Personalul didactic medico-farmaceutic va beneficia de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază

Stiri

În spitale, ambulatorii sau în alte unităţi, după caz, se pot desfăşura activităţi de învăţământ medico-farmaceutic postliceal, universitar şi postuniversitar, iar personalul medico-farmaceutic beneficiază de o indemnizaţie de 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, au decis, pe 25 august, deputaţii prin adoptarea unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii.

Potrivit unui amendament al Comisiei de sănătate adus articolului 165, “În spital, în ambulatoriile de specialitate sau în alte unităţi, după caz, se pot desfăşura şi activităţi de învăţământ medico-farmaceutic, postliceal, universitar şi postuniversitar, precum şi activităţi de cercetare ştiinţifică medicală. Aceste activităţi se desfăşoară sub îndrumarea personalului didactic integrat.

Activităţile de învăţământ şi cercetare vor fi astfel organizate încât să consolideze calitatea actului medical, cu respectarea drepturilor pacienţilor, a eticii şi deontologiei medicale”.

Potrivit unui alt amendament, personalul didactic medico-farmaceutic din universităţi care au în structură facultăţi de medicină, medicină dentară şi farmacie acreditate beneficiază de integrare clinică în unităţile şi instituţiile din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea Ministerului Sănătăţii, în unităţile medicale din subordinea ministerelor şi instituţiilor cu reţea sanitară proprie, în unităţile şi instituţiile medicale din subordinea autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi în spitale şi cabinete private.

Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2021, această categorie de cadre didactice, care desfăşoară activitate integrată, beneficiază şi de o indemnizaţie lunară egală cu 50% din salariul de bază al funcţiei de medic, medic stomatolog sau farmacist, corespunzător vechimii în muncă şi gradului profesional deţinut. Indemnizaţia prevăzută de proiectul de lege se suportă de la bugetul de stat.

Camera Deputaţilor este decizională în cazul acestui proiect de lege, fiind adoptat de Senat. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns