Peste 90.000 de cadre medicale au fost infectate cu COVID-19 la nivel mondial

Stiri

Cel puţin 90.000 de angajaţi în domeniul sanitar au fost infectaţi cu COVID-19, iar numărul acestora este posibil să fie de două ori mai mare, pe fondul informaţiilor privind lipsa în continuare a echipamentelor de protecţie, a declarat Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN).

Boala provocată de coronavirus a ucis peste 260 de asistenţi medicali, a afirmat ICN într-un comunicat, cerând autorităţilor să ţină evidenţe mai precise pentru a contribui la prevenirea răspândirii virusului între personalul medical şi pacienţi.

Asociaţia, cu sediul la Geneva, a declarat în urmă cu o lună că 100 de asistenţi medicali au murit în pandemia provocată de noul coronavirus care a apărut în oraşul chinez Wuhan la sfârşitul anului trecut.

“Numărul cadrelor medicale infectate cu COVID-19 a crescut, credem noi, de la 23.000 la peste 90.000, însă este încă o cifră subestimată deoarece nu acoperă fiecare ţară din lume”, a spus Howard Catton, director executiv al ICN.

Estimarea de 90.000 se bazează pe informaţiile colectate de la asociaţiile naţionale ale cadrelor medicale din 30 de ţări, cifrele guvernamentale şi informaţii mass-media. ICN reprezintă 130 de asociaţii naţionale şi peste 20 de milioane de asistenţi medicali înregistraţi.

Menţionând faptul că în întreaga lume au fost înregistrate 3,5 milioane de cazuri de COVID-19, Howard Catton a declarat: “Dacă rata de infecţie medie în rândul cadrelor medicale – aproximativ 6% credem noi – este aplicată în acest sens, cifra globală ar putea fi de peste 200.000 de angajaţi în domeniul sanitar infectaţi”.

OMS a anunţat ultima dată pe 11 aprilie că circa 22.000 de cadre medicale ar putea fi infectate cu COVID-19. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns