Ministrul Sănătăţii: Va dura între patru şi cinci ani pentru a începe o producţie de vaccinuri la Institutul Cantacuzino

Stiri

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, susţine că Institutul Cantacuzino, care a fost transferat din subordinea Ministerului Sănătăţii în cea a Ministerului Apărării Naţionale (MApN), ar putea produce primele vaccinuri peste o perioadă de patru-cinci ani. El a declarat, la Digi 24, că, deocamdată, institutul va rămâne în subordinea MApN, spunând că “în momentul de faţă este foarte bine organizat”.

“Am înţeles că în momentul de faţă este foarte bine organizat şi se poate organiza, dar va dura între patru şi cinci ani, sunt diverse planuri de management, pentru a începe o producţie de vaccinuri la Institutul Cantacuzino. Deocamdată este la Ministerul Apărării. Este un proiect şi este o decizie care nu depinde nici de ministrul Sănătăţii, nici de ministrul de Finanţe apartenenţa Institutului Cantacuzino”, a afirmat Costache.

Totodată, ministrul Sănătăţii a subliniat că “este foarte important ca acest institut să fie revigorat”. “Am avut acum câteva săptămâni o criză, un început de epidemie de difterie care era mai mult în sudul Ucrainei şi care ar fi putut difuza în România. Ghinion, stocurile erau limită. Ne gândeam că, dacă începe această problemă, oare vom avea resurse şi atunci am început să sunăm, să reîmprospătăm stocurile. Partenerii noştri din Vest, de la companii, nu mai aveau pe stoc şi surprinzător am descoperit că ruşii şi croaţii aveau, fiindcă le produc ei. Deci, vedeţi cât de important este să ai şi o producţie proprie de vaccinuri”, a adăugat Victor Costache. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns