Ghidul european de prevenţie a bolilor cardiovasculare în practica clinică

Ghiduri

Ministerul Sanatatii

ORDIN nr. 1390 din 08.11.2010

Al Patrulea Grup Reunit de Lucru al Societăţii Europene de Cardiologie şi al altor societăţi pentru prevenţia bolilor cardiovasculare în practica clinică (constituite din reprezentanţi a nouă societăţi şi din experţi invitaţi)
Autori/Membri ai grupului de lucru: Ian Graham1*, Preşedinte, Dan Atar1, Oslo (Norvegia), Knut BorchJohnsen2,3, Gentofte (Danemarca), Gudrun Boysen4, Copenhaga (Danemarca), Gunilla Burell5, Uppsala (Suedia), Renata Cipkova6, Praga (Republica Cehia), Jean Dallongeville1, Lille (Franţa), Guy De Backer1, Gent (Belgia), Shah Ebrahim1, Londra (Marea Britanie), Bjorn Gjelsvik7, Oslo (Norvegia), Christoph Herrmann-Lingen5, Marburg (Germania), Arno Hoes7, Utrecht (Olanda), Steve Humphries1, Londra (Marea Britanie), Mike Knapton8, Londra (Marea Britanie), Joep Perk1, Oskarshamn (Suedia), Silvia G. Priori1, Pavia (Italia), Kalevi Pyorala1, Kuopio (Finlanda), Zeljko Reiner9, Zagreb (Croaţia), Luis Ruilope1, Madrid (Spania), Susana Sans-Menendez1, Barcelona (Spania), Wilma Sholte Op Reimer1, Rotterdam (Olanda), Peter Weissberg8, Londra (Marea Britanie), David Wood1, Londra (Marea Britanie), John Yarnell1, Belfast (Marea Britanie), Jose Luis Zamorano1, Madrid (Spania)
Alţi experţi care au contribuit la părţi ale acestor ghiduri: Edmond Walma, Schoonhover (Olanda), Tony Fitzgerald, Dublin (Irlanda), Marie Therese Cooney, Dublin (Irlanda), Alexandra Dudina, Dublin (Irlanda) Comitetul pentru Ghiduri Practice al Societăţii Europene de Cardiologie: Alec Vahanian (Preşedinte) (Franţa), John Camm (Marea Britanie), Raffaele de Caterina (Italia), Veronica Dean (Franţa), Kenneth Dickstein (Norvegia), Christian FunckBrentano (Franţa), Gerasimos Filippatos (Grecia), Irene Hellemans (Olanda), Steen Dalby Kristensen (Danemarca), Keith McGregor (Franţa), Udo Sechtem (Germania), Sigmund Silber (Germania), Michal Tendera (Polonia), Petr Widimsky (Republica Cehia), Jose Luis Zamorano (Spania) Au revizuit documentul: Irene Hellemans (Coordonator al Comitetului pentru Ghiduri practice) (Olanda), Attila Altiner (Germania), Enzo Bonora (Italia), Paul N. Durrington (Marea Britanie), Robert Fagard (Belgia), Simona Giampaoli (Italia), Harry Hamigway (Marea Britanie), Jan Hakansson (Suedia), Sverre Erik Kjeldsen (Norvegia), Mogens Lytken Larsen (Danemarca), Giuseppe Mancia (Italia), Athanasios J. Manolis (Grecia), Kristina Orth-Gomer (Suedia), Terje Pedersen (Norvegia), Mike Rayner (Marea Britanie), Lars Ryden (Suedia), Mario Sammut (Malta), Neil Schneiderman (SUA), Anton F. Stalenhoef (Olanda), Lale Tokgözoglu (Turcia), Olov Wiklund (Suedia), Antonis Zampelas (Grecia)
1Societatea Europeană de Cardiologie (European Society of Cardiology, ESC), inclusiv Asociaţia Europeană pentru Prevenţie şi Recuperare Cardiovasculară (European Association for Cardiovascular Prevention and Rehabilitation, EACPR) şi Consiliul de Nursing Cardiovascular (Council on Cardiovascular Nursing), 2Asociaţia Europeană pentru Studiul Diabetului (European Association for the Study of Diabetes, EASD), 3Federaţia Internaţională de Diabet din Europa (International Diabetes federation Europe, IDF-Europe), 4Iniţiativa Europeană pentru Accidentul Vascular Cerebral (European Stroke Initiative, EUSI), 5Societatea Internaţională de Medicină Comportamentală (International Society of Behavioural Medicine, ISBM), 6Societatea Europeană de Hipertensiune (European Society of Hypertension, ESH), 7Societatea Europeană a Medicilor Generalişti/Medicilor de familie (European Society of General Practice/Family Medicine, ESGP/FM/WONCA), 8 Reţeaua Europeană a Inimii (European Heart Network, EHN), 9Societatea Europeană de Ateroscleroză (European Atherosclerosis Society, EAS).
Jurnalul European de Cardiologie Preventivă şi Recuperare Cardiovasculară 2007, 14(Supp2):E1-E40 * Autor corespondent. Departamentul de Cardiologie, The Adelaide and Meath Hospital, Tallaght, Dublin 24, Irlanda, Tel: +353 1 414 4105; fax: +353 1 414 3052; e-mail: ian.graham@amnch.ie
Conţinutul acestui Ghid al Societăţii Europene de Cardiologie (European Society of Cardiology, ESC) a fost publicat doar pentru uz personal şi educaţional. Nu este permisă utilizarea comercială. Nu este permisă traducerea şi nici o formă de reproducere a niciunei părţi din Ghidul ESC fără permisiunea acordată în scris de către ESC. Permisiunea poate fi obţinută consecutiv depunerii unei cereri în scris la Oxford University Press, editura care publică Jurnalul European al Inimii (European Heart Journal) şi persoana juridică care este autorizată să gestioneze astfel de permisiuni din partea ESC. Notă de justificare. Ghidul ESC reprezintă opiniile ESC şi a fost elaborat după analiza evidenţelor disponibile la momentul în care a fost redactat. Specialiştii care activează în domeniul sanitar sunt încurajaţi să ţină cont de aceasta în luarea de decizii clinice. Ghidul nu poate substitui însă responsabilitatea personală a specialiştilor care activează în domeniul sanitar de a lua deciziile adecvate în cazul unor pacienţi, după consultarea cu pacienţii respectivi şi, în cazurile în care se consideră adecvat şi necesar, tutorele sau persoana care se ocupă de îngrijirea pacientului. Verificarea regulamentelor şi reglementărilor care se aplică medicamentelor sau diferitelor aparate în momentul formulării indicaţiei respective este de asemenea responsabilitatea specialiştilor care activează în domeniul sanitar.

© The European Society of Cardiology 2007. Toate drepturile rezervate. Pentru obţinerea de permisiuni, vă rugăm să vă adresaţi la adresa de e-mail: journals.permissions@oxfordjournals.org

Cuprins

Preambul Introducere Amploarea problemei: trecut şi viitor Premize ştiinţifice Aspecte practice: boala coronariană Insuficienţa cardiacă Anevrismul şi disecţia de aortă Boala arterială periferică Accidentul vascular cerebral Aspecte practice: prevenţia şi managementul accidentului vascular cerebral Strategii de prevenţie şi probleme politice Premize ştiinţifice Aspecte practice: probleme politice Prevenţia în practica clinică Evaluarea dovezilor stiintifice Premize ştiinţifice Ce sunt „dovezile”? Gradarea dovezilor Problemele legate de dovezi şi recomandări Aspecte practice Priorităţi, estimarea riscului total şi obiective Introducere Priorităţi Estimarea riscului total Cum pot să estimez riscul? Concluzii Principiile schimbării stilului de viaţă şi managementul factorilor de risc legaţi de stilul de viaţă Premize ştiinţifice Interacţiunea medic /personal medical – pacient ca mijloc de schimbare a stilului de viaţă Intervenţii specializate şi multimodale Aspecte practice: managementul factorilor de risc comportamentali Fumatul Premize ştiinţifice Aspecte practice: prevenţia şi managementul fumatului Alimentaţia Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Excesul ponderal şi obezitatea Premize ştiinţifice Greutatea corporală şi riscul Care indicator al obezităţii este cel mai bun predictor al riscului cardiovascular şi al factorilor de risc cardiovascular – indicele de masă corporală, circumferinţa taliei, raportul circumferinţelor talie-şold? Metodele imagistice şi distribuţia ţesutului adipos Aspecte practice: managementul obezităţii şi al excesului ponderal Activitatea fizică şi greutatea corporală Dieta şi intervenţiile în modificarea stilului de viaţă Tratamentul medicamentos al excesului ponderal Activitatea fizică Premize ştiinţifice Estimarea activităţii fizice Aspecte practice: management Frecvenţa cardiacă Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Tensiunea arterială
Premize ştiinţifice Stratificarea riscului şi afectarea organelor ţintă Aspecte practice: managementul hipertensiunii Cine trebuie tratat? Cum trebuie tratat? Medicaţia antihipertensivă Tensiunea arterială ţintă Durata tratamentului Lipidele plasmatice Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Statinele trebuie administrate tuturor persoanelor cu boli cardiovasculare? Diabetul zaharat Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Sindromul metabolic Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Factori psiho-sociali Premize ştiinţifice Aspecte practice: managementul factorilor de risc psiho-sociali în practica clinică Markeri inflamatori şi factori hemostatici Premize ştiinţifice Factori genetici Istoricul familial: premize ştiinţifice Istoricul familial: aspecte practice Fenotipurile: premize ştiinţifice Genotipurile: premize ştiinţifice Teste ADN pentru predicţia riscului Aspecte practice Teste ADN pentru predicţia riscului Farmacogenetică Dislipidemia familială severă şi boala coronariană Hipercolesterolemia familială (HF) Hiperlipidemia mixtă familială (HCF) Sindroamele de deficienţă familială a lipoproteinei cu densitate mare Noi metode imagistice utilizate pentru detecţia persoanelor asimptomatice cu risc crescut de evenimente cardiovasculare Premize ştiinţifice Sexul masculin sau feminin: prevenţia bolii cardiovasculare la femei Premize ştiinţifice Aspecte practice Afectarea renală ca factor de risc în prevenţia bolilor cardiovasculare Premize ştiinţifice Aspecte practice: management Tratamentul medicamentos cardioprotector Premize ştiinţifice Terapiile antiplachetare Beta-blocantele Inhibitorii ECA Anticoagulantele Aspecte practice: management Tratamentul antiplachetar: aspirina Tratamentul antiplachetar: clopidogrel Beta-blocantele Inhibitorii ECA Blocantele canalelor de calciu Diureticele
Anticoagulantele Strategii de implementare Premize ştiinţifice Obstacole în calea implementării ghidurilor Relaţia medic-pacient Aspecte practice Domenii importante de instruire Strategii de implementare Bibliografie
Preambul Ghidurile şi Documentele de Consens al Experţilor rezumă şi evaluează toate dovezile disponibile în prezent asupra unui anumit subiect, în scopul de a ajuta medicii să selecţioneze cele mai bune strategii terapeutice pentru un pacient tipic, suferind de o afecţiune specifică, luând în considerare impactul asupra rezultatului terapeutic, ca şi raportul risc/beneficiu a unor metode diagnostice sau terapeutice particulare. Ghidurile nu substituie cărţile de specialitate. Implicaţiile legale ale ghidurile medicale au fost discutate anterior. În ultimii ani, Societatea Europeană de Cardiologie – SEC (European Society of Cardiology, ESC), ca şi alte societăţi şi organizaţii, au elaborat un număr mare de Ghiduri şi Documente de Consens al Experţilor. Datorită impactului asupra practicii clinice, au fost stabilite criterii calitative de elaborare a ghidurilor, pentru ca toate deciziile să fie transparente pentru utilizatori. Recomandările de formulare şi elaborare a Ghidurilor şi Documentelor de Consens al Experţilor SEC se pot găsi pe site-ul web al SEC (http://www.escardio.org/knowledge/guidelines/rules. Pe scurt, sunt selecţionaţi o serie de experţi în domeniul respectiv, care realizează o trecere în revistă detaliată a dovezilor publicate referitoare la tratamentul şi/sau prevenţia unei anumite afecţiuni. Se efectuează o evaluare critică a metodelor diagnostice şi terapeutice, inclusiv evaluarea raportului risc/beneficiu. Sunt incluse, atunci când există date, estimări ale rezultatelor terapeutice anticipate la nivelul altor societăţi. Nivelele de evidenţă şi clasele de recomandare pentru anumite opţiuni terapeutice sunt cântărite şi gradate conform scalelor predefinite, din tabelele de mai jos. Experţii din comitetele de redactare au dat declaraţii cu privire la relaţiile care ar putea fi percepute ca surse reale sau potenţiale de conflicte de interese. Aceste declaraţii sunt îndosariate la European Heart House, sediul central al SEC. Orice modificări ale conflictelor de interese survenite în timpul perioadei de concepere a ghidurilor trebuie anunţate către SEC. Raportul Grupului de lucru a fost susţinut financiar exclusiv de către SEC şi a fost elaborat fără nici o implicare a industriei farmaceutice.
Comitetul pentru Ghiduri de Practică (The Committee for Practice Guidelines, CPG) al SEC supervizează şi coordonează elaborarea noilor Ghiduri şi Documente de Consens al Experţilor concepute de către grupurile de lucru, grupurile de experţi sau comitetele de consens. Comitetul este responsabil şi pentru procesul de susţinere a acestor Ghiduri şi Documente de Consens al Experţilor sau declaraţii. După ce documentul este finalizat şi aprobat de către toţi experţii din Grupul de lucru, este înaintat unor specialişti din afară pentru revizuire. Documentul este revizuit şi, în final, aprobat de CPG şi ulterior publicat. După publicare, distribuirea mesajului are o deosebită importanţă. Sunt utile versiuni în format de buzunar sau versiuni care pot fi descărcate pe PDA (Personal Digital Assistant). Unele studii au indicat faptul că utilizatorii cărora li se adresează ghidurile nu ştiu uneori despre existenţa acestora sau pur şi simplu nu le aplică în practică, iar acesta este motivul pentru care programele de implementare a noilor ghiduri reprezintă o componentă importantă a răspândirii informaţiilor. SEC organizează conferinţe adresate Societăţilor Naţionale membre şi liderilor de opinie din Europa. După ce ghidurile au fost însuşite de către societăţile membre SEC, conferinţele de implementare pot avea loc şi la nivel naţional, iar ghidurile pot fi traduse în limba naţională. Implementarea programelor este necesară deoarece s-a demonstrat că rezultatele terapeutice pot fi influenţate în mod favorabil prin aplicarea judicioasă a recomandărilor clinice. Aşadar, obiectivul Ghidurilor şi al Documentelor de Consens al Experţilor constă nu numai în integrarea studiilor celor mai recente, ci şi în crearea unor instrumente educaţionale şi programe de implementare a recomandărilor. Circuitul între studiile clinice, elaborarea ghidurilor şi implementarea lor în practica clinică poate fi închis numai prin efectuarea studiilor şi registrelor pentru a verifica dacă practica zilnică este în conformitate cu recomandările ghidurilor. Astfel de studii şi registre permit, de asemenea, evaluarea impactului implementării ghidurilor asupra rezultatelor terapeutice obţinute la pacienţi. Ghidurile şi recomandările ar trebui să le fie utile medicilor în procesul decizional din practica curentă; totuşi, raţionamentul final referitor la tratamentul fiecărui pacient in parte trebuie realizat de către medicul în grija căruia se află pacientul respectiv.

Clasele de recomandare Clasa I Situaţii pentru care există dovezi şi/sau acord general că o anumită metodă de tratament sau procedură de diagnostic este benefică, utilă şi eficientă Clasa II Situaţii pentru care dovezile sunt contradictorii şi/sau există o divergenţă de opinii privind utilitatea/eficacitatea procedurii de diagnostic sau a metodei de tratament Clasa IIa Dovezile/opiniile înclină în favoarea utilităţii/eficacităţii Clasa IIb Utilitatea/eficacitatea sunt mai puţin susţinute prin dovezi/opinii
Clasa III Situaţii pentru care există dovezi şi/sau consens general că procedura de diagnostic/metoda de tratament nu sunt utile şi în anumite cazuri pot fi nocive

Nivelele de evidenţă Nivelul de evidenţă A Datele provin din multiple studii clinice randomizate sau metaanalize Nivelul de evidenţă B Datele provin dintr-un singur studiu clinic randomizat sau din studii nerandomizate mari Nivelul de evidenţă C Consens de opinie al experţilor şi/sau studii mici, studii retrospective, registre

Introducere Justificarea abordării active a prevenţiei bolilor cardiovasculare (BCV) aterosclerotice se bazează pe cinci elemente cheie:

De ce este necesară elaborarea unei strategii de prevenţie în practica clinică? 1. Bolile cardiovasculare (BCV) reprezintă principala cauză de deces prematur în Europa. Sunt o cauză importantă de invaliditate şi contribuie în mod substanţial la creşterea costurilor din sistemul sanitar. 2. Ateroscleroza subiacentă se dezvoltă insidios, în mulţi ani, şi este de obicei avansată în momentul apariţiei simptomelor. 3. Decesul prin BCV survine de multe ori subit, înainte de asigurarea accesului la asistenţă medicală, astfel încât multe intervenţii terapeutice sunt inaplicabile sau paleative. 4. Apariţia în masă a BCV se corelează strâns cu stilul de viaţă şi cu factorii fiziologici şi biochimici modificabili. 5. S-a demonstrat că modificarea factorilor de risc reduce mortalitatea şi morbiditatea prin BCV, în special la pacienţii cu risc înalt.

La începutul anilor ‘90 existau o varietate de ghiduri naţionale şi internaţionale similare, şi totuşi diferite în multe aspecte, pentru prevenţia BCV. Pentru a încerca să definească domeniile de consens, SEC, Societatea Europeană de Ateroscleroză (European Atherosclerosis Society) şi Societatea Europeană de Hipertensiune (European Society of Hypertension) au fost de acord să colaboreze, elaborând un set de recomandări pentru prevenţia bolii coronariene (BC), care au fost publicate în 1994.1 Aceste ghiduri au fost revizuite în 1998 şi în 2003 de al doilea şi al treilea Grup reunit de Lucru.2,3 Unul dintre punctele forte ale acestor ghiduri a fost acela că, de la început, a fost subliniat faptul că BCV sunt de obicei rezultatul unor multipli factori de risc care interacţionează. Aceasta a dus la elaborarea unor diagrame ale riscului, care au încercat să simplifice estimarea riscului global de BCV, şi la înţelegerea faptului că managementul riscului impune abordarea tuturor factorilor de risc modificabili. A fost apreciat faptul că partenerii iniţiali au solicitat colaborarea altor organisme şi experţi, în particular în domeniul medicinei comportamentale şi a diabetologiei. În plus, este recunoscut faptul că multe sugestii practice de prevenţie provin de la medicii de familie, asistentele medicale şi organizaţii care funcţionează pe bază de voluntariat, cum sunt Fundaţiile Inimii (Heart Foundations). Aceste consideraţii se reflectă în parteneriatul extins prezent în
ghidurile actuale şi în lista de experţi cărora li s-a solicitat colaborarea. Ghidul elaborat de Al treilea Grup reunit de Lucru a înregistrat o trecere de la prevenţia bolii coronariene la prevenţia bolilor cardiovasculare, reflectând faptul că ateroscleroza poate afecta orice parte a sistemului circulator. A fost elaborat o nouă diagramă a riscului, denumită SCORE (Systematic COronary Risk Evaluation, evaluarea sistematică a riscului coronarian), bazat pe 12 studii europene de cohortă şi care a permis estimarea riscului de deces cardiovascular la 10 ani. Au fost concepute diagrame separate pentru regiunile cu risc înalt şi scăzut din Europa. Au fost elaborate priorităţi clinice într-o manieră mai explicită. S-a pus mai puţin accentul pe termenii de prevenţie „primară” şi „secundară”, deoarece riscul este o variabilă continuă – persoanele asimptomatice putând avea dovezi de boală aterosclerotică în urma investigaţiilor paraclinice. S-a iniţiat un proces riguros de reevaluare externă. Al patrulea Grup reunit de Lucru a primit semnale de feedback în mai multe domenii: 1. Organizaţia Mondială a Colegiilor Naţionale, Academiilor şi asociaţiilor academice ale medicilor generalişti/medicilor de familie (World Organization of National Colleges, Academies and academic associations of general practitioners/family physicians, WONCA) sau, pe scurt, „Organizaţia Mondială a Medi
cilor de Familie” (World Organization of Family Doctors), precum şi Grupul de lucru SEC pentru nursing cardiovascular (ESC Working Group on Cardiovascular Nursing) au solicitat ghiduri mai detaliate, aceste organizaţii fiind profund angajate în furnizarea practică a recomandărilor de prevenţie în multe ţări europene. 2. A fost examinată în detaliu abordarea actuală a SEC asupra gradării dovezilor. A fost exprimată îngrijorarea asupra faptului că sistemul actual, chiar dacă este logic, tinde să dea prioritate tratamentelor medicamentoase, deoarece acestea sunt incluse în mai multe studii clinice randomizate, controlate, de tip dublu orb, decât măsurile care privesc stilul de viaţă, chiar dacă studiile observaţionale indică beneficii considerabile ale opririi fumatului, de exemplu. Din acest motiv, gradarea nu a fost inclusă în acest document şi se recomandă continuarea dezbaterilor pe această temă. 3. Toate sistemele de estimare a riscului, inclusiv SCORE, vor supraestima riscul în ţările în care s-a înregistrat un declin al mortalităţii prin BCV şi vor subestima riscul în ţările în care mortalitatea a crescut. Grupul de lucru a recomandat întotdeauna elaborarea de ghiduri naţionale şi, ca şi componentă a acestui proces,
recalibrarea diagramelor SCORE, pentru a permite integrarea tendinţelor înregistrate în timp în distribuţia mortalităţii şi factorilor de risc în anumite ţări. În Ghidul elaborat de Al treilea Grup reunit de Lucru, necesitatea de abordare a problemei unui risc relativ înalt, dar cu risc absolut scăzut, la persoanele mai tinere, a fost soluţionată prin extrapolarea riscului unei persoane tinere la vârsta de 60 de ani, permiţând astfel detectarea persoanelor care vor avea un risc absolut înalt. În cazul interpretării ad literam, această abordare ar putea duce la utilizarea excesivă a tratamentelor medicamentoase la persoanele tinere. În ghidurile actuale, această abordare a fost înlocuită cu o diagramă simplă pentru evaluarea riscului relativ, care va fi utilizată împreună cu diagrama de estimare a riscului absolut, SCORE. 4. Reexaminarea seturilor de date SCORE a indicat faptul că este posibil ca impactul diabetului auto-raportat asupra riscului să fi fost subestimat. Este acordată o mai mare atenţie problemelor predicţiei numărului total de evenimente, a mortalităţii prin BCV, a influenţei sexului, obezităţii centrale, HDL-colesterolului, frecvenţei cardiace, afectării renale şi manifestărilor BCV, altele decât BC.

Ce noutăţi aduce Ghidul elaborat de Al patrulea Grup reunit de Lucru pentru prevenţia BCV? ● Mai multe date furnizate de medicii de familie şi de personalul sanitar mediu. ● Un mai mare accent pus pe exerciţiul fizic, greutate şi stilul de viaţă. ● Discuţii mai detaliate pe tema limitelor sistemelor actuale de gradare a dovezilor. ● Redefinirea priorităţilor şi a obiectivelor. ● Revizuirea abordării riscului la persoanele tinere. ● Luarea în considerare a numărului total de evenimente, ca şi a mortalităţii. ● Mai multe informaţii obţinute din SCORE asupra numărului total de evenimente, diabetului, HDL-colesterolului şi indicelui de masă corporală (IMC). ● Noi capitole referitoare la sexul masculin sau feminin, frecvenţa cardiacă, IMC /circumferinţa taliei, alte manifestări ale BCV şi afectării renale.

Aceste ghiduri încearcă să identifice zone de consens pe scală largă între diferite organizaţii profesionale şi discipline ştiinţifice. Cu ajutorul WONCA, a fost depus un efort particular pentru armonizarea recomandărilor ce pot fi furnizate medicilor de familie şi medicilor specialişti. Este încurajată elaborarea de ghiduri mai detaliate de către societăţile partenere; de exemplu, sunt făcute referinţe la ghidul ESH/ESC de management al hipertensiunii arteriale4 şi la ghidurile ESC/EASD referitoare la diabet, prediabet şi BCV.5 În cadrul acestui proces de parteneriat se consideră implicit că acestea vor fi compatibile cu Ghidul Comun generic. De asemenea, este încurajată în mod specific elaborarea de ghiduri naţionale de prevenţie a BCV. Ghidul Grupului Comun de Lucru trebuie privit ca o
bază pe care pot fi dezvoltate ghidurile naţionale, corespunzătoare circumstanţelor politice, economice, sociale şi medicale locale. Elaborarea ghidurilor este numai o etapă a procesului de prevenţie, fiind recomandată realizarea de parteneriate naţionale multidisciplinare pentru implementarea acestora; secţiunea referitoare la implementare abordează o parte din problemele implicate în acest proces. Este necesară aprecierea faptului că Ghidul elaborat de Al patrulea Grup reunit de Lucru este adresat medicilor şi altui personal medical implicat în practica clinică. Ghidul conferă prioritate maximă persoanelor cu cel mai mare risc de BCV, deoarece acestea au cel mai mult de câştigat prin managementul activ al factorilor de risc. Totuşi, este necesară completarea acestuia prin strategii naţionale şi europene de
sănătate publică, adresate unor întregi populaţii, printr-un efort coordonat şi exhaustiv cu scopul de a reduce impactul important al BCV, care afectează populaţia europeană. În acest mod, sperăm ca ghidurile să promoveze o calitate superioară a îngrijirilor medicale, pentru a ajuta la reducerea acestei poveri şi la reducerea BCV în Europa. Aceste dezbateri preced o nouă iniţiativă majoră, publicarea Cartei Europene a
Sănătăţii Inimii, disponibilă pe site-ul www.heartcharter.eu. Carta a fost elaborată de către SEC, Uniunea Europeană (UE) şi Reţeaua Europeană a Inimii (European Heart Network), în parteneriat cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS). Relaţia dintre Cartă şi Ghidul de faţă poate fi rezumată după cum urmează:

Carta Europeană a Sănătăţii Inimii şi Ghidul asupra prevenţiei BCV ● Carta Europeană a Sănătăţii Inimii sprijină dezvoltarea şi implementarea de strategii, măsuri şi politici extinse la nivel european, naţional, regional şi local, care să promoveze sănătatea cardiovasculară şi să prevină BCV. ● Scopul acestui Ghid este să asiste medicii şi personalul din domeniul sanitar în îndeplinirea rolului lor în această iniţiativă, în special în ceea ce priveşte aplicarea unor măsuri preventive eficiente în practica clinică curentă. ● Ghidul reflectă consensul rezultat dintr-un parteneriat multidisciplinar între reprezentanţii principalelor organizaţii profesionale europene.

Amploarea problemei: trecut şi viitor

Premize ştiinţifice În jurul anului 2000, BCV au reprezentat cauza directă a peste 4 milioane de decese în Europa (1.9 milioane în Uniunea Europeană), fiind răspunzătoare de 43% din toate decesele de orice cauză la bărbaţi şi 55% la femei (Tabelul 1, de pe site-ul www.ehnheart. org6).7 BCV au reprezentat, de asemenea, principala cauză de externări din spitale, cu o rată medie de 2557 la 100 000 de locuitori în jurul anului 2002. Dintre acestea, 659 la 100 000 de locuitori au fost determinate de BC, iar 375 la 100 000 de locuitori de accidentele vasculare cerebrale, dar mai mult de jumătate s-au datorat altor forme de afecţiuni cardiace cronice. Costul total estimat al BCV în ţările UE a fost de 168 757 milioane €, în anul 2003.8 Ratele de mortalitate prin BCV variază cu vârsta, sexul, statusul socio-economic, etnia şi regiunea geografică. Ratele de mortalitate cresc cu vârsta şi sunt mai mari la sexul masculin, la persoanele cu status socio-economic precar, în Europa Centrală şi de Est şi la imigranţii de origine sud-asiatică. Există variaţii
marcate între ţările europene în ceea ce priveşte morbiditatea şi mortalitatea prin BCV, care sunt parţial explicate de diferenţele socio-economice în ceea ce priveşte factorii de risc convenţionali, cum sunt fumatul, tensiunea arterială (TA), valoarea colesterolului şi a glicemiei. Începând din anul 1970, în Europa de Vest, mortalitatea totală prin BCV a scăzut semnificativ, atât la vârstele medii, cât şi la cele avansate.9 În Europa Centrală şi Estică, mortalitatea a început să scadă abia în ultimii ani, dar a rămas, totuşi, foarte ridicată. Mortalitatea masculină prin BC este în continuare de aproape 10 ori mai mare în Europa de Est, comparativ cu Franţa, pentru grupul de vârstă 3574 ani, iar în ceea ce priveşte mortalitatea prin accidente vasculare cerebrale, mortalitatea este de 6 ori mai mare. Atât în Europa de Vest, cât şi în cea de Est, scăderea mortalităţii prin BC este legată de modificările comportamentale la nivel populaţional în ceea ce priveşte alimentaţia şi fumatul. În Europa de Vest, se înregistrează, de asemenea, o reducere a incidenţei BC10 şi a accidentelor vasculare cerebrale, dar în alte ţări, în principal în Europa de Est şi Spania, incidenţa BC este în creştere.

Tabelul 1. Numărul total de decese prin boli circulatorii în Europa. Toate vârstele. Anul 2000. Toate cauzele Bărbaţi Femei 4.519.403 4.336.346 Toate cauzele circulatorii Bărbaţi Femei 1.963.644 2.307.945 BC Bărbaţi Femei 967.258 983.229 Accident vascular cerebral Bărbaţi Femei 504.307 775.571 Altele Bărbaţi Femei 492.079 637.405


Aspecte practice: boala coronariană (BC) Variaţiile în mortalitatea prin BC la sfârşitul secolului XX au fost explicate în principal prin variaţiile incidenţei, mai mult decât prin mortalitatea pe termen scurt a cazurilor de infarct miocardic acut (IMA).11 Este necesar un control exigent al factorilor de risc şi al determinanţilor incidenţei BC. Reducerea tensiunii arteriale, observată la nivel populaţional, este explicabilă numai parţial prin creşterea procentului de subiecţi hipertensivi care primesc tratament, sugerând faptul că, în ciuda importanţei medicaţiei la nivel individual, la nivel populaţional sunt mai importanţi alţi determinanţi ai scăderii TA. Controlul factorilor de risc la pacienţii cu risc înalt şi la cei cu BC stabilită rămâne insuficient, mai ales în privinţa obezităţii, fumatului şi TA, şi în special la pacienţii diabetici, în ciuda ghidurilor existente, indicând necesitatea accentuării extinderii şi implementării unor acţiuni de prevenţie cost-eficiente într-o manieră organizată.12 Pe măsura îmbunătăţirii supravieţuirii după evenimente acute, prevalenţa BC creşte, în special la femeile vârstnice. Se cunoaşte faptul că diabetul zaharat este un factor de risc mai puternic pentru femei, astfel încât controlul factorilor de risc la pacientele diabetice devine o prioritate specială. Având în vedere faptul că prevalenţa excesului ponderal şi obezităţii creşte la nivel mondial, se poate anticipa o creştere a prevalenţei diabetului zaharat de tip 2 şi a tuturor complicaţiilor sale. În consecinţă, controlul „epidemiei” de obezitate ar trebui să reprezinte o prioritate. Manifestările clinice ale BC pot fi foarte diferite. Statisticile realizate de spitale relevă numai vârful iceberg-ului, având în vedere faptul că moartea subită de cauză cardiacă în afara spitalelor reprezintă în continuare un procent important din toate decesele de cauză cardiovasculară.

Insuficienţa cardiacă Insuficienţa de pompă a inimii reprezintă o cauză frecventă de deces la vârstnici, chiar dacă nu este întotdeauna reflectată de mortalitatea evaluată în statistici, datorită limitelor regulilor de codificare. Ratele de internare în spital pentru insuficienţă cardiacă au crescut în SUA şi Europa. Factorii de risc majori sunt hipertensiunea, obezitatea şi diabetul. Deşi un procent mic din cazurile clinice sunt datorate valvulopatiilor (frecvent legate de BC) sau cardiomiopatiilor, studiile epidemiologice sugerează faptul că, în ţările bine dezvoltate, majoritatea cazurilor sunt datorate ischemiei.13

Anevrismul şi disecţia de aortă Anevrismul aortic este, de asemenea, de natură aterosclerotică, iar în unele ţări europene au fost identificate tendinţe de creştere a mortalităţii.14 Acesta reprezintă o cauză de deces, care potenţial poate fi prevenită, în special atunci când este limitat la
aorta abdominală. Prevalenţa este de 5% la bărbaţii cu vârste ≥60 ani şi de 1-2% la femei. Având în vedere faptul că mortalitatea la 30 de zile este de 5-8% în cazul intervenţiilor chirurgicale reparatorii elective, comparativ cu o mortalitate de 50% în cazul anevrismelor rupte, a fost sugerată efectuarea unui screening pentru această afecţiune; un studiu de screening efectuat în Marea Britanie a avut rezultate încurajatoare.15

Boala arterială periferică Este cunoscut faptul că arterele coronare şi cele periferice sunt afectate de acelaşi proces patologic, care necesită aceleaşi intervenţii terapeutice. Boala arterială periferică (BAP) survine aproape la fel de frecvent la femei ca şi la bărbaţi.16 Corelaţia BAP cu BC, infarctul miocardic (IM) şi accidentul vascular cerebral reflectă natura generalizată a aterosclerozei. Totuşi, studiile epidemiologice asupra factorilor de risc pentru aceste afecţiuni au identificat o serie de diferenţe minore. Fumatul pare să aibă o importanţă mai mare în etiologia BAP decât în BC.17 Antecedentele heredo-colaterale, hipertensiunea arterială, diabetul zaharat, dislipidemia care include creşterea colesterolului total şi a LDL-colesterolului şi scăderea HDL-colesterolului, creşterea fibrinogenului şi a proteinei C reactive (CRP), vârsta avansată şi inactivitatea fizică par să reprezinte factori de risc comuni. Ca şi pentru BC, managementul eficient al factorilor de risc este esenţial. Reducerea riscului poate fi obţinută prin modificări ale stilului de viaţă, în special prin activitate şi exerciţii fizice, oprirea fumatului şi tratamente medicamentoase, cum sunt statinele, terapiile antiplachetare, strategiile antitrombotice, inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) şi β-blocantele.16,18,19 Studii mari au demonstrat efectele benefice ale statinelor la aceşti pacienţi.20 Statinele nu numai că reduc riscul de BAP şi de evenimente vasculare, dar ameliorează şi simptomele asociate BAP. Există de asemenea dovezi în favoarea faptului că statinele reduc mortalitatea chirurgicală, îmbunătăţesc permeabilitatea grefoanelor şi cresc procentul de salvare a membrelor afectate la pacienţii cu BAP.21

Accidentul vascular cerebral Incidenţa accidentelor vasculare cerebrale (AVC) creşte exponenţial cu vârsta, afectând anual aproximativ 25 de persoane la 100 000 de locuitori în grupa de vârstă 35-44 ani şi 1500 de persoane la 100 000 de locuitori în grupa de vârstă 75-84 ani. AVC este a treia cauză de deces ca frecvenţă în multe ţări. Hemoragia intracerebrală şi subarahnoidiană contribuie la 10 şi, respectiv, 5% din AVC. AVC ischemic se poate datora afectării vaselor mari, vaselor mici, embolilor proveniţi de la nivelul cordului sau a arcului aortic, sau altor cauze mai rar identificate, un procent semnificativ rămânând însă de etiologie nedeterminată.22
Cel mai important factor de risc este hipertensiunea arterială, urmată de fumat şi diabetul zaharat. Alţi factori de risc sunt stilul sedentar de viaţă, consumul excesiv de alcool şi utilizarea drogurilor ilicite, nivelul crescut al colesterolului, utilizarea contraceptivelor orale sau a hormonilor în post-menopauză, excesul ponderal, statusul socio-economic precar şi stenoza aterosclerotică a vaselor extracraniene.

Aspecte practice: prevenţia şi tratamentul accidentului vascular cerebral Tratamentul antihipertensiv reduce atât riscul de AVC ischemic, cât şi hemoragic, iar prevenţia AVC este cel mai important efect al tratamentului antihipertensiv. Trebuie descurajat fumatul şi încurajată activitatea fizică. Ingestia unor cantităţi mici de alcool poate să nu fie nocivă. În ceea ce priveşte tratamentul cu statine, persoanele care supravieţuiesc AVC trebuie trataţi în acelaşi mod ca şi cele cu alte manifestări ale BCV. Endarterectomia carotidiană la pacienţii simptomatici cu stenoze ale arterei carotide interne care îi reduc lumenul cu >70% reduce riscul de AVC recurent. Tratamentul antitrombotic profilactic: În intervalul terapeutic al raportului internaţional normalizat (INR) de 2-3, anticoagularea reduce riscul de AVC la pacienţii cu fibrilaţie atrială. Tratamentul antiplachetar este indicat la pacienţii cu AVC ischemic noncardioembolic. Aspirina, în doze de 75-150 mg pe zi, este agentul cel mai utilizat. Asocierea aspirinei cu dipiridamol conferă o reducere suplimentară a riscului. Clopidogrel are un efect similar celui al aspirinei la pacienţii cu boală cerebro-vasculară ischemică. La persoanele care supravieţuiesc unui AVC nu se recomandă asocierea clopidogrel plus aspirină. Pentru o informare mai detaliată, cititorilor li se recomandă consultarea Proiectului European de Iniţiativă pentru Accident Vascular Cerebral (European Stroke Initiative).23

Strategii de prevenţie şi probleme politice

Premize ştiinţifice Se pot distinge trei strategii de prevenţie a BCV: prevenţia populaţională, prevenţia la persoanele cu risc crescut şi prevenţia secundară. Toate cele trei strategii sunt necesare şi complementare. Strategia populaţională este, în particular, esenţială pentru reducerea incidenţei globale a BCV, deoarece obiectivul acesteia este reducerea factorilor de risc la nivel populaţional, prin modificări ale stilului de viaţă şi ale mediului care afectează întreaga populaţie, fără a necesita un examen clinic al indivizilor. Acest tip de strategie este cel mai bine realizată prin stabilirea ad hoc a unor politici şi intervenţii la nivel de comunităţi. Strategiile al căror obiectiv este reducerea riscului cardiovascular total la nivel individual includ strategiile de prevenţie primară la persoanele cu risc crescut şi cele de prevenţie secundară. Primele sunt adresate persoanelor sănătoase care aparţin zonei superioare din distribuţia riscului, iar cele de prevenţie secundară sunt adresate pacienţilor cu leziuni de organ sau boli cardiovasculare instalate. Pentru prevenţia unui singur eveniment cardiovascular, este necesar a se interveni la un număr crescut de subiecţi, fără un beneficiu aparent pentru aceştia (paradoxul prevenţiei). Mai mult, numărul de subiecţi la care intervenţia este necesară pentru prevenţia unui caz va fi variabil în populaţii diferite sau subgrupe populaţionale (de exemplu, la sexul feminin), în funcţie de prevalenţa şi distribuţia factorilor de risc în aceste populaţii şi de incidenţa bolii.

Aspecte practice: probleme politice Al patrulea Grup de Lucru se aliniază, şi susţine în totalitate, la iniţiativele principalelor organizaţii mondiale în ceea ce priveşte implementarea măsurilor de prevenţie la nivel populaţional, cum sunt cele pentru controlul fumatului, stabilite de Convenţia de Coordonare OMS pentru Controlul Fumatului (WHO Framework Convention for Tabacco Control),24 iniţiativele EU în privinţa obezităţii,25 strategia globală a OMS asupra dietei, activităţii fizice şi sănătăţii,26 şi Declaraţia de la Osaka în ceea ce priveşte Sănătatea Inimii, care pot fi rezumate după cum urmează:

1. Să crească nivelul de conştientizare la nivel guvernamental a faptului că programul de sănătate nu este numai un program al departamentelor de sănătate. 2. Să permită oamenilor de ştiinţă şi profesioniştilor din domeniul sanitar să contribuie la marketingul programului de sănătate a inimii. 3. Să permită instituţiilor de educare a profesioniştilor din domeniul sanitar să ofere pregătire în domeniul organizării comunitare, marketing-ului social, şi argumentării. 4. Să permită Ministerelor Sănătăţii, organizaţiilor non-guvernamentale (ONG), şi organizaţiilor profesionale să susţină cauza alocării de resurse pentru sănătatea inimii la nivel politic. 5. Să permită OMS să continue consolidarea capacităţii de promovare a sănătăţii inimii în toate regiunile şi statele membre OMS.

De asemenea, Consiliul UE pentru Forţa de Muncă, Politici Sociale, Sănătate, şi Protecţia Consumatorilor (în iunie 2004) şi o Conferinţă UE pentru Sănătatea Inimii care a avut ca rezultat Declaraţia de la Luxemburg din 29 iunie 2005, au definit caracteristicile necesare pentru a se obţine sănătatea cardiovasculară: • Evitarea tutunului • Activitate fizică adecvată (minimum 30 de minute pe zi) • Alegerea unei alimentaţii sănătoase • TA sub 140/90 mmHg • Colesterol total sub 5 mmol/l (~ 200 mg/dl)

Al patrulea Grup de Lucru încurajează profesioniştii care activează în domeniul sănătăţii din toate ţările să participe activ la elaborarea şi implementarea de astfel de politici şi intervenţii comunitare naţionale şi internaţionale.

Prevenţia în practica clinică Nu există nici o dovadă în favoarea faptului că detectarea BC sau a accidentelor vasculare cerebrale în stadii precoce este o modalitate cost-eficientă de prevenţie a bolii. Pentru detectarea oportună a factorilor de risc biologici sau legaţi de stilul de viaţă, în scopul identificării persoanelor cu risc înalt, sunt necesare următoarele: • disponibilitatea de rutină a unor sisteme precise şi adecvate de evaluare • consilierea sau tratamentul în timp real, în funcţie de caz • continuitatea îngrijirilor • accesul pacienţilor la tratament, indiferent de statutul socio-economic.
Programele de prevenţie secundară a BC şi-au demonstrat eficacitatea în ameliorarea proceselor de îngrijire, a numărului de reinternări în spital, a statusului funcţional şi a mortalităţii globale, în special dacă includ programe de exerciţii fizice. Totuşi, amploarea efectelor acestora este relativ modestă, iar cost-eficienţa lor pe scală largă rămâne incertă.27,28

Evaluarea dovezilor ştiinţifice

Premize ştiinţifice
Medicina bazată pe dovezi (MBD) a fost definită ca integrarea experienţei clinice individuale cu cele mai bune dovezi clinice disponibile din studiile de cercetare sistematice. Implică adresarea de întrebări la care se poate răspunde, căutarea celor mai bune dovezi, aprecierea critică a dovezilor, aplicarea dovezilor în îngrijirea individuală a pacienţilor şi evaluarea acestui proces.29 În ciuda unui efort educaţional de peste zece ani, clinicienii practică rareori MBD în modul dorit, mulţi considerând că problema majoră constă în găsirea dovezilor.30 Acest raport are obiectivul de a furniza recomandări, sub auspiciile celui de Al patrulea Grup reunit de Lucru al ESC şi a altor societăţi europene de prevenţie a bolilor cardiovasculare. Grupul de Lucru doreşte ca acest ghid să fie cât de mult posibil bazat pe dovezi. Ghidurile bune reprezintă un mecanism principal pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale şi a prognosticului pacienţilor.31 S-a demonstrat că ghidurile bazate pe dovezi credibile au probabilitatea cea mai mare de a fi adoptate.32

Atributele necesare ghidurilor clinice

● Validitatea ● Reproductibilitatea ● Fiabilitatea ● Aplicabilitatea clinică ● Flexibilitatea clinică ● Claritatea ● Documentarea meticuloasă a dovezilor ● Programarea unei revizuiri regulate a ghidurilor ● Implicarea unor grupuri esenţiale influenţate de ghiduri

Ce sunt „dovezile”? Evaluarea intervenţiilor terapeutice şi a metodelor diagnostice poate utiliza o gamă largă de surse de dovezi: experienţa individuală, studiile retrospective, rapoartele de cazuri clinice, seriile de cazuri, comparaţiile istorice şi geogafice, studiile de supraveghere a medicamentelor (şi post-marketing), bazele de date farmaco-epidemiologice, studiile încrucişate, studiile de tip caz-control, studiile de cohortă, trialurile randomizate controlate şi analizele sistematice ale trialurilor
şi studiilor observaţionale. În mod tradiţional, au fost promovate ierarhii ale dovezilor, în scopul stabilirii priorităţii recomandărilor. Acestea pun, în general, analizele sistematice în topul ierarhiei, iar rapoartele de cazuri pe ultimul loc. Totuşi, această abordare poate induce în eroare, calitatea dovezilor depinzând în final de întrebarea la care se caută un răspuns. Este clar faptul că întrebări diferite necesită metode ştiinţifice diferite şi că bazarea pe o anumită sursă de dovezi, cu excluderea altora, poate genera
erori. Această afirmaţie este în mod particular adevărată în cea ce priveşte prevenţia BCV. Măsurile referitoare la stilul de viaţă, cum sunt oprirea fumatului, exerciţiile fizice şi alimentaţia sănătoasă, se pretează mai puţin la evaluarea în cadrul unor trialuri randomizate, controlate, de tip dublu orb, decât tratamentele medicamentoase, iar promovarea unei aderări oarbe la superioritatea trialurilor randomizate controlate poate conduce la elaborarea unor ghiduri care promovează utilizarea excesivă a tratamentelor medicamentoase. Analizele sistematice şi trialurile clinice randomizate nu sunt metodelele cele mai adecvate pentru identificarea riscurilor rare ale tratamentului. Rapoartele de cazuri pot furniza primul indiciu asupra riscurilor unui anumit tratament, dar acestea necesită confirmare în studii mari, prospective, de supraveghere.

Gradarea dovezilor Atunci când dovezile sunt utilizate pentru elaborarea ghidurilor sau a recomandărilor pentru practica clinică sau de sănătate publică, este importantă diferenţierea între calitatea dovezilor (dacă sunt robuste, cu probabilitate redusă de erori, generalizabile etc.) şi puterea unei recomandări susţinute de o dovadă. Nu toate dovezile de calitate merită o recomandare puternică. Organismele care elaborează ghidurile au utilizat, în general, „abordarea ierarhiei dovezilor”. Aplicarea metodei de ierarhizare a dovezilor necesită raţionamente explicite referitoare la calitatea evidenţelor (adică calitatea de a fi complete, potenţialul de eroare, dacă obiectivele evaluate au fost cele adecvate etc.). Pentru elaborarea recomandărilor clinice trebuie luate în considerare în mod critic atât beneficiile, cât şi riscurile intervenţiilor terapeutice. Chiar dacă o astfel de abordare conferă transparenţă, există şi dezavantaje, după cum este subliniat mai sus. Au existat, de asemenea, dificultăţi în implementarea acestor grade de recomandare. De exemplu, în implementarea unui ghid, este posibil ca unele recomandări esenţiale pentru îmbunătăţirea generală a îngrijirilor medicale să fi fost subminate de limitarea sau absenţa evidenţelor. Dacă a fost luată decizia de implementare numai a recomandărilor de grad înalt, pe baza constrângerilor legate de resurse, este posibilă omisiunea unor elemente importante ale ghidului. În consecinţă, există interesul de dezvoltare a unui sistem care să î şi menţină transparenţa, dar să evite erorile de implementare. OMS a decis înfiinţarea unui grup de lucru care să elaboreze un astfel de sistem, denumit GRADE. Dovezile sunt gradate în funcţie de rezultatele relevante pentru întrebarea la care se caută un răspuns. Sunt evaluate din patru puncte de vedere: design-ul studiului, calitatea studiului, consistenţa şi potenţialul de generalizare. Pe baza notării acestor caracteristici, calitatea dovezilor pentru un anumit rezultat este definită ca: de grad înalt, moderat, redus sau foarte redus.33 Acest sistem nu poate combate problemele de implementare discutate mai sus, dar conferă un
raţionament clar asupra depăşirii sau nu a efectelor adverse ale unei intervenţii de către beneficiile acesteia. Aceasta furnizează o metodă transparentă de a stadializa intervenţiile în vederea implementării. Pe măsură ce experienţa cu utilizarea acestui sistem creşte, va deveni probabil un instrument utilizat pe scală mai largă în elaborarea ghidurilor clinice.

Problemele legate de dovezi şi recomandări Am încercat să ne asigurăm de faptul că, în formularea recomandărilor, am utilizat cele mai adecvate dovezi. Pentru programele de prevenţie la nivel populaţional, rezultatele studiilor epidemiologice observaţionale sunt un prim pas important în evaluarea relaţiei de cauzalitate. Modificările comportamentale, cum sunt oprirea fumatului şi exerciţiile fizice, se pretează mai puţin la evaluarea în cadrul studiilor randomizate controlate decât tratamentele medicamentoase. În mod clar, analizele sistematice ale studiilor observaţionale sunt preferabile citării unui singur studiu observaţional. Totuşi, este important să conştientizăm faptul că precizia superioară conferită de cumularea datelor poate fi falsă dacă controlul pentru echivalenţă şi alte erori este slab în studiile analizate.34 O preocupare tot mai mare în epidemiologie este posibilitatea ca, în cazul unor asocieri, relaţia de cauzalitate să fi fost atribuită în mod eronat. Acesta pare să fie cazul vitaminelor antioxidante, pentru care studiile observaţionale au sugerat un efect protector rezonabil, dar trialurile randomizate controlate au indicat faptul că pot fi chiar nocive.35,36 O altă preocupare priveşte natura dovezilor disponibile. O mare parte a dovezilor priveşte tratamentele medicamentoase, mai degrabă decât intervenţiile asupra stilului de viaţă sau îmbunătăţirea sistemului de sănătate. În evaluarea efectelor intervenţiilor, am dat întâietate analizelor sistematice Cochrane, acolo unde acestea există, deoarece acestea sunt efectuate după standarde riguroase şi sunt actualizate periodic. Am utilizat şi alte analize sistematice, acolo unde acestea au existat, şi am citat trialuri individuale numai dacă acestea au atins puncte de interes particular sau au fost suficient de mari pentru a furniza un răspuns clar la o întrebare clinică. În cazurile în care am considerat că dovezile sunt limitate, am specificat acest lucru. Când am evaluat amploarea efectelor, nu am utilizat numărul de pacienţi necesar a fi trataţi (number needed to treat, NNT), deoarece acesta este asociat cu probleme importante,37 în special în cazul cardiologiei preventive, ratele bazale ale BCV cunoscând variaţii importante în Europa. În consecinţă, ar fi necesară utilizarea câte unui NNT pentru ţările cu risc scăzut, mediu şi înalt. Mai mult, ar fi necesară utilizarea câte unui NNT pentru diferitele grupe de vârstă şi pentru sexul masculin şi feminin. Reducerile riscului relativ sub tratament sunt aplicabile tuturor populaţiilor europene, grupelor de vârstă, ambelor sexe, deoarece, în general, majoritatea trata
mentelor au aceleaşi beneficii relative la nivele diferite ale riscului.

Aspecte practice În acest raport am încercat să respectăm abordarea bazată pe dovezi. Am definit următoarele întrebări: • Care sunt dovezile că anumiţi factori de risc determină BCV? • Care sunt dovezile că aceşti factori de risc au o importanţă variabilă la persoanele cu sau fără BCV instalate? • Care sunt dovezile că intervenţiile la nivel populaţional determină reducerea factorilor de risc şi ameliorează rezultatele în BCV? • Care sunt dovezile că intervenţiile la nivel individual determină reducerea factorilor de risc şi ameliorează rezultatele în BCV?

Am revizuit în mod sistematic şi critic datele relevante din literatură şi am răspuns la fiecare întrebare adresată. Există unele dificultăţi în ceea ce priveşte sistemul actual de ierarhizare utilizat de SEC. Este probabil ca sistemul actual să favorizeze tratamentele medicamentoase comparativ cu măsurile majore privind stilul de viaţă, deoarece acestea din urmă se pretează mai puţin la evaluarea în cadrul trialurilor randomizate, controlate, de tip dublu-orb. Din acest motiv, după dispute prelungite, Grupul de Lucru nu a inclus tabelul cu gradele de recomandare pe care îl pregătise. Totuşi, se anticipează că această problemă va necesita dezbateri ulterioare. Au fost făcute eforturi pentru implementarea ghidului prin intermediul diverselor societăţi participante. Ghidul anterior a fost evaluat în cadrul EUROASPIRE I şi II.3,39

Priorităţi, estimarea riscului total şi obiective

Introducere De la început trebuie menţionat faptul că aceste ghiduri reprezintă doar recomandări, şi nu reguli didactice. Ele trebuie interpretate prin prisma cunoştinţelor şi raţionamentului propriu al clinicianului, din perspectiva pacientului şi în lumina condiţiilor şi elementelor practice locale, pe măsură ce devin disponibile noi cunoştinţe. Este încurajată elaborarea de ghiduri naţionale, cu obiective, priorităţi şi strategii de implementare adaptate condiţiilor locale, atât medicale, cât şi economice. Priorităţile sugerate au scopul de a ajuta medicii în interacţiunea cu persoane şi pacienţi la nivel individual. Este recunoscut faptul că persoanele cu riscul cel mai înalt au cel mai mult de câştigat din mana
gementul factorilor de risc. Aşa cum a mai fost menţionat, deşi astfel de persoane au cel mai mult de câştigat, majoritatea deceselor dintr-o comunitate provin din grupul indivizilor cu nivele reduse ale riscului, deoarece acesta este mai numeros comparativ cu cel al persoanelor cu risc înalt care, în mod paradoxal, dezvoltă mai puţine evenimente în termeni absoluţi – Paradoxul Rose.40 Din acest motiv, strategia pentru persoanele cu risc înalt trebuie completată de măsuri de sănătate publică pentru a reduce, pe cât este posibil, nivelele populaţionale a factorilor de risc şi a încuraja un mod sănătos de viaţă. Încurajarea estimării riscului total, ca instrument esenţial de ghidare a managementului pacienţilor, a reprezentat un element decisiv al Ghidului, încă de la prima ediţie a acestuia (1994).1 Aceasta deoarece clinicienii tratează persoane (şi nu factori de risc individuali) al căror risc cardiovascular reflectă, de obicei, efectele combinate a mai multor factori de risc care pot interacţiona, uneori amplificându-se reciproc. Deşi clinicienii solicită frecvent desemnarea unor valori limită de la care să înceapă intervenţiile, acest lucru este problematic deoarece riscul este o variabilă continuă şi nu există un parametru precis pornind de la care, de exemplu, să fie indicat în mod automat un anumit medicament. Această problemă este abordată mai în detaliu, deoarece există problema modului de consiliere a persoanelor tinere cu risc absolut redus, dar cu risc relativ înalt, precum şi faptul că toate persoanele vârstnice vor avea în cele din urmă un risc înalt de deces şi pot fi supraexpuse tratamentelor medicamentoase. Obiectivele globale ale prevenţiei cardiovasculare sunt reducerea mortalităţii şi morbidităţii la persoanele cu risc absolut înalt şi asistarea persoanelor cu risc absolut redus în a-şi menţine acest status, printrun mod sănătos de viaţă. Aici îşi găsesc utilitatea diagramele de evaluare a riscului – dacă, de exemplu, TA este dificil de controlat în totalitate, riscul total poate fi totuşi redus prin oprirea fumatului sau poate prin reducerea şi mai marcată a nivelului colesterolului. Deşi limitele pentru riscul cardiovascular total incluse în acest ghid sunt arbitrare, valorile ţintă pentru factorii de risc individuali ridică şi mai multe probleme prin aceea că vor fi întotdeauna subiect de dispută, nu sunt întotdeauna posibil de atins şi, fapt demn de menţionat, par să promoveze o abordare a prevenţiei axată pe un singur factor. Totuşi, clinicienii solicită ghiduri, aşa că a fost încercată definirea unor nivele ale factorilor de risc individuali, în contextul unor obiective mai specifice.

Priorităţi Persoanele cu risc maxim au cel mai mult de câştigat din eforturile de prevenţie şi pe acest fapt se bazează următoarele priorităţi:

Care sunt priorităţile pentru prevenţia BCV în practica clinică?

1. Pacienţi cu BCV aterosclerotică instalată 2. Persoane asimptomatice cu risc crescut de BCV prin 2.1. Factori de risc multipli care au ca rezultat creşterea riscului total de BCV (risc de deces prin BCV ≥5% la 10 ani) 2.2. Diabet de tip 2 şi de tip 1 cu microalbuminurie 2.3. Creştere marcată a unui singur factor de risc, mai ales dacă se asociază cu afectarea organelor-ţintă 3. Rude de gradul I ale pacienţilor cu BCV aterosclerotice precoce sau cu risc deosebit de înalt

Care sunt obiectivele prevenţiei bolilor cardiovasculare?

Care sunt obiectivele prevenţiei BCV?

1. De a ajuta persoanele cu risc scăzut de BCV să îşi menţină acest status pe tot parcursul vieţii, şi de a le ajuta pe cele cu risc total crescut de BCV să îl reducă

2. De a atinge caracteristicile persoanelor care tind să rămână sănătoase:

2.1. Absenţa fumatului 2.2. Alegerea unei alimentaţii sănătoase 2.3. Activitate fizică: 30 de minute de activitate moderată pe zi 2.4. IMC <25 kg/m2 şi evitarea obezităţii centrale 2.5. TA <140/90 mmHg 2.6. Colesterol total <5 mmol/l (~ 190 mg/dl) 2.7. LDL-colesterol <3 mmol/l (~ 115 mg/dl) 2.8. Glicemie <6 mmol/l (~ 110 mg/dl)

3. De a obţine un control mai riguros al factorilor de risc la pacienţii cu risc înalt, mai ales la cei cu BCV instalate sau cu diabet: 3.1. Tensiune arterială <130/80 mmHg, dacă acest lucru este posibil 3.2. Colesterol total <4,5 mmol/l (~ 175 mg/dl), opţional <4 mmol/l (~ 155 mg/dl), dacă acest lucru este posibil 3.3. LDL-colesterol <2,5 mmol/l (~ 100 mg/dl), opţional <2 mmol/l (~ 80 mg/dl), dacă acest lucru este posibil 3.4. Glicemie à jeun <6 mmol/l (~ 110 mg/dl) şi HbA1c <6,5%, dacă acest lucru este posibil

4. De a lua în considerare un tratament medicamentos cardioprotector la aceşti pacienţi cu risc înalt, mai ales la cei cu BCV aterosclerotică instalată

În general, o persoană de vârstă medie cu un risc de deces prin BCV ≥5% la 10 ani este considerată ca aparţinând grupei de risc înalt. Examinarea datelor FINRISK MONICA (care au contribuit în mod substanţial la diagramele SCORE pentru populaţiile cu risc înalt) sugerează faptul că riscul echivalent de BCV totale (fatale + non-fatale) este cu aproape 10% mai mare la pacienţii mai tineri de sex masculin, şi mai redus la femei şi la persoanele în vârstă. Probabilitatea de a necesita tratament medicamentos suplimentar creşte direct proporţional cu riscul.

Estimarea riscului total
Riscul cardiovascular total în contextul acestui ghid semnifică probabilitatea ca o persoană să dezvolte un eveniment cardiovascular aterosclerotic întrun interval definit de timp. Importanţa estimării riscului total înainte de luarea deciziilor de management este ilustrată în Tabelul 2 şi Figura 1. Figura ilustrează faptul că efectul nivelului lipidelor este modest la femeile care au un risc altfel scăzut şi că avantajul sexului feminin în ceea ce priveşte riscul este pierdut prin asocierea fumatului cu hipertensiunea uşoară. Tabelul 2 ilustrează faptul că o persoană cu un colesterol total de 8 mmol/l poate avea un risc de 10 ori mai redus decât al
unei persoane cu un nivel al colesterolului total de 5 mmol/l, dacă ultima este o persoană de sex masculin, fumătoare şi hipertensivă. Studiile medicamentoase randomizate, controlate, asupra unor factori de risc izolaţi nu conferă suficiente informaţii pentru rezolvarea completă a acestor probleme. În timp ce studiile, cum este EuroAspire38,39, sugerează faptul că, la subiecţii cu risc foarte înalt, managementul factorilor de risc este inadecvat, este probabil şi ca, pentru subiecţii cu risc scăzut care nu au avut un eveniment vascular, să existe o potenţială utilizare în exces a tratamentelor medicamentoase, prin extrapolarea ina
decvată a rezultatelor trialurilor – care au inclus în principal persoane cu risc înalt – la persoanele cu risc scăzut. În general, în trialurile medicamentoase clasice care au reprezentat baza ghidurilor până în prezent, subiecţii de sex feminin, cei vârstnici şi cei tineri au fost reprezentaţi în număr redus. Pentru ca aceste consideraţii să aibă un impact asupra practicii clinice, este esenţial ca clinicianul să fie capabil să evalueze riscul rapid şi cu suficientă acurateţe, pentru a putea lua decizii logice asupra managementului.

Figura 1. Relaţia între raportul colesterol total (CT): HDL-colesterol şi evenimentele cardiovasculare fatale la 10 ani, la subiecţi de sex masculin şi feminin, în vârstă de 60 ani, cu sau fără factori de risc, pe baza unei funcţii de calculare a riscului derivată din proiectul SCORE.

TAS = tensiunea arterială sistolică.

Tabelul 2. Impactul asocierilor factorilor de risc asupra riscului

Sex Vârstă (ani)
Colesterol (mmol/l)
TA (mmHg)
Fumat Risc (%)
F 60 8 120 Nu 2 F 60 7 140 Da 5 M 60 6 160 Nu 8 M 60 5 180 Da 21

Cum pot să estimez riscul?

Cum pot să estimez rapid şi uşor riscul de BCV?

● Cei cu: – BCV cunoscute – diabet zaharat tip 2 sau tip 1 cu microalbuminurie – nivele foarte înalte ale factorilor individuali de risc, au deja un RISC CRESCUT DE BCV şi necesită managementul tuturor factorilor de risc

● Pentru toate celelalte persoane: pentru estimarea riscului total pot fi utilizate diagramele SCORE de evaluare a riscului – acest fapt este extrem de important deoarece multe persoane au nivele uşor crescute ale mai multor factori de risc care, în combinaţie, pot duce la un nivel neaşteptat de înalt al riscului total de BCV


Necesitatea evaluării rapide şi uşoare a riscului total a dus la elaborarea diagramei de estimare a riscului, utilizate în Ghidurile din 1994 şi 1998.1,2,41 Au existat mai multe probleme în ceea ce priveşte această diagramă. În primul rând, a fost concepută pe baza datelor americane provenite din studiul Framingham, iar aplicabilitatea diagramei la toate populaţiile europene era incertă. În al doilea rând, setul de date utilizat era destul de mic. În al treilea, rând, definirea evenimentelor cardiovasculare non-fatale era diferită de cele utilizate în multe alte studii, făcând dificilă validarea diagramei. În cele din urmă, nu a fost posibilă estimarea riscului de apariţie a altor manifestări ale aterosclerozei, cum sunt AVC sau anevrismul de aortă abdominală. Ghidul din 20033 a utilizat un nou sistem de estimare a riscului, denumit SCORE,42 bazat pe datele provenite din 12 studii europene de cohortă, care au inclus 205 178 de subiecţi examinaţi iniţial între anii 1970 şi 1988, cu 2,7 milioane ani de urmărire şi 7934 decese de cauză cardiovasculară. Diagramele de estimare a riscului, cum este SCORE, sunt concepute în scopul facilitării evaluării riscului unor persoane aparent sănătoase. Pacienţii care au avut un eveniment clinic, de tipul unui sindrom coronarian acut sau AVC, care au diabet zaharat tip 2 sau 1 cu microalbuminurie, sau nivele foarte crescute ale unui singur factor de risc, au un risc foarte înalt şi se califică automat pentru evaluarea şi managementul intensiv al factorilor de risc. SCORE diferă de sistemele anterioare de estimare a riscului prin mai multe elemente importante şi a fost modificat într-o oarecare măsură pentru acest ghid:

• Sistemul SCORE estimează riscul la 10 ani de apariţie a unui prim eveniment aterosclerotic fatal, indiferent dacă este vorba de un infarct miocardic, AVC, anevrism de aortă sau altele. Sunt incluse toate codurile din Clasificarea Internaţională a Bolilor (International Classification of Diseases, ICD) care pot fi în mod rezonabil presupuse a avea o cauză aterosclerotică. Majoritatea celorlalte sisteme apreciază numai riscul de BC.
• Alegerea mortalităţii prin BCV, în detrimentul evenimentelor totale (fatale + non-fatale), a fost intenţionată, deşi nu este universal populară. Ratele evenimentelor non-fatale sunt critic dependente de modul de definire şi de metodele utilizate pentru confirmarea lor. De la perioada desfăşurării studiilor de cohortă care au stat la baza SCORE au survenit modificări importante ale testelor diagnostice şi metodelor terapeutice. Este esenţial faptul că utilizarea mortalităţii permite recalibrarea pentru a lua în considerare tendinţele în timp ale mortalităţii prin BCV. Orice sistem de estimare a riscului va supraevalua riscul în ţările în care mortalitatea a scăzut şi va subevalua riscul în ţările în care mortalitatea a crescut. Dacă sunt disponibile date actualizate asupra mortalităţii şi a prevalenţei factorilor de risc, poate fi făcută o recalibrare care să ia în considerare modificările temporale. Calitatea datelor nu permite acest lucru pentru evenimentele non-fatale. Din aceste motive, au fost realizate diagrame ale mortalităţii prin BCV, care au fost într-adevăr recalibrate într-un număr de ţări europene. Sunt disponibile versiuni ale HeartScore specifice ţării pentru Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Polonia, Spania şi Suedia. În orice caz, abordarea problemei riscului total este esenţială.

În Ghidul din 2003,3 un risc de deces prin BCV de 5% sau mai mare la 10 ani a fost considerat în mod arbitrar risc înalt. Totuşi, acesta implică o şansă de 95% de a nu deceda prin BCV în decurs de 10 ani, procent foarte puţin impresionant în procesul de consiliere a pacienţilor. Noua nomenclatură utilizată în acest Ghid din 2007 pentru orice persoană cu risc de deces prin BCV de 5% sau mai mare la 10 ani este de risc crescut. Desigur că riscul de evenimente totale, fatale şi non-fatale, este mai mare, iar clinicienii doresc cuantificarea acestuia. Cea mai mare contribuţie
la diagramele SCORE pentru riscul înalt a avut-o FINRISK, care aduce date asupra evenimentelor nonfatale, definite conform proiectului MONICA. 43 Calcularea ratelor evenimentelor totale din FINRISK sugerează faptul că, la nivelul (5%) la care consilierea referitoare la managementul riscului este de obicei intensificată, riscul de evenimente totale este de aproximativ 10%, mai mare (15%) la bărbaţii mai tineri şi ceva mai mic la femei. „Multiplicatorul” utilizat pentru conversia mortalităţii prin BCV la evenimente totale este, de asemenea, mai mic la persoanele mai vârstnice, deoarece un prim eveniment este mai probabil să fie fatal la acestea. Aşa cum am mai menţionat, clinicienii solicită frecvent valori prag de la care să introducă anumite intervenţii terapeutice, dar acest lucru este problematic deoarece riscul este o variabilă continuă şi nu există o valoare prag de la care, de exemplu, un anumit medicament să fie indicat. O problemă particulară este legată de persoanele tinere cu nivele înalte ale factorilor de risc – un risc absolut mic poate ascunde un risc relativ foarte mare. În Ghidul din 2003,3 a fost sugerată extrapolarea riscului la cel al unei persoane de 60 de ani, pentru a accentua faptul că, în absenţa măsurilor preventive, riscul absolut va fi înalt. Nu s-a intenţionat ca o astfel de persoană tânără s ă fie obligatoriu tratată ca şi cum ar avea vârsta de 60 ani, dar o interpretare ad literam a acestei sugestii ar putea duce la o utilizare excesivă a tratamentelor medicamentoase la persoanele tinere. Această parte a textului a fost reformulată, iar la diagramele de estimare a riscului absolut, a fost adăugată o diagramă pentru riscul relativ, pentru a ilustra faptul că, în special la persoanele tinere, modificările stilului de viaţă pot reduce în mod substanţial riscul şi pot reduce creşterea riscului ce va surveni odată cu înaintarea în vârstă.

• O altă problemă este legată de persoanele vârstnice. Pentru anumite categorii de vârstă, marea majoritate a persoanelor, în special de sex masculin, va avea un risc estimat de deces prin BCV peste pragul de 5-10%, pe baza numai a vârstei (şi sexului), chiar dacă alţi factori de risc pentru BCV au nivele relativ reduse. Aceasta ar putea conduce la utilizarea excesivă a medicamentelor la persoanele vârstnice. Utilizarea tratamentelor pre
ventive la vârstnici trebuie să fie bazată pe dovezi, dacă nu există o indicaţie clară pentru administrarea acestora. • Ca şi înainte, sunt prezentate diagrame atât pentru colesterolul total, cât şi pentru raportul colesterol total : HDL-colesterol. Acestea sunt foarte asemănătoare. Totuşi, prelucrările ulterioare ale bazei de date SCORE, încă nepublicate, au indicat faptul că HDL-colesterolul poate contribui în mod substanţial la predicţia riscului dacă este introdus ca variabilă independentă. • Evaluarea impactului factorilor de risc adiţionali, cum sunt HDL-colesterolul, greutatea corporală, istoricul familial şi noii markeri ai riscului, este dificilă în contextul unei diagrame tiparite. Versiunea electronică, interactivă a SCORE, HeartScore (disponibilă pe site-ul escardio.org) nu este atât de limitativă. În prezent, aceasta reprezintă o copie în format electronic a SCORE dar va fi utilizată pentru includerea rezultatelor noilor analize SCORE, cum sunt cele legate de HDL-colesterol, pe măsura verificării şi validării acestora. Totuşi, trebuie menţionat faptul că, deşi au fost identificaţi mulţi alţi factori de risc (cum sunt valorile CRP şi homocisteinei) pe lângă puţinii incluşi în funcţiile disponibile de evaluare a riscului, contribuţia acestora la estimarea riscului absolut de BCV la pacienţi in mod individual (atunci când sunt adăugaţi la factorii de risc clasici) este, în general, modestă. • A fost reexaminat impactul diabetului autoraportat. Chiar dacă cohortele sunt heterogene, per global, impactul diabetului asupra riscului pare să fie mai mare decât în sistemele de estimare a riscului bazate pe cohorta de la Framingham, riscul relativ fiind de aproximativ 5 pentru femei şi 3 pentru bărbaţi.

Unele dintre avantajele utilizării diagramelor de evaluare a riscului pot fi rezumate după cum urmează:

Avantajele utilizării diagramei de estimare a riscului SCORE

● Instrument intuitiv, uşor de utilizat ● Ia în considerare natura multifactorială a BCV ● Estimează riscul pentru toate BCV aterosclerotice, nu numai pentru BC ● Permite un management flexibil – dacă nu poate fi atins nivelul ideal al unui factor de risc, riscul total poate fi totuşi redus prin reducerea altor factori de risc ● Permite o evaluare mai obiectivă a riscului în timp ● Stabileşte un limbaj comun din punct de vedere al riscului pentru clinicieni ● Arată modul de creştere a riscului cu vârsta ● Noua diagramă pentru riscul relativ ajută la ilustrarea modului în care o persoană tânără cu risc absolut scăzut poate avea un risc relativ substanţial mai mare şi reductibil.

Cum se utilizează diagramele SCORE pentru evaluarea riscului total de BCV la persoanele asimptomatice? 1. Pentru Belgia*, Franţa, Grecia*, Italia, Luxemburg, Spania*, Elveţia şi Portugalia, utilizaţi diagrama pentru risc scăzut; pentru alte ţări europene, utilizaţi diagrama pentru risc înalt *În prezent, există hărţi actualizate, recalibrate, pentru Belgia, Germania, Grecia, Olanda, Polonia, Spania şi Suedia 2. Găsiţi căsuţa cea mai apropiată de vârsta persoanei respective, de valoarea colesterolului şi TA, având în vedere faptul că riscul va fi mai mare pe măsură ce persoana respectivă se apropie de următoarea categorie de vârstă, colesterol sau TA 3. Verificaţi calificativele 4. Stabiliţi riscul absolut de BCV fatale la 10 ani Reţineţi faptul că un risc absolut scăzut la o persoană tânără poate ascunde un risc relativ înalt; acest fapt poate fi explicat persoanei respective utilizând diagrama riscului relativ. Pe măsura înaintării în vârstă, un risc relativ înalt se va transforma într-un risc absolut înalt. La astfel de persoane va fi necesară o consiliere mai intensivă asupra stilului de viaţă.

Estimarea riscului utilizând SCORE: calificative ● Diagramele trebuie utilizate în lumina cunoştinţelor şi raţionamentului clinicianului, în special în contextul condiţiilor locale ● Ca pentru toate sistemele de estimare a riscului, riscul va fi supraevaluat în ţările în care rata de mortalitate prin BCV este în scădere şi va fi subevaluat în ţările în care aceasta este în creştere ● La orice vârstă, riscul pare să fie mai mic pentru femei decât pentru bărbaţi. Acest fapt este discutabil deoarece, în final, mai multe femei decât bărbaţi decedează prin BCV. Analiza diagramelor arată faptul că riscul acestora este relativ întârziat cu 10 ani. ● Riscul poate fi mai mare decât cel indicat de diagramă la: • Subiecţii sedentari sau obezi, în special la cei cu obezitate centrală • Cei cu istoric familial de BCV premature • Cei cu statut social deficitar • Subiecţii cu diabet – riscul poate fi de 5 ori mai mare la femeile cu diabet şi de 3 ori mai mare la bărbaţii cu diabet, comparativ cu persoanele nediabetice • Cei cu valori reduse ale HDL-colesterolului şi cu valori crescute ale trigliceridelor • Subiecţii asimptomatici cu indicii de ateroscleroză preclinică, de exemplu cu indice gleznă-braţ redus, sau cu semne imagistice – evidenţiate, de exemplu, la ecografia carotidiană sau la examenul CT.

Diagramele SCORE de estimare a riscului sunt reprezentate în Figurile 2-6; este inclusă de asemenea o diagrama a riscului relativ. Diagrama riscului relativ din Figura 6 este utilă pentru a explica unei persoane tinere faptul că, chiar dacă are un risc absolut scăzut, acesta ar putea fi totuşi de 10-12 ori mai mare decât al unei persoane de aceeaşi vârstă dar cu nivele reduse ale factorilor de risc.

Concluzii Priorităţile definite în acest capitol sunt pentru uz clinic şi reflectă faptul că persoanele cu cel mai mare risc de evenimente cardiovasculare au cel mai mult de câştigat din măsurile preventive. Această abordare ar trebui să completeze acţiunile publice care urmăresc reducerea nivelului factorilor de risc in comunitate şi promovarea unui stil de viaţă sănătos. Estimarea riscului total rămâne o parte esenţială a acestui ghid. Sistemul SCORE a fost actualizat cu o
estimare a riscului total de BCV, ca şi a riscului de deces prin BCV. Sunt incluse informaţii noi referitoare la diabetul zaharat. Pe lângă informaţiile referitoare la riscul absolut, sunt adăugate şi informaţii asupra riscului relativ, pentru a facilita consilierea persoanelor tinere al căror risc absolut scăzut poate ascunde un risc substanţial şi modificabil legat de vârstă. Este recunoscută dificultatea de stabilire a unor praguri sau valori ţintă arbitrare a unor variabile continue, cum este riscul. Cu toate acestea, sunt definite obiective specifice în termenii nivelelor dorite ale factorilor de risc individuali. Acestea trebuie considerate instrumente ajutătoare adresate clinicienilor pentru planificarea împreună cu pacienţii a managementului strategiilor de modificare a riscului. Este subliniată importanţa managementului riscului total, mai degrabă decât axarea pe factorii de risc luaţi individual.

Figura 2. Diagrama SCORE: riscul de BCV fatale la 10 ani, pentru populaţiile cu risc înalt de BCV, în funcţie de următorii factori de risc: vârstă, sex, fumat, tensiune arterială sistolică şi colesterol total. Societatea Europeană de Cardiologie (The European Society of Cardiology)

Figura 3. Diagrama SCORE: riscul de BCV fatale la 10 ani, pentru populaţiile cu risc scăzut de BCV, în funcţie de următorii factori de risc: vârstă, sex, fumat, tensiune arterială sistolică şi colesterol total. Societatea Europeană de Cardiologie (The European Society of Cardiology)

Figura 4. Diagrama SCORE: riscul de BCV fatale la 10 ani, pentru populaţiile cu risc înalt de BCV, în funcţie de următorii factori de risc: vârstă, sex, fumat, tensiune arterială sistolică şi raport colesterol total: HDLcolesterol. Societatea Europeană de Cardiologie (The European Society of Cardiology)

Figura 5. Diagrama SCORE: riscul de BCV fatale la 10 ani, pentru populaţiile cu risc scăzut de BCV, în funcţie de următorii factori de risc: vârstă, sex, fumat, tensiune arterială sistolică şi raport colesterol total: HDLcolesterol. Societatea Europeană de Cardiologie (The European Society of Cardiology)

Figura 6. Diagrama riscului relativ. Societatea Europeană de Cardiologie (The European Society of Cardiology)

Priorităţile, estimarea riscului şi definirea obiectivelor reflectă încercarea de a simplifica şi a face accesibile probleme complexe. Simplitatea lor le face vulnerabile la critici. Cel mai important este ca interpretarea lor să fie făcută în lumina cunoaşterii detaliate de către medic a pacientului, a ghidurilor şi condiţiilor locale. Schema de la pagina 15 reprezintă un scurt rezumat al recomandărilor.

Principiile schimbării stilului de viaţă şi managementul factorilor de risc legaţi de stilul de viaţă

Premize ştiinţifice Medicii şi alţi profesionişti din domeniul sanitar, implicaţi în asistenţa medicală primară şi de ambulator, sunt în poziţia unică de a contribui în mod semnificativ la îmbunătăţirea prevenţiei şi managementului BCV. În general, medicii sunt percepuţi de publicul general ca sursa cea mai credibilă de informaţii şi consiliere în domeniul sănătăţii. Pacienţii doresc de obicei să primească cât mai multe informaţii din partea medicilor şi preferă de multe ori să fie consiliaţi de aceştia în privinţa schimbărilor stilului de
viaţă, care includ fumatul, alimentaţia, dieta şi activitatea fizică, decât să participe la programe speciale în altă parte.

Interacţiunea medic/personal medical – pacient ca mijloc de schimbare a stilului de viaţă O relaţie amicală şi pozitivă medic-pacient este extrem de utilă pentru ca pacientul să poată face faţă mai bine stresului şi bolii şi pentru o mai bună aderenţă la recomandările de schimbare a stilului de viaţă şi la medicaţie. Susţinerea socială conferită de personalul medical şi medici, precum şi luarea în comun a deciziilor, pot
ajuta pacientul să îşi păstreze obiceiurile sănătoase şi să fie compliant la recomandările medicului. Totuşi, tentativele anterioare negative, eşuate, de schimbare a stilului de viaţă determină frecvent o eficacitate mai redusă a schimbărilor ulterioare a acestuia şi conduc frecvent la un nou eşec. O etapă esenţială în schimbarea experienţelor negative în unele pozitive este fixarea unor obiective realiste, iar fixarea obiectivelor combinată cu auto-monitorizarea comportamentului ales sunt principalele metode de obţinere a unui rezultat pozitiv. Aceasta va creşte eficacitatea menţinerii schimbării respective a stilului de viaţă, ulterior putând fi fixate noi obiective. Progresul în etape mici este unul din elementele esenţiale ale schimbării stilului de viaţă pe termen lung.

Când evaluez riscul total de BCV?
Dacă pacientul solicită acest lucru Dacă, în timpul unei consultaţii: ● Pacientul este o persoană de vârstă medie, fumătoare ● Pacientul are unul sau mai mulţi factori de risc, ca de exemplu valori crescute ale colesterolului ● Pacientul are istoric familial de BCV premature sau de factori de risc majori, cum este hiperlipidemia ● Pacientul are simptome sugestive de BCV
Evaluarea riscului: ce am de făcut? Utilizaţi SCORE, exceptând pacienţii cu BCV cunoscute, diabet zaharat sau factori de risc unici foarte înalţi ● Anamneză: Antecedente personale, istoric familial de BCV premature, fumat, exerciţii fizice şi obiceiuri alimentare ● Examinarea clinică: TA, FC, auscultaţia cardiacă şi pulmonară, pulsul periferic la nivelul membrelor inferioare, înălţimea, greutatea (indicele de masă corporală), circumferinţa taliei. ● Analize de laborator: urină pentru glicozurie şi proteinurie. Colesterol şi lipidele à jeun, dacă este posibil (LDL şi HDL-colesterol, trigliceride), glicemie, creatinină ● ECG şi test de efort dacă este suspicionată prezenţa anginei pectorale ● ECG şi eventual ecocardiografie la pacienţii tineri sau cu hipertensiune severă ● Aveţi în vedere teste înalt sensibile, CRP, lipoproteina A, fibrinogen, homocisteină; îndrumare la specialist în cazul BCV premature sau a istoricului familial de BCV premature
BCV instalată DZ 2 sau DZ1 cu microalbuminurie
Nivele mult crescute ale unui singur factor de risc
Risc SCORE ≥5%
Risc SCORE <5%
Recomandări referitoare la stilul de viaţă Renunţare la fumat Scădere ponderală dacă IMC ≥25 kg/m2 şi în special dacă IMC ≥30 kg/m2 Menţinerea greutăţii, dacă circumferinţa taliei = 80-88 cm la femei şi 94-102 cm la bărbaţi. Scădere ponderală recomandată dacă circumferinţa taliei ≥88 cm la femei şi ≥102 cm la bărbaţi. 30 minute de exerciţiu fizic moderat în cea mai mare parte a zilelor săptămânii; exerciţiile fizice şi scăderea ponderală pot preveni diabetul zaharat.
O dietă sănătoasă ● Varietate largă de alimente ● Ajustarea aportului caloric pentru a preveni excesul ponderal. Încurajarea consumului de fructe, legume, cereale şi pâine integrală, peşte (în special peşte gras), carne slabă, produse lactate degresate ● Înlocuirea grăsimilor saturate cu grăsimi mono- şi polinesaturate (vegetale şi marine) ● Reducerea aportului de sare la subiecţii hipertensivi
Tratamentul medicamentos Mai probabil dacă riscul SCORE depăşeşte 5% şi în special dacă se apropie de 10%, sau dacă există leziuni ale organelor ţintă. La vârstnici, tratamentul medicamentos nu este în general recomandat la un risc sub 10%, exceptând situaţiile în care există o indicaţie specifică.

De avut în vedere medicaţie antihipertensivă dacă TA ≥140/90 mmHg De avut în vedere recomandarea statinelor dacă colesterolul total ≥5 sau LDLcolesterolul ≥3 La pacienţii cu BCV: Aspirină. Statine la majoritatea acestora La pacienţii diabetici: de avut în vedere medicaţia hipoglicemiantă
Recomandări referitoare la stilul de viaţă pentru menţinerea riscului scăzut

Reevaluarea riscului total la intervale regulate de timp

Intervenţiile specializate şi multimodale Mai multe strategii de intervenţie psiho-socială specializată au demonstrat efecte pozitive asupra factorilor de risc, dar conţinutul şi abordările specifice ale acestor strategii variază. Chiar dacă sunt axate pe un singur factor de risc comportamental, intervenţiile de grup asupra stilului de viaţă conţin frecvent elemente care influenţează factori de risc multipli. Inter
venţiile care adaugă componente psiho-sociale şi psiho-educaţionale la îngrijirile cardiologice standard pot îmbunătăţi calitatea vieţii şi diminuă semnificativ factorii de risc.44-46

Aspecte practice: managementul factorilor de risc comportamentali

Managementul riscului total de BCV INDICATII UTILE PENTRU SCHIMBAREA STILULUI DE VIAŢĂ

● Petreceţi suficient timp cu pacientul ● Discutaţi cu pacientul pe înţelesul acestuia ● Dezvoltaţi o alianţă empatică cu pacientul ● Ascultaţi cu atenţie şi recunoaşteţi punctele forte şi cele slabe din atitudinea pacientului referitoare la boală şi schimbarea stilului de viaţă ● Asiguraţi-vă că pacientul înţelege legătura dintre stilul de viaţă şi boală ● Acceptaţi punctul de vedere personal al pacientului asupra bolii şi permiteţi-i exprimarea sentimentelor de îngrijorare şi anxietate ● Admiteţi faptul că schimbarea unor vechi obiceiuri poate fi dificilă şi că schimbările progresive dar susţinute sunt de multe ori mai durabile ● Câştigaţi implicarea pacientului în schimbarea modului de viaţă ● Implicaţi pacientul în identificarea factorilor de risc care trebuie schimbaţi ● Exploraţi potenţialele obstacole în calea schimbării

● Utilizaţi o combinaţie de strategii, inclusiv punând accentul pe capacitatea proprie a pacientului de schimbare ● Asiguraţi-vă că pacientul v-a înţeles recomandările şi că are mijloacele necesare pentru a le respecta ● Ajutaţi la crearea unui plan de schimbare a stilului de viaţă ● Fiţi realist şi încurajator: „ORICE exerciţiu fizic este bun şi poate fi utilizat iniţial şi ulterior ameliorat” ● Încurajaţi eforturile de schimbare ale pacientului ● Urmăriţi progresele prin vizite de urmărire; pot fi necesare eforturi repetate. ● Implicaţi şi alt personal medical ori de câte ori este necesar ● La pacienţii cu BCV manifestă sau cu risc foarte înalt, la îngrijirile cardiologice standard este necesară asocierea unor componente psiho-sociale şi/sau psihoeducaţionale ● Dacă obstacolele în calea schimbării stilului de viaţă devin evidente, utilizaţi o abordare în echipă, multimodală, cu implicarea experţilor în medicină comportamentală, sănătate mentală, nutriţie etc. şi consiliere de către experţi ● Dacă este posibil, programele intervenţionale trebuie individualizate.

Managementul riscului total de BCV De ce li se pare oamenilor dificilă schimbarea stilului de viaţă?

● Statutul socio-economic redus, inclusiv nivelul educaţional scăzut şi veniturile mici, reprezintă un obstacol în calea adoptării modificărilor stilului de viaţă ● Izolarea socială: Persoanele care locuiesc singure sunt mai predispuse la obiceiuri de viaţă nesănătoase ● Stresul: Stresul la locul de muncă şi la domiciliu face mai dificilă adoptarea şi menţinerea obiceiurilor sănătoase de viaţă ● Emoţiile negative: Depresia, anxietatea şi ostilitatea împiedică schimbarea modului de viaţă ● Recomandările complexe sau confuze

O mai bună conştientizare a acestor factori de către medici facilitează empatia, consilierea şi furnizarea unor recomandări comprehensive, simple şi explicite


Fumatul

Premize ştiinţifice Există nenumărate dovezi ale efectului nociv al fumatului asupra stării de sănătate.47 Acest efect este legat de numărul de ţigări fumate zilnic şi de durata fumatului. Efectele fumatului asupra BCV interacţionează sinergic, în prezenţa altor factori de risc pentru BCV, cum sunt vârsta, sexul, hipertensiunea arterială şi diabetul zaharat. S-a demonstrat că fumatul pasiv creşte riscul de BCV şi de apariţie a altor boli legate de fumat.48
Beneficiile opririi fumatului au fost raportate extensiv.49,50 Unele avantaje sunt aproape imediate; altele apar în timp. Oprirea fumatului după un IM este potenţial cea mai eficientă dintre toate măsurile preventive. Trebuie făcute eforturi susţinute în acest sens.

Aspecte practice: prevenţia şi managementul fumatului Evaluarea statusului fumător-nefumător trebuie făcută cu fiecare ocazie. La toţi fumătorii trebuie încurajată oprirea fumatului. Nu există o limită de vârstă pentru beneficiile opririi fumatului.

Managementul riscului total de BCV FUMATUL Toţi fumătorii trebuie încurajaţi în mod profesionist să renunţe definitiv la toate tipurile de tutun Pot fi utili cei 5 A: A – ASK (cercetaţi): identificaţi fumătorii în mod sistematic, cu orice ocazie A – ASSESS (evaluaţi): Stabiliţi gradul de dependenţă a persoanei respective şi disponibilitatea de a renunţa la fumat A – ADVISE (consiliaţi): Îndemnaţi în mod neechivoc toţi fumătorii să renunţe la fumat A – ASSIST (ajutaţi): Cădeţi de acord asupra unei strategii de renunţare la fumat, care să includă consiliere, tratament de substituţie nicotinică şi/sau intervenţii farmacologice A – ARRANGE (stabiliţi) un orar al vizitelor ulterioare

Renunţarea la fumat este un proces complex şi dificil, deoarece acest obicei induce o puternică dependenţă, atât farmacologică, cât şi psihologică. Renunţarea la fumat poate fi facilitată prin acordarea unei asistenţe specializate. Recomandarea fermă şi explicită a medicului de oprire completă a fumatului este factorul cel mai important pentru începerea procesului de renunţare la fumat. Indicaţia de oprire a fumatului este foarte fermă în special în momentul diagnosticării BCV aterotrombotice şi a tratamentelor invazive, cum sunt intervenţiile de by-pass coronarian, angioplastia coronariană transluminală percutană sau intervenţiile chirurgicale vasculare. Sfatul medicul are o importanţă la fel de mare şi pentru persoanele sănătoase cu risc înalt în încercarea de renunţare la fumat. Evaluarea dorinţei persoanei de a încerca să renunţe la fumat, reiterarea pe scurt a riscurilor cardiovasculare şi a altor riscuri asupra stării de sănătate şi punerea de acord asupra unui plan specific cu stabilirea vizitelor ulterioare constituie în practica clinică primele etape decisive şi caracteristici esenţiale ale consilierii iniţiale succinte asupra opririi fumatului. Atât intervenţiile individuale, cât şi cele de grup pot fi utile pentru oprirea fumatului.51 Totuşi, calitatea comunicării medic-pacient pare să fie mai importantă decât numărul sesiunilor de consiliere sau decât tipul intervenţiei (de grup versus individuală).
Susţinerea partenerului de viaţă şi a familiei este foarte importantă în acest proces. Sunt foarte utile implicarea familiei în procesul de renunţare la fumat şi determinarea altor membri fumători ai familiei să renunţe la fumat împreună cu pacientul. Gumele de mestecat şi plasturii transdermici cu nicotină au fost utilizaţi pe scală largă pentru a ajuta persoanele care opresc fumatul să depăşească momentele dificile din primele săptămâni sau luni. Medicaţia antidepresivă şi-a demonstrat eficacitatea în renunţarea pe termen lung la fumat. Bupropiona şi nortriptilina pot fi utile în acest proces. Un alt agent farmacologic nou care poate fi util este vareniclina, un agonist al receptorilor de nicotină acetilcolină. La fumătorii pe termen lung, tratamentul cu vareniclină a fost asociat cu o rată de oprire a fumatului de 23% la 1 an, comparativ cu rate de 15% şi 10,3% în grupurile tratate cu bupropionă şi, respectiv, placebo. Rapoartele conform cărora vareniclina este mai eficientă decât bupropiona sau placebo necesară confirmare.

Alimentaţia

Premize ştiinţifice Acizii graşi reglează homeostazia colesterolului şi concentraţiile lipoproteinelor în sânge şi influenţează,
prin mecanisme variate, nivelele altor factori de risc cardiovascular, cum sunt TA, hemostaza şi greutatea corporală. Între ingestia de grăsimi saturate, nivelul colesterolului în sânge şi apariţia în masă a BCV există relaţii puternice, consistente şi gradate. Aceste legături sunt acceptate a fi cauzale. Din contra, acizii graşi n-3 au demonstrat efecte protectoare asupra evenimentelor fatale la pacienţii care au suferit un IM anterior. Ingestia de sodiu, în special sub forma de clorură de sodiu, influenţează TA şi, în consecinţă, riscul de hipertensiune arterială, AVC, BC şi insuficienţă cardiacă. Trialurile cu suplimente vitaminice nu au demonstrat nici un efect protector asupra BC. Pe lângă micro- şi macronutriente, obiceiurile alimentare, inclusiv consumul de fructe şi legume, de uleiuri bogate în acizi graşi mononesaturaţi (cum este uleiul
de măsline) şi de produse lactate degresate, au fost asociate cu o reducere a incidenţei evenimentelor cardiovasculare.

Aspecte practice: management Dieta este o parte integrantă a managementului riscului cardiovascular al pacienţilor. Toţi pacienţii cu BCV şi persoanele cu risc înalt trebuie să primească consiliere specializată asupra opţiunilor alimentare şi dietetice care reduc riscul cardiovascular. Un regim alimentar variat şi echilibrat din punct de vedere caloric, împreună cu un program regulat de exerciţii fizice, este esenţial pentru menţinerea sănătăţii cardiovasculare.

Managementul riscului total de BCV ALEGERI SĂNĂTOASE ÎN CEEA CE PRIVEŞTE DIETA

Toate persoanele trebuie consiliate asupra alegerii alimentelor asociate cu un risc redus de BCV. Dacă este posibil, persoanele cu risc înalt trebuie să primească consiliere specializată în ceea ce priveşte dieta.

Recomandările generale trebuie adaptate obiceiurilor culturale locale.

● Trebuie consumată o varietate largă de alimente ● Este necesară ajustarea ingestiei calorice pentru a preveni supraponderalitatea ● Trebuie încurajat consumul de: fructe, legume, cereale şi pâine integrală, peşte (în special peşte gras), carne slabă, produse lactate degresate ● Înlocuirea grăsimilor saturate cu alimentele menţionate mai sus şi cu grăsimi mononesaturate şi polinesaturate de origine vegetală şi marină, pentru reducerea lipidelor totale la <30% din cantitatea de energie, dintre care mai puţin de 1/3 să fie grăsimi saturate ● Reducerea aportului de sare dacă tensiunea arterială este crescută, prin evitarea adăugării de sare la mese şi la gătit şi prin alegerea unor alimente proaspete sau congelate nesărate. Multe alimente procesate şi preparate, inclusiv pâinea, au un conţinut ridicat de sare.

Recomandările referitoare la dietă trebuie individualizate în funcţie de factorii de risc ai persoanei respective – dislipidemie, hipertensiune arterială, diabet zaharat şi obezitate.

Excesul ponderal şi obezitatea

Premize ştiinţifice Pe măsură ce societăţile îşi dezvoltă standarde de viaţă mai ridicate, mortalitatea prin boli cardiovasculare cunoaşte o creştere iniţială. Această creştere este urmată de o reducere a ambilor factori de risc majori – colesterolemia şi hipertensiunea arterială – care alături de îmbunătăţiri ale terapiei reuşeste să reducă mortalitatea cardio-vasculară. Fac excepţie de la aceste tendinţe greutatea corporală şi diabetul zaharat, care tind să crească, pe măsura reducerii altor factori de risc. Obezitatea devine o epidemie mondială, atât la copii, cât şi la adulţi.52 În prezent se esti
mează că, la nivel mondial, peste 1 miliard de persoane sunt supraponderale şi peste 300 milioane sunt obeze. Mai mult de o treime dintre copii sunt supraponderali sau obezi.

Greutatea corporală şi riscul Este clar în prezent faptul că ţesutul adipos, şi în special ţesutul adipos intraabdominal visceral, este un organ endocrin activ metabolic, capabil să sintetizeze şi să elibereze în sânge o mare varietate de compuşi peptidici şi non-peptidici, care pot avea un rol în homeostazia cardiovasculară. Ţesutul adipos excesiv este asociat cu o creştere a producţiei de acizi graşi liberi, cu hiperinsulinism, rezistenţă la insulină, hipertensiune arterială şi dislipidemie.53,54 Acesta influenţează factorii de risc cardiovasculari, deci şi riscul de BCV. Efectele mecanice ale excesului ponderal favorizează morbiditatea şi mortalitatea prin boli non-cardiovasculare. Efectele excesului ponderal asupra stării de sănătate sunt rezumate în Tabelul 3.
Este interesant faptul că efectele ajustării multivariate asupra asocierii dintre nivelul lipidelor şi risc şi între greutatea corporală şi risc sunt diferite. După ajustarea pentru alţi factori majori de risc, nivelul crescut al colesterolului sau redus al HDL-colesterolului rămân independent asociate cu riscul, în timp
ce asocierea dintre greutate şi risc tinde să scadă în importanţă. Acest fapt nu trebuie interpretat ca un indiciu că greutatea corporală nu este importantă; din contră, aceasta are o importanţă crucială, deoarece îşi exercită acţiunea asupra riscului prin efectele sale adverse asupra multor factori de risc.

Tabelul 3. Impactul excesului ponderal asupra factorilor de risc, morbidităţii şi mortalităţii

Factori de risc

Morbiditate Mortalitate
Creşterea TA Creşterea colesterolului total şi a LDLcolesterolului Reducerea HDLcolesterolului Creşterea circumferinţei taliei Apnee în somn Sindromul de hipoventilaţie din obezitate Sedentarismul
Diabet zaharat tip 2 Rezistenţă la insulină Boală coronariană Accident vascular cerebral Artroză (de genunchi) Cancer Dureri ale coloanei lombare datorită obezităţii Dispnee Sindromul ovarelor polichistice Infertilitate Colelitiază Astm bronşic (exacerbări) Tromboembolism venos, embolie pulmonară Inflamaţie Disfuncţia sistemului nervos vegetativ
Creşterea mortalităţii cardiovasculare totale

Care indicator al obezităţii este cel mai bun predictor al riscului cardiovascular şi factorilor de risc cardiovascular – indicele de masă corporală (IMC), circumferinţa taliei (CiT), raportul circumferinţelor talie-şold (RTS)? Studii recente au indicat faptul că distribuţia pe regiuni a ţesutului adipos poate avea o importanţă mai mare pentru riscul cardiovascular decât greutatea corporală totală. S-a demonstrat că în special ţesutul adipos central (visceral abdominal) excesiv este puternic asociat cu riscul metabolic şi cardiovascular.55 Acest fapt a condus la un interes crescut pentru parametrii antropometrici ai riscului. Majoritatea datelor sunt disponibile pentru IMC, raportul circumferinţelor talie-şold (RTS) şi, mai recent, pentru simpla circumferinţă a taliei (CiT). Măsurarea acestor parametrii ai riscului este o metodă ieftină si universal valabilă. CiT, chiar dacă este uşor de determinat, poate fi mai predispusă la erori de măsurare decât IMC. Nivelul optim pentru măsurarea CiT este la jumătatea distanţei între rebordul costal şi spina iliacă anterosuperioară. În continuare sunt prezentate dovezile în favoarea utilităţii fiecărui parametru în estimarea riscului. IMC a fost utilizat în mod extensiv pentru a defini grupe de greutate corporală [kg/înălţime(m)2], utilizând clasificări sugerate de Institutul Naţional de Sănătate (National Institutes of Health) şi de OMS. La adulţi, supraponderabilitatea este definită printr-un
IMC crescut, variind de la 25 la 29,9 kg/m2, iar obezitatea printr-un IMC ≥30 kg/m2. Creşterea IMC se asociază puternic cu BCV. Asocierea dintre creşterea CiT / RTS şi creşterea riscului de apariţie a BCV a fost demonstrată în studii de cohortă şi caz-control.56 În general, acestea au indicat faptul că măsurarea CiT, pe lângă IMC, furnizează informaţii suplimentare pentru estimarea riscului de BCV. Asocierea dintre creşterea CiT sau RTS şi prezenţa altor factori de risc cardiovascular sau a sindromului metabolic a fost demonstrată în multe studii transversale.57 Nu există informaţii consistente referitoare la superioritatea unuia sau a altuia dintre aceşti parametri antropometrici. Atât raportul OMS asupra obezităţii58, cât şi raportul grupului de experţi de la Institutul Naţional American al Inimii, Plămânului şi Sângelui (American National Heart, Lung and Blood Institute, NHLBI) asupra obezităţii59 recomandă ca, în cadrul fiecărei categorii definita prin IMC, CiT să fie utilizată ca un indicator adiţional al factorilor de risc metabolici. Dintre diversele definiţii,58,59 limitele stabilite de OMS sunt cele mai acceptate în Europa; se recomandă două nivele de acţiune. Nivelul 1 de acţiune – CiT ≥94 cm la bărbaţi şi ≥80 cm la femei – reprezintă limita de la care nu mai trebuie crescut în greutate. Nivelul 2 de acţiune – CiT ≥102 cm la bărbaţi şi ≥88 cm la femei – reprezintă limita de la care se recomandă scăderea ponderală. Aceste limite au fost calculate pentru indivizi de rasă albă şi se pare că sunt
necesare limite diferite ale parametrilor antropometrici pentru diferite rase şi etnii.69 În concluzie, nu există dovezi solide în favoarea superiorităţii niciuneia dintre variabile în predicţia factorilor de risc. CiT are avantajul simplităţii, poate fi un indicator ceva mai bun al riscului decât IMC, dar este probabil mai predispusă la erori de măsurare.

Metodele imagistice şi distribuţia ţesutului adipos Pentru evaluarea distribuţiei anatomice a ţesutului adipos au fost utilizate mai multe metode imagistice, cum sunt computer tomografia (CT), ultrasonografia (US) şi imagistica prin rezonanţă magnetică (RMN). Aceste metode permit monitorizarea modificărilor ţesutului adipos intraabdominal. Totuşi, sunt metode costisitoare şi consumatoare de timp, iar în prezent trebuie privite ca instrumente de cercetare rezervate specialiştilor, mai degrabă decât instrumente de evaluare cotidiană a riscului. Parametrii antropometrici, cum sunt CiT şi RTS, permit o estimare utilă a proporţiei ţesutului adipos abdominal sau din partea superioară a corpului, dar nu permit diferenţierea între acumularea ţesutului adipos profund abdominal (visceral) şi ţesutul adipos abdominal subcutanat. CT poate fi considerată standardul de aur nu numai pentru evaluarea ţesutului adipos, dar şi pentru evaluarea multicompartimentată a organismului; 61 subcompartimentele volumului de ţesut adi
pos, ţesutul adipos visceral şi subcutanat, pot fi măsurate cu acurateţe, cu erori de 1.2 şi respectiv 0.5%. RMN furnizează rezultate similare CT, fără expunerea la radiaţii ionizante, principala problemă a măsurătorilor efectuate pe CT multislice. Această metodă are o bună reproductibilitate pentru volumele ţesutului adipos total şi visceral.62 Mai multe studii au demonstrat o corelaţie înalt semnificativă între ţesutul adipos intraabdominal determinat prin CT şi prin US.63,64 Diametrul abdominal sagital este derivat fie dintro CT abdominală65, fie prin utilizarea unui sagitometru plasat pe abdomen, perpendicular pe axa longitudinală a trunchiului la nivelul crestei iliace (L4-5), cu subiectul poziţionat în decubit dorsal, pe un suport solid, cu genunchii îndoiţi.66 Diametrul sagital abdominal este strâns corelat cu volumul ţesutului adipos visceral, măsurat prin CT.67 CT este o metodă costisitoare şi care implică expunerea la radiaţii. Această metodă nu este recomandată încă pentru evaluarea de rutină a riscului în practica clinică.

Aspecte practice: managementul obezităţii şi excesului ponderal Scăderea ponderală voluntară la pacienţii obezi poate reduce sau preveni mulţi factori de risc pentru BCV asociaţi obezităţii. Scăderea TA survine înainte de atingerea greutăţii corporale dorite.

Managementul riscului total de BCV GREUTATEA CORPORALĂ

● Greutatea corporală crescută este asociată cu creşterea mortalităţii şi morbidităţii totale şi prin BCV, mediată în parte prin creşterea tensiunii arteriale şi a colesterolemiei, reducerea HDL-colesterolului şi creşterea probabilităţii de apariţie a diabetului zaharat ● Scăderea ponderală este recomandată la persoanele obeze (IMC ≥30 kg/m2) şi trebuie avută în vedere la persoanele supraponderale (IMC ≥25 şi <30 kg/m2) ● Se recomandă ca bărbaţii cu o circumferinţă a taliei de 94-102 cm şi femeile cu o circumferinţă a taliei de 80-88 cm să nu crească suplimentar în greutate. Pentru o circumferinţă a taliei de peste 102 cm la bărbaţi şi peste 88 cm la femei se recomandă scădere ponderală. ● Reducerea consumului caloric total şi exerciţiile fizice regulate sunt esenţiale pentru controlul greutăţii. Probabil că îmbunătăţirea metabolismului ţesutului adipos central prin exerciţii fizice survine chiar înainte de scăderea ponderală.

Activitatea fizică şi greutatea corporală Există suficiente dovezi provenite din studii clinice care susţin rolul activităţii fizice şi a exerciţiilor fizice de intensitate moderată în promovarea scăderii ponderale.68 Cercetările recente au indicat faptul că exerciţiul fizic poate avea efecte benefice înainte de instalarea unei bune condiţii fizice69,70 şi poate avea un impact asupra metabolismului ţesutului adipos abdominal înainte de scăderea ponderală.69,70 Această informaţie poate fi utilă pentru a motiva persoanele cu risc înalt să înceapă exerciţiile fizice.

Dieta şi modificări comportamentale Au fost propuse multe diete şi modificări comportamentale diferite pentru tratamentul obezităţii. Controlul excesului ponderal este dependent de obţinerea unui echilibru adecvat între aportul şi consumul de energie. Diversele tipuri de diete diferă prin conţinutul total de calorii, compoziţia în macronutrienţi (proteine, glucide şi lipide), valoare energetică şi indexul glicemic.71 Dieta hipolipidică este considerată abordarea standard pentru scăderea ponderală şi are un
efect mai favorabil asupra LDL-colesterolului. Aportul total de lipide trebuie menţinut între 25% şi 35% din cantitatea totală de calorii. Este preferată reducerea consumului de grăsimi saturate, datorită efectelor asupra profilului lipoproteinelor. Aportul de acizi graşi saturaţi şi trans- trebuie să fie <7%.72 Dieta hipoglucidică a devenit populară şi, într-un timp scurt, reduce mult greutatea corporală şi are, de asemenea, un efect favorabil asupra trigliceridelor şi HDL-colesterolului plasmatic.73 Totuşi, siguranţa pe termen lung a acestei diete este în curs de cercetare. Alcoolul este o sursă majoră de calorii, iar reducerea consumului de alcool poate reprezenta un factor important în controlul greutăţii. Modificarea atitudinii comportamentale care induce schimbarea stilului de viaţă pe termen lung, conducând la o scădere ponderală treptată, reprezintă baza tuturor tratamentelor obezităţii. Conform unei recente analize Cochrane, terapia comportamentală şi cognitiv-comportamentală este utilă pentru scăderea ponderală, atunci când este adăugată dietei şi programelor de exerciţii fizice.74 Schimbările comportamentale şiau demonstrat utilitatea şi pentru menţinerea scăderii ponderale.75

Tratamentul medicamentos al excesului ponderal În general, contribuţia tratamentelor medicamentoase este modestă iar în trecut, unele produse au avut reacţii adverse severe. Orlistat inhibă lipazele intestinale, împiedicând hidroliza şi absorbţia lipidelor. Scăderea ponderală este, în general, modestă şi pot apărea tulburări gastrointestinale. Acest produs trebuie utilizat în asociere cu o dietă completă şi echilibrată. Sibutramina creşte senzaţia de saţietate după ingestia alimentară prin efectul metaboliţilor săi, care inhibă captarea noradrenalinei şi a serotoninei. Atât contraindicaţiile, cât şi reacţiile adverse sunt apreciabile. Rimonabant este un inhibitor al receptorilor endocanabinoizi, care pare capabil să inducă o scădere ponderală modestă dar susţinută, în asociere cu o dietă caloric controlată. Poate îmbunătăţi toleranţa la glucoză, influenţează în mod benefic metabolismul lipidic şi se asociază cu o reducere modestă a TA. Posibilele reacţii adverse asupra depresiei sunt în curs de monitorizare. Rămâne de văzut dacă efectele promiţătoare ale acestui produs asupra greutăţii şi altor factori de risc se vor transforma în dovezi solide de reducere a evenimentelor cardiovasculare.

Activitatea fizică

Premize ştiinţifice • Lipsa activităţii fizice regulate poate contribui la debutul precoce şi progresia BCV. • Aproape orice creştere a nivelului de activitate fizică va aduce beneficii asupra stării de sănătate. • Evaluarea activităţii fizice este un element esenţial al stratificării riscului.

Lipsa activităţii fizice este o problemă importantă de sănătate publică în Europa: copiii au devenit mai puţin activi fizic şi numai în câteva ţări desfăşoară nivelul zilnic recomandat de activitate fizică. Mai mult de jumătate dintre adolescenţi devin sedentari după terminarea şcolii. Adulţii se confruntă cu o reducere semnificativă a solicitărilor fizice la locul de muncă şi, în timpul liber, mai puţini oameni sunt activi fizic. Modul sedentar de viaţă este asociat cu o dublare a riscului de deces prematur şi cu creşterea riscului de BCV.76,77 Evitarea modului sedentar de viaţă la vârsta adultă poate creşte speranţa totală de viaţă şi speranţa de viaţă fără BCV (cu 1,3-3,5 ani).78 Exerciţiul fizic are o gamă largă de efecte benefice asupra evoluţiei aterosclerozei, ducând la o reducere cu 20-25% a mortalităţii totale.79 Totuşi, în Europa, numai o mică parte a pacienţilor cu BCV participă la programe de exerciţii fizice. Este inclus un număr şi mai mic dintre pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (ICC), deşi aceştia pot avea beneficii considerabile printr-un program adaptat de exerciţii. Din populaţia vârstnică, aproximativ un sfert suferă de BCV. Schimbările fiziologice şi mentale care apar odată cu înaintarea în vârstă pot contribui la sedentarism, dar activitatea fizică regulată poate încetini în mod eficient schimbările legate de vârstă, îmbunătăţind funcţionarea fizică şi prelungind supravieţuirea fără boală.

Estimarea activităţii fizice Sunt disponibile diferite metode pentru evaluarea activităţii fizice: metoda apei dublu marcate, calorimetria indirectă, observarea directă, monitoare de activitate (pedometre, accelerometre), monitoare ale frecvenţei cardiace şi chestionare sau jurnale de activitate. Pentru evaluarea condiţiei fizice şi a capacităţii de efort se utilizează testele progresive de efort.80 În practica clinică, evaluarea trebuie combinată cu estimarea riscului total de BCV, utilizând riscul SCORE. La persoanele cu risc scăzut, poate fi suficientă o scurtă intervievare asupra nivelului de activitate fizică, dar la persoanele cu risc înalt, aceasta trebuie completată cu un test de efort. Evaluarea adulţilor cu BCV cunoscute trebuie combinată cu testele de efort pentru detectarea ischemiei miocardice, cu stratificarea riscului şi furnizarea de recomandări asupra managementului clinic.


Managementul riscului total de BCV ACTIVITATEA FIZICĂ

● Subliniaţi faptul că aproape orice creştere a nivelului de activitate fizică are efecte pozitive asupra sănătăţii; eforturile mici au un efect aditiv; există oportunităţi de a efectua efort fizic chiar la locul de muncă, de exemplu urcarea scărilor în loc de a folosi liftul ● Încercaţi să găsiţi activităţi în timpul liber care să fie plăcute şi să aibă un efect pozitiv ● Exerciţiul fizic de intensitate moderată timp de 30 de minute în majoritatea zilelor săptămânii va reduce riscul şi va creşte condiţia fizică ● Efectuarea exerciţiilor fizice împreună cu familia tinde să crească motivaţia ● Beneficiile suplimentare includ o stare de bine, scădere ponderală şi o părere mai bună despre propria persoană ● Continuarea încurajărilor şi susţinerea medicului pot fi utile pe termen lung

Aspecte practice: management La tineri, promovarea unei bune condiţii fizice este responsabilitatea comună a părinţilor, personalului didactic, personalului medical, politicienilor şi întregii societăţi: fiecare copil din Europa ar trebui să aibă acces în fiecare zi la programe de activitate fizică. Sunt necesare mai multe studii pentru găsirea instrumentelor de evaluare a condiţiei şi activităţii fizice, precum şi crearea de programe pentru creşterea şi menţinerea activităţii fizice. Alegerea modului de viaţă, care include menţinerea condiţiei fizice, este responsabilitatea fiecărei persoane. Aceasta poate fi susţinută de familie şi prieteni, mediul de la locul de muncă, accesul la activităţi atractive şi accesibile în timpul liber şi de campanii de promovare a sănătăţii. Se recomandă exerciţiile fizice regulate utilizând resursele de la locul de muncă. Obiectivul final este cel puţin o jumătate de oră de activitate fizică în majoritatea zilelor săptămânii, deoarece aproape orice creştere a nivelului de activitate fizică aduce beneficii considerabile asupra stării de sănătate. Intensitatea efortului poate fi definită în funcţie de frecvenţa cardiacă ţintă sau de efortul perceput. Este preferată o frecvenţă cardiacă în timpul efortului maxim de 60-75% din media frecvenţelor cardiace maxime. Poate fi utilizată scala Borg a efortului perceput, utilizând nivelul de „efort moderat”. Acest nivel poate fi atins cu uşurinţă printr-o mare varietate de activităţi, cum sunt mersul rapid sau jogging-ul, ciclismul, înotul, grădinăritul, dansul aerobic, tenisul, golful şi chiar schiatul.81 Recomandările pentru pacienţii cu BCV cunoscute trebuie să fie bazate pe o evaluare clinică extensivă, inclusiv prin test de efort. Majoritatea va beneficia de un program de recuperare cardiacă: pe lângă exerciţii fizice supravegheate în grupuri de pacienţi, acesta include recomandări asupra stilului de viaţă, precum şi măsuri care urmăresc reducerea riscului. Dacă pacienţii preferă s ă efectueze programul la domiciliu, sunt necesare recomandări clare, susţinere şi controale regulate la medic. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă
uşoară sau moderată, pot fi utile atât antrenamentul dinamic de intensitate moderată, cât şi antrenamentul de rezistenţă. În consilierea persoanelor vârstnice se recomandă menţinerea activităţii fizice zilnice la un nivel moderat până la submaximal. Trebuie aplicate principiile schimbărilor comportamentale, care includ susţinere socială, auto-eficacitate şi susţinere pozitivă, iar programele trebuie să înceapă cu o intensitate redusă şi să crească progresiv până la nivele moderate de activitate. Elementele esenţiale ale programelor de activitate fizică pentru vârstnici sunt o combinaţie de rezistenţă, forţă, echilibru şi mobilitate. Chiar pacienţii vârstnici cu BCV pot beneficia de programele de recuperare: exerciţiile fizice sunt sigure, cresc forţa musculară, condiţia fizică, rezistenţa şi funcţia fizică şi nu există diferenţe între sexe în ceea ce priveşte rezultatele. Astfel, evaluarea, consilierea şi susţinerea pentru menţinerea activităţii fizice sunt obiectivele esenţiale ale medicilor şi a personalului medical implicat în prevenţia bolilor cardiovasculare.

Frecvenţa cardiacă

Premize ştiinţifice S-a demonstrat să frecvenţa cardiacă crescută se asociază cu un risc crescut de mortalitate de orice cauză, mortalitate prin BCV şi de apariţie a BCV în populaţia generală, la hipertensivi, diabetici şi la persoanele cu boală coronariană preexistentă.82,83 Această corelaţie a fost observată şi pe modelele animale. Levine a demonstrat o relaţie semilogaritmică inversă între frecvenţa cardiacă şi speranţa de viaţă la speciile de mamifere.84 La maimuţele hrănite cu colesterol a fost demonstrată o reducere a dezvoltării aterosclerozei după reducerea farmacologică sau chirurgicală a frecvenţei cardiace.85 Majoritatea studiilor epidemiologice au demonstrat că această relaţie este puternică, graduală şi independentă de alţi factori care includ TA şi activitatea
fizică. În timp ce aproape toate studiile au demonstrat un efect semnificativ la bărbaţi, la femei şi la vârstnici relaţia dintre mortalitatea prin BCV şi frecvenţa cardiacă crescută a fost nesemnificativă în unele studii, după ajustarea multivariată. La bărbaţi, riscul de moarte subită se asociază în mod particular cu o frecvenţa cardiacă de repaus crescută.86 O frecvenţă cardiacă redusă î şi poate exercita efectele asupra BCV prin efecte antiaritmice sau antiischemice. Alte mecanisme posibile sunt efectul direct al frecvenţei cardiace crescute asupra hemostazei, determinând progresia aterosclerozei. Niciun trial nu a evaluat efectul reducerii frecvenţei cardiace asupra prognosticului persoanelor asimptomatice. Meta-analizele care au evaluat tratamentul cu beta-blocante şi blocante ale canalelor de calciu la pacienţi post-IM şi în ICC au demonstrat efectele benefice ale acestora la aceşti pacienţi.87,88 Studiile au indicat faptul că beneficiile obţinute sunt legate de nivelul de reducere a frecvenţei cardiace; totuşi, nu se ştie cu certitudine dacă acesta este singurul mecanism al efectului benefic al beta-blocantelor.

Aspecte practice: management În populaţia generală, se poate recomanda evitarea creşterii frecvenţei cardiace prin măsuri care privesc modul de viaţă. Acestea includ exerciţiile fizice regulate, evitarea stresului psihic şi a utilizării excesive a stimulantelor, cum este cofeina. Scăderea farmacologică a frecvenţei cardiace nu se poate recomanda la populaţia asimptomatică.
Atât beta-blocantele, cât şi blocantele selective ale canalelor de calciu If sunt eficiente în tratamentul anginei.90 Beta-blocantele sunt recomandate la pacienţii post-IM şi la pacienţii cu ICC, în doze titrate cu atenţie.

Tensiunea arterială

Premize ştiinţifice Hipertensiunea arterială reprezintă, pentru ambele sexe, un factor de risc pentru BC91, insuficienţa cardiacă, BCV, boala vasculară periferică şi insuficienţa renală.91-94 Valorile TA se corelează invers proporţional cu funcţia cognitivă, iar hipertensiunea este asociată cu o incidenţă crescută a demenţei.95 Mortalitatea prin BC şi AVC creşte progresiv şi liniar începând de la valori ale tensiunii arteriale sistolice de 115 mmHg şi diastolice de 75 mmHg.96 În plus, date longitudinale obţinute din Studiul Framingham indică faptul că valorile TA aflate în intervalele 130-139/85-89 mmHg se asociază cu o creştere de mai mult de 2 ori a riscului relativ de BCV, comparativ cu valorile TA sub 120/80 mHg.97 A fost păstrată clasificarea hipertensiunii arteriale utilizată în Ghidul ESH/ESC din 2003 şi 2007 (Tabelul 4). Hipertensiunea arterială sistolică izolată trebuie gradată în acelaşi fel ca valorile TA sistolice indicate pentru hipertensiunea sistolo-diastolică. Totuşi, asocierea cu o TA diastolică redusă (adică 6070 mmHg), indicând o presiune a pulsului mare, trebuie considerată ca un factor de risc înalt.

Tabelul 4. Definirea şi clasificarea gradelor hipertensiunii arteriale

Categorie Optimă Normală Normal înaltă Hipertensiune gradul 1 Hipertensiune gradul 2 Hipertensiune gradul 3 Hipertensiune sistolică izolată

Sistolică Diastolică <120 şi <80 120-129 şi/sau 80-84 130-139 şi/sau 85-89 140-159 şi/sau 90-99 160-179 şi/sau 100-109 ≥180 şi/sau ≥110 ≥140 şi <90
Hipertensiunea sistolică izolată trebuie gradată (1,2,3) în funcţie de valorile tensiunii arteriale sistolice în limitele indicate, cu condiţia ca valorile TA diastolice să fie <90 mmHg. Gradele 1, 2 şi 3 corespund clasificării în hipertensiune uşoară, moderată şi respectiv severă. Aceşti termeni au fost omişi aici pentru a evita confuzia cu cuantificarea riscului cardiovascular total.

Stratificarea riscului şi afectarea organelor ţintă Decizia de începere a tratamentului farmacologic nu depinde numai de valoarea TA, ci şi de riscul cardiovascular total, a cărui evaluare impune o anamneză atentă, examinare clinică şi analize de laborator, pentru identificarea (i) prezenţei BCV clinic instalate;
(ii) coexistenţei altor factori de risc cardiovascular; şi (iii) prezenţei BCV subclinice sau a afectării organelor ţintă – un stadiu intermediar în variabila continuă a riscului cardiovascular. Prezenţa bolii cardiovasculare sau a afectării renale clinic instalate creşte semnificativ riscul de evenimente cardiovasculare ulterioare, pentru orice nivel al TA (Tabelul 5).


Tabelul 5. Factori care influenţează prognosticul în hipertensiunea arterială

Factori de risc Afectarea organelor ţintă Diabet zaharat BCV sau afectare renală instalată ● Nivelul TA sistolice şi diastolice
● Nivelele de presiune a pulsului (la vârstnici)
● Vârsta (B >55 ani; F>65 ani)
● Fumatul
● Dislipidemia – CT >5,0 mmol/l (190 mg/dl) sau: – LDL-C >3,0 mmol/l (115 mg/dl) sau: – HDL-C: B <1,0 mmol/l (40 mg/dl), F < 1,2 mmol/l (46 mg/dl) sau: – TG >1,7 mmol/l (150 mg/dl)
● Nivelul glicemiei à jeun 5,6-6,9 mmol/l (100-125 mg/dl)
● Alterarea toleranţei la glucoză
● Obezitate abdominală [circumferinţa taliei >102 cm (B), >88 cm (F)]
● Istoricul familial de boală CV prematură (B la vârste <55 ani; F la vârste <65 ani) ● Hipertrofie ventriculară stângă (HVS) evidenţiată ECG (Sokolow-Lyon >38 mm; Cornell >2440 mm x ms) sau:
● HVS evidenţiată ecocardiografica (IMVS B ≥125 g/m2, F ≥110 g/m2)
● Îngroşarea peretelui carotidian (IMT ≥0,9 mm) sau placă aterosclerotică
● Velocitatea undei pulsului carotidă – femurală >12 m/s
● Index gleznă/braţ al TA <0,9
● Creştere uşoară a creatininei plasmatice: B: 115-133 μmol/l (1,3-1,5 mg/dl) F: 107-124 μmol/l (1,2-1,4 mg/dl)
● Reducerea ratei estimate de filtrare glomerularăb (<60 ml min/1,73 m2) sau a clearanceului de creatininăc(<60 ml/min)
● Microalbuminurie 30-300 mg/24 ore sau raport albumină/creatinină: ≥22 (B); sau ≥31 (F) mg/g creatinină ● Glicemie plasmatică a jeun ≥7,0 mmol/l (126 mg/dl)
sau:
● Glicemie plasmatică după încărcare cu glucoză >11 mmol/l (198 mg/dl) ● Boală cerebrovasculară: AVC ischemic; hemoragie cerebrală; atacuri ischemice tranzitorii
● Boală cardiacă: infarct miocardic; angină pectorală; revascularizare coronariană; insuficienţă cardiacă
● Boală renală: nefropatie diabetică; afectare renală (creatinină serică B >133, F >124 μmol/l), proteinurie (>300 mg/24 ore)
● Boală arterială periferică
● Retinopatie avansată: hemoragii sau exsudate, edem papilar

Asocierea a trei din cinci factori care includ: obezitatea abdominală, glicemia à jeun, TA ≥140/85 mmHg, HDL-colesterol scăzut (B < 40 mg/dl sau 1,03 mmol/l, F < 50 mg/dl sau 1,29 mmol/l) şi trigliceride crescute (≥150 mg/dl sau 1,7 mmol/l) indică prezenţa sindromului metabolic. B = bărbaţi; F = femei; BCV = boală cardiovasculară; IMT = grosime intimă-medie (intima-media thickness). aRisc maxim pentru HVS (hipertrofia ventriculară stângă) concentrică: creşterea IMVS (indexul de masă a ventriculului stâng), cu un raport grosime perete /rază ≥0,42 bFormula MDRD cFormula Cockroft-Gault

Coexistenţa altor factori de risc cardiovascular (fumat, colesterol plasmatic cre scut, istoric familial de BCV prematură) creşte mult riscul asociat unei creşteri uşoare a TA (vezi diagramele de risc SCORE).42

Aspecte practice: managementul hipertensiunii

Cine trebuie tratat? Termenul de „tratament” trebuie interpretat în sensul tuturor măsurilor de management. Acestea includ consiliere detaliată asupra stilului de viaţă pentru toate persoanele cu TA crescută, cu utilizarea judicioasă a medicaţiei la unele dintre acestea. Decizia
de începere a tratamentului medicamentos antihipertensiv depinde de prezenţa sau absenţa BCV instalate, a diabetului, afectării renale, afectării organelor ţintă şi, de importanţă critică pentru toate celelalte persoane, de estimarea SCORE a riscului total de BCV (Tabelul 6). Persoanele la care determinări repetate ale TA indică hipertensiune arterială de grad 2 sau 3 (adică valori ale TA sistolice ≥160 mmHg sau ale TA diastolice ≥100 mmHg) sunt, în general, considerate candidate pentru tratamentul antihipertensiv, deoarece un număr mare de trialuri controlate placebo au demonstrat clar faptul că, la pacienţii cu aceste valori tensionale, scăderea TA reduce morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară.98-101 Totuşi, beneficiul poate fi modest la persoanele cu risc total scăzut de
BCV. Lipsesc în particular date provenite din trialuri controlate care să furnizeze recomandări în ceea ce priveşte tratamentul medicamentos la, de exemplu, femeile mai tinere fără alţi factori de risc. Beneficiile probabile ale tratamentului medicamentos trebuie puse în balanţă cu reacţiile adverse, costurile, utilizarea resurselor medicale şi transformarea persoanelor sănătoase în „pacienţi”. La toţi hipertensivii de grad 1-3 trebuie efectuată evaluarea tuturor factorilor de risc şi, după diagnosticul hipertensiunii arteriale, trebuie furnizate recomandări adecvate referitoare la stilul de viaţă, în timp ce promptitudinea iniţierii terapiei farmacologice depinde de nivelul riscului cardiovascular total. Tratamentul medicamentos trebuie iniţiat prompt în hipertensiunea arterială de grad 3, ca şi la hipertensivii de grad 1 sau 2 cu risc cardiovascular total înalt sau foarte înalt (adică la pacienţii hipertensivi cu BCV instalată sau cu afectare renală, afectare de organe ţintă, diabet zaharat sau risc SCORE ≥5%). La hipertensivii de grad 1 sau 2 cu risc cardiovascular total moderat, tratamentul medicamentos poate fi temporizat o perioadă, pentru a permite evaluarea efectelor asupra riscului total ale consilierii referitoare la stilul de viaţă. Totuşi, chiar şi la aceşti pacienţi, imposibilitatea controlului TA după o perioadă rezonabilă de măsuri non-farmacologice trebuie să con
ducă la instituirea tratamentului medicamentos, asociat măsurilor care privesc stilul de viaţă. Când TA iniţială este în intervalul valorilor normal înalte (130-139/85-89 mmHg), decizia de tratament farmacologic depinde puternic de riscul cardiovascular total. În cazul diabetului sau a antecedentelor de boli cerebrovasculare sau coronariene, dovezile102-110 justifică recomandarea de iniţiere a tratamentului medicamentos antihipertensiv (în asociere cu modificări intense ale stilului de viaţă), chiar la pacienţii cu TA în limita valorilor normal înalte, cu BCV sau diabet asociat.

Cum trebuie tratat? Intervenţiile asupra stilului de viaţă includ: scădere ponderală la persoanele supraponderale sau obeze; reducerea aportului de clorură de sodiu la <3,8 g/zi (aport de sodiu <1,5 g/zi, sau 65 mmol/zi);111 reducerea consumului de alcool la maxim 10-30 g etanol pe zi la bărbaţi (1-3 măsuri standard de băuturi tari, 1-3 pahare de vin sau 1-3 sticle de bere) şi la maxim 10-20 g etanol pe zi la femei (1-2 astfel de băuturi/zi); şi activităţi fizice regulate la persoanele sedentare. În general, hipertensivii trebuie sfătuiţi să consume mai multe fructe şi legume (4-5 porţii pe zi, adică 300 g)112 şi să reducă consumul de grăsimi saturate şi colesterol.


Tabelul 6. Managementul riscului total de BCV – tensiunea arterială

În TOATE cazurile, evaluaţi şi trataţi toţi factorii de risc. Persoanele cu BCV instalată, diabet sau afectare renală au un risc foarte crescut şi este de dorit, dacă este posibil, ca TA să fie menţinută <130/80 mmHg. Pentru toate celelalte persoane, verificaţi riscul SCORE. Persoanele cu afectare a organelor ţintă sunt tratate ca persoane cu „risc crescut”

Riscul SCORE de BCV
TA normală <130/85
Normal înaltă 130-139/ 85-89
Grad 1 140-159/ 90-99
Grad 2 160-179/ 100-109
Grad 3 ≥180/110
Scăzut <1%
Recomandări asupra modului de viaţă
Recomandări asupra modului de viaţă
Recomandări asupra modului de viaţă
Tratament medicamentos, dacă este persistentă
Tratament medicamentos
Moderat 1-4%
Recomandări asupra modului de viaţă
Recomandări asupra modului de viaţă
+ aveţi în vedere tratament medicamentos
Tratament medicamentos, dacă este persistentă
Tratament medicamentos
Crescut 5-9%
Recomandări asupra modului de viaţă
+ aveţi în vedere tratament medicamentos
Tratament medicamentos
Tratament medicamentos
Tratament medicamentos
Foarte crescut ≥10%
Recomandări asupra modului de viaţă
+ aveţi în vedere tratament medicamentos
Tratament medicamentos
Tratament medicamentos
Tratament medicamentos

Medicaţia antihipertensivă Numărul mare de trialuri randomizate cu tratamente antihipertensive, atât cele care compară trata
mentul activ cu placebo, cât şi cele care compară regimuri de tratament bazate pe compuşi diferiţi, confirmă că: (i) principalele beneficii ale tratamentului antihipertensiv se datorează scăderii TA per se şi sunt, în general, independente de medicamentele utilizate; şi (ii) diureticele tiazidice (clortalidona şi indapamida), beta-blocantele, antagoniştii canalelor de calciu, inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor de angiotensină pot scădea în mod adecvat TA şi reduc semnificativ morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară. Aşadar, toate aceste medicamente sunt adecvate pentru tratamentul antihipertensiv iniţial şi de întreţinere, în monoterapie sau în combinaţii. Două mari trialuri recente113-115 şi o metaanaliză116 au concluzionat că beta-blocantele pot avea o capacitate mai redusă de protecţie împotriva AVC, deşi sunt la fel de eficace în reducerea evenimentelor coronariene şi a mortalităţii. În plus, betablocantele şi-au demonstrat efectul benefic la pacienţii cu angină pectorală, insuficienţă cardiacă şi IM recent.87,117,118 Aşadar, beta-blocantele trebuie considerate în continuare o opţiune valabilă în strategiile de tratament antihipertensiv iniţial şi de întreţinere. Totuşi, acestea pot induce creştere ponderală,119 au efecte adverse asupra metabolismului lipidic,115 şi cresc (comparativ cu alte medicamente) incidenţa diabetului nou diagnosticat.120 Chiar dacă aceste efecte sunt modeste, pot impune precauţii la pacienţii hipertensivi cu factori de risc metabolici multipli, inclusiv cu sindrom metabolic şi componentele majore ale acestuia.121,122 Acest fapt este aplicabil şi pentru diureticele tiazidice, care au efecte dislipidemice şi diabetogene, în special atunci când sunt utilizate în doze mari.120 Diureticele tiazidice au fost frecvent administrate în asociere cu betablocantele în trialurile care au indicat un exces relativ al cazurilor de diabet nou diagnosticat, făcând dificilă diferenţierea între contribuţiile celor doi agenţi. Aceste efecte metabolice pot fi mai reduse pentru beta-blocantele cu efect vasodilatator.123,124 Trialurile care evaluează end-point-uri intermediare sugerează existenţa altor diferenţe între diverşi agenţi sau compuşi antihipertensivi: s-a raportat că inhibitorii ECA şi antagoniştii receptorilor de angiotensină au o eficacitate particulară în reducerea hipertrofiei ventriculare stângi,125 inclusiv a componentei fibrotice,126,127 a microalbuminuriei şi proteinuriei,106,128-130 în menţinerea funcţiei renale şi întârzierea instalării insuficienţei renale terminale.130-133 Antagoniştii canalelor de calciu, pe lângă eficacitatea asupra hipertrofiei ventriculare stângi, par să aibă un beneficiu particular în încetinirea progresiei hipertrofiei carotidiene şi a aterosclerozei.134-136 Evidenţele în favoarea beneficiilor altor clase de antihipertensive sunt mult mai limitate. Pentru controlul TA este frecvent necesar un tratament combinat.137 Sunt preferaţi agenţii cu durată lungă de acţiune şi cu capacitate documentată de scădere eficientă a TA timp de 24 de ore, în administrare unică. Simplificarea tratamentului creşte com
plianţa la tratament,138 iar controlul eficient al TA timp de 24 ore în plus faţă de controlul TA în momentul examinării la cabinet, are importanţă prognostică.139 Medicamentele cu durată lungă de acţiune reduc, de asemenea, variabilitatea TA, conferind protecţie împotriva progresiei afectării organelor ţintă şi a riscului de evenimente cardiovasculare.140-142
Tensiunea arterială ţintă Obiectivul principal al tratamentului pacientului hipertensiv este obţinerea reducerii maxime a riscului total de morbiditate şi mortalitate cardiovasculară pe termen lung. Aceasta impune tratamentul tuturor factorilor de risc reversibili identificaţi, care includ fumatul, dislipidemia sau diabetul zaharat, precum şi managementul corespunzător al afecţiunilor clinice asociate şi tratamentul hipertensiunii arteriale per se. Dacă este posibil, TA trebuie redusă la valori de sub 140/90 mmHg la toţi pacienţii hipertensivi care au indicaţie de tratament medicamentos şi chiar mai mici, dacă reacţiile adverse permit acest lucru. La pacienţii diabetici, tratamentul antihipertensiv trebuie să fie mai intensiv, fiind propusă o ţintă terapeutică de <130/80 mmHg. Dacă este posibil, aceeaşi valoare ţintă este recomandată la subiecţii cu boli cardiovasculare instalate.

Durata tratamentului În general, tratamentul antihipertensiv trebuie continuat indefinit. În practica clinică generală, hipertensiunea arterială nu este bine tratată şi numai o minoritate dintre pacienţi ating o TA <140/90 mmHg.14 Creşterea complianţei la tratamentul antihipertensiv şi obţinerea pe scală largă a controlului TA în populaţie reprezintă provocări majore pentru practica clinică în viitor.

Lipidele plasmatice

Premize ştiinţifice Relaţia între nivelul crescut al colesterolului plasmatic şi boala vasculară aterosclerotică îndeplineşte toate criteriile de cauzalitate. Dovezile în favoarea faptului că scăderea colesterolului plasmatic reduce riscul sunt inechivoce. Cu cât riscul este mai mare, cu atât şi beneficiile sunt mai mari. O reducere cu 10% a colesterolului plasmatic total este urmată de o reducere cu 25% a incidenţei bolii coronariene după 5 ani, iar o reducere a LDL-colesterolului de 1 mmol/l (~40 mg/dl) se însoţeşte de reducerea cu 20% a evenimentelor coronariene.144 Chiar dacă relaţia între nivelul scăzut al HDL-colesterolului şi risc este puternică, datele obţinute din trialuri nu permit definirea unei valori ţintă a HDL-colesterolului. Valorile crescute ale trigliceridelor plasmatice semnalează necesitatea căutării celorlalţi factori care se pot asocia cu aşa-numitul sindrom metabolic.

Aspecte practice: management Ca şi în cazul hipertensiunii arteriale, primul principiu al managementului este evaluarea şi controlul tuturor componentelor riscului total de BCV, prin consiliere corespunzătoare referitoare la fumat, exerciţii fizice, dietă şi controlul TA. În general, colesterolul total plasmatic trebuie să fie sub 5 mmol/l (190 mg/dl), iar LDL-colesterolul sub 3 mmol/l (115 mg/dl). La persoanele cu risc foarte crescut, în special la cei cu BCV aterosclerotică clinic instalată şi la pacienţii diabetici, valorile ţintă ale tratamentului trebuie să fie mai mici: colesterol total <4,5 mmol/l (~175 mg/dl), opţional <4 mmol/l (~155 mg/dl) dacă este posibil şi LDL-colesterol <2,5 mmol/l (~100 mg/dl), opţional <2 mmol/l (~80 mg/dl) dacă este posibil. Dacă atingerea acestor valori ţintă nu este posibilă, riscul total poate fi totuşi redus prin eforturi mai susţinute de control al celorlalţi factori de risc.

Statinele trebuie administrate tuturor persoanelor cu boli cardiovasculare? Reducerea riscului relativ pare să fie constantă pentru toate nivelele lipidelor, dar reducerea riscului absolut este mică la persoanele cu nivele scăzute ale lipidelor, existând puţine dovezi ale unei reduceri a mortalităţii totale. Utilizarea universală a statinelor poate fi nerealistă pentru unele economii. Pentru HDL-colesterol şi trigliceride nu sunt definite obiective specifice ale tratamentului, dar valorile ale HDL-colesterolului <1,0 mmol/l (~40 mg/dl) la bărbaţi şi <1,2 mmol/l (~45 mg/dl) la femei şi valori a jeun ale trigliceridelor >1,7 mmol/l (~150 mg/dl) servesc ca markeri pentru un risc cardiovascular crescut. Valorile HDL-colesterolului şi trigliceridelor trebuie utilizate, de asemenea, şi pentru ghidarea alegerii tratamentului medicamentos. Persoanele asimptomatice cu risc multifactorial crescut de dezvoltare a BCV, ale căror valori fără tratament ale colesterolului total şi LDL-colesterolului sunt deja aproape de 5 şi respectiv 3 mmol/l, par să beneficieze de reducerea suplimentară a colesterolului total la <4,5 mmol/l (175 mg/dl) sau, dacă este posibil, chiar la valori mai mici, şi de reducerea suplimentară a LDL-colesterolului la <2,5 mmol/l (100 mg/dl) şi, dacă este posibil, chiar la valori mai mici, prin utilizarea medicamentelor hipolipemiante. Tabelul 7 rezumă managementul lipidelor plasmatice în practica clinică. Primul pas constă în evaluarea riscului total cardiovascular şi în identificarea acelor componente ale riscului care trebuie modificate. Dacă riscul de deces de cauză cardiovasculară la 10 ani este
<5% şi nu va depăşi 5% dacă combinaţia individuală a factorilor de risc este proiectată la vârsta de 60 ani, trebuie oferită consiliere specializată asupra dietei, activităţii fizice regulate şi opririi fumatului, pentru menţinerea riscului cardiovascular redus. Evaluarea riscului trebuie repetată la intervale de 5 ani. Trebuie notat faptul că evaluarea riscului total nu se referă la pacienţii cu hipercolesterolemie familială, deoarece valorile colesterolul total >8 mmol/l (320 mg/dl) şi LDL-colesterolului >6 mmol/l (240 mg/dl) plasează prin definiţie pacientul în grupul cu risc total crescut de BCV, mai ales că nivelul înalt al colesterolului a fost prezent din copilărie. Acest risc crescut justifică terapia hipolipemiantă chiar la persoanele tinere, asimptomatice. Dacă riscul de deces de cauză cardiovasculară la 10 ani este ≥5% sau va fi ≥5% dacă combinaţia individuală a factorilor de risc este proiectată la vârsta de 60 ani, trebuie efectuată o analiză completă a lipoproteinelor plasmatice (colesterol total, LDLcolesterol, HDL-colesterol şi trigliceride) şi este necesară o consiliere intensivă asupra stilului de viaţă, în special în ceea ce priveşte dieta şi activitatea fizică. Dacă valorile colesterolului total şi HDL-colesterolului scad sub 5 mmol/l (~190 mg/dl) şi, respectiv, 3 mmol/l (~115 mg/dl), iar estimarea riscului total de BCV devine <5%, aceste persoane trebuie urmărite anual, pentru a fi siguri că riscul total cardiovascular rămâne redus fără tratament medicamentos. Din contră, dacă riscul total de BCV rămâne ≥5%, trebuie avută în vedere iniţierea terapiei hipolipemiante, pentru a scădea şi mai mult valorile colesterolului total şi a LDL-colesterolului. Obiectivele terapeutice la aceste persoane cu risc persistent crescut sunt scăderea colesterolului total la <4,5 mmol/l (~175 mg/dl), opţional <4 mmol/l (~155 mg/dl) dacă este posibil şi a LDL-colesterolului la <2,5 mmol/l (~100 mg/dl), opţional <2 mmol/l (~80 mg/dl) dacă este posibil. După cum a fost menţionat anterior, aceste valori mai reduse nu sunt obiective terapeutice la pacienţii cu valori mari fără tratament. Trebuie subliniat faptul că beneficiile terapiei hipolipemiante depind de nivelele iniţiale ale riscului: cu cât riscul este mai mare, cu atât şi beneficiile sunt mai mari. Deoarece riscul de BCV la pacienţii diabetici poate fi la fel de mare ca al pacienţilor nediabetici cu BCV anterioare, în special dacă asociază şi alţi factori de risc sau microalbuminurie, este necesară o prevenţie mai precoce şi mai intensivă, cu utilizarea de agenţi hipolipemianţi, chiar la pacienţii cu diabet zaharat tip 2 cu risc moderat.145,146

Tabelul 7. Managementul riscului total de BCV – lipidele

În ciuda primelor studii observaţionale, care indicau faptul că nivelul colesterolului plasmatic nu se asociază cu ratele globale de AVC şi că reducerea colesterolului nu scade riscul de AVC, multe dintre trialurile mari cu statine au raportat reduceri semnificative ale ratelor AVC la pacienţii cu boală coronariană sau risc crescut pentru aceasta,147-149 datorită unei reduceri a ratei AVC ischemic.150 Aşadar, pacienţii cu boli cerebrovasculare, ca şi pacienţii cu boală arterială periferică, merită acordarea aceleiaşi atenţii tratamentului lipidelor plasmatice ca şi pacienţii cu boală coronariană. La toţi pacienţii cu sindrom coronarian acut, tratamentul cu statine trebuie iniţiat din timpul spitalizării.151-153 Acest tratament medicamentos precoce trebuie oricum asociat cu modificări eficiente ale stilului de viaţă după externarea din spital, în particular cu intervenţii asupra dietei. Beneficiile statinelor par să fie aplicabile ambelor sexe şi majorităţii vârstelor,145 deşi nu au fost demonstrate beneficii pentru femeile tinere, asimptomatice. Arsenalul actual al medicamentelor hipolipemiante include inhibitori ai hidroxi-3-metil-glutarilCoA-reductazei (statine), fibraţi, chelatori de acizi biliari (răşini schimbătoare de anioni), niacină (acid
nicotinic) şi inhibitori selectivi ai absorbţiei colesterolului (de exemplu ezetimib). S-a demonstrat că statinele reduc nu numai hiperlipidemia, dar şi evenimentele şi mortalitatea de cauză cardiovasculară, ca şi necesitatea efectuării intervenţiilor de by-pass coronarian şi a diverselor forme de angioplastie coronariană. Statinele în doze maxime par, de asemenea, să oprească progresia sau să inducă regresia aterosclerozei coronariene.105,154 Din acest motiv, trebuie utilizate ca agenţi de primă intenţie. Statinele sunt uşor de administrat şi toate şi-au demonstrat siguranţa în trialuri mari.144 Disfuncţia hepatică este ocazională şi reversibilă. Rabdomioliza este rară; durerile musculare severe impun oprirea imediată a tratamentului. Deoarece statinele sunt prescrise ca tratament pe termen lung şi mulţi pacienţi vor primi în timpul tratamentului cu statine şi alte tratamente farmacologice pentru afecţiuni concomitente, trebuie acordată o atenţie deosebită posibilelor interacţiuni medicamentoase (ciclosporină, macrolide, antifungice azolice, antagonişti de calciu, inhibitori proteazici, sildenafil, warfarină, digoxin, acid nicotinic, fibraţi, etc.).155 Inhibitorii selectivi ai absorbţiei colesterolului pot fi utilizaţi în asociere cu statinele la pacienţii care nu ating valorile ţintă prin monoterapia cu statine. Chela
BCV instalată Diabet, după cum este specificat mai sus
Nivele mult crescute ale lipidelor
Risc SCORE ≥5%
Risc SCORE <5%
● În primul rând, consiliere asupra dietei şi exerciţiilor fizice, împreună cu reducerea tuturor factorilor de risc ● Urmăriţi să reduceţi colesterolul total la <4,5 mmol/l (~175 mg/dl) sau <4 mmol/l (~155 mg/dl) dacă este posibil şi LDL-colesterolul la <2,5 mmol/l (~100 mg/dl) sau <2 mmol/l (~80 mg/dl) dacă este posibil ● Aceasta va impune, la multe persoane, tratament cu statine. Unii specialişti recomandă statine în toate BCV şi la majoritatea pacienţilor diabetici, indiferent de valorile iniţiale
Consiliere asupra modului de viaţă timp de 3 luni, apoi reevaluarea SCORE şi a lipidelor a jeun
Risc SCORE în continuare ≥5%
Colesterol total <5 mmol/l şi LDLcolesterol <3 mmol/l şi risc SCORE
Consiliere asupra modului de viaţă pentru reducerea colesterolului total la <5 mmol/l (<190 mg/dl) şi a LDLcolesterolului <3 mmol/l (115 mg/dl). Controale regulate
În TOATE cazurile, evaluaţi şi trataţi toţi factorii de risc. Persoanele cu BCV instalată, diabet tip 2 sau tip 1 cu microalbuminurie, sau cu hiperlipidemie severă au deja un risc mult crescut. Pentru toate celelalte persoane, puteţi utiliza diagramele de risc SCORE pentru estimarea riscului total.
Nu sunt definite obiective ale tratamentului pentru HDL-colesterol şi trigliceride, dar valori ale HDL-colesterolului <1 mmol/l (40 mg/dl) la bărbaţi şi <1,2 mmol/l (45 mg/dl) la femei şi valori à jeun ale trigliceridelor >1,7 mmol/l (150 mg/dl) sunt markeri pentru un risc cardiovascular crescut
torii de acizi biliari reduc de asemenea colesterolul total şi LDL-colesterolul dar tind să crească trigliceridele. Fibraţii şi acidul nicotinic se utilizează în principal pentru scăderea trigliceridelor şi creşterea HDLcolesterolului, în timp ce uleiurile de peşte (acizii graşi omega-3) sunt utilizaţi pentru scăderea trigliceridelor. La unii pacienţi, pentru atingerea valorilor ţintă, este necesar tratamentul combinat cu diferiţi agenţi hipolipemianţi. Asocierea statinelor cu fibraţii a fost asociată cu un risc moderat crescut de miopatie şi, ocazional, cu rabdomioliză. Din acest motiv, pacienţii trebuie selecţionaţi cu atenţie şi informaţi asupra simptomelor de alarmă. Totuşi, aceste reacţii adverse sunt foarte rare şi nu trebuie să împiedice administrarea unui tratament combinat la pacienţii care au într-adevăr nevoie. La unii pacienţi, valorile ţintă nu pot fi atinse nici sub tratament hipolipemiant maximal, dar aceştia vor avea totuşi un beneficiu prin reducerea colesterolului. O atenţie mai mare acordată celorlalţi factori de risc reprezintă o metodă adiţională de reducere a riscului total.

Diabetul zaharat

Premize ştiinţifice În ghidul recent asupra diabetului, prediabetului şi bolilor cardiovasculare, elaborat de Grupul Comun de Lucru al ECS şi Asociaţiei Europene pentru Studiul Diabetului (Association for the Study of Diabetes), au fost revizuite cu atenţie numeroase publicaţii referitoare la diabet, la stadiile precursoare ale acestuia şi la BCV. Pe lângă textul complet al acestui ghid, cititorilor li se recomandă documentul respectiv.5

Aspecte practice: management S-a demonstrat că, la persoanele cu toleranţă alterată la glucoză, progresia spre diabet poate fi prevenită sau temporizată prin intervenţii asupra modului de viaţă. Chiar şi intervenţiile temporare par să aibă un impact cu durată de ani după perioada respectivă. Atât pentru pacienţii cu diabet zaharat tip 1, cât şi la cei cu diabet tip 2, trialurile randomizate au demonstrat concordant că un bun control metabolic împiedică apariţia complicaţiilor microvasculare. În ceea ce priveşte complicaţiile macrovasculare, lucrurile sunt mai puţin clare. În diabetul de tip 1, a fost demonstrat efectul pe termen lung al optimizării controlului metabolic asupra riscului de apariţie a BCV, dar acesta ar putea fi mediat prin efectul asupra complicaţiilor microvasculare. În diabetul de tip 2, dovezile obţinute din studiile epidemiologice, combinate cu cele provenite din trialurile clinice indică un puternic efect al controlului glicemic asupra riscului de BCV. În consecinţă, este justificată dorinţa obţinerii unui bun control glicemic în ambele tipuri de diabet. În diabetul tip 1, controlul glicemic necesită tratament adecvat cu insulină, concomitent cu o consiliere nutriţională specializată. În diabetul tip 2, consilierea nutriţională specializată, scăderea ponderală la persoanele supraponderale şi creşterea nivelul de activitate fizică trebuie să reprezinte primele măsuri terapeutice, urmate de tratamentul farmacologic (hipoglicemiante orale şi insulină la nevoie), în scopul obţinerii unui bun control glicemic. Obiectivele recomandate ale tratamentului în diabetul de tip 2 sunt indicate în Tabelul 8. În ceea ce priveşte HbA1c şi valorile ţintă ale glicemiei, la pacienţii care primesc tratament cu insulină sau cu agenţi care stimulează secreţia de insulină (sulfonilureice, nateglinida şi repaglinida), trebuie acordată o atenţie specială evitării episoadelor hipoglicemice, conform datelor orientative furnizate de automonitorizarea glicemiei.

Tabelul 8. Obiectivele terapeutice la pacienţii cu diabet zaharat tip 2

Unitatea Valoarea ţintă HbA1c (corectate DCCT) HbA1c (%) ≤6,5 dacă este posibil À jeun / preprandial mmol/l (mg/dl) <6,0 (110) dacă este posibil Glicemie plasmatică Postprandial mmol/l (mg/dl) <7,5 (135) dacă este posibil Tensiune arterială mmHg ≤130/80 Colesterol total mmol/l (mg/dl) mmol/l (mg/dl) <4,5 (175) <4,0 (155) dacă este posibil LDLcolesterol mmol/l (mg/dl) mmol/l (mg/dl) <2,5 (100) <2,0 (80) dacă este posibil

Valorile ţintă ale tensiunii arteriale şi lipidelor sunt, în general, mai ″ambiţioase″ la pacienţii diabetici decât la cei nediabetici.

Sindromul metabolic

Premize ştiinţifice Sindromul metabolic descrie asocierea de factori de risc cardiovascular la persoanele cu obezitate sau cu rezistenţă la insulină. Identifică persoanele cu risc crescut de dezvoltare a BCV, în concordanţă cu asocierea factorilor de risc, dar nu indică un risc de BCV mai mare decât efectul factorilor de risc implicaţi.

Aspecte practice: management


Sindromul metabolic

● Termenul de „sindrom metabolic” se referă la asocierea mai multor factori care tind să se asocieze cu obezitatea de tip central – hipertensiunea arterială, scăderea HDL-colesterolului, creşterea trigliceridelor şi creşterea glicemiei – crescând riscul de diabet şi BCV. ● Aceasta implică faptul că, în cazul identificării uneia dintre componente, este indicată o căutare sistematică a celorlalte, împreună cu un management activ al tuturor acestor factori de risc. ● Activitatea fizică şi controlul greutăţii pot reduce radical riscul de apariţie a diabetului la persoanele cu sindrom metabolic.

Aspecte practice: management Diagnosticul sindromului metabolic are o importanţă deosebită la subiecţii nediabetici, fiind un indicator al riscului crescut de apariţie a diabetului zaharat de tip 2 şi a BCV. Interesul referitor la sindromul metabolic nu trebuie, totuşi, să înlocuiască utilizarea altor instrumente similare de evaluare a riscului, care au un rol principal în identificarea persoanelor cu risc crescut de BCV. Dintre diferitele definiţii ale sindromului metabolic formulate de grupuri naţionale şi internaţionale de experţi, definiţia originală a NCEPATP III şi cea revizuită, recomandată de Asociaţia Americană a Inimii (American Heart Association, AHA) şi NHLBI156,157 (vezi Tabelul 9), precum şi definiţia formulată de Grupul de Consens al Federaţiei Internaţionale de Diabet (International Diabetes Federation, IDF)158 (vezi Tabelul 10) au fost elaborate pentru uz clinic, dar este important de realizat faptul că prevalenţele obţinute din aceste definiţii sunt departe de a fi similare, iar persoanele etichetate ca având sindrom metabolic vor fi, în mare măsură, diferite. Prevalenţa sindromului metabolic este în mod clar mai mare cu formula revizuită AHA/NHLBI a
definiţiei NCEP-ATP III decât atunci când se utilizează definiţia originală NCEP-ATP III sau cea a IDF. Acest fapt este datorat în principal valorilor mai mici care definesc toleranţa alterată la glucoză în cele două definiţii mai noi iar, în cazul definiţiei IDF, contribuie şi accentul pus pe obezitatea centrală definită prin valori stricte. Definiţia originală NCEPATP III este mai robustă în ceea ce priveşte predicţia riscului de BCV, cu o valoare predictivă pozitivă mai mare decât a definiţiei NCEP-ATP III revizuite şi a definiţiei IDF. Modul de viaţă are o influenţă puternică asupra tuturor componentelor sindromului metabolic şi, din acest motiv, accentul principal în managementul sindromului metabolic trebuie pus pe modificarea stilului de viaţă, supravegheată de specialist, în particular pe eforturile de a reduce greutatea corporală şi de a creşte nivelul de activitate fizică. Hipertensiunea arterială, dislipidemia şi hiperglicemia (în limitele de definiţie a diabetului) pot totuşi necesita un tratament medicamentos suplimentar, conform recomandărilor din acest ghid.

Tabelul 9. Definiţia originală şi cea revizuită de NCEP-ATP III a sindromului metabolic

Cel puţin trei din următoarele cinci criterii: ● Obezitate centrală: circumferinţa taliei >102 cm la bărbaţi şi >88 cm la femei ● Valori crescute ale trigliceridelor: ≥1,7 mmol/l (≥150 mg/dl) ● Valori scăzute ale HDL-colesterolului: <1,03 mmol/l (<40 mg/dl) la bărbaţi şi <1,29 mmol/l (<50 mg/dl) la femei
● Valori crescute ale tensiunii arteriale: TA sistolică ≥130 mmHg şi/sau TA diastolică ≥85 mmHg, sau în curs de tratament pentru hipertensiune arterială anterior diagnosticată ● Alterarea glicemiei a jeun: glicemie plasmatică a jeun ≥6,1 mmol/l (110 mg/dl) [≥5,6 mmol/l (≥100 mg/dl)]a sau diabet zaharat tip 2 anterior diagnosticat aVersiunea revizuită recomandată de AHA/NHLBI utilizează valorile mai mici pentru definirea toleranţei alterate la glucoză.

Tabelul 10. Definiţia IDF a sindromului metabolic ● Obezitate centrală definită prin valori ale circumferinţei taliei specifice etniei: ≥94 cm pentru bărbaţi europeni şi ≥80 cm pentru femeile europene şi oricare două din următoarele patru componente: ● Valori crescute ale trigliceridelor: ≥1,7 mmol/l (≥150 mg/dl) sau tratament specific pentru această anomalie lipidică ● Valori scăzute ale HDL-colesterolului: <1,03 mmol/l (<40 mg/dl) la bărbaţi şi <1,29 mmol/l (<50 mg/dl) la femei sau tratament specific pentru această anomalie lipidică ● Valori crescute ale tensiunii arteriale: TA sistolică >130 mmHg şi/sau TA diastolică >85 mmHg, sau în curs de tratament pentru hipertensiune arterială anterior diagnosticată ● Alterarea glicemiei à jeun: glicemie plasmatică à jeun ≥5,6 mmol/l (100 mg/dl) sau diabet zaharat tip 2 anterior diagnosticat

Factori psiho-sociali

Premize ştiinţifice Există numeroase dovezi ştiinţifice în favoarea faptului că factorii psiho-sociali contribuie în mod independent la riscul de BCV, chiar după controlul statistic pentru efectele factorilor de risc standard.159 Pe lângă creşterea riscului de apariţie a unui prim eveniment şi agravarea prognosticului BCV, aceşti factori pot acţiona ca obstacole în calea complianţei la tratament şi a eforturilor de îmbunătăţire a modului de viaţă, ca şi a promovării sănătăţii şi a stării de bine a pacienţilor şi la nivel de populaţie. Următorii factori psiho-sociali şi-au demonstrat influenţa atât asupra riscului de apariţie a BCV, cât şi a agravării evoluţiei clinice şi a prognosticului pacienţilor cu BCV: • Statusul socio-economic scăzut • Izolarea socială şi lipsa susţinerii sociale • Stresul la locul de muncă şi în cadrul familiei • Emoţiile negative, inclusiv depresia şi ostilitatea. Este clar în prezent faptul că factorii psiho-sociali nu sunt izolaţi unul de altul, ci tind să se agrege la aceeaşi persoană şi grupuri de persoane, de exemplu la cei cu statut socio-economic scăzut. Pe lângă comportamentele dăunătoare stării de sănătate, cum sunt fumatul şi alimentaţia nesănătoasă, la persoanele cu factori de risc psiho-sociali, cum este depresia, este mai probabilă existenţa unor caracteristici fiziologice, cum sunt modificările vegetative, endocrine şi inflamatorii, implicate în promovarea BCV. Există, de asemenea, dovezi referitoare la metodele terapeutice şi preventive care contracarează factorii de risc psiho-sociali şi promovează comportamentul şi modul sănătos de viaţă.44,45,160 Mai
multe măsuri psiho-sociale şi-au demonstrat efectele benefice asupra factorilor de risc legaţi de stres şi a celor fiziologici,44,46 iar unele studii au indicat şi îmbunătăţirea rezultatelor BCV, în special la bărbaţii de rasă albă şi la pacienţii care au atins obiectivele imediate ale intervenţiilor terapeutice. La femeile cu BC, terapiile comportamentale specifice de grup pot fi utile pentru reducerea stresului şi epuizării. La pacienţii cu BC şi depresie severă asociată, se pot administra inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, pentru tratarea depresiei şi creşterea calităţii vieţii. Rezultatele studiilor nerandomizate indică faptul că aceste substanţe pot, de asemenea, îmbunătăţi prognosticul pacienţilor care suferă de depresie.

Aspecte practice: managementul factorilor de risc psiho-sociali în practica clinică • Evaluaţi toţi pacienţii pentru a detecta prezenţa factorilor psiho-sociali de risc, de tipul depresiei şi ostilităţii, statut socio-economic scăzut, izolării sociale şi stresului cronic, prin anamneză sau chestionare specializate. Albus et al furnizează o selecţie a metodelor de screening. 161 • Întrebările esenţiale pentru evaluarea factorilor psiho-sociali de risc includ următoarele. Trebuie notat faptul că aceste întrebări relativ brute trebuie formulate cu sensibilitate dacă se doreşte stabilirea unei relaţii constructive cu pacientul: • Statut socio-economic redus. Nu aţi beneficiat decât de educaţia obligatorie? Aveţi o muncă fizică? • Izolare socială. Locuiţi singur? Vă lipseşte o persoană apropiată cu care
să discutaţi? Nu aveţi nici o persoană care să vă ajute în cazul unei boli? • Stres la locul de muncă şi în familie. Aveţi un control suficient asupra modului în care trebuie să vă îndepliniţi sarcinile la locul de muncă? Recompensa este suficientă pentru eforturile depuse? Aveţi probleme serioase cu partenerul dumneavoastră de viaţă? • Depresie. Vă simţiţi abătut, deprimat şi fără speranţă? V-aţi pierdut interesul şi plăcerea în viaţă? • Ostilitate. Vă simţiţi de multe ori furios din cauza unor lucruri mărunte? Dacă cineva vă supără, discutaţi de obicei despre acest lucru cu partenerul dumneavoastră? Vă enervaţi frecvent din cauza obiceiurilor altor oameni? • Discutaţi cu pacientul despre relevanţa acestor factori pentru calitatea vieţii şi rezultatele medicale. • Utilizaţi principiile unei bune comunicări şi consilierii comportamentale, în modul descris mai sus. • Pacienţii cu statut socio-economic redus necesită un efort sporit de prevenţie. • La pacienţii cu risc înalt sau la cei cu BCV instalate şi factori psiho-sociali de risc, recomandaţi intervenţii multimodale comportamentale, integrând consilierea individuală sau de grup pentru factorii psiho-sociali de risc şi pentru a face faţă stresului şi bolii. • În cazul unor tulburări emoţionale semnificative, îndrumaţi pacientul la un specialist. Pacienţii cu depresie clinică trebuie să primească tratament cu psihoterapie sau medicaţie antidepresivă, de preferat cu inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, în conformitate cu ghidurile existente. Cei care nu acceptă tratamentul trebuie urmăriţi cu atenţie iar, dacă depresia persistă mai mult de 4-6 săptămâni, trebuie reluată discuţia referitoare la tratament.

Markeri inflamatori şi factori hemostatici

Premize ştiinţifice Factorii de risc pot fi clasificaţi în mai multe categorii ierarhice, după cum urmează: clasici, atestaţi, în curs de stabilire, presupuşi şi, de asemenea, în markeri ai riscului. Cel mai înalt nivel din această clasificare atins până acum în acest ghid este de „în curs de stabilire”, dar mulţi sunt în curs de evaluare
activă în studii clinice şi epidemiologice. Aceşti factori sunt asociaţi multor sisteme biologice diferite, cum sunt cele care controlează trombocitele, coagularea, fibrinoliza, funcţia endotelială şi răspunsul inflamator. Aceştia interacţionează în diferite modalităti care rămân incomplet cunoscute, dar pentru care interesul şi descoperirile ştiinţifice sunt considerabile. Pe lângă potenţiala lor utilitate în predicţia pe termen lung a BCV, a fost demonstrată o asociere strânsă între markerii inflamatori, obezitate şi diabet, ceea ce aduce noi argumente în favoarea investigării ştiinţifice a acestora. Există dovezi solide provenite din studiile patologice162,163 şi epidemiologice164-167 în favoarea faptului că markerii circulanţi ai activării inflamaţiei şi hemostazei sunt strâns asociaţi cu apariţia IM fatal şi non-fatal. O mare serie de cazuri, obţinută dintr-o bază de date naţională din medicina primară, a indicat faptul că primul IM şi AVC sunt ambele mai frecvente după infecţii respiratorii sau urinare recente, riscul fiind maxim în primele 3 zile după diagnostic (risc relativ de 5,0 şi respectiv 3,2) şi scăzând în următoarele săptămâni.168 Un raport european recent, parte a studiului MONICA desfăşurat de către OMS, a indicat faptul că nivelele populaţionale ale unor diverşi factori hemostatici diferă între centrele şi ţările participante, existând o asociere semnificativă cu incidenţa BCV în centrele respective. Studii epidemiologice prospective au corelat, de asemenea, markerii inflamatori cu apariţia diabetului zaharat tip 2, iar interleukina-6 (IL-6) – o citokină proinflamatorie – cu insuficienţa cardiacă cronică. Unele studii au demonstrat faptul că predicţia riscului de BC, precum şi a riscului de BC şi AVC, poate fi îmbunătăţită prin adăugarea acestor noi factori de risc la modelele de evaluare a riscului care includ toţi factorii de risc atestaţi. Un raport recent din SUA a propus utilizarea CRP ca „opţiune” în ghidurile actuale,169 dar această propunere a fost pusă sub semnul întrebării atât în SUA, cât şi în Europa. 170,171 Din acest motiv, este posibil ca încorporarea CRP şi a altor factori de risc în curs de stabilire în practica de rutină pentru predicţia riscului cardiovascular să fie prematură, fiind propuse criterii pentru o evaluare riguroasă a unor astfel de factori. Aceste criterii includ: aplicabilitatea pentru toate evenimentele cardiovasculare relevante; capacitate predictivă în urmărirea pe termen scurt, intermediar şi lung; măsurători standardizate; examinarea variabilităţii; gradul de corelaţie cu factorii de risc atestaţi; şi îmbunătăţirea predicţiei globale, printre alte criterii. A fost efectuat un număr de metaanalize ale studiilor epidemiologice observaţionale, de exemplu pentru CRP172 şi fibrinogen173. Astfel de metaanalize vor furniza dovezi asupra posibilei utilităţi în practica clinică viitoare a factorilor de risc aflaţi în curs de omologare; dar studiile actuale asupra determinanţilor markerilor inflamatori, care includ activitatea fizică, factorii dietetici, alcoolul şi scăderea ponderală ca factori protectivi, precum şi infecţiile, cum sunt cele
periodontale, ca factori de risc potenţial tratabili, încurajează examinarea detaliată a acestui grup de markeri în studiile viitoare. Un alt aspect important referitor la aceste metaanalize este acela că CRP (ca şi fibrinogenul şi, posibil, alţi markeri biologici) este frecvent sever influenţat de alte variabile neevaluate şi supus unor relaţii de cauzalitate inversă (boli subclinice care determină creşteri ale CRP). În consecinţă, metaanalizele ample, cum sunt cele citate mai sus, cad în capcana promovării ideii că dovezile în favoarea unei relaţii de cauzalitate sunt puternice. Mai multe grupuri au ales o abordare alternativă, care examinează direct genotipurile, demonstrând faptul că asocierile prevăzute între genotipurile CRP care codează nivele circulante crescute ale CRP nu sunt asociate cu BCV sau cu factorii de risc. Totuşi, o amplă metaanaliză a şapte gene hemostatice a indicat faptul că variante ale genei factorului V şi genei care codifică protrombina pot avea o asociere moderată cu riscul de boală coronariană.174

Factori genetici Informaţiile genetice sunt împărţite în trei categorii: istoricul familial, fenotipul şi genotipul.

Istoricul familial: premize ştiinţifice Unele studii au stabilit importanţa istoricului familial ca factor de risc coronarian pentru BCV şi au demonstrat că riscul asociat cu istoricul familial de BCV precoce (la rude de gradul întâi, bărbaţi <55 ani şi femei <65 ani) variază între 1,5 şi 1,7 şi este independent de factorii clasici de risc pentru BCV.175, 176 Riscul de BCV creşte în cazul unui istoric pozitiv: • la o rudă de gradul întâi (părinţi, fiu, fiică, frate sau soră), la o rudă de gradul doi (bunici, mătuşi sau unchi) sau de gradul trei (văr); • pe măsură ce numărul de membri ai familiei cu BCV creşte, şi • odată cu scăderea vârstei la care membrii respectivi ai familiei au dezvoltat BCV.

Istoricul familial: aspecte practice Evaluarea factorilor de risc şi a istoricului familial de BCV premature, care include o anamneză detaliată şi desenarea arborelui genealogic, trebuie aşadar efectuate la rudele de gradul întâi ale oricărui pacient care dezvoltă boală coronariană înainte de 55 ani pentru bărbaţi şi 65 de ani pentru femei. Tuturor membrilor familiilor cu prevalenţă crescută a bolii coronariene trebuie să li se ofere consiliere asupra modului de viaţă şi, când este cazul, terapia factorilor de risc.

Fenotipurile: premize ştiinţifice Este probabil ca studiul determinanţilor genetici ai „fenotipurilor” implicate în fiziopatologia BCV (dislipidemie, hipertensiune, disfuncţie endotelială, diabet, hipertrofie cardiacă şi vasculară şi ateroscleroză) să aibă relevanţă clinică, deoarece fiecare dintre fenotip are propriii săi determinanţi genetici şi de mediu. Pentru multe dintre aceste fenotipuri (caracteristici măsurabile) există dovezi clare în favoarea unui determinism genetic relativ puternic, care este de obicei estimat prin „rata de transmitere ereditară”. De exemplu, pentru apolipoproteine şi lipide, determinismul genetic variază între 40% şi 60%;177 pentru Lp(a) plasmatică, determinismul genetic este >90%. 178 Având în vedere faptul că metaanalizele indică faptul că nivelul Lp(a) se asociază cu un risc de 1,6 ori mai mare de BCV,179 un efect de o amploare similară fumatului, se pare că gena Lp(a) este un factor de risc major pentru BCV. Datele sugerează un determinism genetic moderat până la înalt pentru factorii de risc în curs de omologare, cum sunt moleculele de adeziune intercelulară (ICAM), IL-6, fosfolipaza A2 (PLA2) etc.180,181

Genotipurile: premize ştiinţifice Nivelul caracteristicilor riscului de BCV sunt influenţate atât de factorii de mediu, cât şi de factorii genetici. Conceptul interacţiunii genă-mediu este necesar pentru a înţelege modul în care informaţia genetică poate fi utilizată pentru evaluarea cu acurateţe a riscului,182 şi probabil că acest fapt este de o importanţă majoră pentru cercetările viitoare. Polimorfismul genetic este definit prin variante ale secvenţelor genetice care apar cu o frecvenţă >1%. Acesta include polimorfismul unor singure nucleotide, ca şi inserţiile / deleţiile şi variantele numărului de copii, care au fost recent raportate ca foarte frecvente.183 Un număr mare de gene „candidate” au fost deja investigate în relaţie cu caracteristicile riscului de BCV şi cu riscul de BCV. Mai multe variante ale genelor implicate în metabolismul lipidic [de exemplu apolipoproteina E (ApoE), apolipoproteina B (ApoB), lipoprotein-lipaza (LPL), proteina de transfer a esterilor de colesterol (cholesterol ester transfer protein, CETP)], în coagulare [inhibitorul 1 al activatorului plasminogenului (plasminogen activator inhibitor 1, PAI1), glicoproteina IIb/IIIa (GPIIb/IIIa), factorul V (FV)] şi în diferite aspecte ale funcţiei endoteliale [sintetaza endotelială a oxidului nitric (endothelial nitric oxide synthase, eNOS), metilen-tetrahidrofolat reductaza (MTHFR) şi ECA]184 par să se asocieze cu efecte semnificative statistic, deşi relativ modeste, asupra riscului.

Testele ADN pentru predicţia riscului Algoritmii disponibili în prezent pentru predicţia riscului de BCV, bazaţi pe factorii de risc clasici185,186 au o rată de predicţie foarte redusă, de exemplu de 11% la o urmărire de 10 ani a bărbaţilor sănătoşi din Marea Britanie, iar adăugarea genotipurilor de risc poate îmbunătăţi această rată.187 Modelele au sugerat188 faptul că numai în jur de 20 de gene sunt necesare pentru a explica 50% din încărcătura unei boli în populaţie, dacă genotipurile predispozante sunt frecvente (>25%), chiar dacă ratele de risc individual sunt relativ mici ( cu o rata de creştere a riscului cu numai 20-50%).

Aspecte practice

Teste ADN pentru predicţia riscului În acest moment, testele ADN nu aduc semnificativ mai multe informaţii utile pentru diagnosticul sau managementul pacienţilor. Pe termen lung, înţelegerea etiologiei bolilor în termeni de determinanţi genetici, poate fi utilă pentru identificarea persoanelor cu risc crescut şi adaptarea managementului terapeutic la structura genetică a persoanei respective.

Farmacogenetică În prezent există puţine date referitoare la alegerea celui mai eficace medicament din cele disponibile pe baza structurii genetice particulare a persoanelor sau pentru evitarea reacţiilor adverse periculoase în domeniul BCV. Întregul potenţial al acestui domeniu poate fi atins numai prin cercetări suplimentare extensive.

Dislipidemia familială severă şi boala coronariană Există multe afecţiuni moştenite extrem de rare în care lipidele plasmatice au valori anormale iar riscul de BCV este alterat. În continuarea ne vom axa numai pe cele mai frecvente trei afecţiuni de acest tip.

Hipercolesterolemia familială (HF)

Premize ştiinţifice: HF are o prevalenţă estimată de 1/500.189 Se caracterizează prin hipercolesterolemie datorată nivelelor crescute ale LDL-colesterolului, xantoame, BCV premature şi istoric familial de una sau mai multe dintre acestea. Angina pectorală, infarctul miocardic sau decesul survin în mod caracteristic între 30 şi 50 de ani la bărbaţi şi între 50 şi 70 de ani la femei,190 iar fumătorii, hipertensivii sau cei care asociază şi alţi factori de risc au un risc deosebit de crescut. Au fost elaborate mai multe metode cu sensibilităţi şi specificităţi diferite pentru diagnosticul clinic al HF,191-193 dar „standardul de aur” este reprezentat de o combinaţie de factori clinici şi biochimici şi de prezenţa unei modificări detec
tabile a ADN-ului, cauzatoare a bolii, care are cea mai mare utilitate clinică. HF este o afecţiune moştenită, autosomal dominantă, şi este de obicei determinată de o mutaţie a genei receptorului pentru LDL (LDLR). Până în prezent au fost identificate la nivel mondial >700 de mutaţii diferite (vezi http:/www.ucl.ac.uk/fh), deşi spectrul acestor mutaţii în cadrul unei singure ţări este mult mai redus.194,195 Este posibil screening-ul pentru deleţiile şi rearanjările genei LDLR, utilizând o tehnică denumită multiplex ligation-dependent probe amplification (MLPA)196 şi se cunoaşte faptul că până la 5% dintre pacienţii cu HF pot avea o astfel de deleţie.197 La aproximativ 3% dintre pacienţii cu HF din Marea Britanie, Europa de Nord şi SUA survine o mutaţie specifică a genei apolipoproteinei B 100 (ApoB), ligandul receptorului LDL. Această tulburare a fost denumită anomalia familială a apolipoproteinei B100 (familial defective apolipoprotein B100, FDB).198 FDB este mai uşoară decât LDLR-FH, dar hipercolesterolemia apare în copilărie şi, la unele persoane, apare BCV precoce. Recent au fost identificate anomalii ale unei a treia gene, denumite protein-convertaza subtilisină/kexină tip 9 (PCSK9), care determină hipercolesterolemie monogenică.199 Aceste mutaţii ar putea determina accentuarea degradării receptorilor LDL, reducerea numărului de receptori de pe suprafaţa celulelor şi hipercolesterolemie monogenică. Utilizând tehnicile de diagnostic genetic disponibile în practica clinică actuală,192-194 este posibilă demonstrarea unei mutaţii a genelor LDLR, PCSK9 sau ApoB la până la 80-90% dintre pacienţii diagnosticaţi clinic, dar aceste tehnici sunt de obicei disponibile în condiţii de cercetare. Astfel de servicii specializate există în mai multe ţări europene,194,195,200-202 dar fiecare ţară ar trebui să dispună de propriul său program de testare genetică pentru HF, deoarece spectrul mutaţiilor este variabil între ţări. Datele actuale sugerează puternic faptul că testarea genetică pentru HF completează determinarea colesterolului în cursul screening-ului, pentru identificarea fără ambiguitate a persoanelor afectate.203,204 Aspecte practice: Datorită riscului înalt de BCV, pacienţii cu HF trebuie trataţi agresiv cu statine de la o vârstă tânără. Trebuie oferită consiliere asupra modului de viaţă. Trebuie efectuată testarea în cascadă pentru identificarea rudelor afectate. Este probabil ca, pentru rezultate diagnostice şi terapeutice optime, să trebuiască utilizat atât diagnosticul fenotipic, cât şi cel genotipic.

Hiperlipidemia combinată familială (HCF) Premize ştiinţifice: Aceasta este cea mai frecventă dintre hiperlipidemiile severe, cu o prevalenţă
probabilă de 1/100.205 HCF are o etiologie mai probabil poligenică /multifactorială decât HF. În familiile finlandeze a fost identificată o genă majoră care determină fenotipul HCF, identificată ca gena factorului regulator 1 din amonte (upstream regulatory factor 1, USF 1) – un factor implicat major în controlul homeostaziei lipidelor şi glicemiei.206 În ciuda faptului că, la pacienţii cu HCF nu a fost identificată o mutaţie specifică a genei USF1, un haplotip comun care cuprinde mai multe SNP-uri se asociază cu riscul de dezvoltare a HCF.207

Aspecte practice: Datorită riscului crescut de BCV, pacienţii cu HCF trebuie trataţi cu agenţi hipolipemianţi şi consiliaţi asupra modului de viaţă. Experienţa actuală în favoarea utilităţii clinice a testării în cascadă pentru identificarea rudelor afectate este limitată, dar această testare este probabil utilă.

Sindroamele de deficienţă familială a lipoproteinei cu densitate mare Premize ştiinţifice: Studiile clinice şi epidemiologice au evidenţiat o asociere inversă şi independentă între HDL-colesterol şi riscul de evenimente coronariene fatale şi non-fatale. Nivelul redus al HDLcolesterolului <35 mg/dl (0,9 mmol/l) a devenit o parte a algoritmilor multiparametrici utilizaţi pentru estimarea riscului de BCV.185,186 Pacienţii cu nivele ale HDL-colesterolului sub percentilul 5 dintr-o anumită populaţie pot fi consideraţi a avea deficienţă monogenică a HDL.208 Aspecte practice: La pacienţii cu posibilă absenţa a HDL trebuie excluse cauzele secundare şi efectuat un examen clinic atent. Trebuie iniţiată evaluarea familială, pentru demonstrarea transmiterii verticale a fenotipului cu HDL-colesterol scăzut. Deoarece în prezent nu există nici un medicament disponibil de rutină pentru creşterea nivelului de HDL-colesterol, la aceşti pacienţi trebuie trataţi factorii de risc adiţionali.

Noi metode imagistice utilizate pentru detecţia persoanelor asimptomatice cu risc crescut de evenimente cardiovasculare

Premize ştiinţifice Unul dintre obiectivele majore ale programului de detecţie a BCV este reprezentat de identificarea persoanelor aparent sănătoase, cu afectare arterială asimptomatică, pentru reducerea progresiei, inducerea regresiei şi în special reducerea riscului de apariţie a manifestărilor clinice ale bolii aterosclerotice. Revoluţia tehnologică a influenţat în mod cert procesul decizional la pacienţii cardiovasculari, găsindu-şi aplicaţii clare în detecţia precoce a bolii, chiar la pacienţii asimptomatici.
În boala coronariană, consecinţele aterosclerozei coronariene pot fi evaluate obiectiv în mod neinvaziv, utilizând o varietate de tehnici, cum sunt testul ECG de efort la bicicletă sau covor rulant, ecocardiografia de stres sau scintigrafia. Aceste tehnici sunt utilizate de rutină în cadrul programelor de diagnostic din clinică; acestea au fost rareori utilizate în populaţie ca metode de screening. Mai recent, au devenit disponibile noi tehnici pentru detecţia leziunilor coronariene. Rezonanţa magnetică nucleară (RMN) a fost evaluată ca metodă de detectare a prezenţei sau absenţei stenozelor coronariene. Valoarea acestei tehnici pentru detectarea stenozei coronariene este în continuare controversată. Sensibilitatea, specificitatea şi robusteţea acestei metode nu sunt suficiente pentru screening-ul de detectare a stenozelor coronariene la persoanele asimptomatice. O abordare potenţial mai utilă pentru stratificarea riscului este imagistica in vivo a peretelui arterial, utilizând RMN. In vitro, RMN poate face diferenţa între componentele plăcilor aterosclerotice din fragmentele carotidiene, aortice şi coronariene obţinute la autopsie. În momentul actual, RMN reprezintă un instrument promiţător pentru cercetare, dar utilizarea sa este limitată la un număr mic de laboratoare de cercetare. Aşadar, RMN nu este încă o metodă adecvată pentru utilizarea în scopul identificării pacienţilor cu risc înalt de boală coronariană. Calcificările coronariene reprezintă ateroscleroza arterelor coronare. În mod normal, acestea survin exclusiv ca leziuni aterosclerotice în intima vaselor şi nu se găsesc în pereţii arterelor coronare normale. Pe de altă parte, arterele coronare afectate de ateroscleroză nu prezintă întotdeauna calcificări. Extensia calcificărilor coronariene se corelează cu extensia bolii coronariene totale. Trebuie notat faptul că, calcificările coronariene nu sunt un indicator nici al stabilităţii, nici al instabilităţii plăcii aterosclerotice. Progresele recente înregistrate în tehnologia CT clasice au dus la dezvoltarea dispozitivelor CT multislice (CT-MS).215 Utilizând CT-MS este posibilă obţinerea unei definiri clare a arterelor coronare la majoritatea pacienţilor. Totuşi, cea mai mare valoare a acestei tehnici pare să fie reprezentată de valoarea predictivă negativă a acesteia, care atinge aproape 98% în unele studii. Această valoare predictivă negativă foarte înaltă a metodei face ca CT-MS să fie avută în vedere pentru screening la anumite subgrupe populaţionale cu risc crescut. Totuşi, sunt necesare studii prospective pentru a stabili clar care grupe populaţionale pot avea cel mai mare beneficiu din utilizarea acestei tehnologii. Deşi scanarea pentru detectarea calcificărilor este aplicată pe scală largă în prezent, nu trebuie utilizată fără discernământ ca metodă de screening. Sunt necesare studii prospective care să demonstreze beneficii clare pentru fiecare subgrup individual la care CT-MS este util.
Studiile populaţionale au indicat existenţa unei corelaţii între severitatea aterosclerozei într-un teritoriu arterial şi afectarea altor artere. Leziunile aterosclerotice ale arterelor carotide, ale membrelor inferioare sunt mai accesibile investigaţiilor neinvazive decât cele cu localizare coronariană sau intracerebrală. Din acest motiv, detecţia precoce a bolii arteriale la persoanele aparent sănătoase s-a axat, de asemenea, pe teritoriul arterial periferic şi pe cel carotidian. Recent, caracteristicile plăcilor aterosclerotice evaluate prin ecografie carotidiană şi-au demonstrat valoarea predictivă pentru apariţia evenimentelor ischemice cerebrale ulterioare. Pacienţii cu plăci aterosclerotice hipoecogene au avut un risc mult mai mare de AVC şi evenimente cerebrovasculare decât cei cu alte tipuri de plăci. Indicele gleznă-braţ (IGB) <0,9 reflectă prezenţa unei stenoze ≥50% între aortă şi arterele distale ale membrelor inferioare. Datorită sensibilităţii şi specificităţii înalte (ambele >90%), IGB <0,9 este considerat un semn de încredere pentru prezenţa bolii vasculare periferice. La persoanele asimptomatice de peste 55 ani, IBG<0,9 poate fi întâlnit la 12-27%. Chiar într-o populaţie vârstnică (71-93 ani), un IGB scăzut identifică un subgrup cu risc şi mai crescut de BCV. Recent s-a demonstrat că extensia aterosclerozei arterelor retiniene se corelează cu extensia totală a bolii aterosclerotice. De asemenea, ateroscleroza arterelor retiniene se corelează puternic cu nivelul plasmatic al colesterolului total, LDL-colesterolului, trigliceridelor şi apoproteinei B. Având în vedere faptul că oftalmoscopia este o tehnică neinvazivă, uşor de efectuat şi care nu are efecte adverse, poate fi utilizată pentru detectarea persoanelor asimptomatice cu risc crescut de evenimente cardiovasculare.216,217 Sexul masculin sau feminin: Prevenţia bolii cardiovasculare la femei

Premize ştiinţifice Un număr mai mare de femei decât de bărbaţi decedează prin BCV, deşi la vârste mai avansate. BCV reprezintă o cauză ceva mai frecventă de deces la sexul feminin, iar AVC o cauză mult mai frecventă de deces. Din contra, cancerul mamar este responsabil numai pentru 3% din numărul total de decese la femei. Riscul de BCV la femei este întârziat cu 10 ani, comparativ cu cel al bărbaţilor. O femeie de 55 ani are un risc identic cu cel al unui bărbat în vârstă de 45 ani. Scăderea mortalităţii prin BCV în ultimii ani a fost mai mare la bărbaţi decât la femei, iar incidenţa BCV a crescut la sexul feminin, în special în grupele de vârstă cele mai avansate.209,210 • Hipertensiunea arterială sistolică devine mai frecventă la femeile mai vârstnice.
• Utilizarea contraceptivelor orale creşte riscul de BCV în asociere cu fumatul. • Nivelul colesterolului total atinge la sexul feminin un maxim în jurul vârstei de 60 ani, cu aproximativ 10 ani mai târziu decât la bărbaţi.211 • Diabetul se asociază cu un risc semnificativ mai mare de BCV fatale la sexul feminin. • Obezitatea este mai frecventă la femeile de vârstă medie şi avansată.

În general, femeile sunt mai dezavantajate în toate stadiile de evoluţie clinică a BCV.212 Dovezile referitoare la consilierea în ceea ce priveşte managementul riscului, în special în privinţa tratamentului medicamentos, sunt deficitare, deoarece sexul feminin este frecvent reprezentat în proporţie mai redusă în studiile clinice, putând exista diferenţe în răspunsul terapeutic legate de sex.213 Aspirina reduce riscul de AVC la femei dar nu şi riscul de IMA.214 La femeile fără BCV, este posibil ca scăderea lipidelor să nu influenţeze mortalitatea totală sau prin BCV. La femeile cu BCV cunoscute, tratamentul hiperlipidemiei este eficient pentru reducerea evenimentelor cardiovasculare, a mortalităţii prin BCV, IM non-fatal şi procedurilor de revascularizare, dar nu influenţează mortalitatea totală.

Aspecte practice • Politicile europene şi naţionale de sănătate publică trebuie să abordeze problema recunoaşterii inadecvate a amploarei problemei BCV la sexul feminin şi să reflecte acest fapt în publicitate şi educaţie adresate atât publicului, cât şi profesioniştilor din domeniul medical. • Clinicienii trebuie să evalueze în mod particular riscul persoanelor de sex feminin. • Principiile estimării riscului total şi ale managementului sunt aceleaşi pentru ambele sexe, la sexul feminin fiind necesară acordarea unei atenţii speciale fumatului, obezităţii, utilizării contraceptivelor orale şi toleranţei la glucoză. • Un risc absolut scăzut la o femeie tânără poate ascunde un risc relativ crescut, care va duce la un risc absolut crescut pe măsura înaintării în vârstă. Din acest motiv, managementul eficient al modului de viaţă este, în general, mai important decât tratamentul medicamentos pentru evitarea unui risc absolut crescut la vârste mai înaintate. • Extrapolarea rezultatelor trialurilor hipolipemiante la femei de vârstă tânără sau medie, fără alţi factori de risc, poate duce
la un abuz substanţial de medicamente hipocolesterolemiante. • Terapia de substituţie hormonală a fost asociată cu o reducere a riscului cardiovascular, deşi aceasta ar putea fi indicată
pentru ameliorarea simptomelor menopauzale.
Afectarea renală ca factor de risc în prevenţia bolilor cardiovasculare

Afectarea renală şi riscul cardiovascular

● Riscul de BCV creşte progresiv de la microalbuminurie cu RFG păstrată, până la insuficienţa renală în stadii terminale, în care este de 20-30 de ori mai mare decât cel din populaţia generală. ● Se aplică persoanelor aparent sănătoase şi celor cu hipertensiune arterială, BCV şi insuficienţă cardiacă ● Se asociază cu hipertensiune arterială, hiperlipidemie, sindrom metabolic, creşteri ale acidului uric, homocisteinei şi anemie ● Este necesar un control deosebit de strict al factorilor de risc.


Premize ştiinţifice Afectarea renală se asociază cu dezvoltarea BCV şi deces. Creşterea riscului este deja prezentă în momentul apariţiei microalbuminuriei. Riscul creşte progresiv pe măsura deteriorării funcţiei renale, iar insuficienţa renală în stadii terminale (end-stage renal disease = ESRD) se asociază cu un risc de BCV de 20-30 de ori mai mare decât în populaţia generală.218 Asocierea între alterarea funcţiei renale şi creşterea riscului de BCV este observată în populaţia generală, la hipertensivi şi la pacienţii cu BCV preexistente. Apariţia insuficienţei renale este asociată cu factori de risc, care includ vârsta, hipertensiunea arterială, dislipidemia şi sindromul metabolic, care reprezintă de asemenea şi factori de risc pentru BCV.219,220 Din acest motiv, cele două afecţiuni pot surveni în paralel. Odată cu apariţia ESRD, la riscul de BCV contribuie şi alţi factori, cum sunt modificările homeostaziei calciului şi fosfatului, precum şi anemia.221,222 La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, funcţia renală se asociază în mod independent cu riscul de deces, deces de cauză cardiovasculară şi spitalizare.

Aspecte practice: management Pentru stadializarea afectării renale se utilizează rata estimată de filtrare glomerulară (RFGe) şi prezenţa fie a microalbuminuriei (30-300 mg/24 ore), fie a macroalbuminuriei (>300 mg/24 ore). O RFGe <60 ml/min este asociată cu un risc semnificativ de BCV. Microalbuminuria însoţeşte frecvent reducerea RFG, iar asocierea acestor două elemente se corelează cu un efect aditiv asupra riscului de BCV. La pacienţii cu afectare renală este necesar un efort precoce de controlare a factorilor de risc pentru BCV. Este posibil ca pacienţii cu afectare renală şi BC sau insuficienţă cardiacă să nu fie trataţi cu toate medicamentele necesare.223 Acordarea unei atenţii deosebite acestor pacienţi, pentru recomandarea tutu
ror intervenţiilor terapeutice necesare, va îmbunătăţi supravieţuirea.224

Tratamentul medicamentos cardioprotector

Premize ştiinţifice Pe lângă medicamentele utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, hiperlipidemiei şi hiperglicemiei, trebuie avut în vedere tratamentul medicamentos profilactic care şi-a demonstrat în studiile clinice utilitatea în reducerea morbidităţii şi a mortalităţii.

Terapiile antiplachetare La pacienţii cu boală aterosclerotică, medicamentele antiplachetare determină o reducere semnificativă a mortalităţii de orice cauză, mortalităţii de cauză vasculară, IM non-fatal şi AVC.225 Asocierea de clopidogrel şi-a demonstrat efectul benefic în sindroamele coronariene acute.226 În boala aterosclerotică cronică stabilă, asocierea aspirinei cu clopidogrel nu se asociază cu un beneficiu semnificativ în ceea ce priveşte IM, AVC sau decesul prin BCV, dar se asociază cu un risc crescut de sângerare. La persoanele asimptomatice, aspirina a redus IM şi decesul prin BCV, dar a crescut AVC hemoragice şi hemoragiile gastrointestinale (GI).

Beta-blocantele Metaanalizele au demonstrat beneficiile betablocantelor post-IM, în termeni de mortalitate de orice cauză, reinfarctare şi deces prin BCV.87 (Trialurile DAVIT indică faptul că verapamil poate fi considerat o alternativă la persoanele post-IM, cu contraindicaţii pentru beta-blocante). La pacienţii cu ICC, s-a demonstrat că tratamentul beta-blocant reduce mortalitatea de orice cauză.

Inhibitorii ECA La pacienţii cu insuficienţă cardiacă sau la cei cu disfuncţie ventriculară stângă, s-a demonstrat că inhibitorii ECA reduc riscul de deces, IM recurent şi progresia spre insuficienţă cardiacă persistentă.227 Tratamentul cu inhibitori ECA reduce, de asemenea, riscul de deces după IMA. Studiile care au evaluat beneficiile inhibitorilor ECA la persoanele cu boală coronariană stabilă fără disfuncţie ventriculară stângă au avut rezultate variabile. În trialul PROGRESS, la pacienţii cu BCV preexistente, scăderea TA utilizând o asociere de inhibitor ECA cu diuretic a demonstrat o
reducere semnificativă a AVC şi a evenimentelor coronariene. În trialul HOPE, inhibitorii ECA au redus riscul de deces şi IM la diabeticii cu vârste de peste 55 ani şi un factor de risc asociat, fără disfuncţie ventriculară stângă sau hipertensiune necontrolată.106

Anticoagulantele Anticoagularea sistemică este indicată, în special în asociere cu aspirina, la pacienţii post-IM al căror risc de tromboembolism este crescut.228

Aspecte practice: management

Când este recomandată prescrierea medicamentelor cardioprotectoare pe lângă cele utilizate pentru tratarea hipertensiunii arteriale, hiperlipidemiei şi diabetului

● Aspirină pentru toate persoanele cu BCV instalată şi la cele cu risc SCORE >10%, după controlul tensiunii arteriale ● Beta-blocante după infarctul miocardic şi, în doze atent titrate, la persoanele cu insuficienţă cardiacă ● Inhibitori ECA la persoanele cu disfuncţie ventriculară stângă şi la subiecţii diabetici cu hipertensiune sau nefropatie ● Anticoagulante la persoanele cu risc crescut de evenimente tromboembolice, în special fibrilaţie atrială Tratamentul antiplachetar: aspirina Indicată la: • Toate persoanele cu BCV instalata (inclusiv la diabetici), exceptând cazurile cu contraindicaţii; se recomandă tratament pentru toată viaţa cu doze mici (75-150 mg pe zi). • La persoanele asimptomatice, aspirina trebuie avută în vedere numai atunci când riscul la 10 ani de mortalitate prin BCV este mult crescut iar TA este controlată.

Tratamentul antiplachetar: clopidogrel Indicat în: • Cazurile de alergie la aspirină • În asociere cu aspirina, în sindroamele coronariene acute, timp de 9-12 luni • Asocierea aspirinei cu clopidogrel nu este recomandată de rutină în boala aterosclerotică stabilă.

Beta-blocantele Indicate la: • Pacienţii post-IM (inclusiv diabetici) • Pacienţii cu ICC • Anginoşi, pentru ameliorarea simptomelor ischemiei miocardice • Ca antihipertensive (la diabetici sunt de preferat alte antihipertensive).

Inhibitorii ECA
Indicaţi:
• În tratamentul insuficienţei cardiace sau a disfuncţiei ventriculare stângi • La pacienţii diabetici, pentru reducerea TA până la valoarea ţintă sau în diabetul tip 1 (şi posibil tip 2) cu nefropatie • Pentru reducerea TA până la valoarea ţintă. Blocanţii receptorilor de angiotensină pot fi utilizaţi la pacienţii cu indicaţie de inhibitori ECA dar care nu îi pot tolera.

Blocantele canalelor de calciu Indicate pentru: • Reducerea TA până la valoarea ţintă • Post-IM, dacă beta-blocantele sunt contraindicate

Diureticele
Indicate pentru: • Reducerea TA până la valoarea ţintă. (La persoanele cu diabet zaharat tip 2 sau cu risc înalt de dezvoltare a diabetului tip 2 sunt preferate alte antihipertensive).

Anticoagulantele
Indicate în: • Antecedentele de evenimente tromboembolice • Tromb ventricular stâng • Fibrilaţia atrială persistentă sau paroxistică – vezi ghidul ESC pentru fibrilaţia atrială229 (Tabelul 11)
• De avut în vedere în caz de: • IM anterior întins • anevrism ventricular stâng
• tahiaritmii paroxistice • ICC post-IM

Tabelul 11. Indicaţii de tratament antitrombotic la pacienţii cu fibrilaţie atrială

Categorie de risc Tratament recomandat Absenţa factorilor de risc Un factor de risc moderat Orice factor de risc crescut sau mai mult de 1 factor de risc moderat
Aspirină 81-325 mg/zi Aspirină 81-325 mg/zi sau warfarină (INR 2,0-3,0; ţintă 2,5) Warfarină (INR 2,0-3,0; ţintă 2,5)a
Factori de risc insuficient validaţi Factori de risc moderat Factori de risc crescut Sex feminin Vârstă 65-74 ani Boală coronariană Tireotoxicoză Vârstă ≥75 ani Hipertensiune Insuficienţă cardiacă Fracţie de ejecţie a VSb ≤35% Diabet zaharat AVC, AITb sau embolii anterioare Stenoză mitrală Proteze valvulare cardiacea aÎn cazul valvelor mecanice, raport internaţional normalizat (INR) peste 2,5 bVS = ventricul stâng; AIT = atacuri ischemice tranzitorii.

Strategii de implementare

Premize ştiinţifice Au fost efectuate mai multe studii pentru evaluarea efectului strategiilor de implementare a ghidurilor asupra practicii clinice. Studiile EUROASPIRE I (1995/96)39 şi II (2000/01)38 au indicat o prevalenţă crescută a modului nesănătos de viaţă, factorilor de risc modificabili şi utilizării inadecvate a terapiilor medicamentoase pentru atingerea valorilor ţintă ale TA şi lipidelor la pacienţii cu BCV instalate, cu variaţii mari între ţări în ceea ce priveşte practica medicală. Multe studii au indicat rezultate similare, unele indicând variaţii mari între ţări. Există un potenţial considerabil în toată Europa pentru creşterea standardului cardiologiei preventive la pacienţii coronarieni şi familiile acestora, prin mai multe intervenţii asupra modului de viaţă, controlul altor factori de risc şi utilizarea optimă a terapiilor medicamentoase profilactice, în scopul reducerii riscului de boli recurente şi deces. Rezultate similare au fost identificate pentru AVC. Deşi existenţa analizelor sistematice şi a ghidurilor reduce necesitatea ca medicii să citească studiile ori
ginale, aceştia consideră totuşi dificilă menţinerea la curent cu astfel de sinteze. Chiar dacă medicii sunt conştienţi de dovezile existente şi doresc schimbarea, modificarea tiparelor de îngrijire bine stabilite este dificilă, în special dacă mediul clinic nu este propice schimbării.

Obstacole în calea implementării ghidurilor Este esenţial ca ghidurile clinice să fie în concordanţă cu priorităţile din sistemul sanitar şi cu valorile etice cu care majoritatea clinicienilor sunt de acord. În caz contrar, acesta poate fi un motiv important pentru care mulţi clinicieni nu respectă ghidurile.230 Implementarea acestor ghiduri trebuie să se bazeze pe studii naţionale, pentru ajustarea ghidurilor la stratificarea factorilor de risc şi a decesului prematur prin BCV în ţara respectivă şi pentru punerea în concordanţă a acestora cu priorităţile stabilite de către autorităţile sanitare şi organizaţiile profesionale. Încărcarea sistemului de sănătate trebuie să poată fi acoperită financiar şi nu trebuie să implice alocarea de resurse pentru anumite strategii de prevenţie, dacă rezultatele în populaţie sunt superioare ca urmare a aplicării altora.

Ce ar putea uşura prevenţia BCV în practică?

● Ghiduri simple, clare şi credibile ● Suficient timp ● Politici guvernamentale pozitive şi utile (definirea strategiilor de prevenţie cu resursele aferente şi stimulente, care să includă remunerare pentru prevenţie, ca şi pentru tratament) ● Politici educaţionale care să faciliteze aderenţa pacienţilor la consiliere


Analiza obstacolelor în calea schimbării practicii a indicat faptul că acestea pot surveni la diferite nivele de organizare a îngrijirilor medicale sau a mediului. Majoritatea teoriilor asupra implementării evidenţelor în sistemul sanitar accentuează importanţa unei bune înţelegeri a acestor obstacole pentru elaborarea unor intervenţii eficiente.

Relaţia medic-pacient Intervenţiile preventive trebuie să se bazeze pe o abordare axată pe pacient, în care medicul acordă o atenţie deosebită evaluării şi respectă preocupările, convingerile şi valorile pacientului, respectând alegerea acestuia chiar dacă nu este în concordanţă cu prima propunere a medicului. Schimbarea modului de viaţă sau tratamentul medicamentos este frecvent pentru toată viaţa pacientului, astfel încât decizia trebuie să îi aparţină acestuia. Din acest motiv, obiectivele tratamentului trebuie fixate în colaborare cu pacientul, ţinând cont de valorile şi priorităţile acestuia. Dacă obiectivele tratamentului nu pot fi realizate, pot apărea frustrări şi neglijare atât din partea medicului, cât şi a pacientului. Medicul trebuie să exploreze valorile importante pentru pacient, convingerile şi speranţele referitoare la măsurile preventive care vor fi luate.

Aspecte practice

Domenii importante de instruire Este necesară instruirea medicilor în domeniul medicinii preventive centrate pe pacient, cu accent pe: • Metode centrate pe pacient în procesul de consultaţie • Motivaţia schimbării – cum poate fi susţinută şi întărită decizia pacientului de adoptare a obiceiurilor sănătoase • Modul de evaluare a riscului multifactorial şi utilizarea riscului SCORE • Comunicarea riscului şi a efectelor intervenţiilor • Discutarea obiectivelor tratamentului şi a modului de urmărire.

Strategii de implementare • La nivel european (internaţional): • Publicarea ghidurilor în reviste de specialitate relevante • Prezentarea acestora la conferinţe internaţionale organizate de societăţile participante • Implicarea în politică la nivelul întregii Uniuni Europene prin, de exemplu, Declaraţia de la Luxemburg şi
elaborarea Cartei Europene a Sănătăţii Inimii. • La nivel naţional: • Dacă nu există încă, implementarea solicită înfiinţarea unui grup de experţi cu funcţie de lider al organizaţiilor naţionale, reprezentând grupuri similare Grupului European de Lucru. Acesta trebuie acceptat şi susţinut de autorităţile naţionale de sănătate publică. • Ajustarea şi aplicarea standardelor naţionale, în conformitate cu Ghidurile Europene. • Implementarea ulterioară trebuie organizată de Colegiile Naţionale, în conformitate cu necesităţile locale, vezi mai jos.

Strategiile de implementare trebuie să se constituie într-un pachet de măsuri diferite, care funcţionează în combinaţie: • Trebuie implementată o strategie de sănătate publică, cu accent pe oprirea fumatului, alimentaţia sănătoasă şi un mai bun acces la activitatea fizică pentru toate vârstele – pentru susţinerea şi completarea strategiei de prevenţie, iniţiate de medic, individualizate pentru persoanele cu risc crescut. • O campanie de informare a publicului asupra Ghidului de Prevenţie a BCV elaborat de al patrulea Grup reunit de Lucru şi a Ghidurilor naţionale corespunzătoare, cu două subiecte principale: • Informare asupra conceptului de evaluare şi tratament a multiplilor factori de risc, precum şi a valorilor de la care se recomandă intervenţia. • Ce pot face oamenii pentru a reduce riscul.

Acest mesaj trebuie să încurajeze persoanele cu risc crescut în conştientizarea acestui risc şi prezentarea la medic şi să asigure persoanele cu risc scăzut că îşi pot păstra starea de sănătate fără intervenţia medicului. • Un program de informare şi educaţie adresat medicilor practicieni (medici de familie, internişti şi alţii). Acesta trebuie să se constituie într-o selecţie a strategiilor eficiente menţionate mai sus: • Prelegeri şi activităţi de EMC cu participare interactivă. • Audituri şi feedback, de preferat în asociere cu vizite ale colegilor instruiţi.
• Diseminarea versiunilor electronice, aplicabile pentru echipamentul de mână. • Diseminarea versiunilor simple, pe o singură pagină, a algoritmilor de evaluare a riscului şi a recomandărilor de tratament.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *