Premiera In Europa De Est – Prima Interventie De Reconstructie A Valvei Mitrale, Realizata Prin Abord Minim Invaziv Cu Ajutorul Unui Dispozitiv De Ultima Generatie Memo 4d

Stiri

Particularitatea cazului consta in reconstructia tridimensionala a valvei mitrale, cu ajutorul dispozitivului revolutionar Memo 4D, utilizat doar de cateva centre de excelenta din Europa de Vest. 

O echipa medicala din cadrul spitalului Polisano – MedLife, coordonata de Conf. Dr. Victor Costache, a realizat prima plastie mitrala endoscopica cu ajutorul dispozitivului de ultima generatie Memo 4D. Operatia a constat in reconstructia tridimensionala a valvei mitrale native, asigurand, astfel, un flux unidirectional al sangelui, dinspre atriul spre ventriculul stang. In prezent, doar cateva centre de excelenta au primit acreditarea de a utiliza acest sistem, spitalul din Sibiu fiind primul din Europa de Est care obtine acest drept.

Interventia, realizata prin abord minim invaziv, a salvat o pacienta de 49 de ani, care in urma cu aproape un an a fost diagnosticata cu insuficienta mitrala severa. Afectiunea a aparut in urma rupturii mai multor cordaje la nivelul valvei mitrale, situata intre atriul si ventriculul stang, iar din cauza neinchiderii corespunzatoare, aceasta determina scurgerea sangelui inapoi in atriul stang in perioada de contractie a inimii. Primele semne ale bolii s-au manifestat prin scaderea tolerentei la efort, cu agravare progresiva, iar intr-un timp relativ scurt calitatea vietii pacientei a fost influentata semnificativ. Pentru a-si putea relua stilul de viata activ in cel mai scurt timp, femeia a evitat interventia clasica, care presupune deschiderea sternului, dorindu-si o recuperare post-operatorie mult mai rapida.

“Interventia de reconstructie tridimensionala a valvei native, prin mini-toracotomie laterala dreapta video-asistata, cu o incizie de 5 cm, a fost realizata cu ajutorul unui inel de nitinol si a sase cordaje de Goretex, calibrate la o precizie milimetrica. Avantajul utilizarii dispozitivului Memo 4D consta in minimizarea timpului operator si timpului in care cordul este oprit. In plus, fiind vorba de reconstructia si nu de schimbarea valvei, a fost evitat tratamentul anticoagulant, care poate avea efecte secundare multiple pe toata perioada vietii pacientei. Acest tip de interventie presupune o recuperare foarte rapida, pacienta fiind externata dupa patru zile, iar dupa doua saptamani isi poate relua stilul de viata, intorcandu-se la serviciu”,  a declarat dr. Victor Costache, coordonatorul echipei medicale.

Operatiile realizate cu inelul Memo 4D prezinta beneficii multiple, printre care:

diminuarea riscului de SAM (miscare sistolica anterioara)

optimizarea statusului hemodinamic

standardizarea implantarii neocordajelor

usurinta si rapiditatea in implantare 

“Particularitatile acestui sistem nu sunt doar in beneficiul pacientilor, ci si in favoarea noastra, a chirurgilor, intrucat simplifica interventiile. In prezent, in cadrul spitalului Polisano – MedLife, toate plastiile mitrale sunt realizate cu ajutorul acestui dispozitiv revolutionar”, a adaugat dr. Victor Costache.

Echipa medicala care a realizat interventia, coordonata de conf. dr. Victor Costache, medic primar chirurgie cardiovasculara, toracica si pulmonara, a fost formata din medici specialisti in chirurgie cardiovasculara – dr. Felix Farcas si dr. Anca Maria Chitic si anestezie-terapie intensiva, dr. Modrigan Irina.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns