Medicii bucureșteni în fața valului 4 al pandemiei de COVID-19

Stiri

Ne aflăm în fața unui nou val al pandemiei de COVID-19 – cel de-al 4-lea. Spitalele bucureștene sunt din nou în alertă. Medicii și întregul personal medical sunt nevoiți iarăși să facă față numărului mare de pacienți, atât pe secțiile de COVID-19, cât și în ATI COVID-19.

Nu trebuie însă uitat că acest noul val vine pe fondul oboselii și stresului acumulate deja de prea mult timp, pe fondul unui an și jumătate fără pauză de respiro, mai ales în anumite specialități și unități medicale.

Colegiul Medicilor din Municipiul București trage un semnal de alarmă și cere măsuri urgente privind riscul epuizării și chiar ajungerii în burnout a personalului medical aflat în prima linie a luptei împotriva COVID-19, având în vedere că vorbim mai ales de medici din specialități care au fost încă de la începutul pandemiei pe acest front.

Sindromul de burnout poate include o serie de manifestări precum, dar nu limitat la, epuizarea emoțională, lipsa satisfacției profesionale sau o senzație de depersonalizare, dar și cu o frecvență mai mare a erorilor la locul de muncă1.

”Dacă nu avem grijă de medici, nu va avea cine să ne îngrijească. Pentru un act medical de calitate, este nevoie ca întreg personalul medical să fie la capacitate maximă, din toate punctele de vedere. Vedem, însă, că eforturile enorme care li se cer medicilor de peste 18 luni se prefigurează a fi necesare și în următoarea perioadă, fără să se întrevadă un moment final. În aceste condiții, este important să se ia măsuri, pe de o parte, pentru a asigura o resursă umană suficientă în unitățile medicale, iar pe de alta, pentru a asigura tot suportul necesar personalului existent deja”, a declarat prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Colegiul Medicilor din Municipiul București atrage atenția că aceste măsuri trebuie implementate rapid, dar este important ca ele să fie menținute și pe termen mediu și lung.

O meta-analiză ce a inclus peste 30.000 de profesioniști din sănătate a arătat că cel puțin 1 din 5 prezintă simptome de depresie și anxietate, iar cel puțin 4 din 10 se confruntă cu probleme de somn și/sau insomnie2. Datele sunt îngrijorătoare, iar fără măsuri adecvate, situația în București și nu numai se poate dovedi și mai gravă.

1.   https://ada.com/signs-of-burnout/

2.   https://www.sciencedirect.com/science/article/abs/pii/S088915912030845X?via%3Dihub

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube .