita fungică este determinată în principal de fungi care au caracter endemic (Histoplasma, Coccidioides) sau non-endemic – oportunişti (Candida, Aspergillus, Blastomyces) şi semifungi (Nocardia, Actinomyces).236238 Diagnosticul se stabileşte prin coloraţia şi cultura lichidului sau ţesutului pericardic. Dozarea anticorpilor antifungici din ser sunt de asemenea utili în stabilirea diagnosticului infecţiei fungice.3 Tratamentul antifungic cu fluconazol, ketoconazol, itraconazol, amfotericina B, amfotericina B lipozomală sau complexul lipidic amfotericină B este indicat la pacienţii cu pericardită fungică documentată (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I). La tratamentul cu medicamente antifungice se pot adăuga corticosteroizi şi AINS (nivel de evidenţă C, indicaţie de clasă IIa). Pacienţii la care apare pericardită în contextul histoplasmozei nu necesită terapie antifungică, dar răspund la tratament cu antiinflamatorii nesteroidiene administrat timp de 2-12 săptămâni. Sulfonamidele reprezintă medicamentul de elecţie în nocardioză. În actinomicoză trebuie administrată o combinaţie de trei antibiotice care include penicilină (nivel de evidenţă C, indicaţie de clasă I). Pericardiocenteza sau tratamentul chirurgical sunt indicate în caz de instabilitate hemodinamică. Pericardiectomia este indicată în pericardita constrictivă fungică (nivel de evidenţă C, indicaţie de clasă I).

Focus box 5 Analiza ţesutului epicardic/ pericardic
Histologia biopsiilor epicardice/pericardice poate stabili diagnosticul la pacienţii cu pericardită neoplazică şi tuberculoză.19,89,91 Diagnosticul pericarditei virale poate fi stabilit prin tehnici PCR care au sensibilitate şi specificitate mai mare comparativ cu izolarea virusului din lichid şi ţesut.93,94-97Imunohistochimia, în special reacţia de fixare a IgG, IgM şi IgA şi complementului contribuie semnificativ la valoarea diagnostică a biopsiei epicardice.2 Specificitatea reacţiei de fixare a imunoglobulinelor este de 100% în pericardita autoimună. Reacţia de fixare a complementului apare în principal la pacienţii cu formă autoimună şi rareori la pacienţii cu pericardită neoplazică.10 Mezoteliomul malign poate fi diferenţiat de adenocarcinomul pulmonar prin coloraţie imunohistochimică pentru ACE, apoproteina surfactantului, antigenele Lewis a şi Tn.98 Majoritatea (78%) mezotelioamelor maligne exprimă keratină, iar ACE şi apoproteina surfactantului nu au fost detectate în nici un tip de mezoteliom. Pe de altă parte, adenocarcinoamele pulmonare nu exprimă doar keratină (100%), ci şi ACE (62%) şi apoproteina surfactantului (62%). Exprimarea antigenului de grup sanguin Lewis a şi antigenului Tn a fost detectată în 76% şi 62% din adenocarcinoamele pulmonare, în timp ce doar în cazul unui mezoteliom a fost detectat antigenul Lewis a.
—–
Tabelul 9 Pericardita indusă de medicamente şi substanţe toxice A. Lupusul eritematos indus medicamentos Procainamidă Metildopa Izoniazidă Tocainidă Mesalazină Hidantoină Hidralazină Rezerpină B. Reacţie de hipersensibilitate Penicilină Triptofan Cromolin de sodiu C. Reacţie idiosincrazică sau hipersensibilitate Metisergidă Amiodaronă Ciclofosfamidă Minoxidil Streptokinază Ciclosporină Practolol Acid p-aminosalicilic Mesalazină Bromocriptină Tiazide 5-fluorouracil Psicofuranină Streptomicină Vaccinuri (variolă, malarie) Inhalarea de polimeri din gaze Tiouracili GM-CSF Cytarabin Sulfamide Fenilbutazonă D. Derivaţi de antracicline Doxorubicin Daunorubicin E. Boala serului Antiser străin (de ex. antitetanos) Produse din sânge F. Veninuri Înţepătură de scorpion G. Reacţii la substanţe străine (aplicate direct la nivelul pericardului) Talc (silicat de Mg) Tetraciclină/alţi agenţi sclerozanţi Fier în β-talasemie Siliciu Azbest H. Hemoragie pericardică secundară/ hemopericard Anticoagulante Agenţi trombolitici I. Febra la polimerii din gaze – inhalare de gaze degajate din arderea politetrafluoretilenei (Teflon)
Pericardita postiradiere Probabilitatea de apariţie a pericarditei pindusă de iradiere este influenţată de sursa aplicată, doza de radiaţii, durata şi secvenţialitatea terapiei, volumul expus radiaţiei, forma câmpului manta terapeutic şi vârsta pacientului.239 Pericardita post-iradiere poate să apară în timpul terapiei sau după luni-ani – cu o latenţă de până la 15-20 ani. Revărsatul pericardic poate să fie seros sau hemoragic, ulterior poate să prezinte aderenţe fibrinoase şi să fie constrictiv, iar în mod tipic nu prezintă calcificăi tisulare. Simptomele pot să fie mascate de boala de bază sau de chimioterapia administrată. Examenele imagistice se încep cu ecocardiografie, urmată de CT sau RMN cardiac dacă este necesar. Pericardita fără tamponadă poate să fie tratată conservator sau se poate efectua pericardiocenteză în scop diagnostic sau dacă apare instabilitate hemodinamică/ tamponadă. Pericardita constrictivă poate să apară la până la 20% din pacienţi, necesitând pericardiectomie. Mortalitatea operatorie este crescută (21%) şi supravieţuirea postoperatorie la cinci ani este foarte scăzută (1%) în principal din cauza fibrozei miocardice.
Chilopericardul Chilopericardul reprezintă o comunicare între sacul pericardic şi ductul toracic, care rezultă în urma unui traumatism, a unei malformaţii congenitale sau ca o complicaţie a chirurgiei pe cord deschis,241 limfangioamelor mediastinale, hamartoamelor limfangiomatoase, limfangiectaziei şi obstrucţiei sau malformaţiei ductului toracic.242 Infecţia, tamponada sau constricţia pot agrava prognosticul.243 Lichidul pericardic este steril, inodor şi opalescent cu aspect alblăptos, iar microscopic se decelează picături mici de grăsime. Natura chiliformă a lichidului este confirmată de pH-ul alcalin al acestuia, greutatea specifică între 1010 şi 1021,244, 245 coloraţia Sudan III pentru grăsimi, concentraţii crescute de trigliceride (5-50 g/l) şi proteine (22-60 g/l). Tomografia computerizată cu substanţă de contrast,246 cu sau fără limfografie poate identifica localizarea ductului toracic şi conexiunile limfatice ale acestuia cu pericardul.247 Tratamentul depinde de etiologia şi de cantitatea de lichid chilos acumulată.248 Chilopericardul apărut după o intervenţie chirurgicală toracică sau cardiacă şi fără semne de tamponadă se tratează preferabil prin pericardiocenteză şi dietă (trigliceride cu lanţ mediu de atomi de carbon).249,250 Dacă nu poate fi oprită acumularea de lichid chilos, se impune tratamentul chirurgical (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I). Dacă e şuează tratamentul conservator şi pericardiocenteza, şuntul pericardioperitoneal printr-o fereastră pericardică reprezintă o opţiune satisfăcătoare.251,252 In mod alternativ, atunci când traiectul ductului toracic a fost identificat cu
precizie, ligatura şi rezecţia acestuia chiar deasupra diafragmului este tratamentul cel mai eficient.253 In chilopericardul secundar, de ex. tumoră mediastinală, trebuie tratată boala de bază.
Pericardita indusă de medicamente şi toxice Reacţia pericardică la medicamente este rară. Totuşi, câteva medicamente şi substanţe toxice pot induce pericardită, tamponadă, aderenţe, fibroză sau constricţie (Tabelul 9).9,254 Mecanismele includ reacţia din lupusul indus medicamentos, idiosincrazia, “boala serului”, reacţia faţă de substanţe străine şi imunopatogeneza. Tratamentul se bazează pe întreruperea agentului etiologic şi pe terapie simptomatică.
Revărsatul pericardic din afecţiunile tiroidei Revărsatul pericardic apare la 5-30% din pacienţii cu hipotiroidism.9 Lichidul se acumulează lent şi tamponada apare rareori. În anumite cazuri poate să apară pericardită cu colesterol. Diagnosticul de hipotiroidism se bazează pe nivelurile serie ale tiroxinei şi ale hormonului stimulator tiroidian (TSH). Pot fi prezente bradicardie, microvoltaj QRS şi inversare sau aplatizare de undă T pe ECG, cardiomegalie la examenul radiologic şi revărsat pericardic la examinarea ecocardiografică, precum şi istoric de disfuncţie tiroidiană secundară iradierii,250 miopatie, ascită, revărsat lichidian pleural şi edem uveal.255-259 Terapia cu
hormoni tiroidieni reduce revărsatul pericardic (nivel de evidenţă B, indicaţie de clasă I).
Revărsatul pericardic în sarcină Nu există evidenţe că sarcina modifică susceptibilitatea pentru afecţiunile pericardului. Totuşi, multe femei însărcinate prezintă hidropericard în cantitate mică-medie fără expresie clinică începând cu al treilea trimestru. Compresia cardiacă este rară. Modificările ECG ale pericarditei acute din sarcină trebuie să fie diferenţiate de subdenivelările uşoare de segment ST şi modificările undei T observate în mod normal în sarcină (Tabelul 10).260-275 Constricţia ocultă devine manifestă în sarcină din cauza creşterii volumului sanguin.261 Majoritatea afecţiunilor pericardice sunt tratate ca cele din afara sarcinii. Este necesară precauţie în cazul dozelor mari de aspirină care pot determina închiderea prematură a ductului arterial şi al colchicinei care este contraindicată în sarcină. Pericardiotomia şi pericardiectomia pot fi efectuate în siguranţă dacă este necesar şi nu prezintă risc pentru sarcinile următoare.262,263 Lichidul pericardic fetal poate fi detectat prin ecocardiografie după 20 săptămâni de sarcină şi are în mod normal o grosime mai mică sau egală cu 2 mm. Prezenţa unei cantităţi mai mari de lichid trebuie să ridice suspiciunea unui hidrops fetal, incompatibilitate de Rh, hipoalbuminemie şi reacţie imună sau transmitere maternă de micoplasma sau de alte infecţii, şi neoplazie.264
——
Tabelul 10 Abordarea diagnostică a pericarditei din sarcină260-275 Procedură Indicaţii Interpretarea în timpul sarcinii Puls paradoxal Diagnosticul tamponadei cardiace Poate fi de asemenea prezent în ultima parte a sarcinii în absenţa revărsatului pericardic Pericardita constrictivă cronică (~50%) Astm bronşic/emfizem Embolism pulmonar Obezitate extremă Şoc hipovolemic
Electrocardiogramă Pericardită acută Miopericardită
Modificările ECG din pericardita acută9 trebuie să fie diferenţiate de modificările normale din sarcină Deviaţie axială QRS stângă sau dreaptă268 Subdenivelare segment ST şi modificări ale undei T q şi unda P inversată în DIII care variază cu respiraţia, amplitudine mai mare a undei R in V2 Tahicardie sinusală, extrasistole atriale şi/sau ventriculare270
Radiografie toracicăa Suspectarea tamponadei cardiace sau hemopericard în disecţia aortică, dacă nu este disponibilă ecocardiografia Traumatism toracic
Suspectarea tuberculozei/ neoplaziei
Cordul poate să pară mărit (orizontalizare)
O creştere a marcării plămânilor poate simula redistribuţie vasculară (insuficienţă VS în perimiocardită) Revărsat pericardic în cantitate mică se găseşte frecvent precoce postpartum271, având rezoluţie spontană în 1-2 săptămâni după naştere
Ecocardiografie Revărsat pericardic/ tamponadă Hemopericard în disecţia de aortă
Dilatarea cavităţilor drepte (poziţie lateral stângă)272 Dimensiunile sistolice VS nemodificate sau uşor crescute
Imagine prin rezonanţă magneticăb
Hemopericard în disecţia de aortă273
Cateterizare Swan-Ganz Confirmarea tamponadei cardiace sau a constricţiei274
Cateterizare cardiacăc Pericardită constrictivă274
Hemopericard în disecţia de aortă
Se preferă abordul brahial (pentru a minimaliza iradierea) Protecţie corespunzătoare (expunere minimă)
Pericardiocenteză Doar în tamponadă sau pericardiocenteză diagnostică la pacienţii aflaţi în stare critică
Sub ghidaj ecocardiografic pentru a evita expunerea fătului la radiaţii ori de câte ori este posibil
Pericardioscopie şi biopsie epicardică/ pericardică
Doar dacă are indicaţii vitale10,19 Expunerea fătului la radiaţii este similară cu cea din timpul cateterismului cardiac a Iradierea estimată la nivelul uterului este joasă (0,2-43,0 mrad)267, dar este mai bine să fie evitată în sarcină. b Siguranţa nu este stabilită în totalitate.274 c Doze mari de radiaţii (~500 mrad asupra fătului, chiar în condiţiile unui scut de protecţie corespunzător) (488). d Dacă apare decompensare cardiacă în timpul sarcinii, la pacientele cu pericardită constrictivă, în special dacă se ia în considerare tratamentul chirurgical, este necesar cateterism cardiac pentru: (1) confirmarea diagnosticului şi (2) excluderea asocierii bolii coronariene la pacientele cu multipli factori de risc şi cu vârsta >35 ani
Mulţumiri

Membrii Echipei de Lucru au plăcerea de a mulţumi Prof. Dr. Annalisa Angelini (Padua, Italia), Preşedintele Grupului de Lucru de Dezvoltare a Anatomiei şi a Histopatologiei şi Dr. Steffen Lamparter (Marburg, Germania) pentru contribuţia acestora la realizarea secţiunii din Ghid referitoare la histopatologia pericardului şi analizarea lichidului pericardic. De asemenea apreciem foarte mult asistenţa tehnică amabilă a Dnei Veronica Dean (European Heart House). Mulţumiri speciale Prof. Dr. Eloisa Arbustini pentru contribuţia importantă la realizarea rezumatelor acestor ghiduri.

Bibliografie

1. Maisch B, Ristic AD. The classification of pericardial disease in the age of modern medicine. Curr Cardiol Rep 2002;4(1):13-21. 2. Maisch B, Ristic AD, Pankuweit S. Intrapericardial treatment of autoreactive pericardial effusion with triamcinolone: the way to avoid side effects of systemic corticosteroid therapy. Eur Heart J 2002;23: 1503-8. 3. Spodick DH. Infectious pericarditis. In: Spodick DH, editor. The Pericardium: A Comprehensive Textbook. New York: Marcel Dekker; 1997. p. 260-90. 4. Cottrill CM, Tamaren J, Hall B. Sternal defects associated with congenital pericardial and cardiac defects. Cardiol Young 1998;8(1 ):100-4.
5. Meunier JP, Lopez S, Teboul J et al. Total pericardial defect: risk factor for traumatic aortic type A dissection. Ann Thorac Surg 2002;74(1 ): 266. 6. Connolly HM, Click RL, Schattenberg TT et al. Congenital absence of the pericardium: echocardiography as a diagnostic tool. J Am Soc Echocardiogr 1995;8:87-92. 7. Gassner I, Judmaier W, Fink C et al. Diagnosis of congenital pericardial defects, including a pathognomic sign for dangerous apical ventricular herniation, on magnetic resonance imaging. Br Heart J 1995; 74:60-6. 8. Loebe M, Meskhishvili V, Weng Y et al. Use of polytetrafluoroethylene surgical membrane as a pericardial substitute in the correction of congenital heart defects. Texas Heart Inst J 1993; 20(3):213-7. 9. Spodick DH. Pericardial diseases. In: Braunwald E, Zippes DP, Libby P, editors. Heart Disease. 6th ed. Philadelphia, London, Toronto, Montreal, Sydney, Tokyo,: W.B. Saunders; 2001. p. 1823-76. 10. Maisch B, Bethge C, Drude L, Hufnagel G, Herzum M, Schönian U. Pericardioscopy and epicardial biopsy: new diagnostic tools in pericardial and perimyocardial diseases. Eur Heart J 1994; 15(Suppl C):6-73. 11. Spodick DH. Auscultatoy phenomena in pericardial disease. In: Spodick DH, editor. The Pericardium: A Comprehensive Textbook. New York: Marcel Dekker; 1997.p.27-39. l2. Levine MJ, Lorell BH, Diver DJ et al. Implications of echocardiographically assisted diagnosis of pericardial tamponade in contemporay medical patients: detection before hemodynamic embarrassment. J Am Coll Cardiol 1991 ; 17:59-65. 13. Chuttani K, Pandian NG, Mohanty PK et al. Left ventricular diastolic collapse: an echocardiographic sign of regional cardiac tamponade. Circulation 1991;83:1999-2006. 14. Meyers DG, Meyers RE, Prendergast TW. The usefulness of diagnostic tests on pericardial fluid. Chest 1997; 111 (5):1213-21. 15. Eisenberg MJ, Dunn MM, Kanth N et al. Diagnostic value of chest radiography for pericardial effusion. J Am Coll Cardiol 1993;22:588-93. 16. Tsang TS, Enriquez-Sarano M, Freeman WK et al. Consecutive 1127 therapeutic echocardiographically guided pericardiocenteses: clinical profile, practice patterns, and outcomes spanning 21 years. Mayo Clin Proc 2002;77(5):429-36. 17. Chiles C, Woodard PK, Gutierrez ER et al. Metastatic involvement of the heart and pericardium: CT and MR imaging. Radiographics 2001;21 (2):439-49. 18. Nugue O, Millaire A, Porte H et al. Pericardioscopy in the etiologic diagnosis of pericardial effusion in 141 consecutive patients. Circulation 1996;94(7):1635-41. 19. Seferovic PM, Ristic AD, Maksimovic R et al. Diagnostic value of pericardial biopsy: improvement with extensive sampling enabled by pericardioscopy. Circulation 2003; 107:978-83. 20. Bonnefoy E, Godon P, Kirkorian G, Fatemi M, Chevalier P, Touboul P. Serum cardiac troponin I and
ST-segment elevation in patients with acute pericarditis. Eur Heart J 2000;21 (10):832-6. 21. Brandt RR, Filzmaier K, Hanrath P. Circulating cardiac troponin I in acute pericarditis. Am J Cardiol 2001;87(11 ):1326-8. 22. Bruch C, Schmermund A, Dagres N et al. Changes in QRS voltage in cardiac tamponade and pericardial effusion: reversibility after pericardiocentesis and after anti-inflammatory drug treatment. J Am Coll Cardiol 2001;38(1):219-26. 23. Rienmuller R, Gurgan M, Erdmann E et al. CT and MR evaluation of pericardial constriction: a new diagnostic and therapeutic concept. J Thorac Imaging 1993;8(2):108-21. 24. Rienmuller R, Tiling R. MR and CT for detection of cardiac tumors. Thorac Cardiovasc Surg 1990;38(Suppl 2):168-72. 25. Adler Y, Finkelstein Y, Guindo J et al. Colchicine treatment for recurrent pericarditis: a decade of experience. Circulation 1998;97:2183-5. 26. Zayas R, Anguita M, Torres F et al. Incidence of specific etiology and role of methods for specific etiologic diagnosis of primary acute pericarditis. Am J Cardiol 1995;75:378-82. 27. Chong HH, Plotnick GD. Pericardial effusion and tamponade: evaluation, imaging modalities, and management. Compr Ther 1995;21:378-85. 28. Isselbacher EM, Cigarroa JE, Eagle KA. Cardiac tamponade complicating proximal aortic dissection: is pericardiocentesis harmful? Circulation 1994;90:2375-9. 29. Sagrista-Sauleda J, Angel J, Permanyer-Miralda G et al. Long-term follow:up of idiopathic chronic pericardial effusion. N Engl J Med x1999;341 (27):2054-9. 30. Tweddell JS, Zimmerman AN, Stone CM et al. Pericardiocentesis guided by a pulse generator. J Am Coll Cardiol 1989; 14(4):1074-83. 31. Armstrong WF, Feigenbaum H, Dillon JC. Acute right ventricular dilation and echocardiographic volume overload following pericardiocentesis for relief of cardiac tamponade. Am Heart J 1984; 107:1266-70. 32. Tsang TS, Barnes ME, Gersh BJ et al. Outcomes of clinically significant idiopathic pericardial effusion requiring intervention. Am J Cardiol 2002;91 (6):704-7. 33. Seferovic PM, Ristic AD, Maksimovic R, et al. Therapeutic pericardiocentesis: up-to-date review of indications, efficacy, and risks. In: Seferovic PM, Spodick DH, Maisch B, editors, Maksimovic R, Ristic AD, assoc. editors. Pericardiology: contemporary answers to continuing challenges. Belgrade: Science; 2000, p. 417-426. 34. Maisch B, Ristic AD. Tangential approach to small pericardial effusions under fluoroscopic guidance in the lateral view: the halo phenomenon. Circulation 2001; 103(Suppl A):II-730 [abstract]. 35. Tsang TS, Barnes ME, Hayes SN et al. Clinical and echocardiographic characteristics of significant pericardial effusions following cardiothoracic surgery and outcomes of echo-guided pericardiocentesis for
management: Mayo Clinic experience, 1979-1998. Chest 1999; 116(2):322-31. 36. Tsang TS, Freeman WK, Barnes ME et al. Rescue echocardiographically guided pericardiocentesis for cardiac perforation complicating catheter-based procedures. The Mayo Clinic experience. J Am Coll Cardiol 1998;32(5):1345-50. 37. Duvernoy O, Borowiec J, Helmius G et al. Complications of percutaneous pericardiocentesis under fluoroscopic guidance. Acta Radiol 1992;33(4):309-13. 38. Ziskind AA, Pearce AC, Lemmon CC et al. Percutaneous balloon pericardiotomy for the treatment of cardiac tamponade and large pericardial effusions: description of technique and report of the first 50 cases. J Am Coll Cardiol 1993;21(1):1-5. 39. De Line JM, Cable DG. Clustering of recurrent pericarditis with effusion and constriction in a family. Mayo Clin Proc 2002;77(1 ):39-43. 40. Erdol C, Erdol H, Celik S et al. Idiopathic chronic pericarditis associated with ocular hypertension: probably an unknown combination. Int J Cardiol 2003;87(2-3):293-5. 41. Guindo J, Rodriguez de la Serna A, Ramie J et al. Recurrent pericarditis – relief with colchicine. Circulation 1990;82:1117-20. 42. Millaire A, de Groote P, De Coulx E, Goullard L, Ducloux G. Treatment of recurrent pericarditis with colchicine. Eur Heart J 1994; 15:120-4. 43. Brucato A, Cimaz R, Balla E. Prevention of recurrences of corticosteroid-dependent idiopathic pericarditis by colchicine in an adolescent patient. Pediatr Cardiol 2000;21:395-7. 44. Asplen CH, Levine HD. Azathioprine therapy of steroid-responsive pericarditis. Am Heart J 1970;80:10911. 45. Miller JI, Mansour KA, Hatcher CR. Pericardiectomy: current indication, concept, and results in a university center. Ann Thorac Surg 1981;84:40-5. 46. Hatcher Jr CR, Logue RB, Logan Jr WD et al. Pericardiectomy for recurrent pericarditis. J Thorac Cardiovasc Surg 1971;62(3):371-8. 47. Merce J, Sagrista-Sauleda J, Permanyer:Miralda G et al. Should pericardial drainage be performed routinely in patients who have a large pericardial effusion without tamponade? Am J Med 1998; 105:106-9. 48. Soler-Soler J. Massive chronic pericardial effusion. In: Soler:Soler J, Permanyer-Miralda G, SagristaSauleda J, editors. Pericardial diseases – old dilemmas and new insights. The Netherlands: Kluwer;1990. p. 153-65. 49. Sagrista-Sauleda J, Merce J, Permanyer-Miralda G et al. Clinical clues to the causes of large pericardial effusions. Am J Med 2000; 109(l):95-101. 50. Horowitz MS, Schultz CS, Stinson EB et al. Sensitivity and specificity of echocardiographic diagnosis of pericardial effusion. Circulation 1974;50:239-47.
51. Heinsimer JA, Collins GJ, Burkman MH et al. Supine cross-table lateral chest roentgenogram for the detection of pericardial effusion. JAMA 1987;257(23):3266-8. 52. Carsky EW, Mauceri RA, Azimi F. The epicardial fat pad sign: analysis of frontal and lateral chest radiographs in patients with pericardial effusion. Radiology 1980; 137(2):303-8. 53. D’Cruz IA, Cohen HC, Prabhu R et al. Diagnosis of cardiac tamponade by echocardiography. Changes in mitral valve motion and ventricular dimensions, with special reference to paradoxical pulse. Circulation 1975;52:460-5. 54. Martin RP, Bowdan R, Filly K et al. Intrapericardial abnormalities in patients with pericardial effusion: findings by two-dimensional echocardiography. Circulation 1980;61:568-72. 55. Come P, Riley M, Fortuin N. Echocardiographic mimicry of pericardial effusions. Am J Cardiol 1981;47:365-70. 56. Almeda FQ, Adler S, Rosenson RS. Metastatic tumor infiltration of the pericardium masquerading as pericardial tamponade. Am J Med 2001; 111 (6):504-5. 57. Kronzon l, Cohen ML, Wines HE. Cardiac tamponade by loculated pericardial hematoma: limitations of M-mode echocardiography. J Am Coll Cardiol 1983;3:913-5. 58. Berge K, Lanier W, Reeder G. Occult cardiac tamponade detected by transesophageal echocardiography. Mayo Clin Proc 1991;67:667-70. 59. Ling LH, Oh JK, Tei C, Click RL, Breen Jf, Seward JB, Tajik AJ. Pericardial thickness measured with transesophageal echocardiography: feasibility and potential clinical usefulness. J Am Coll Cardiol 1997;29(6):1317-23. 60. Mulvagh SL, Rokey R, Vick GW et al. Usefulness of nuclear magnetic resonance imaging for evaluation of pericardial effusions, and comparison with twodimensional echocardiography. Am J Cardiol 1989;64:1001-9. 61. Soler-Soler J, Sagrista:-Sauleda J, PermanyerMiralda G. Management of pericardial effusion. Heart 2001;86:235-40. 62. Reydel B, Spodick DH. Frequency and significance of chamber collapses during cardiac tamponade. Am Heart J 1990; 119:1160-3. 63. Kochar GS, Jacobs LE, Kotler MN. Right atrial compression in postoperative cardiac patients: detection by transesophageal echocardiography. J Am Coll Cardiol 1990; 16:511-6. 64. Torelli J, Marwick TH, Salcedo EE. Left atrial tamponade: diagnosis by transesophageal echocardiography. J Am Soc Echocardiogr 1991;4:413-4. 65. Fresman B, Schwinger ME, Charney R et al. Isolated collapse of left-sided heart chambers in cardiac tamponade. Demonstration by two-dimensional echocardiography. Am Heart J 1991;121:613-6.
66. Di Segni E, Feinberg MS, Sheinowitz M et al. LV pseudohypertrophy in cardiac tamponade: an echocardiographic study in cannine model. J Am Coll Cardiol 1993;21 1286-94. 67. Feigneubaum H, Zaky A, Grabham L. Cardiac motion in patients with pericardial effusion: a study using ultrasound cardiography. Circulation 1966; 34:611-9. 68. Bansal RC, Chandrasekaram K. Role of echocardiography in Doppler techniques in evaluation of pericardial effusion. Echorcadiography 1989;6:313-6. 69. Saxena RK, D’Crus IA, Zitaker M. Color flow Doppler observations on mitral valve flow in tamponade. Echorcadiography 1991;8:517-21. 70. Singh S, Wann LS, Schuchard GH et al. Right ventricular and right atrial collapse in patients with cardiac tamponade-a combined echocardiographic and hemodynamic study. Circulation 1984; 70:966. 71. Shabetai R. Pulsus paradoxus: definition, mechanisms, and clinical association. In: Seferovic PM, Spodick DH, Maisch B, editors, Maksimovic R, Ristic AD, assoc. editors. Pericardiology: contemporary answers to continuing challenges. Belgrade: Science; 2000, p. 53-61. 72. Klopfenstein HS, Schuchard GH, Wann LS et al. The relative merits of pulsus paradoxus and right ventricular diastolic collapse in the early detection of cardiac tamponade: an experimental echocardiographic study. Circulation 1985;71:829-33. 73. Permanyer-Miralda G, Sagrista-Sauleda J, SolerSoler J. Primary acute pericardial disease: a prospective series of 131 consecutive patients. Am J Cardiol 1985;56:623-30. 74. Garcia LW, Ducatman BS, Wang HH. The value of multiple fluid specimens in the cytological diagnosis of malignancy. Mod Pathol 1994;7(6):665-8. 75. Burgess LJ, Reuter H, Carstens ME, Taljaard JJ, Doubell AF. The use of adenosine deaminase and interferon-γ as diagnostic tools for tuberculous pericarditis. Chest 2002; 122(3):900-5. 76. Seo T, Ikeda Y, Onaka H et al. Usefulness of serum CA125 measurement for monitoring pericardial effusion. Jpn Circ J 1993;57(6):489-94. 77. Fijalkowska A, Szturmowicz M, Tomkowski W et al. The value of measuring adenosine deaminase activity in pericardial effusion fluid for diagnosing the etiology of pericardial effusion. Pneumonol Alergol Pol 1996;64(Suppl 2):174-9. 78. Koh KK, Kim EJ, Cho CH et al. Adenosine deaminase and carcinoembryonic antigen in pericardial effusion diagnosis, especially in suspected tuberculous pericarditis. Circulation 1994;89(6):2728-35. 79. Komsuoglu B, Goldeli O, Kulan K, Komsuoglu SS. The diagnostic and prognostic value of adenosine deaminase in tuberculous pericarditis. Eur Heart J 1995; 16:1126-30. 80. Aggeli C, Pitsavos C, Brili S et al. Relevance of adenosine deaminase and lysozyme measurements in the
diagnosis of tuberculous pericarditis. Cardiology 2000;94(2):81-5. 81. Dogan R, Demircin M, Sarigul A, Ciliv G, Bozer AY. Diagnostic value of adenosine deaminase activity in pericardial fluids. J Cardiovasc Surg (Torino) 1999;40(4):501-4. 82. Burgess LJ, Reuter H, Taljaard JJ, Doubell AF. Role of biochemical tests in the diagnosis of large pericardial effusions. Chest 2002; 121 (2):495-9. 83. Lee JH, Lee CW, Lee SG et al. Comparison of polymerase chain reaction with adenosine deaminase activity in pericardial fluid for the diagnosis of tuberculous pericarditis. Am J Med 2002; 113(6):519-21. 84. Burgess LJ, Reuter H, Carstens ME et al. The use of adenosine deaminase and interferon-γ as diagnostic tools for tuberculous pericarditis. Chest 2002; 122(3):900-5. 85. Chen CJ, Chang SC, Tseng HH. Assessment of immunocytochemical and histochemical stainings in the distinction between reactive mesothelial cells and adenocarcinoma cells in body effusions. Chung Huo Hsueh Tsa Chih Taipei 1994;54(3):149-55. 86. Pankuweit S, Wadlich A, Meyer E et al. Cytokine activation in pericardial fluids in different forms of pericarditis. Herz 2000;25(8): 748-54. 87. Millaire A, Wurtz A, de Groote P et al. Malignant pericardial effusions: usefulness of pericardioscopy. Am Heart J 1992; 124(4): 1030-4. 88. Porte HL, Janecki:Delebecq TJ, finzi L et al. Pericardioscopy for primary management of pericardial effusion in cancer patients. Eur J Cardiothorac Surg 1999; 16(3):287-91. 89. Maisch B, Ristic AD, Pankuweit S, Neubauer A, Moll R. Neoplastic pericardial effusion: efficacy and safety of intrapericardial treatment with cisplatin. Eur Heart J 2002;23:1625-31. 90. Fujioka S, Koide H, Kitaura Y et al. Molecular detection and differentiation of enteroviruses in endomyocardial biopsies and pericardial effusions from dilated cardiomyopathy and myocarditis. Am Heart J 1996; 131 (4):760-5. 91. Cegielski JP, Devlin BH, Morris AJ et al. Comparison of PCR, culture, and histopathology for diagnosis of tuberculous pericarditis. J Clin Microbiol 1997; 35(11):315:7. 92. Pankuweit S, Portig l, Eckhardt H et al. Prevalence of viral genome in endomyocardial biopsies from patients with inflammatoy heart muscle disease. Herz 2000; 25(3):lll-6. 93. Maisch B, Pankuweit S, Brilla C et al. Intrapericardial treatment of inflammatoy and neoplastic pericarditis guided by pericardioscopy and epicardial biopsy – results from a pilot study. Clin Cardiol 1999;22(suppl 1):I17-22. 94. Maisch B, Schonian U, Crombach M et al. Cytomegalovirus associated inflammatoy heart muscle disease. Scand J Infect Dis 1993;88(Suppl 1):135-48. 95. Levy R, Najioullah F, Thouvenot D, Bosshard S, Aymard M, Lina B. Evaluation and comparison of PCR
and hybridization methods for rapid detection of cytomegalovirus in clinical samples. J Virol Methods 1996;62(2):103-11. 96. Satoh T. Demonstration of the Epstein-Barr genome by the polymerase chain reaction and in situ hybridisation in a patient with viral pericarditis. Br Heart J 1993;69:563-4. 97. Andreoletti L, Hober D, Belaich S, Lobert PE, Dewilde A, Wattre P. Rapid detection of enterovirus in clinical specimens using PCR and microwell capture hybridization assay. J Virol Methods 1996;62(1 ):1-10. 98. Noguchi M, Nakajima T, Hirohashi S et al. Immunohistochemical distinction of malignant mesothelioma from pulmonay adenocarcinoma with anti-surfactant apoprotein, anti-Lewis a, and anti-Tn antibodies. Hum Pathol 1989;20(1 ):53-7. 99. Piehler JM, Pluth JR, Schaff HV et al. Surgical management of effusive pericardial disease. Influence of extent of pericardial resection on clinical course. J Thorac Cardiovasc Surg 1985;90:506-12. 100. Byrne JG, Karavas AN, Colson YL et al. Cardiac decortication (epicardiectomy) for occult constrictive cardiac physiology after left extrapleural pneumonectomy. Chest 2002; 122(6):2256-9. 101. Haley JH, Tajik AJ, Danielson GK et al. Transient constrictive pericarditis: causes and natural history. J Am Coll Cardiol 2004;43:171-5. 102. Oh JK, Seward JB, Tajik AJ. The Echo Manual. second ed. Philadelphia: Lippincott; 1999. 181-194. 103. Oh JK, Tajik AJ, Seward JB et al. Diagnostic role of Doppler echocardiography in constrictive pericarditis. J Am Coll Cardiol 1994;23:154-62. 104. Talreja DR, Edwards WD, Danielson GK et al. Constrictive pericarditis in 16 patients with histolically normal thickness. Circulation 2003; 108:1852-7. 105. Oh JK, Tajik AJ, Appleton CP, Hatle LK, Nishimura RA, Seward JB. Preload reduction to unmask the characteristic Doppler features of constrictive pericarditis: a new observation. Circulation 1997;95:796-9. 106. Boonyaratavej S, Oh JK, Tajik AJ et al. Comparison of mitral inflow and superior vena cava Doppler velocities in chronic obstructive pulmonay disease and constrictive pericarditis. J Am Coll Cardiol 1998;32(7):2043-8. 107. Rajagopalan N, Garcia MJ, Rodriguez L et al. Comparison of new Doppler echocardiographic methods to differentiate constrictive pericardial heart disease and restrictive cardiomyopathy. Am J Cardiol 2001;87(1):8694. 108. DeValeria PA, Baumgartner WA, Casale AS et al. Current indications, risks, and outcome after pericardiectomy. Ann Thorac Surg 1991;52(2):219-24. 109. Ling LH, Oh JK, Schaff HV et al. Constrictive pericarditis in the modern era: evolving clinical spectrum and impact on outcome after pericardiectomy. Circulation 1999; 100(13):1380-6.
110. Senni M, Redlield MM, Ling LH et al. Left ventricular systolic and diastolic function after pericardiectomy in patients with constrictive pericarditis: Doppler echocardiographic findings and correlation with clinical status. J Am Coll Cardiol 1999;33(5):1182-8. 111. Ufuk Y, Kestelli M, Yilik L et al. Recent surgical experience in chronic constrictive pericarditis. Texas Heart Inst J 2003;30(1 ):27-30. 112. Sun JP, Abdalla lA, Yang XS et al. Respiratory variation of mitral and pulmonay venous Doppler flow velocities in constrictive pericarditis before and after pericardiectomy. J Am Soc Echocardiogr 2001; 14:119-26. 113. Meijburg HW, Visser CA, Gredee JJ, Westerhof PW. Clinical relevance of Doppler pulmonary venous flow characteristics in constrictive pericarditis. Eur Heart J 1995; 16:506-13. 114. Sunday R, Robinson LA, Bosek V. Low cardiac output complicating pericardiectomy for pericardial tamponade. Ann Thorac Surg 1999;67(1):228-31. 115. Satur CM, Hsin MK, Dussek JE. Giant pericardial cysts. Ann Thorac Surg 1996;61 (1):208-10. 116. Borges AC, Gellert K, Dietel M et al. Acute right:sided heart failure due to hemorrhage into a pericardial cyst. Ann Thorac Surg 1997;63(3):845-7. 117. Borges AC, Witt C, Bartel T et al. Preoperative two-and-three-dimensional transesophageal echocardiography in heart tumors. Ann Thorac Surg 1996;61:1163-7. 118. Kinoshita Y, Shimada T, Murakami Y et al. Ethanol sclerosis can be a safe and useful treatment for pericardial cyst. Clin Cardiol 1996; 19(10):833-5. 119. Simeunovic D, Seferovic PM, Ristic AD, et al. Pericardial cysts: incidence, clinical presentations and treatment. In: Seferovic PM, Spodick DH, Maisch B, editors, Maksimovic R, Ristic AD, assoc. editors. Pericardiology: contemporory answers to continuing challenges. Beograd: Science; 2000, p. 203-212. 120. Maisch B, Outzen H, Roth D et al. Prognostic determinants in conventionally treated myocarditis and perimyocarditis – focus on antimyolemmal antibodies. Eur Heart J 1991; 12:81-7. 121. Shabetai R. Acute pericarditis. Cardiol Clin 1990;8:639-44. 122. Saatci U, Ozen S, Ceyhan M, Secmeer G. Cytomegalovirus disease in a renal transplant recipient manifesting with pericarditis. Int Urol Nephrol 1993;25:617-9. 123. Campbell P, Li J, Wall T et al. Cytomegalovirus pericarditis: a case series and review of the literature. Am J Med Sci 1995;309:229-34. 124. Acierno LJ. Cardiac complications in acquired immunodeficiencysyndrome (AlDS): a review. J Am Coll Cardiol 1989; 13:1144-54. 125. Maisch B, Pankuweit S, Ristic AD. Detection of the infectious etiology of pericardial effusion: impact of pericardial effusion and pericardial/epicardial biopsy
analyses. J Am Coll Cardiol 2001 ;34(Suppl A):P1235 [abstract]. 126. Maisch B, Ristic AD, Seferovic PM. New directions in diagnosis and treatment of pericardial disease: an update by the Taskforce on pericardial disease of the World Heart federation. Herz 2000;25(8):769-80. 127. DeCastro S, Migliau G, Silvestri A et al. Heart involvement in AlDS: a prospective study during various stages of the disease. Eur Heart J 1992; 13:1452-9. 128. Nathan PE, Arsura EL, Zappi M. Pericarditis with tamponade due to cytomegalovirus and the acquired immunodeliciency syndrome. Chest 1991;99:765-6. 129. Toma E, Poisson M, Claessens MR, Vega C, Morisset R. Herpes simplex type 2 pericarditis and bilateral facial palsy in patients with AlDS. J Infect Dis 1989; 160:553-4. 130. Brivet P, Livartowski J, Herve P, Rain B, Dormont J. Pericardial cryptococcal disease in acquired immunodeliciency syndrome. Am J Med 1987;82:1273. 131. Chen Y, Brennessel D, Walters J et al. Human immunodeliciency virus-associated pericardial effusion: report of 40 cases and review of literature. Am Heart J 1999; 137:516-21. 132. Fink L, Reicheck N, Sutton MG. Cardiac abnormalities in acquired immune deficiency syndrome. Am J Cardiol 1984;54:1161-3. 133. Silva:Cardoso J, Moura B, Martins L et al. Pericardial involvement in human immunodeficiency virus infection. Chest 1999; 115:418-22. 134. Hakim JG, Ternouth l, Mushangi f et al. Double blind randomized placebo controlled trial of adjunctive prednisolone in the treatment of effusive tuberculous pericarditis in HlV seropositive patients.Heart 2000;84(2):183-8. 135. Sagrista-Sauleda J, Barrabes JA, Permanyer:Miralda G et al. Purulent pericarditis: review of a 20-year experience in a general hospital. J Am Coll Cardiol 1993;22:1661-5. 136. Goodman LJ. Purulent pericarditis. Curr Treat Options Cardiovasc Med 2000;2(4):343-50. 137. Defouilloy C, Meyer G, Slama M et al. Intrapericardial fibrinolysis: a useful treatment in the management of purulent pericarditis. Intensive Care Med 1997;23:117-8. 138. Ustunsoy H, Celkan MA, Sivrikoz MC et al. Intrapericardial fibrinolytic therapy in purulent pericarditis. Eur J Cardiothorac Surg 2002;22(3):3736. 139. Sagrista-Sauleda J, Permanyer:Miralda G, Soler:Soler J. Tuberculous pericarditis: ten year experience with a prospective protocol for diagnosis and treatment. J Am Coll Cardiol 1988; 11(4):724-8. 140. Fowler NO. Tuberculous pericarditis. JAMA 1991;266(1 ):99-103. 141. McCaughan BC, Schaff HV, Piehler JM et al. farly and late results of pericardiectomy for constrictive pericarditis. J Thorac Cardiovasc Surg 1985;89:340-50.
142. Long R, Younes M, Patton N et al. Tuberculous pericarditis: long-term outcome in patients who received medical therapy alone. Am Heart J 1989; 117(5):1133-9. 143. Strang JI, Kakaza HH, Gibson DG et al. Controlled clinical trial of complete open surgical drainage and of prednisolone in treatment of tuberculous pericardial effusion in Transkei. Lancet 1988;2(8614): 759-64. 144. Godfrey-Faussett P. Molecular diagnosis of tuberculosis: the need for new diagnostic tools. Thorax 1995;50(7):709-11. 145. Seino Y, Ikeda U, Kawaguchi K et al. Tuberculosis pericarditis presumably diagnosed by polymerise chain reaction analysis. Am Heart J 1993; 126:249-51. 146. Strang JI. Rapid resolution of tuberculous pericardial effusion with high dose prednisone and antituberculous drugs. J Infect 1994;28: 251-4. 147. Alzeer AM, Fitzgerald JM. Corticosteroids and tuberculosis. Risks and use as adjunct therapy. Tuberc Lung Dis 1993;74:6-11. 148. Keersmaekers T, flshot SR, Sergeant PT. Primay bacterial pericarditis. Acta Cardio 2002;57(5):387-9. 149. Deng YB, Chang Q, Xiang HJ et al. Echocardiographic diagnosis and follow-up of left ventricular pseudoaneuysm complicating bacteria pericarditis. J Clin Ultrasound 2003;31 (1):48-50. 150. Ewer K, Deeks J, Alvarez L et al. Comparison of T-cell:based assay with tuberculin skin test for diagnosis of Mycobacterium tuberculosis infection in a school tuberculosis outbreak. Lancet 2003; 361 (9364): 116873. 151. Maisch B, Maisch S, Kochsiek K. Immune reactions in tuberculous and chronic constrictive pericarditis. Am J Cardiol 1982;50:1007-13. 152. Dwivedi SK, Rastogi P, Saran RK, Narain VS, Puri VK, Hasan M. Antitubercular treatment does not prevent constriction in chronic pericardial effusion of undetermined etiology: a randomized trial. Indian Heart J 1997;49(4):411-4. 153. Senderovitz T, Viskum K. Corticosteroids and tuberculosis. Respiratory Medicine 1994;88:561-5. 154. Mayosi BM, Ntsekhe M, Volmink JA et al. Interventions for treating tuberculous pericarditis. Cochrane Database Syst Rev 2002;(4): CDOO0526. 155. Colombo A, Olson HG, Egan J et al. Etiology and prognostic implications of a large pericardial effusion in men. Clin Cardiol 1988; 11:389. 156. Rostand SG, Rutsky EA. Pericarditis in end:stage renal disease. Cardiol Clin 1990;8:701-6. 157. Rutsky EA. Treatment of uremic pericarditis and pericardial effusion. Am J Kidney Dis 1987; 10:2-7. 158. Lundin AP. Recurrent uremic pericarditis: a marker of inadequate dialysis. Semin Dial 1990; 3:5-9. 159. Tarng DC, Huang TP. Uraemic pericarditis: a reversible inflammatory state of resistance to recombinant human eythropoietin in haemodialysis patients. Nephrol Dial Transplant 1997; 12:1051-7. 160. Gunukula SR, Spodick DH. Pericardial disease in renal patients. Semin Nephrol 2001;21:52-7.
161. Emelife-Obi C, Chow MT, Qamar-Rohail H et al. Use of a phosphorusenriched hemodialysate to prevent hypophosphatemia in a patient with renal failure-related pericarditis. Clin Nephrol 1998;50:131-6. 162. Connors JP, Kleiger RE, Shaw RC et al. The indications for pericardiectomy in the uremic pericardial effusion. Surgery 1976;80: 674-89. 163. Spector D, Alfred H, Siedlecki M et al. A controlled study of the effect of indomethacin in uremic pericarditis. Kidney Int 1983;24:663-7. 164. Lindsay Jr J, Crawley IS, Calloway Jr GM. Chronic constrictive pericarditis following uremic hemopericardium. Am Heart J 1970;79: 390. 165. Ifudu O. Daily dialysis in hemodialysis patients with pericardial effusion: where are the data? Int J Artif Organs 1999;22:469-74. 166. Wood JE, Mahnensmith RL. Pericarditis associated with renal failure: evolution and management. Semin Dial 2001; 14:61-6. 167. Sever MS, Steinmuller DR, Hayes JM et al. Pericarditis following renal transplantation. Transplantation 1991; 51:1229-34. 168. Maisch B, Berg PA, Kochsiek K. Clinical signilicance of immunopathological findings in patients with post-pericardiotomy syndrome. I. Relevance of antibody pattern. Clin Exp Immunol 1979;38(2): 18997. 169. Maisch B, Schuff:Werner P, Berg PA et al. Clinical significance of immunopathological findings in patients with post-pericardiotomy syndrome. II. The significance of serum inhibition and rosette inhibitoy factors. Clin Exp Immunol 1979;38(2):198-203. 170. Quin JA, Tauriainen MP, Huber LM et al. Predictors of pericardial effusion after orthotopic heart transplantation. J Thorac Cardiovasc Surg 2002; 124(5):979-83. 171. Kuvin JT, Harati NA, Pandian NG et al. Postoperative cardiac tamponade in the modern surgical era. Ann Thorac Surg 2002; 74(4):1148-53. 172. Matsuyama K, Matsumoto M, Sugita T et al. Clinical characteristics of patients with constrictive pericarditis after coronary bypass surgey. Jpn Circ J 2001;65(6):480-2. 173. Horneffer PJ, Miller RH, Pearson TA et al. The effective treatment of postpericardiotomy syndrome after cardiac operations. A randomized placebo-controlled trial. J Thorac Cardiovasc Surg 1990; 100(l): 292-6. 174. Finkelstein Y, Shemesh J, Mahlab K et al. Colchicine for the prevention of postpericardiotomy syndrome. Herz 2002;27:791-4. 175. Sugiura T, Takehana K, Hatada K et al. Pericardial effusion after primary percutaneous transluminal coronay angioplasty in first Q-wave acute myocardial infarction. Am J Cardiol 1998;81:1090-3. 176. Spodick DH. Post:myocardial infarction syndrome (Dressler’s syndrome). ACC Curr J Rev 1995;4:35-7. 177. Lichstein E. The changing spectrum of postmyocardial infarction pericarditis. Int Cardiol 1983;4:234-7.
178. Shahar A, Hod H, Barabash GM et al. Disappearance of a syndrome: Dressler’s syndrome in the era of thrombolysis. Cardiology 1994;85: 255-8. 179. Nagahama Y, Sugiura T, Takehana K et al. The role of infarction: associated pericarditis on the occurrence of atrial librillation. Eur Heart J 1998; 19:287-92. 180. Oliva PB, Hammill SC, Edwards WD. Electrocardiographic diagnosis of postinfarction regional pericarditis: ancillay observations regarding the effect of reperfusion on the rapidity and amplitude of T wave inversion after acute myocardial infarction. Circulation 1993;88: 896-904. 181. Oliva PB, Hammill SC, Talano JV. T wave changes consistent with epicardial involvement in acute myocardial infarction: observations in patients with a postinfarction pericardial effusion without clinically recognized postinfarction pericarditis. J Am Coll Cardiol 1994; 24:1073-7. 182. Figueras J, Juncal A, Carballo J et al. Nature and progression of pericardial effusion in patients with a first myocardial infarction: relationship to age and free wall rupture. Am Heart J 2002; 144(2):251-8. 183. Joho S, Asanoi H, Sakabe M et al. Long-term usefulness of percutaneous intrapericardial fibrin-glue fixation therapy for oozing type of left ventricular free wall rupture: a case report. Circ J 2002;66(7):705-6. 184. Spodick DH. Safety of ibuprofen for acute myocardial infarction pericarditis. Am J Cardiol 1986;57(10):896. 185. Jugdutt Bl, Basualdo CA. Myocardial infarct expansion during indomethacin or ibuprofen therapy for symptomatic post infarction pericarditis. Influence of other pharmacologic agents during early remodelling. Can J Cardiol 1989;5(4):211-21. 186. Nagy KK, Lohmann C, Kim DO, Barrett J. Role of echocardiography in the diagnosis of occult penetrating cardiac injury. J Trauma 1995; 38: 859-62. 187. Buckman RF, Buckman PD. Vertical deceleration trauma: principles of management. Surg Clin North Am 1991;71:331-40. 188. Asensio JA, Berne JD, Demetriades D et al. Penetrating cardiac injuries: a prospective study of variables predicting outcomes. J Am Coll Surg 1998; 186:24-34. 189. Narins CR, Cunningham MJ, Delehanty JM et al. Nonhemorrhagic cardiac tamponade after penetrating chest trauma. Am Heart J 1996; 132:197-8. 190. Morton MJ, DeMots HL. Complications of transseptal catheterization and transthoracic left ventricular puncture. In: Kron J, Morton MJ, editors. Complications of cardiac catheterization and angiography. New York: Futura; 1989. p. 77-103. 191. Jungbluth A, Düber C, Rumpelt HJ et al. Koronararterienmorphologie nach perkutaner transluminaler Koronarangioplasatie (PTCA) mit Hämoperikard. Z Kardiol 1988;77:125-9. 192. Liu F, Erbel R, Haude M, Ge J. Coronay arterial perforation: prediction, diagnosis, management, and
prevention. In: Ellis SG, Holmes DR, editors. Strategic approaches in coronary intervention. 2nd ed. Philadelphia: Lippincott; 2000. p. 501-14. 193. Nakamura S, Colombo A, Gaglione A et al. Intracoronay ultrasound observations during stent implantation. Circulation 1994;89(5): 2026-34. 194. Erbel R, Clas W, Busch U et al. New balloon catheter for prolonged percutaneous transluminal coronay angioplasty and bypass flow in occluded vessels. Cathet Cardiovasc Diagn 1986; 12:116-23. 195. Meier B. Benign coronay perforation during percutaneous transluminal coronay angioplasty. Br Heart J 1985;54:33-5. 196. Welge D, Haude M, von Birgelen C et al. Versorgung einer Koronarperforation nach perkutaner Ballanangioplastie mit einem neuen Membranstent. Z Kardiol 1998;87:948-53. 197. von Birgelen C, Haude M, Herrmann J et al. Early clinical experience with the implantation of a novel synthetic coronay stent graft. Cathet Cardiovasc Interv 1999;47:496-503. 198. Mc Kay R, Grossmann W. Balloon valvuloplasty. In: Grossmann W, Baim DS, editors. Cardiac Catheterization, Angiography and Interventions. Philadelphia: Lea Febiger; 1991. p. 511-33. 199. Levine MJ, Baim DS. Endomyocardial biopsy. In: Grossmann W, Baim DS, editors. Cardiac Catheterization, Angiography and Interventions. Philadelphia: Lea : Febiger; 1991. p. 383-95. 200. Sekiguchi M, Take M. World survey of catheter biopsy of the heart. In: Sekiguchi M, Olsen EGJ, editors. Cardiomyopathy Clinical, Pathological, and Theoretical Aspects. Baltimore: University Park Press; 1980. p. 21725. 201. Bitkover CY, Al-Khalili F, Ribeiro A et al. Surviving resuscitation: successful repair of cardiac rupture. Ann Thorac Surg 1996;61 :710-1. 202. Chirillo F, Totis O, Cavarzerani A et al. Usefulness of transthoracic and transesophageal echocardiography in recognition and management of cardiovascular injuries after blunt chest trauma. Heart 1996;75:301-6. 203. Erbel R. Diseases of the aorta. Heart 2001;86:22734. 204. Hausmann D, Gulba D, Bargheer K et al. Successful thrombolysis of an aortic arch thrombus in a patient after mesenteric embolism. N Engl J Med 1991; 327:500-1. 205. Nienaber CA, von Kodolitsch Y, Nicolas V et al. The diagnosis of thoracic aortic dissection by noninvasive imaging procedures. N Engl J Med 1993;328:1-9. 206. Erbel R, Engberding R, Daniel W, Roelandt J, Visser CM, Rennollet H. Echocardiography in diagnosis of aortic dissection. Lancet 1989; 1 :457-61. 207. Erbel R, Alfonso F, Boileau C et al. Diagnosis and management of aortic dissection. Eur Heart J 2001;22(18):1642-81. 208. Erbel R, Mohr-Kahaly S, Oelert H et al. Diagnostic strategies in suspected aortic dissection: comparison of
computed tomography, aortography, and transesophageal echocardiography. Am J Cardiac Img 1990;3:157-72. 209. Kiviniemi MS, Pirnes MA, Eranen HJ et al. Complications related to permanent pacemaker therapy. Pacing Clin Electrophysiol 1999; 22(5):711-20. 210. Matsuura Y, Yamashina H, Higo M, Fujii T. Analysis of complications of permanent transvenous implantable cardiac pacemaker related to operative and postoperative management in 717 consecutive patients. Hiroshima J Med Sci 1990;39(4):131-7. 211. Spindler M, Burrows G, Kowallik P et al. Postpericardiotomy syndrome and cardiac tamponade as a late complication after pacemaker implantation. Pacing Clin Electrophysiol 2001;24(9 Pt 1 ):1433-4. 212. Elinav f, Leibowitz D. Constrictive pericarditis complicating endovascular pacemaker implantation. Pacing Clin Electrophysiol 2002;25(3):376-7. 213. Maisch B. Myokardbiopsien und Perikardioskopien. In: Hess OM, Simon RWR, editors. Herzkatheter: finzatz in Diagnostik und Therapie. Berlin/Heidelberg/New York: Springer; 2000. p. 302-49. 214. Mellwig KP, Vogt J, Schmidt HK et al. Acute aortic dissection (Stanford A) with pericardial tamponade – extension of the dissection after emergency pericardial puncture. Z Kardiol 1998;87(6): 482-6. 215. Thurber DL, Edwards JE, Achor RWP. Seconday malignant tumors of the pericardium. Circulation 1962; 26:228-41. 216. Vaitkus PT, Herrmann HC, LeWinter MM. Treatment of malignant pericardial effusion. JAMA 1994;272:59-64. 217. Tomkowski W, Szturmowicz M, fijalkowska A et al. New approaches to the management and treatment of malignant pericardial effusion. Support Care Cancer 1997;5:64-6. 218. Tsang TSM, Seward JB, Barnes Mf. Outcomes of primay and seconday treatment of pericardial effusion in patients with malignancy. Mayo Clin Prac 2000;75:14:53. 219. Susini G, Pepi M, Sisillo f et al. Percutaneous pericardiocentesis versus subxyphoid pericardiotomy in cardiac tamponade due to postoperative pericardial effusion. J Cardiothoror Vasc Anesthes 1993;7:178-83. 220. Fagan SM, Chan KI. Pericardiocentesis. Blind no more!. Chest 1999; 116:275-6. 221. Soler-Soler J, Merce J, Sagrista:Sauleda J. Should pericardial drainage be performed routinely in patients who have a large pericardial effusion without tamponade? Am J Med 1998; 105:106-9. 222. DeCamp MM, Mentzer SJ, Swanson SJ et al. Malignant effusive disease of pleura and pericardium. Chest 1997; 112(Suppl):291-5. 223. Zwischenberger JB, Sanker AB, Lee R. Malignant pericardial effusion. In: Pass HJ, Mitchell JB, Johnson DH, et al., editors. Lung Cancer Principles and Practice. Philadelphia. Lippincott: Williams and Wilkins; 2000. p. 1038-46. 224. Bishiniotis TS, Antoniadou S, Katseas G et al. Malignant cardiac tamponade in women with breast
cancer treated by pericardiocentesis and intrapericardial administration of triethylenethiophosphoramide (thiotepa. Am J Cardiol 2000;86(3):361-4. 225. Colleoni M, Martinelli G, Beretta F et al. Intracavitay chemotherapy with thiotepa in malignant pericardial effusion: an active and well tolerated regimen. J Clin Oncol 1998; 16:2371-6. 226. Girardi LN, Ginsberg RJ, Burt ME. Pericardiocentesis and intrapericardial sclerosis: effective therapy for malignant pericardial effusion. Ann Thorac Surg 1997;64:1422-8. 227. Dempke W, Firusian N. Treatment of malignant pericardial effusion with 31 P-colloid. Br J Cancer 1999;80:1955-7. 228. Wilkes JD, Fidias P, Vaickus L et al. Malignancy related pericardial effusion: 127 cases from Roswell Park Cancer Institute. Cancer 1995;76:1377-87. 229. Prager RL, Wilson GH, Bender HW. The subxyphoid approach to pericardial disease. Ann Thorac Surg 1981;34:6-9. 230. Krause TJ, Margiotta M, Chandler JJ. Pericardioperitoneal window for malignant pericardial effusion. Surg Gynecol Obstet 1991 ; 172: 487-8. 231. Griflin S, Fountain W. Pericardio-peritoneal shunt for malignant pericardial effusion. J Cardiovoasc Surg 1989;98:1153-4. 232. Ready A, Black J, Lewis R et al. Laparoscopic pericardial fenestration for malignant pericardial effusion. Lancet 1992;339:1609. 233. Shapira OM, Aldea GS, Fonger JD et al. Videoassisted thoracic surgical techniques in the diagnosis and management of pericardial effusion in patients with advanced lung cancer. Chest 1993; 104:1262-3. 234. Ristic AD, Seferovic PM, Maksimovic R, et al. Percutaneous balloon pericardiotomy in neoplastic pericardial effusion. In: Seferovic PM, Spodick DH, Maisch B, editors, Maksimovic R, Ristic AD, assoc. editors. Perircardiology: contemporary answers to continuing challenges. Belgrade: Science; 2000, p. 42738. 235. Canver CC, Patel AK, Kosolcharoen P et al. Fungal purulent constrictive pericarditis in heart transplant patient. Ann Thorac Surg 1998;65:1792-4. 236. Cishek MB, Yost B, Schaefer S. Cardiac aspergillosis presenting as myocardial infarction. Clin Cardiol 1996; 19:824-7. 237. Wheat J. Histoplasmosis: experience during outbreaks in Indianapolis and review of the literature. Medicine 1997;76:339-54. 238. Rabinovici R, Szewczyk D, Ovadia P et al. Candida pericarditis: clinical profile and treatment. Ann Thorac Surg 1997;63: 1200-4. 239. Kumar PP. Pericardial injuy from mediastinal irradiation. J Natl Med Assoc 1980;72(6):591-4. 240. Karram T, Rinkevitch D, Markiewiu W. Poor outcome in radiation: induced constrictive pericarditis. Int J Radiat Oncol Biol Phys 1993;25(2):329-31. 241. Kentsch M, Doring V, Rodemerk U et al. Primary chylopericardium -stepwise diagnosis and therapy of a
differential diagnostically important illness. Z Kardiol 1997;86:417-22. 242. Denlield SW, Rodriguez A, Miller:Hance WC et al. Management of postoperative chylopericardium in childhood. Am J Cardiol 1989;63:1416-8. 243. Morishita Y, Taira A, Fuori A et al. Constrictive pericarditis seconday to primary chylopericardium. Am Heart J 1985; 109(l):373-5. 244. Akamatsu H, Amano J, Sakamoto T, Suzuki A. Primay chylopericardium. Ann Thorac Surg 1994;58:262-6. 245. Bendayan P, Glock Y, Galinier M et al. Idiopathic chylopericardium. Apropos of a new case. Review of the literature. Arrh Mal Coeur Voiss 1991;84:127-30. 246. Svedjeholm R, Jansson K, Olin C. Primay idiopathic chylopericardium – a case report and review of the literature. Eur J Cardiothorac Surg 1997; 11 :38790. 247. Kannagi T, Osakada G, Wakabayashi A et al. Primay chylopericardium. Chest 1982;8l :105-8. 248. Chan BB, Murphy MC, Rodgers BM. Management of chylopericardium. J Pediatr Surg 1990;25:1185-9. 249. Crosby lK, Crouch J, Reed WA. Chylopericardium and chylothorax. J Thorac Cardiovoasc Surg 1973;65: 935-9. 250. Martinez GJ, Marco F, Marin F et al. Chylopericardium after acute pericarditis. Rev Esp Cardiol 1996;49:226-8. 251. Scholten C, Staudacher M, Girsch W et al. A novel therapeutic strategy for the management of idiopathic chylopericardium and chylothorax. Surgery 1998; 123:369-70. 252. Groves LK, Effler DB. Primay chylopericardium. N Engl J Med 1954;250:520-3. 253. Furrer M, Hopf M, Ris HB. Isolated primary chylopericardium: treatment by thoracoscopic thoracic duct ligation and pericardial fenestration. J Thorac Cardiovasc Surg 1996; 112:1120-1. 254. Spodick DH. Drug: and toxin:related pericardial disease. In: Spodick DH, editor. The Pericardium: A Comprehensive Textbook. New York: Marcel Dekker; 1997. p. 411-6. 255. Tarbell NJ, Thomson L, Mauch P. Thoracic irradiation in Hodgkin’s disease: disease control and long-term complications. Int J Radiat Oncol Biol Phys 1990; 18:275-81. 256. Zimmerman J, Yahalom J, Bar-On H. Clinical spectrum of pericardial effusion as the presenting feature of hypothyroidism. Am Heart J 1983; 106:770-1. 257. Kerber Rf, Sherman B. Echocardiographic evaluation of pericardial effusion in myxedema. Incidence and biochemical and clinical correlations. Circulation 1975;52:823-7. 258. Hardisty CA, Naik RD, Munro DS. Pericardial effusion in hypothyroidism. Clin Endocrinol 1980; 13:349-54. 259. Parving HH, Hansen JM, Nielsen SV et al. Mechanism of edema formation in myxedema:increased
protein extravasation and relatively slow lymphatic drainage. N Engl J Med 1981 ;301 :460-5. 260. Enein M, Aziz A, Zima A et al. Echocardiography of the pericardium in pregnancy. Obstet Gynecol 1987;69:851-5. 261. Buch CA, Stang TM, Wooley CG, Kilman J. Occult constrictive pericardial disease. Diagnosis by rapid volume expansion and correction by pericardiectomy. Circulation 1977;56:924-30. 262. Oakley CM. Pericardial disease. In: Oakley CM, editor. Heart disease in pregnancy. London: BMJ; 1997, p. 226-236. 263. Richardson PM, Le Roux BT, Rogers NM, Gotsman MS. Pericardiectomy in pregnancy. Thorax 1970;25(5):627-30. 264. Tollens T, Casselman f, Devlieger H et al. fetal cardiac tamponade due to an intrapericardial teratoma. Ann Thorac Surg 1998;66:59-60. 265. Maisch B, Ristic AD. Practical aspects of the management of pericardial disease. Heart 2003;89:1096103. 266. Ristic AD, Seferovic PM, Ljubic A, et al. Pericardial disease in pregnancy. Herz 2003;28(3):l0915. 267. Jeanty P, Romero R, Hobbins JC. Fetal pericardial fluid: a normal finding of the second half of gestation. Am J Obstet Gynecol 1984; 149(5):529-32. 268.Elkayam U, Gleicher N. The evaluation of the cardiac patient. In: Gleicher N, editor. Principles and
Practice of Medical Therapy in Pregnancy. Ind ed. Norwalk: Conn., Appleton and Lange; 1992. p.759. 269. Elkayam U, Goodwin TM. Adenosine therapy for supraventricular tachycardia during pregnancy. Am J Cardiol 1995;75:521-3. 270. Widerhorn J, Rahimtoola SH, flkayam U. Cardiac rhythm disorders. In: Gleicher N, editor. Principles and Practice of Medical Therapy in Pregnancy. Ind ed. Norwalk: Conn., Appleton and Lange; 1992. p.135. 271. Austin JH. Postpartum pleural effusions. Ann Intern Med 1983; 98:555-6. 272. Campos O, Andrade JL, Bocanegra J et al. Physiological multivalvular regurgitation during pregnancy: a longitudinal Doppler echocardiographic study. Intern J Cardiol 1993;40:165-71. 273. Colletti PM, Sylvestre PB. Magnetic resonance imaging in pregnancy. MRl Clin North Am 1994;2:291307. 274. Lee W, Shah PK, Amin DK, Elkayam U. Hemodynamic monitoring of cardiac patients during pregnancy. In: Elkayam U, Gleicher N, editors. Cardiac Problems in Pregnancy: Diagnosis and Management of Maternal and fetal Disease. Ind ed. New York: Alan R. Liss Inc.; 1990. p.47. 275. Wagner CK, Leser RG, Saldana LR. Exposure of the pregnant patient to diagnostic radiation. A Guide to Medical Management. Philadelphia: J.B. Lippincott Co.; 1985. p.51.


Traducere de: prof. dr. Carmen Ginghină, dr. Ioana Cojocaru, dr. Roberto Haret, dr. Simona Vasile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *