Începe campania de vaccinare antigripală gratuită

Stiri

Anul acesta, Ministerul Sănătății a achiziționat un număr de 1.500.000 doze de vaccin gripal, cu aproximativ 200.000 mai mult față de anul trecut, astfel încât să se asigure vaccinarea unui număr cât  mai mare de persoane din categoriile cu risc ridicat de îmbolnăvire.

Ca în fiecare an, campania de vaccinare a Ministerului Sănătăţii se derulează prin cabinetele medicilor de familie şi unităţile sanitare cu paturi și vizează reducerea la maximum a îmbolnăvirilor prin gripa de sezon.

Vor fi vaccinate persoanele cu risc ridicat de îmbolnăvire, persoane cu vârsta peste 65 de ani, persoane  cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare,  boli metabolice, copii şi bătrâni instituţionalizaţi, personal medical, gravide, conform strategiei MS şi recomandărilor OMS şi ECDC.

Primele 50.000 de doze de vaccin au ajuns deja în teritoriu și sunt utilizate pentru imunizarea personalului medical.

Din a doua parte a lunii octombrie vor fi distribuite și celelalte doze de vaccin, astfel încât să înceapă și  vaccinarea în cadrul cabinetelor medicilor de familie.

„În ultimii doi ani am făcut pași importanți pentru îmbunătățirea activității de vaccinare. Campaniile de vaccinare și informare „door- to door” pentru vaccinarea antirujeolă au dus la creșterea numărului de copii vaccinați în zonele defavorizate unde s- au derulat. Anul acesta primim finanțare europeană  pentru implementarea mai multor măsuri care vizează creșterea gradului de vaccinare în România. Iar în această toamnă începem mai repede vaccinarea antigripală a personalului medical, cea mai expusă categorie de persoane la îmbolnăvire”, a declarat Sorina Pintea,  ministrul Sănătății.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că vaccinarea este cea mai sigură şi eficientă metodă de prevenire a îmbolnavirilor prin gripă.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns