Ghid de informare privind vaccinarea pentru pacienţi cu boli cronice

Stiri

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) a lansat un ghid de informare pentru pacienţi cu boli cronice, copii şi adulţi, realizat sub coordonarea prof. dr. Doina Azoicăi, preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie.

Potrivit COPAC, ghidul conţine informaţii utile despre vaccinare, traseul unui vaccin de la cercetare la producţie, recomandări şi contraindicaţii. Totodată, sunt prezentate categoriile de pacienţi cronici care au nevoie de vaccinare, precum şi opţiunile pentru fiecare categorie în parte. Un capitol este dedicat vaccinării de călătorie pentru pacienţii cronici.

Preşedintele COPAC, Radu Gănescu, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, că bolnavii cronici au nevoie să fie informaţi, protejaţi şi să aibă acces la vaccinare.

Dorim ca Ministerul Sănătăţii să grăbească cumva ghidul profesionistului, al specialistului pentru vaccinarea bolnavului cronic. (…) Atunci vom avea două ghiduri – ghidul pacientului şi ghidul specialistului“, a spus Gănescu.

Potrivit acestuia, COPAC a propus ca pentru bolnavii cronici, mai ales pentru categoriile pentru care se investeşte foarte mult în tratamentele acordate, să se asigure şi partea de prevenţie, de vaccinare.

El a precizat că mulţi dintre aceşti pacienţi nu-şi permit să se vaccineze, chiar dacă ar dori.

Am avut discuţii cu Ministerul Sănătăţii şi încercăm să deschidem poarta accesibilităţii la vaccinare prin program naţional sau prin decontare sau rambursarea acestor vaccinuri, pentru că, din nefericire, nu toată lumea se duce la medic să se vaccineze. (…) E şi costisitor. (…) Vorbind de pacienţi oncologici, statul investeşte foarte mult în radioterapie, imunosupresie, citostatice şi pacienţii nu sunt vaccinaţi, adică îl tratezi cu sute de mii de euro şi îţi moare de o pneumonie sau de un gripal sau de alte virusuri. (…) Sunt pacienţi cu transplant care au un cost foarte ridicat al transplantului în sine şi, din păcate, nu-i supunem unor simple vaccinări pentru a preveni multe alte complicaţii“, a explicat Radu Gănescu.

Directorul executiv al COPAC, Luminiţa Vâlcea, a informat că ghidul va fi postat de marţi pe site-ul www.copac.ro. Ea a menţionat că, pentru început, 5.000 de exemplare ale ghidului vor fi distribuite în Bucureşti, cu ajutorul Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB), în spitale unde sunt pacienţi cronici şi prin intermediul asociaţiilor membre COPAC, iar în ţară în unităţi spitaliceşti cu care organizaţia are colaborări.

Preşedintele Societăţii Române de Epidemiologie, Doina Azoicăi, a afirmat că vaccinarea nu e dedicată numai vârstei copilăriei. “Vaccinarea realizează o protecţie a unui individ şi asigură dreptul la sănătatea lui vizavi de riscurile infecţioase care pot să apară la orice categorie de persoană, fie că e vorba despre o persoană sănătoasă sau e vorba de una care deja prezintă o stare de boală, de exemplu, o boală cronică. (…) Eu sper că aceia cărora le este adresat acest ghid îl vor privi ca pe o mână întinsă spre o colaborare, în aşa fel încât toată lumea să aibă beneficiu legat de asigurarea măcar a unei calităţi a vieţii mai bune la pacientul cronic“, a explicat Azoicăi.

Ablachim Turkes, director medical al ASSMB, crede că momentul lansării ghidului e foarte bine ales. “Suntem în plină epidemie de gripă şi nu ar trebui să obosim să spunem că prevenţia e cea mai sigură cale de rezolvare a bolilor infecţioase. (…) E o şansă la o calitate a vieţii mai bună pentru pacienţi cronici, de asemenea, e o şansă la viaţă. (….) Există decese raportate pentru fiecare boală infecţioasă de care aţi auzit – epidemii de rujeolă, de gripă, de meningită“, a adăugat Turkes. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns