Lege promulgată: Bugetul aprobat trimestrial pentru medicamente va fi indexat cu rata inflaţiei

Stiri

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul privind promulgarea legii referitoare la aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 85/2019, pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii.

Legea prevede că bugetul aprobat trimestrial pentru medicamente se indexează cu rata inflaţiei faţă de valoarea ultimului trimestru al anului anterior, precum şi contribuţie trimestrială diferenţiată pentru medicamente.

Potrivit actului normativ, începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente. În acest sens, toate medicamentele de fabricaţie în România vor avea un procent de 15% taxă clawback, în condiţiile în care în prezent este de 27%, medicamentele generice vor avea taxă clawback de 20%, iar medicamentele inovative de 25%.

Potrivit textelor, “prin excepţie, începând cu trimestrul IV al anului 2019, valoarea bugetului aprobat trimestrial (BAt) este de 1.668 milioane lei. Începând cu trimestrul următor al intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă, valoarea BAt se indexează cu rata inflaţiei, faţă de valoarea ultimului trimestru al anului anterior”.

“Începând cu trimestrul I al anului 2020, contribuţia trimestrială se calculează şi se datorează diferenţiat pentru medicamente de tip I, II, şi III”, se arată în lege.

Textele prevăd criteriile de clasificare a medicamentelor în cele trei tipuri.

Pentru “medicamentele de tip I”, contribuţia trimestrială se calculează prin aplicarea procentului de 25% asupra valorii aferente consumului centralizat al acestora, comunicat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), după scăderea TVA. Pentru “medicamentele de tip II”, se aplică un procent de 15%, iar pentru “medicamentele de tip III” – 20%, în aceleaşi condiţii. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *