Ministrul Sănătății explică de ce cadrele medicale care tratează pacienții COVID-19 nu au primit încă bonusul promis de Guvern

Stiri

Cadrele medicale nu au primit nici acum bonificaţia promisă de preşedinte şi Guvern celor care intră în contact cu pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat la Europa FM că nu a primit de la niciun spital lista cu numele celor care se califică pentru plata stimulentului de 2.500 de lei brut, nici măcar pentru luna martie.

„N-am primit de la niciun spital. Așteptăm să se facă nominalizarea. Încă sunt discuții la aceste spitale, care sunt persoanele. Noi am creat un cadru legislativ prin care să putem plăti, bonifica, acești oameni care au lucrat. Mai rămâne să știm și care sunt acești oameni. N-avem la nivel central de unde să știm”, a declarat Tătaru, la Europa FM.

Aproape 75.000 de cadre medicale ar urma să primească stimulentul financiar, potrivit ministrului Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Întrebat dacă nu îl sâcâie această întârziere a managerilor de spitale în a prezenta lista cu cei care în luna martie au avut pacienți cu noul coronavirus, Tătaru a răspuns: „Tocmai, faptul pentru care am cerut prelungirea coordonării de către Ministerul Sănătății a spitalelor din administrațiile publice locale arată faptul că ne sâcâie, așa cum ați spus și dumneavoastră, fiindcă trebuie făcută ordine și la nivelul spitalelor. Cât vom avea management pus pe alte criterii decât cele medicale sau manageriale, vom avea aceste situații”.

Ministrul spune că unii angajaţi au reclamat la minister întârzierea plăţilor sau includerea pe liste a unor persoane care nu ar avea, în mod normal, acest drept.

Potrivit unui document transmis managerilor unităților spitalicești, stimulentul acordat medicilor, personalului medico-sanitar și paramedical, inclusiv personalului auxiliar implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19 va fi plătit inițial din fondul de salarii al unității sanitare angajatoare și va fi decontat ulterior din fonduri europene.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *