Medici implicaţi în lupta împotriva COVID-19, răsplătiţi cu sejururi gratuite în Deltă şi la munte

Stiri

Grupul Eurolines, deţinut de Dragoş Anastasiu, a oferit sejururi gratuite în Deltă şi la munte unui număr de 20 de doctori şi familiilor acestora, în semn de recunoştinţă pentru eforturile depuse de medicii implicaţi în lupta împotriva Covid-19, a anunţat luni grupul.

Potrivit sursei citate, sejururile de relaxare sunt la Green Village 4* Resort din Sfântu Gheorghe, Delta Dunării, şi în resortul Valea Verde din satul Cund, judeţul Mureş. Iniţiativa Grupului Eurolines a fost transmisă Ministerului Sănătăţii, care a acceptat să sprijine acest demers şi a stabilit legătura cu doctorii care vor beneficia de vacanţe.

„Am invitat în cele două resorturi din Grupul Eurolines medici care, în ultimele trei luni, nu au avut parte de zile de relaxare, au lucrat în ture epuizante şi şi-au sacrificat orele de odihnă pentru a salva vieţile pacienţilor infectaţi cu virusul Covid-19. Am considerat că este rândul nostru să avem grijă de cei care au depus eforturi pentru ca România să se facă bine”, a declarat Liliana Şmira, director General Green Village 4*Resort.

Potrivit grupului, vacanţele sunt pentru întreaga familie, iar cazarea, transportul şi toate mesele sunt asigurate de organizatori.

„Surprinzător, a fost dificil să îi convingem pe medici să ia o pauză de la activităţile solicitante din spitale, pentru că, pur şi simplu, nu voiau să iasă din ritmul pe care şi l-au impus în ultimele luni dintr-un sentiment de responsabilitate faţă de bolnavi. Dar, în cele din urmă, au acceptat această vacanţă, pentru că au înţeles că e o bună ocazie să stea împreună cu familia, cu copiii, pe care mulţi nu au apucat să îi vadă prea mult în această perioadă grea”, a completat Jonas Schafer, director general Valea Verde Resort.

Astfel, medicii se vor bucura de câteva zile de relaxare în paradisul din Delta Dunării sau în inima Transilvaniei în cea de-a doua jumătate a lunii iunie. Primii medici au ajuns în vacanţă duminică, 14 iunie, la Green Village Resort. În ultima săptămână din lună, vor fi cazaţi oaspeţii de la Valea Verde Resort.

Cu o suprafaţă de 30.000 mp, Green Village 4* Resort este dispus într-un sistem pavilionar, care asigură distanţarea fizică. Resortul este împărţit în trei zone de cazare, amplasate la distanţă mare una faţă de celelalte. Accesul în camere se efectuează din exterior, iar turiştii evită astfel trecerea prin holuri comune. Procedurile de igienă si dezinfecţie sunt aplicate cu rigurozitate în interior, iar personalul de serviciu este încontinuu instruit în acest sens. La toate intrările publice au fost instalate dozatoare cu soluţii dezinfectante, iar curăţenia în spaţiile publice se realizează cu o frecvenţă mult mai mare, cu ajutorul produselor dezinfectante profesionale. Servirea meselor şi a băuturilor se realizează pe terasele restaurantelor din resort, în cameră, pe terasele proprii sau în balcoanele camerelor.

Valea Verde Resort este situat în satul Cund, nu departe de oraşul medieval Sighişoara şi este unul dintre cele mai frumoase locuri din Transilvania. Casele şi apartamentele sunt răsfirate prin tot satul fiind, toate, foste case saxone reamenajate, păstrând însă farmecul iniţial. În incinta resortului există o piscină naturală, restaurant, terasă, o grădină bio, facilităţi pentru masaj, călărie, tras cu arcul şi drumeţii.AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns