GHID DE DIAGNOSTIC ŞI TRATATMENT ÎN STENOZA MITRALĂ

Ghiduri

Ministerul Sanatatii

Ordinul nr. 1219/2010

Valva mitrală  (VM)       

In ciuda unei aparenţe de simplă  supapă cu rol hidrodinamic de dirijare a fluxului sanguin din inima stîngă prin  închiderea şi deschiderea orificiului dintre AS şi VS, VM (Fig. 1) este o structură complexă la care contribuie mai multe elemente anatomice (AS, VS, inelul mitral atrio-ventricular, valvulele mitrale anterioară şi  posterioară, cordajele tendinoase, muşchii pilieri ai VS). Acestea  acționează „ în concert „ pentru îndeplinirea funcţiei valvei mitrale. In structura sa se întîlnesc elemente nervoase, fibre de  colagen, fibroblaşti, fibre muscular netede şi endoteliu   diferit  pe faţa atrială şi pe faţa ventriculară. Nici structura şi nici funcţia VM nu au fost încă complet elucidate.

      Fig 1 Anatomia valvei mitrale

———

Inchiderea valvei mitrale depinde în principal de integritatea anatomică a celor 2 valvule (anterioară și posterioară, aceasta din urmă cu 3 porţiuni, P1, P2, P3  după cum au fost descrise de Carpentier). Prin  apoziţia lor, prin coaptare realizează închiderea, competenţa orificiului mitral. Aria orificiului mitral a fost  apreciată  la  5 – 7 cm2 (mai mic la femei, mai mare la bărbați). Suprafaţa  sumată a  celor 2 valvule este de 14 cm2., deci dublul orificiului mitral normal. La sfîrşitul diastolei, după umplerea ventriculară, cele 2 valvule sunt  mobilizate una către cealaltă pînă la apropiere, pentru ca apoi sistola ventriculară să le pună în tensiune pentru închiderea etanşă a orificiului mitral. Contracţia muşchilor pilieri (anterior și posterior), care se scurtează cu pînă la 20 %, contribuie de asemenea la competenţa valvei mitrale. Deschiderea  valvei  mitrale are loc prin mobilitatea valvulelor  mitrale legată de pliabilitatea intrinsecă  şi contribuţia fluxului sanguin din inima stîngă, realizată de contracţia atrială stîngă, relaxarea diastolică a VS (“ aspiraţia” VS)  şi mobilizarea valvulelor mitrale în direcţii opuse. Incizurile dintre P1, P2 şi P3 ale valvulei posterioare precum şi comisurile dintre cele 2 valvule (antero-laterală și postero-medială)  favorizează deschiderea largă și rapidă a valvei mitrale la începutul diastolei.

Contracția sistolică a peretelui VS posterior  condiționat de o circulație coronara adecvată  prin artera circmflexă stîngă contribuie la micșorarea orificiului mitral în sistolă cu pînă la 36%, astfel ca celelate elemente anatomice descrise să poată asigura închiderea etanșă a orificiului mitral. Leziuni  stenotice ale arterei circomflexe stîngi cu ischemie și diminuarea contractilității peretelui posterior al VS modifică echilibrul complex al funcției  valvei mitrale și conduce la apariția insuficienței mitrale ischemice.

Cauze care interferează cu structura și funcția valvei mitrale generează apariția unor boli valvulare: stenoza şi insuficienţa mitra-lă, ca leziuni izolate sau asociate, mixte. Malformaţii congenitale (cum sunt cele din canalul atrioventricular comun, ”parachute mitral valve”), leziuni produse de reumatismul poliarticular acut  (stenoza mitrală,  insuficiența mitrală, leziuni mixte), tumori – mixoame atriale stîngi, edocardita acută bacteriană sunt cauze de reducere a orificiului mitral  și în consecință produc semne de SM.

Deși bolile valvulare de origine reumatică  au scăzut ca inciden-ță în țările dezvoltate, ele continuă să fie cauza unor morbidități și mortalități semnificative în întrega lume (2). In țările în curs de dez-voltare se întîlnesc stenoze mitrale la adolescenți și adulți  cu toată profilaxia reumatismului poliarticular acut practicată de mai multe decenii în aceste țări.

Stenoza valvei mitrale constă în reducerea suprafeşei orificiului  la valori sub 2,5 cm2  (față de 4 – 6 cm2 valoare normală) prin îngro-șarea valvulelor, sudarea comisurilor, scurtarea, fuzionarea  și  îngro-șarea cordajelor tendinoase ;i a pilierilor, ascensionarea pilierilor spre marginea liberă a valvulelor. SM împiedică umplerea VS.  Leziunile subvalvulare realizează un al 2-lea nivel de stenoză, pe lîngă cel de la nivelul orificiului mitral. Fibroza și calcificarea valvulelor interferea-ză cu funcția valvulară. Modificările de  mai sus reduc pliabilitatea și mobilitatea valvulelor concomitent cu scăderea ariei orificiului mitral și apariția  unei diferențe de presiune între AS și VS – gradient.

Frecvența SM este mai mare la femei decît la bărbați – raport  F/B  2:1. SM izolată se întîlnește la 40% din pacienții post cardită reumatică, iar 60% dintre bolnavii cu SM au în evoluție reumatism poliarticular acut (3).

Limitarea orificiului valvei mitrale și prezența gradientului transmitral conduc  la creștera presiunii în AS și a presiunii venoase pulmonare (congestie) care se răsfrînge asupra circulaţiei pulmonare. Cînd presiunea venoasă pulmonară depășește presiunea oncotică plasmatică apare edemul pulmonar (3). Apare o vasoconstricție compensatorie și o hipertrofie a  intimei arteriolelor pulmonare, ceea ce conduce la apartiția hipertensiunii pulmonare. Pe măsură ce stenoza progresează, debitul cardiac se reduce. Travaliul  ventri-colului drept crește cu încărcarea VD secundară vasoconstricției pulmonare. VD trebuie să genereze suficientă forţă să depăşească  rezistenţa generată de valva mitrală stenotică şi  să propage fluxul sanguin prin circulaţia arterială pulmonară în vasoconstricţie. (1). Presiunea arterială pulmonară crește de 3 – 5 ori peste normal, în cele din urmă conducînd la insuficiența VD. In repaus leziunile de SM pot trece neobservate, deși incapacitatea funcțională este prezentă cu o scădere progresivă a activității (2). Creșterea fluxului sanguin transmitral la efort și reducerea perioadei de umplere ventriculară în tahicardie cresc gradientul  de presiune transmitral și conduc la apariția dispneei (3).

Simptome

Primele simptome de dispnee apar obișnuit precipitate de efort, emoții, stress, activitate sexuală, infecție, sarcină sau fibrilație atrială rapidă datorită creșterii gradientului transmitral (3). Infecțiile  respira-torii repetate sunt caracteristice. Hemoptizia a fost atribuită infecțiilor pulmonare, infarctelor pulmonare, edemului pulmonar acut și rupturii unor vase pulmonare mici. Embolismul sistemic este frecvent în special în prezenţa fibrilației atriale (3). In tabloul clinic al stenozei mitrale apar:

  • Insuficienţa ventriculară stîngă – dispneea de efort, orto-pneea, dispneea paroxistică nocturnă, care se datoresc scă-derii debitului VS şi creşterii presiunii AS. Simptomele de insuficienţă ventriculară stîngă în mod obişnuit nu se dato-resc disfuncţiei ventriculare stîngi,  ci mai degrabă SM propriu zise cu consecințele sale (1). In plus, în timp,VS scade în dimensiuni datorită fluxului sanguin  diminuat  prin valva  mitrală.
  • Insuficiența ventriculară dreaptă apare în cadrul hiperten-siunii pulmonare când VD devine insuficient producînd  he-patomegalie, turgescență jugulară, edeme periferice, ascită, oboseală (1).

Semnele stenozei mitrale au fost descrise ca:

– scăderea  amplitudinii pulsului, fibrilaţia atrială,şoc apexian vizibil,

– zgomotul I (S1) accentuat  – stenoza limitează închiderea spontană a valvei mitrale, valva rămîne deschisă pînă la închiderea  forțată a acesteia de către sistola ventriculară ; tardiv progresiunea stenozei impiedecă funcţionarea valvei şi intensitatea S1 scade- (1),

– clacment de deschidere accentuat la marginea inferioară stîngă a sternului, după S2 (zgomotul 2), cînd valva mitrală se deschide forțat în diastolă prin presiunea crescută din AS. Intervalul S2 – clacment de deschidere poate indica nivelul presiunii în AS și gradul stenozei mitrale (1)

– suflu presistolic, uruitură diastolică audibilă după efort, în decubit lateral stîng, la focarul mitral, după clacmentul de deschidere

componenta pulmonară a S2 este crescută în intensitate în prezența hipertensiuniii pulmonare

– raluri pulmonare bilateral sunt secundare creșterii presiunii AS și a        presiunii venoase pulmonare

– embolism sistemic cu origine în AS dilatat,în prezenţa fibrilaţiei a- triale cu semne de ischemie acută periferică.

– mărirea VD produce o mișcare sistolică a sternului   

Evaluare, diagnostic      

            Istoricul bolii, examenul obiectiv,  radiografia toracică și electrocar-diograma sunt completate de ecocardiografie și eventual explorare hemodinamică prin cateterism cardiac în stabilirea diagnosticului  și a severității stenozei mitrale.

            Electrocardiografia  indică semne de dilatare a AS, semne de HVD.

– Radiografia toracică indică rectilinizarea marginii stîngi a cordului prin bombarea arterei pulmonare,  proeminenţa urechiuşii stăngi, scă-derea în dimensiuni a VS ; contur dublu al marginii drepte a cor-dului la nivel atrial – dilatarea AS ; circulaţie pulmonară accentuată de tip arterial  şi venos – creşterea presiunii arteriale pulmonare conturează artere pulmonare  principale accentuate dinspre  hili  precum şi semne de hipertensiune pulmonară venoasă – accentua-rea imaginii vasculare pulmonare cu convergenţă spre hili ; linii limfatice Kerley pot fi prezente; scăderea transparenţei retrosternale în cazul HVD  

            Ecocardiografia este metoda de elecţie în evaluarea bolnavilor cu stenoză mitrală. Vizualizează excelent valva mitrală şi extinderea leziunilor anatomice (reducerea mobilităţii, îngroşări, fibroză, focare de calcificare), dimensiunile cavităţilor stîngi în sistolă şi diastolă, contractilitatea şi performanţa VS, aria orificiului mitral  (metode: 2D planimetric sau „pressure half time”)  precum  şi gradientul transmitral (calculat Doppler). Sunt de asemenea evaluate presiunea pulmonară şi leziunile valvulare asociate (mai ales insuficiență aortică, insuficiență tricuspidă).

            Ecografia transesofagiană (TEE) poate pune în evidenţă trombi AS şi detaliază caracteristici morfologice ale valvei mitrale utile în deciziile terapeutice.  Ecografia de efort  aduce informații despre evoluția gradientului mitral și a presiunii pulmonare (2). Leziunile anatomice ale aparatului valvular mitral au fost gradate în vederea indicațiilor terapeutice – în special pentru  valvotomia percutană.  Astfel cele mai importante sunt:

– Scorul  Wilkins al morfologiei valvei mitrale (4) descrie 4 grade privind mobilitatea, îngroşarea subvalvulară, îngroşarea valvulelor şi calcificarea

– Scorul Cormier al anatomiei valvei mitrale (5) descrie 3 grupe ecocardiografice privind pliabilitatea valulelor, aparatului subvalvular şi prezenţa calcificării                                       

            Cateterismul cardiac  – importanța acestuia a diminuat avînd în vedere datele oferite de ecocardiografie neinvaziv, dar își menține importanța în evaluarea leziunilor concomitente ale vaselor coronare, a hipertensiuniii pulmonare, şi  a leziunilor asociate.

            Evoluție

Intre episodul de reumatism poliarticular acut  şi apariţia simp-tomelor de stenoză mitrală poate exista un interval variabil, care se poate extinde pe 20 – 40 de ani, iar de la apariţia simptomelor la inca-pacitate, intervalul poate fi de pînă la 10 ani. La bolnavii asimptoma-tici  durata de viață a fost apreciată ca bună pînă la 10 ani. La bolna-vii minim simptomatici, 80% au o durată de viaţă de 10 ani. Când simptomele devin limitante, procentul scade la 10 -15 %. In prezenţa hipertensiunii pulmonare severe supravieţuirea medie scade la sub 3 ani. Cauzele de mortalitate la stenoza mitrală netratată sunt  insufi-cienţă cardiacă 60-70 %, embolism sistemic 20-30 %, embolism pul-monar  10 % şi infecţie 1- 5 %. Evoluția poate fi foarte variabilă  cu  deteriorare  bruscă precipitată de complicațiile  de mai sus. Bolnavii simptomatici netrataţi au un prognostic  nefavorabil (2).

Tratament

Terapia medicală este indicată pentru pacienți cu simptome ușoare – moderate de insuficiență ventriculară stîngă.

– Diureticele și nitrații cu acțiune îndelungată (controlul congestiei pulmonare) limitează dispneea şi ortopneea.

– Beta blocanții și blocanții de canale de calciu reduc frecvența car-diacă și pot ameliora considerabil toleranța de efort prin prelun-girea diastolei și prin aceasta  timpul disponibil de umplere a VS prin valva stenotică (2).

– Digitala este indicată la bolnavii cu fibrilaţie atrială pentru controlul frecvenţei cardiace. La bolnavii în ritm sinusal, pe un VS cu perfor-manţă normală nu a dovedit eficienţă.

– Anticoagulantele (trombostop, sintrom) cu un INR 2 – 3, sunt  indicate la bolnavii  în fibrilaţie atrială cronică sau paroxistică, cu risc de embolism  (AS >50 mm, tromb AS) (1,2).

– Profilaxia endocarditei bacteriene  cu antibiotice este recomandată înainte, în timpul și după procedee invazive cu potențial bacteriemic.

– Profliaxia puseelor reumatice este indicată  la bolnavii  tineri cu antecedente reumatice și la cei cu evolutivitatea  reumatică.

 Convertirea fibrilaţiei atriale (cardioversie)  recente – sub 12 luni, tolerată hemodinamic,  la un AS moderat mărit, poate fi efec-tuată electric sau medicamentos  și este indicată postoperator la un interval de cîteva saptămîni. Perioperator,  fibrilația atrială cu alură ventriculară rapidă și toleranță hemodinamică scăzută poate fi con-vertită de urgență sub anticoagulare. In cazul fibrilaţiei atriale cronice, dacă  SM are indicaţie chirugicală se poate asocia procedeului mitral, intraoperator un procedeu de tratament  al FA (ablaţie intraatrială cu radiofrecvență, crioablație)  sau procedeul Maze (interceptare chirur-gicală intratrială)

Indicații de tratament

            Alegerea tipului de tratament  și a momentului de aplicare se bazează pe:

            – caracteristicile clinice,

            – anatomia valvei mitrale

            – evaluarea riscului de intervenție

            – disponibilitatea tipului de tratament (2).

La bolnavii cu SM simptomatici, care au o arie valvulară mitrală sub 1,5 cm2 şi se află în clasa funcţională NYHA  II-IV  se stabilește indicaţia chirurgicală.  De asemenea, bolnavii simptomatici în clasa NYHA I – II, cu o arie  mitrală sub 1 cm2  şi  hipertensiune  pulmonară severă (presiune arterială pulmonară >60/80 mmHg) beneficiază  de tratamentul chirurgical (3)

            Indicaţiile de  tratament  chirurgical  constau în:

            – Contraindicaţii ale valvotomiei mitrale percutane şi eşecul  acesteia

            – SM  semnificativă (avm <1,5 cm2; NYHA III; HTP >60 mmHg)

            – Bolnavi  simptomatici  NYHA II – IV

            – SM cu risc de tromb-embolism (FA, trombAS, embolii antece-dente)

            – Leziuni valvulare și coronariene asociate

            – Hipertensiune pulmonară severă, Insuficiență cardiacă în antecedente

            – Contraindicaţii ale valvotomiei mitrale percutane şi eşecul  acesteia

Tratamentul chirurgical este eficient în:

            – eliminarea simptomelor și

            – prelungirea duratei de viață la bolnavii simptomatici.

Acesta constă în – valvuloplastie mitrală pe cord-deschis   sau                                      – înlocuire valvulară  mitrală.

Valvotomia mitrală pe cord închis cu dilatator transventricular poate fi indicată la bolnavi  tineri cu valve suple, fără  fibroză sau calcificări. In era valvotomiei mitrale percutane, valvotomia chirurgicală pe cord închis, dar mai ale comisuroliza digitală nu-și mai are justificare, deși în trecut a produs  ameliorarea simptomelor la mulți bolnavi.

In prezența unor detalii ecocardiografice privind morfologia valvei mitrale, singurul procedeu acceptabil care poate restabili morfologia și funcția valvei mitrale „la vedere” este valvuloplastia mitrală pe cord-deschis.  Nici un alt procedeu nu se poate adresa concomitent  tuturor leziunilor aparatului valvular mitral (îngroşări uniforme sau localizate, comisuri sudate, aparat subvalvular îngroșat, scurtat, ascensionat la nivelul valvelor, calcificări localizate).

            Procedeul chirurgical realizează: 

  1. Deschiderea la vedere a comisurilor păstrînd integritatea valvu-lelor şi cordaje tendinoase pe ambele versante ale valvulelor,
  2. Separarea cordajelor fuzionate, incizarea pilierilor aglutinaţi şi as-censionaţi, rezecţia în suprafaţă a zonelor îngroşate,
  3. Aplicarea unor fire comisurale izolate – procedeul Wooler – sau aplicarea unui inel mitral de anuloplastie,
  4. Testarea competenţei valvei intraoperator.

            Valvuloplastia mitrală pe cord-deschis în prezenţa unor modifi-cări morfologice corectabile poare oferi o durată de funcţionare înde-lungată a valvei mitrale.

            Cu acest procedeu chirurgical, în serii selecționate din centre cu experiență  incluzînd și bolnavi tineri, durata de viață a fost de 15 ani în 96%, fără complicații valvulare în 92% din cazuri (3). Leziunile reumatice, mai ales cele evolutive,  pot  avea rezultate mai puțin du-rabile.

In cazul neconcordanţei datelor ecografice cu leziunile cons-tatate intraoperator şi simptomatologia  bolnavului, procedeul proiec-tat preoperator poate fi convertit în înlocuire valvulară mitrală (Fig. 2,3). 

——

Fig.2 a. Proteză valvulară cu bilă (Starr Edwards) în poziţie                         mitrală  b. Bioproteză porcină în poziţie mitrală   (desene                    reproduse)

—-

Fig.3 Înlocuirea valvei mitrale: a. raporturi anatomice ale valvei mitrale, b.excizia valvei mitrale, c. menţinerea unor porţiuni de valvă pentru păstrarea continuităţii la pilieri, d. înlocuirea valvei mitrale cu proteză cu 2 valvule, e. bioproteză porcină pentru înlocuirea valvei mitrale.

Acest procedeu asigură eliminarea stenozei şi dispariţia simptomelor. Un studiu relativ recent  (Euro Heart  Survey, 2003) afirmă că în practica curentă în Europa,  chirurgia valvei mitrale constă mai ales în înlocuire valvulară, iar comisurotomia pe cord-deschis este rareori efectuată (6 cit. de 2).

Principiile chirurgiei mitrale pe cord-deschis

Calea de acces este aleasă de operator (sternotomie mediană, toracotomie dreaptă sau stîngă). In bypass cardiopulmonar total – circulație extracorporeală – cu hipotermie 33 grade Celsius, cu drenaj  pe ambele vene cave și reinjectarea arterială aortică se oprește circu-lația coronară prin clamparea aortei ascendente. Se administrează sub presiune soluția de cardioplegie (cristaloidă sau cu sînge) pentru oprirea cordului și protecția miocardului în timpul stopului cardioplegic (decuplare electro-mecanică cu potasiu, răcire moderată, stabilizare de membrană). Administrarea se face intraaortic sau direct în artere-le coronare. Drenajul cavitaților stîngi este asigurat de un cateter sub aspirație plasat în VS.  Pe cord oprit se deschide AS orizontal la ni-velul șanțului interatrial drept. Un acces mai facil este obținut în unele cazuri de accesul transeptal biatrial sau cel superior. In prezența aderențelor  pericardice mai ales posterioare, eliberarea acestora „la vedere”  facilitează mobilizarea valvei mitrale intraatrial stîng, spre operator.

Explorarea valvei mitrale este un moment  crucial  pentru deci-zia intraoperatorie de reconstrucţie sau înlocuire a avalvei. Se  exa-minează şi apreciază dimensiunile inelului mitral, aria valvulară, di-mensiunile şi pliabilitatea valvulelor anterioară şi posterioară, starea comisurilor valvulare, cordajele tendinoase, pilierii mitrali – lungime, grosime, integritate anatomică. Decizia pentru reconstrucţie conduce la aplicare manevrelor descrise mai sus la vavuloplastia  mitrală pe cord -deschis pentru SM, la care se pot adăuga manevrele de valvu-loplastie utilizate la reconstrucţia mitrală pentru insuficienţă mitrală (Fig. 8, 9,10,11, şi 12).

Procedeul operator se încheie cu verificarea dimensiunilor orifi-ciului mitral și a deschiderii valvei (permeabilitate pentru  2 degete ale operatorului, >3,5 – 4 cm2),  precum și testarea competenței val-vei mitrale cu lichid sub presiune în VS, urmînd a fi verificată eco-cardiografic TEE după suprimarea circulației extracorporeale în stabilitate hemodinamică.

Dacă decizia este în favoarea înlocuirii valvulare  (Fig. 10,11, 12), atunci se excizează cele 2 valvule mitrale la 5 mm de inserţie, se secţionează cordajele tendinoase imediat deasupra muşchilor pilieri şi se inseră o valvă artificială – proteză mecanică sau valvă biologică – prin sutură cu fir continuu întrerupt  în 4 puncte cardinale cu fire izolate armate. Dimensionarea valvei precum şi poziţionarea acesteia  sunt de asemenea momente operatorii importante ale procedeului. Manevre suplimentare pot fi necesare pentru asigurarea implantării valvei artificale în condiţii de funcţionare adecvată în funcţie de par-ticularităţile anatomice ale cazului. Verificarea funcţionalităţii valvei este de asemena crucială pentru terminarea  procedeului operator. Se închide AS prin sutură, se evacuează aerul din cavităţile cardiace, se suprimă clampajul aortic, se restabileşte circulaţia coronară, se desăvîrşeşte evacuare aerului din cavităţile caridace şi după asigura-rea reperfuziei adecvate a cordului (50% din perioada de stop car-diac sub drenajul cavităților stîngi – ventul VS) se suprimă CEC și se reintroduce cordul în sarcină progresiv cu sau fără suport inotropic pentru stimularea contractilității.

Mortalitatea operatorie variază înre 3 și 10% și se corelează cu vîrsta, clasa funcțională  NYHA, hipertensiunea pulmonară  și  pre-zența de leziuni coronariene. Durata de viață  îndelungată  este lega-tă de vîrstă, clasa funcțională, fibrilația atrială, hipertensiunea pulmo-nară, funcția VS preoperator  și complicațiile legate de valvele artifi-ciale utilizate – complicații trombo-embolice sau hemoragie, deterio-rare structurală (2).

 Grupul de lucru pentru tratamentul bolilor valvulare al Societății Europene de Cardiologie (2007) consideră valvotomia mitrală per-cutană – procedeu de cardiologie intervențională în care  orificiul mi-tral stenozat este deschis  cu balon de dilatare introdus percutanat, neoperator  – ca procedeul de elecție la bolnavii simptomatici,  cu  SM semnificativă (arie valvulară  >1,5 cm2)  la care intervenția chi-rurgicală este contraindicată sau cu risc mare. Caracteristici anatomi-ce favorabile ale valvei mitrale sunt necesare pentru reuşita proce-deului (2). Vîrsta înaintată se adaugă factorilor de risc, iar calificarea cardiologului intervenționist  şi a instituţiei din care face parte trebuie luate în considerare. Contraindicațiile acestui procedeu constau în anatomie mitrală nefavorabilă, bolnavi asimptomatici, risc de tromb-embolism (tromb AS, FA), calcificare valvulară, insuficienţă mitrală asociată, leziuni valvulare şi coronariene asociate.

Bolnavii asimptomatici cu semne de SM necesită evalure perio-dică clinic și ecocardiografic pentru  observarea evoluției bolii și pre-venirea complicațiilor.

Bibliografie

  1. Myers J.: Valvular Heart Disease în cartea „Medicine”.The National Medical Series for Independent Study. John Wiley & Sons, New York, Harval Publ. Co., Media, Pennsylvania,USA, 1986,p.28 – 31.
  2. The Task Force on the Management of Valvular Heart Diseases of the European Society of Crdiology: Guidelines on the management of valvular heart diseases. Europ. Heart J. 2007, 28,230-268.
  3. Chikwe Joanna, Beddow Emma, Glenville B., “Cardiothoracic Surgery. Oxford Specialist Handbooks in Surgery. Oxford University Press, 2006, 416-425.
  4. Wilkins GT.,Weyman AE., Abascal VM.,Palacios IF.,: Percutaneous baloon dilatation of the mitral valve: an analysis of echocardiographic variables realted to outcome and the mechanism of dilatation Br. Heart J., 1988;60: 299-308.
  5. Iung B., Cormier B.,Ducimetier P.,Porte JM., Nallet O., Michel PL>, Acar J.,Vahanian A.,: Immediate results of percutaneous mitral commissurotomy. A prediction model on a series of 1514 patients. Circulation 1996; 94: 2124-2130.
  6. Iung B., Baron G., Butchard EG., Delahaye F., Gohlke-Barwolf C., Levang OW., Tornos P., Vanoverschelde JL.,Vermeer F., Boersma E., Ravaud P., Vahanian A. A prospective survey of patients with valvular diseases in Europe: the Euro Heart Survey on valvular heart diseases. Eur  Heart  2003, 24, 1231-1242.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *