Publicatie de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti – sesiunea  15 mai-21 iunie 2019

Examene

Ministerul Sanatatii

Ministerul Sănătăţii organizează în perioada 15 mai-21 iunie 2019 sesiune de examen pentru obţinerea atestatelor de studii complementare pentru medici, medici dentişti şi farmacişti.

Pentru această sesiune pot depune dosare de înscriere candidaţii care finalizează până
la data de 31 martie 2019 pregătirea teoretică şi practică efectuată în vederea obţinerii
atestatelor de studii complementare, în condiţiile prevăzute de Ordinul MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare.
Examenele se vor desfăşura în centrele universitare medicale acreditate de Ministerul
Sănătăţii, prevăzute de Ordinul MS nr. 418/2005, în care s-a efectuat pregătirea.

Pentru fiecare probă de examen, nota minimă de promovare este 5,00, cu excepţia probelor de examen pentru care sunt precizate alte condiţii minime de promovare (calificativ admis/respins). În cazul în care la una din probele de examen nu
se obţine nota minimă de promovare, candidatul este declarat nepromovat. Media
finală minimă de promovare a examenului pentru obţinerea atestatelor de studii
complementare este 7,00.

Înscrierea candidaţilor la examen se va face în perioada 01 -15 aprilie 2019 inclusiv.
Dosarele de examen pot fi depuse sau transmise prin servicii poștale, la Centrul de Resurse
Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, sediul din Str. Bodești nr. 1, sector 2,
Bucureşti, cu excepţia atestatelor în Acupunctură, Api-Fito-Aromaterapie, Asistența medicală
de urgență prespitalicească, Asistența medicală de urgență pentru structuri UPU, Farmacie
homeopată, Homeopatie și Implantologie.
Înscrierile pentru atestatele în Acupunctură, Api-Fito-Aromaterapie, Asistența
medicală de urgență prespitalicească, Asistența medicală de urgență pentru structuri UPU,
Farmacie homeopată, Homeopatie și Implantologie se fac în aceeaşi perioadă, respectiv în
perioada 01-15 aprilie 2019 inclusiv, prin Direcţiile de Sănătate Publică din centrele
universitare în care s-a făcut pregătirea pentru atestatele respective: Bucureşti, Cluj-Napoca,
Iaşi, Târgu Mureș şi Timişoara.

Direcţiile de sănătate publică care vor efectua aceste înscrieri, vor completa on-line la
adresa: http://examene.meddb.ro, listele nominale cu candidaţii înscrişi, până la data de 18
aprilie 2019, ora 16,00.

Tabelele originale cu candidaţii înscrişi, însoţite de adresa oficială se vor transmite
prin poştă până la data de 22 aprilie 2019, pe adresa Centrului de Resurse Umane în Sănătate
Publică al Ministerului Sănătăţii, Str. Bodești nr. 1, sector 2, Bucureşti. Tabelele vor cuprinde următoarele rubrici:
DSP Nume,
prenume
Atestatul Data şi
locul
naşterii
(localitate, judeţ)
Gradul profesional medic dentist/specialist/primar
Specialitatea
(se va
completa
numai pentru medicii specialisti sau primari)
Unitatea de încadrare /
judeţ
Centrul de
examen
(în care s-a
efectuat
pregătirea)
C.N.P. Nr.
chitanţei de plată a taxei de examen
Solicită atestatul la DSP
Nr. Telefon contact

Candidaţii vor fi înscrişi în tabele cu numele şi prenumele corect conform actului de identitate în termen de valabilitate, utilizând caracterele diacritice: Ă,Î,Â,Ş,Ţ.
Întreaga responsabilitate privind respectarea condiţiilor de participare a
candidaţilor la examen, revine direcţiilor de sănătate publică menţionate.
Arondarea candidaţilor pe atestate de studii și centre universitare medicale va fi
comunicată în ziua de 03 mai 2019, pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica Concursuri şi
examene naționale.
Listele candidaţilor al căror dosar de înscriere este admis, precum şi preşedintele de comisie, locul, data şi ora de prezentare la examen, se vor afişa la data de 13 mai 2019 pe site-ul Ministerului Sănătăţii la rubrica – Concursuri şi examene naționale.

La aceste examene se pot prezenta:

1) Pentru atestatul în Ultrasonografie generală

– medicii specialişti sau primari, precum şi absolvenţii facultăţilor de medicină cu
drept de exercitare a profesiunii de medic, care au absolvit programele de studii complementare în ultrasonografie generală cu durata de pregătire de 6 luni (conform prevederilor Ordinului MS nr. 418/2005). Cele 6 luni de pregătire, structurate pe două nivele,
pot fi efectuate în două module a câte 3 luni (3 luni curs teoretic urmat de 3 luni de activitate
practică individuală), pe durata cărora cursantul va efectua minimum 300 examinări, sub
directa supervizare a unui medic desemnat pentru acest tip de activitate de către responsabilii
naţionali sau pe centre universitare ai programului. Medicii rezidenţi confirmaţi în specialităţi
în al căror curriculum de pregătire este prevăzut modulul de ultrasonografie generală cu
durata de 3 luni (echivalent nivel I), vor putea susţine examenul pentru obţinerea atestatului
în ultrasonografie generală după absolvirea programului de ultrasonografie generală nivel II
(3 luni), urmat ulterior confirmării ca medic specialist, având durata totală de pregătire 6 luni;
Medicii confirmaţi specialişti în specialităţile radiologie şi imagistică medicală,
medicină nucleară şi gastroenterologie care au efectuat pregătire în ultrasonografie generală
conform curriculei de rezidenţiat, sunt abilitaţi să exercite activitatea de ultrasonografie
generală, fără susţinerea examenului de atestat, în conformitate cu prevederile Ordinului MS
nr. 418/2005.
Examenul va consta din trei probe:
– prima probă practică pe bolnav (eliminatorie, nota minimă de promovare – 6,00);
– proba teoretică scrisă, sub formă de test grilă, cu 50 întrebări cu răspunsuri multiple,
tip complement simplu, din tematică;
– a doua probă practică de patologie ecografică pe videocasetă.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr.
EN/3355/23.08.2006.

2) Pentru atestatul în Ultrasonografie obstetricală şi ginecologică

– medicii specialişti sau primari obstetrică-ginecologie care au urmat o pregătire, cu
durata de 3 luni (6 saptamani – nivel I si 6 saptamani – nivel II), în centrele universitare
medicale acreditate prin Ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Medicii confirmaţi rezidenţi în specialitatea obstetrică-ginecologie în al căror
curriculum de pregătire este prevăzut modulul de ultrasonografie obstetricală şi ginecologică
cu durata de 6 săptămâni (echivalent nivel I), vor putea susţine examenul pentru obţinerea
atestatului în ultrasonografie obstetricală şi ginecologică numai după confirmarea ca medic
specialist şi absolvirea programului de ultrasonografie obstetricală şi ginecologică nivel II (6
săptămâni);
Examenul va consta din patru probe:
– proba practică – eliminatorie (calificativ admis/respins) de recunoaştere a unui
element de anatomie ecografică fetală, anomalie fetală sau anatomie ginecologică
(imagini furnizate de comisie);
– proba scrisă tip grilă, cu 100 întrebări;
– proba practică – de examinare a unui caz obstetrical sau ginecologic, formată din două
probe notate separat:
a. evidenţierea şi recunoaşterea unui organ matern (ficat, splină, rinichi, colecist,
vezică urinară);
b. evidenţierea şi recunoaşterea unor elemente fetale (inclusiv biometrie fetală) sau
ale aparatului genital feminin, cu recunoaşterea elementelor de patologie;
– probă practică – de elaborare a unui buletin ecografic după examinarea unui caz
obstetrical.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr.
EN/1069/25.06.2006.

3) Pentru atestatul în Chirurgie laparoscopică ginecologică.

– medicii specialişti sau primari obstetrică-ginecologie care au efectuat un program de
pregătire teoretică şi practică cu durata de 3 luni în centrele universitare medicale acreditate
prin Ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare, care au efectuat
ulterior finalizării pregătirii un număr de minimum 50 intervenţii chirurgicale laparoscopice,
ca prim operator sub supravegherea unui medic cu competentă/atestat în chirurgie
laparoscopică ginecologică.
Examenul va consta din:
– probă scrisă (test din tematica teoretică de pregătire)
– probă clinică – examen oral cu descrierea unor tehnici chirurgicale specifice pentru
afecţiunea posibil de tratat laparoscopic;
– probă practică (probă de abilităţi/manualitate) – este probă practică pe simulator, din
baremul de tehnici, manevre, instrumentar, aparatură;
– probă practică – participare la o intervenţie chirurgicală (ca prim operator).
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremurile practice cuprinse în
programa de pregătire şi aprobate de conducerea MSP sub nr. EN/6935/23.11.2006.

4) Pentru atestatul in Histeroscopie

– medicii specialişti sau primari obstetrică-ginecologie care au efectuat o pregătire
prin curs teoretic şi stagii practice, cu durata de 6 săptămâni (trei module a două săptămâni),
în Centrele Universitare Medicale: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Timişoara şi
Tg.Mureş, centre acreditate prin Ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Medicii confirmaţi rezidenţi în specialitatea obstetrică-ginecologie în al căror
curriculum de pregătire este prevăzut modulul de histeroscopie, vor putea susţine examenul
în baza acestui modul, numai după confirmarea ca medic specialist și parcurgerea unui
program de pregătire complementar în domeniul histeroscopie, cu durata de două săptămâni.
Examenul va consta din două probe:
– probă teoretică (subiecte sau test grilă) – eliminatorie, cu nota minimum 7.00 ;
– probă clinică (o histeroscopie diagnostică sau operatorie).
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr. EN/1600/2006.

5) Pentru atestatul in Colposcopie.

– medicii specialişti sau primari obstetrică-ginecologie care au efectuat o pregătire
prin curs teoretic cu durata de 6 săptămâni (3 module de cate 2 săptămâni fiecare), în centre
universitare medicale acreditate prin Ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu-Mureş şi Timişoara, urmat de un
stagiu practic în care au efectuat minimum 300 de colposcopii sub supravegherea unui medic
având această competentă/atestat.
Medicii confirmaţi rezidenţi în specialitatea obstetrică-ginecologie în al căror
curriculum de pregătire a fost prevăzut modulul de colposcopie (curs teoretic), vor putea
susţine examenul numai după confirmarea ca medic specialist, pe baza pregătirii efectuate în
modulul din rezidenţiat şi a stagiului complementar ulterior cu durata de 2 săptămâni, în care
au efectuat minimum 300 de colposcopii sub supravegherea unui medic având această
competentă/atestat şi a avizului responsabilului naţional de program.
Examenul va consta din patru probe:
– probă scrisă – trei subiecte dezvoltate general sau test grilă;
– probă orală – trei subiecte din tematica modulelor de pregătire;
– probă practică – caz clinic;
– probă de laborator (citotest, examen anatomo-patologic, interpretare markeri).
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremele practice cuprinse în
programa de pregătire aprobată de conducerea MSP sub nr. EN/1160/27.06.2006.

6) Pentru atestatul în Tratamentul infertilităţii cuplului şi reproducere umană asistată/“Fertilizare in vitro”

– medicii specialişti sau primari în specialitatea obstetrică-ginecologie care au
efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 6 luni, în centrele universitare
medicale acreditate de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi completările ulterioare
(Bucureşti, Cluj-Napoca), pregătire atestată prin certificat eliberat de SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

7) Pentru obţinerea atestatului în Medicină materno-fetală

– medicii specialişti sau primari în specialitatea obstetrică-ginecologie care au
efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 6 luni, în centrele universitare
medicale acreditate prin ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare
Bucureşti, Cluj-Napoca, pregătire atestată prin certificat eliberat de SNSPMPDSB.
Examenul va consta din patru probe:
– proba teoretică scrisă tip grilă cu 100 întrebări din tematica cursului predat.
– proba practică – de recunoaştere a unei anomalii fetale (imagini furnizate de
comisie).
– proba practică de examinare a unui caz obstetrical cu risc şi stabilirea conduitei
materno-fetale.
– proba practică de interpretare a unui buletin de diagnostic prenatal (dublu sau triplu
test, cariotip, buletin ultrasonografic obstetrical complet).
Probele şi tematica programei de pregătire au fost aprobate de conducerea MSP sub
nr.EN/6935/23.11.2006.

8) Pentru obţinerea atestatului în Gineco-oncologie

– medicii specialişti sau primari obstetrică-ginecologie care au efectuat o pregătire
teoretică şi practică cu durata de 1 an în centrele universitare medicale acreditate prin ordinul
MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca şi TârguMureş, pregătire atestată prin certificat eliberat de SNSPMPDSB .
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi proba practică.

9) Pentru atestatul în Cardiologie intervenţională

– medicii specialişti sau primari în specialitatea cardiologie care au absolvit programul
de pregătire (curs şi stagii practice) aprobat prin OMS 296/2010, cu durata de 2 ani în centre
universitare medicale acreditate: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara.
Examenul va consta din trei probe:
– probă scrisă – test grilă;
– probă clinică– examen clinic/proba abilităţi/manualităţi;
– probă practică – proba operatorie;
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremele practice cuprinse în programa
de pregătire aprobată.

10) Pentru atestatul în Cardiologie pediatrică

– medicii specialişti sau primari în specialitatățile cardiologie sau pediatrie care au
absolvit programul de pregătire (curs şi stagii practice) aprobat sub nr. RA/51/2012, organizat
în 4 module cu durata de 2 ani, în centre universitare medicale acreditate: Bucureşti, ClujNapoca, Târgu Mureș şi Timişoara.
Examenul va consta din patru probe:
– I probă scrisă ;
– II – IV trei probe practice, conform prevederilor curriculare aprobate;
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremele practice cuprinse în programa
de pregătire aprobată.

11) Pentru atestatul în Echocardiografie generală

– medicii specialişti sau primari în specialităţile Cardiologie, Medicină internă,
Pediatrie, ATI sau Medicină de urgenţă care au absolvit 2 cursuri teoretice cu durata de 2 luni
(începători şi avansaţi) în centre universitare medicale acreditate de Ordinul MS nr. 418/2005
cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, urmate
de un stagiu practic de o lună în care au efectuat minimum 200 ecocardiograme M şi
bidimensionale, precum şi 50 echo-Doppler sub supravegherea unui medic având
competenţă/atestat în ecocardiografie generală.
Medicii confirmaţi specialişti cardiologie care au efectuat pregătire în
echocardiografie generală conform curriculei de rezidenţiat, sunt abilitaţi să exercite
activitatea de echocardiografie generală, fără susţinerea examenului de atestat, în
conformitate cu prevederile Ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Examenul va consta din trei probe:
– probă practică (eliminatorie – nota minimă 7,00);
– probă teoretică scrisă, sub formă de test grilă, cu 50 întrebări cu răspunsuri multiple;
– probă practică – interpretare trasee (echo-M si bidimensional şi echo-Doppler).
Tematica de examen este cea din “Viaţa Medicală” nr.12/26.03.1993.

12) Pentru atestatul în Ecocardiografie transesofagiană (specială)

– medicii specialişti sau primari în specialităţile Cardiologie sau ATI care au
obţinut competenţa/atestatul în echocardiografie generală şi au urmat o pregătire prin curs şi
stagiu practic într-un laborator de ecocardiografie transesofagiană, sub supravegherea şefului
de laborator, în total 2 luni, în centre universitare medicale acreditate de Ordinul MS nr.
418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi
Timişoara.
Pentru înscrierea la acest examen, candidaţii vor depune la dosar şi copia xerox a
atestatului /competenţei în Ecocardiografie generală, sau a certificatului de abilităţi obţinute
anterior.
Examenul va consta din următoarele probe: – probă scrisă şi două probe practice din
tematica programei de pregătire.

13) Pentru atestatul în Ecografie vasculară

– medici specialişti sau primari în specialitatăţile Cardiologie, Medicină
internă, Diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, Chirurgie vasculară, Chirurgie
cardiovasculară, care au efectuat curs şi pregătire practică cu o durată de 3 luni în centrele
universitare medicale acreditate de Ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, potrivit prevederilor curriculare
aprobate de MSP.
Examenul va consta din următoarele probe:
– probă practică de abilităţi/manualităţi – eliminatorie – caz clinic de explorat;
– probă scrisă – tip grilă;
– probă practică de interpretare a unor imagini (foto, casetă video, CD)
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr.
EN/3355/23.08.2006.

14) Pentru atestatul în Ecografie endocrină

– medicii specialişti sau primari, în specialitatea endocrinologie, care au efectuat 3
module de câte 10 zile în decursul unui an, în centrele universitare medicale acreditate de
ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca,
Iaşi şi Timişoara şi care au efectuat un minim de 1000 echografii ale glandelor endocrine, sub
îndrumarea unui medic având competenţă/atestat în ecografie endocrină.
Medicii confirmaţi specialişti endocrinologie care au efectuat pregătire în ecografie
endocrină conform curriculei de rezidenţiat, sunt abilitaţi să exercite activitatea de ecografie
endocrină, fără susţinerea examenului de atestat, în conformitate cu prevederile ordinului MS
nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Examenul va consta din două probe:
– probă scrisă
– probă practică
Tematica de examen este cea aprobată în anul 1999.

15) Pentru atestatul în Sexologie

– medicii specialişti şi primari în specialităţile endocrinologie, dermatovenerologie,
psihiatrie, urologie, obstetrică-ginecologie şi medicină de familie, care au efectuat pregătire
teoretică şi practică 4 module a câte 3 săptămâni, în centrele universitare medicale acreditate
de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare (Bucureşti, ClujNapoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara).
Examenul constă din două probe:
– probă scrisă
– probă practică
Probele se vor susţine din tematica programei analitice de pregătire.

16) Pentru atestatul în Endoscopie digestivă diagnostică

– medicii specialişti sau primari în specialităţile gastroenterologie şi chirurgie generală
care au efectuat curs teoretic cu durata de 6 săptămâni în centrele universitare medicale
acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti,
Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Craiova, atestat prin certificate eliberate de UMF-urile
organizatoare, continuat cu un stagiu practic de 18 săptămâni (total 6 luni de pregătire), în
care au efectuat minimum 200 endoscopii digestive superioare, 100 sigmoidoscopii flexibile,
50 colonoscopii, 30 scleroterapii / bandări viscerale / hemostaza altor leziuni nonvariceale,
asistarea la minimum 50 de polipectomii şi tehnici de hemostază în hemoragii inferioare, sub
supravegherea unui medic primar gastroenterologie cu competenţă/atestat in endoscopie
digestivă de minimum 3-5 ani, din centrele universitare medicale acreditate.
Medicii confirmaţi specialişti gastroenterologie care au efectuat pregătire în
endoscopie digestivă conform curriculei de rezidenţiat, sunt abilitaţi să exercite activitatea de
endoscopie digestivă diagnostică, fără susţinerea examenului de atestat, în conformitate cu
prevederile ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Examenul va consta din următoarele probe:
– probă scrisă;
– probă orală, constând din interpretare de caz pe casetă video;
– proba practică – eliminatorie, nota minimă 7.00, (manevrarea endoscopului pentru
endoscopia digestivă superioară şi inferioară diagnostică).
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremurile practice cuprinse în
programa de pregătire aprobată de conducerea MSP sub nr. EN/5583/28.05.2007.

17) Pentru atestatul în Endoscopie digestivă terapeutică

– medicii specialişti sau primari în specialităţile gastroenterologie şi chirurgie generală
care au efectuat curs teoretic cu durata de 4 săptămâni în centrele universitare medicale
acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti,
Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, atestat prin certificat eliberat de UMF, continuat cu un stagiu
practic de 20 săptămâni – 400 ore pregătire modulară într-un spital universitar sub îndrumarea
directă a unui medic primar gastroenterolog cu atestat în endoscopia digestivă terapeutică de
cel puţin 5 ani (total 6 luni de pregătire); în cadrul pregătirii practice se vor efectua minimum
500 endoscopii digestive superioare diagnostice şi terapeutice, 200 colonoscopii diagnostice
şi terapeutice şi 50 ERCP, confirmate de medicul primar gastroenterologie sub îndrumarea
căruia a efectuat pregătirea practică.
Pentru înscrierea la examen, medicii specialişti şi primari în specialitatea
gastroenterologie precum şi medicii specialişti şi primari în specialitatea chirurgie generală
vor depune în dosar şi copia xerox a atestatului/competenţei în endoscopie digestiva
diagnostică.
Excepţie fac medicii specialişti gastroenterologie, confirmaţi ulterior sesiunii octombrie
2002 şi care au efectuat şi promovat modulul de endoscopie digestivă diagnostică în cadrul
specializării prin rezidenţiat, care vor ataşa copia certificatului de abilităţi în endoscopie
digestivă terapeutică.
Examenul va consta din următoarele probe:
– Probă practică (o intervenţie terapeutică asistată de comisia de examen) – este
eliminatorie, nota minimă de promovare este 7,00, iar responsabilitatea cu privire la
securitatea pacientului supus procedurii va fi asumată de către preşedintele comisiei.
– Probă teoretică scrisă.
– Probă orală constând în interpretare de casetă.
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremurile practice cuprinse în
programa de pregătire aprobată de conducerea MSP sub nr.EN/5583/28.05.2007

18) Pentru atestatul in Endoscopie digestivă diagnostică pediatrică

– medicii specialişti sau primari în specialitatea pediatrie sau chirurgie pediatrică care
au efectuat curs şi pregătire practică cu durata de 4 luni în centrele universitare medicale
Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, centre acreditate de ordinul MS nr.418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare.
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi proba practică din tematica
programei de pregătire.

19) Pentru atestatul în Alergologie şi imunologie pediatrică

– medicii specialişti şi primari în specialitatea pediatrie care au efectuat pregătire prin
cursuri şi stagii practice cu durata de 3 luni, în centrul universitar Iaşi, acreditat conform
aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii nr. NB/7976/2015.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă
– o probă practică – examenul clinic şi de abilităţi/manualităţi.

20) Pentru atestatul în Chirurgie laparoscopică nivel I – tehnici de bază sau nivel II, tehnici avansate

1. Pentru atestatului în Chirurgie laparoscopică nivel I – tehnici de bază
– medicii specialişti sau primari în specialitatea chirurgie generală care au efectuat
programul cu durata de 6 săptămâni însumând 180 de ore pregătire teoretică și practică în
centre universitare medicale acreditate de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi
completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş
şi Timişoara, acreditate conform aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii nr.
NB/1197/2015.
Medicii confirmaţi specialişti chirurgie generală ulterior sesiunii octombrie
2002, sunt abilitaţi să exercite activitatea de chirurgie laparoscopică nivel I – tehnici de bază,
în baza certificatului de medic specialist, fără susţinerea examenului de atestat, în
conformitate cu prevederile ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MS sub nr. NB/1197/2015.

2. Pentru atestatul în Chirurgie laparoscopică nivel II – tehnici avansate
– medicii specialişti sau primari în specialitatea chirurgie generală care au efectuat
programul cu durata de 8 săptămâni însumând 240 de ore pregătire teoretică și practică în
centre universitare medicale acreditate de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi
completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Constanţa, Craiova, Iaşi, Sibiu, Târgu Mureş
şi Timişoara, acreditate conform aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii nr.
NB/1197/2015.
– anterior înscrierii pentru obținerea acestui atestat, este necesară obţinerea atestatului
în chirurgie laparoscopică nivel I sau a certificatului de abilități echivalent, urmat de
parcurgerea programului de pregătire teoretică şi practică de nivel II – tehnici avansate.
Pentru înscrierea la acest examen, candidaţii vor depune la dosar copia xerox a
atestatului în chirurgie laparoscopică nivel I – tehnici de bază obţinut anterior sau copia
certificatului de abilităţi în chirurgie laparoscopică nivel I, obţinut în baza modulului efectuat
în rezidenţiat.
Examenul va consta pentru ambele atestate din două probe: – probă scrisă şi probă
practică din tematica programei de pregătire.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MS sub nr. NB/1197/2015.

21) Pentru atestatul în Chirurgie oncologică

– medicii specialişti sau primari chirurgie generală care au efectuat o pregătire
teoretică şi practică cu durata de un an în centrele universitare medicale acreditate conform
prevederilor ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti,
Cluj-Napoca şi Timişoara, pregătire atestată prin certificat eliberat de UMF sau
SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi proba practică.

22) Pentru atestatul în Chirurgie hepatică şi transplant hepatic/Chirurgie hepatobilio-pancreatică:

– medicii specialişti sau primari chirurgie generală care au efectuat o pregătire
teoretică şi practică cu durata de un an în centrele universitare medicale acreditate prin
ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca,
Iaşi Timişoara, pregătire atestată prin certificat eliberat de UMF sau SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi proba practică, din tematica
pregătirii efectuate.

23)Pentru atestatul în Chirurgie pediatrică laparoscopică- nivel I (tehnici de bază)

– medicii specialişti şi primari în specialităţile chirurgie pediatrică şi chirurgie şi
ortopedie pediatrică, care au efectuat care au efectuat programul cu durata de 6 săptămâni
însumând 120 de ore pregătire teoretică și practică în centre universitare medicale acreditate
de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Craiova, Iaşi
şi Timişoara, acreditate conform aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii nr.
NB/1197/2015.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi
– o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

24) Pentru atestatul în Chirurgie artroscopică

– medicii specialişti sau primari în specialitatea ortopedie-traumatologie care au
efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 18 luni, în centrul universitar
medical Bucureşti, acreditat prin ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

25) Pentru atestatul în Ecografia aparatului locomotor

– medicii specialişti sau primari Neonatologie, Recuperare, medicină fizică şi
balneologie, Reumatologie, Medicină sportivă, precum şi medicii specialişti sau primari
Ortopedie-Traumatologie şi Ortopedie pediatrică (conform ord. MS nr. 403/2009), care
au efectuat o pregătire teoretică şi practică cu durata de 6 luni în centre universitare medicale
acreditate prin ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti,
Cluj-Napoca.
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi proba practică.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr.
EN/5731/23.10.2006.

26) Pentru atestatul în EEG

– medicii specialişti şi primari în specialitatea neurologie, neurologie pediatrică,
neurochirurgie, psihiatrie şi psihiatrie pediatrică, care au efectuat pregătire cu durata de 3 luni
prin curs şi stagiu practic, în Centrul Universitar Medical Bucureşti, timp în care au efectuat
minimum 200 trasee EEG atestate de şeful secţiei respective.
Examenul va consta din două probe – proba teoretică scrisă şi proba practică, din
tematica pregătirii efectuate.

27) Pentru atestatul în EMG

– medicii specialişti şi primari în specialitatea neurologie, neurologie pediatrică,
neurochirurgie, psihiatrie, psihiatrie pediatrică, reumatologie precum şi recuperare, medicină
fizică şi balneologie, care au efectuat pregătire de 3 luni prin curs şi stagiu practic, în Centrul
Universitar Medical Bucureşti, timp în care au efectuat minimum 100 examinări EMG
atestate de şeful secţiei respective.
Examenul va consta din două probe – probă teoretică scrisă şi probă practică, din
tematica pregătirii efectuate.

28) Pentru atestatul în Ultrasonografie Doppler-cerebrală.

– medicii specialişti sau primari în specialităţile neurologie, neurologie pediatrică şi
neurochirurgie, care au efectuat un modul de curs de 40 ore – 2 săptămâni în Centrul
Universitar Bucureşti prevăzut de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare, şi ulterior un stagiu practic în care au efectuat minimum 100 examinări
ultrasonografice Doppler, atestate de către şeful secţiei în care îşi desfăşoară activitatea.
Examenul va consta din două probe: – o probă scrisă şi o probă practică din tematica
pregătirii efectuate. Ambele probe sunt eliminatorii, nota minima de promovare fiind 7.00.
Tematica de examen însumează noţiunile teoretice şi baremurile practice cuprinse în
programa de pregătire.

29) Pentru atestatul în Endoscopie bronşică

– medicii specialişti sau primari în specialităţile pneumologie, chirurgie toracică,
A.T.I., medicină de urgentă, şi ORL care au efectuat curs şi pregătire practică cu durata de 3
luni în endoscopie bronşică, în Centrul Universitar Medical Bucureşti, conform ordinului MS
nr. 418/2005, sau în Centrele Universitare Medicale Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara conform
aprobării Nr. IB/8272/2009.
Medicii specialişti pneumologie şi chirurgie toracică confirmaţi ulterior sesiunii
octombrie 2002, pot susţine examenul pentru obţinerea atestatului în endoscopie bronşică pe
baza pregătirii efectuate ca modul în rezidenţiat.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

30) Pentru atestatul în Explorări funcţionale respiratorii speciale

– medicii specialişti şi primari pneumologie care au absolvit programul pentru
obţinerea acestui atestat cu durata de 2 luni în Centrul Universitar Medical Bucureşti;
– medicii specialişti şi primari confirmaţi în alte specialităţi prevăzute de ordinul MS
nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare, care au absolvit programul de
pregătire cu durata de 3 luni.
Medicii specialişti pneumologie confirmaţi ulterior sesiunii octombrie 2002, au în
competenţa profesională standard a specialităţii această abilitate, fără examen.
Examenul va consta din două probe: – o probă scrisă şi o probă practică din tematica
pregătirii efectuate.

31) Pentru atestatul în Managementul general clinic şi terapeutic al tulburărilor respiratorii – Somnologie- (nivel I şi II)

– medicii specialişti sau primari în specialităţile: Pneumologie, Cardiologie, Medicina
internă, Medicina Muncii, Neurologie, Pediatrie, Psihiatrie sau ORL care au efectuat
pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 7 luni şi două săptamâni, în centrele
universitare acreditate, conform aprobării conducerii Ministerului Sănătăţii
nr.CSA/1588/2011.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă
– o probă practică –interpretare raport poligrafie/polisomnografie/terapie.

32) Pentru atestatul în Tomografie computerizată (CT)

– medicii specialişti sau primari în specialitatea radiologie şi imagistică medicală, care
au absolvit un curs de 3 luni în acest domeniu, în centrele universitare medicale acreditate
(Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova şi Târgu Mureş)
– medicii specialişti radiologie şi imagistică medicală care au promovat examenul de
medic specialist ulterior sesiunii octombrie 2002 şi care au efectuat pregătirea de trei luni ca
modul in rezidenţiat, conform ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Examenul va consta din două probe:
– proba scrisă sub formă de test grilă, cu 50 întrebări, cu răspunsuri multiple. Notarea se
face prin adiţiune de puncte şi transformare in note (ex. maximum 50 puncte = nota
10);
– o probă practică reprezentată de analiza filmelor a două cazuri: unul de neuro şi unul
de corp;
Tematica de examen este cea din “Viata Medicala” nr.35/30.08.1991.

33) Pentru atestatul în Imagistică prin rezonanţă magnetică (IRM)

– medicii specialişti şi primari radiologie şi imagistică medicală cu atestat/competenţă
în tomografie computerizată, absolvenţi ai cursului IRM cu durata de 3 luni, în centrele
universitare medicale acreditate (Bucureşti, Craiova, Iaşi şi Târgu Mures).
– medicii confirmaţi specialişti radiologie şi imagistică medicală ulterior sesiunii
octombrie 2002 cu atestat/competenţă în tomografie computerizată şi care au efectuat
pregătirea de trei luni în IRM ca modul în rezidenţiat, conform ordinului MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare.
Pentru înscrierea la acest examen, candidaţii vor depune la dosar copia xerox a
atestatului /competenţei în CT obţinute anterior.
Examenul va consta din două probe:
-proba teoretică – grilă cu întrebări cu răspunsuri multiple (50) un punct pentru
fiecare întrebare, durata o oră;
-proba practică .
Tematica de examen a fost aprobată în februarie 2003.

34) Pentru atestatul în Senologie imagistică

– medicii specialişti şi primari radiologie şi imagistică medicală, absolvenţi ai unui
curs de minimum o lună (4 săptămâni), cu diploma eliberată de UMF-urile din centrele
universitare medicale prevăzute de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Timişoara şi cu adeverinţă de practică
pentru minimum 50 mamografii şi 30 ecografii de sân.
Examenul va consta din două probe:
– proba teoretică – grilă cu întrebări cu răspunsuri multiple (50) un punct pentru
fiecare întrebare, durata o oră;
– proba practică.
Tematica de examen a fost aprobată în februarie 2003.

35) Pentru atestatul în Managementul Serviciilor de Sănătate

-medicii specialişti sau primari precum şi farmaciştii specialişti sau primari, care au
parcurs un program de pregătire de l2 module cu durata de câte o săptămână în centrele
universitare medicale acreditate prin ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Sibiu, Oradea, Târgu Mureş şi Timişoara.
-medicii specialişti sau primari care au obţinut diploma de master în Managementul
serviciilor de sănătate, ca urmare a programelor de pregătire desfăşurate prin catedrele de
sănătate publică şi management din centrele universitare medicale acreditate de ordinul MS
nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare, cu durata de pregătire de minim l an
(două semestre) atestată prin diplomă de masterat eliberată de UMF-urile din aceste centre.
Examenul va consta din două probe: probă scrisă şi probă orală (prezentarea unei lucrări
personale), din tematica pregătirii efectuate.

36) Pentru obţinerea atestatelor în: Audiologie, Chirurgie endoscopică O.R.L. şi Laser în O.R.L.

– medicii specialişti sau primari în specialitatea O.R.L. care au efectuat pregătire prin
cursuri şi stagii practice cu durata de 3 luni în domeniul atestatului solicitat în centrele
universitare medicale acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare.
Medicii confirmaţi specialişti O.R.L. începând cu sesiunea octombrie 2002, au în
competenţa profesională standard a specialităţii aceste abilităţi, fără examen.
Examenul va consta din două probe: – o probă scrisă şi o probă practică din tematica
pregătirii efectuate.

37) Pentru atestatul în Foniatrie

– medicii specialişti sau primari în specialitatea O.R.L. care au efectuat pregătire prin
cursuri şi stagii practice cu durata de 6 luni, în centrul universitar medical Bucureşti, acreditat
de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi completările ulterioare.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

38) Pentru atestatul în Medicină aerospaţială

– medicii specialişti sau primari confirmaţi într-o specialitate medicală sau în
specialitatea medicină de familie precum şi medicii de medicină generală cu drept de
exercitare a profesiunii de medic, care au urmat o pregătire prin curs şi stagii practice cu
durata de un an în Centrul Universitar Medical Bucureşti, pregătire atestată prin certificat
eliberat de SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe: – o probă scrisă şi o probă practică din tematica
pregătirii efectuate.

39) Pentru obţinerea atestatelor în: Homeopatie, Acupunctură, Apiterapiefitoterapie-aromaterapie pentru medici şi respectiv Farmacie homeopată pentru farmacişti

a). Medicii care îndeplinesc condiţiile stabilite de ordinul MS nr.418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare, şi care au efectuat pregătire în centrele universitare
prevăzute prin norma menţionată, pregătire atestată de SNSPMPDSB, după cum urmează:
– acupunctură – 3 module a câte 3 săptămâni;
– homeopatie – 3 module a câte 3 săptămâni sau 2 ani (10 luni/an – curs de week-end);
– apiterapie-fitoterapie-aromaterapie – 4 module a câte 2 săptămâni
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică.
Tematica de examen este cea aprobată de conducerea MSP sub nr. EN/1160/27.06.2006.
b). Farmaciştii care îndeplinesc condiţiile stabilite prin ordinul MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare, şi care au efectuat pregătire atestată de SNSPMPDSB
după cum urmează:
– farmacie homeopată – 1 modul de 3 săptămâni şi respectiv 1 modul de 2 săptămâni (în
total 5 săptămâni)
Examenul va consta din două probe: – o probă scrisă si o probă practică din tematica
pregătirii efectuate.

40) Pentru atestatul în Îngrijiri paliative

– medicii specialişti/primari confirmaţi într-o specialitate clinică inclusiv medicină de
familie, precum şi medicii de medicină generală cu drept de exercitare a profesiunii de medic,
care au efectuat pregătire prin curs, a 12 module cu durata de câte o săptămână în centrele
universitare acreditate de ordinul MS nr.418/2005 cu modificările şi completările ulterioare
(Bucureşti, Braşov) , pregătire atestată prin certificat eliberat de SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica cursului.

41) Pentru atestatul în Implantologie

– medicii dentişti care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice, în total 21 săptămâni
(18 săptămâni curs teoretic şi 3 săptămâni pregătire practică), pregătire atestată prin certificat
eliberat de SNSPMPDSB sau UMF-urile acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara.
Examenul va consta din două probe: – proba scrisă şi o probă practică.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MSP sub
nr.EN/3355/23.08.2006.

42) Pentru atestatul în Inhalo-sedarea prin amestec inhalator cu protoxid de azot şi oxigen, în medicina dentară

– medicii dentişti cu drept de liberă practică şi medicii specialişti în specialităţi
medico-dentare care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice modulare cu durata de
9 luni, în centrul universitar Bucureşti, acreditat conform aprobării conducerii Ministerului
Sănătăţii nr. CV/1915/2012, pregătire atestată prin certificat eliberat de SNSPMPDSB.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă
– o probă practică – din tematica pregătirii efectuate.

43) Pentru atestatul în Utilizarea terapeutică şi chirurgicală a laser-ilor în medicină dentară

– medicii specialişti şi primari în specialităţi medico-dentare, precum şi medicii dentişti cu
drept de exercitare a profesiei care au efectuat 3 module de pregătire în total 2 săptămâni,
efectuate conform prevederilor ordinului MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare în centrul universitar Timişoara şi atestată prin certificat eliberat de UMF
Timişoara.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

44) Pentru atestatul în Litotriţie extracorporală

– medicii specialişti sau primari în specialitatea urologie care au efectuat pregătire prin
cursuri şi stagii practice cu durata de 1 lună, în centrele universitare medicale acreditate de
ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca,
Oradea, Târgu Mureş, Timişoara.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.

45) Pentru atestatul în Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească

– medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, medicii specialişti sau primari
anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie care au efectuat o pregătire
teoretică şi practică cu durata de 6 luni în centrele universitare medicale acreditate prin
ordinul MS nr. 418/2005 şi ordinul MS nr. 403/2009: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi,
Oradea, Târgu Mureş, Timişoara şi Arad, pregătire atestată prin certificat eliberat conform
prevederilor ordinului MS nr. 403/2009.
Examenul pentru obţinerea atestatului de studii complementare în asistenţa medicală
de urgenţă prespitalicească va consta din 3 probe:
a. O probă scrisă;
b. Două probe practice din domeniul specialităţilor medicale şi traumă;
Fiecare dintre cele 3 probe este considerată eliminatorie. Pentru a fi declarat admis,
candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 7.00 pentru fiecare probă în parte.
Acest examen se desfăşoară în centrele de pregătire care au în dotare echipamente de
simulare avansată;
Proba scrisă se va desfăşura concomitent, va începe la aceeaşi oră, în toate centrele de
examinare. Testele utilizate în centrele de examinare vor fi identice.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MSP sub nr.EN/12528/2008

46) Pentru atestatul în Asistenţă medicală de urgenţă pentru structurile de primiri urgenţe

– medicii de medicină generală cu drept de liberă practică, medicii specialişti sau
primari anestezie şi terapie intensivă, pediatrie şi medicină de familie, posesori ai atestatului
de studii complementare in Asistenţă medicală de urgenţă prespitalicească, sau
atestate/competenţe în urgenţe prespitaliceşti/ urgenţe medico-chirurgicale, care au efectuat o
pregătire teoretică şi practică cu durata de 6 luni în centrele universitare medicale acreditate
prin ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare şi ordinul MS nr.
403/2009: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Oradea, Targu Mureş, Timişoara şi Arad,
pregătire atestată prin certificat eliberat conform prevederilor ordinului MS nr. 403/2009.
Examenul pentru obţinerea atestatului de studii complementare în Asistenţă medicală
de urgenţă pentru structurile de primiri urgenţe, va consta din 3 probe:
a. O probă scrisă;
b. Două probe practice din domeniul specialităţilor medicale şi traumă;
Fiecare dintre cele 3 probe este considerată eliminatorie. Pentru a fi declarat admis,
candidatul trebuie să obţină cel puţin nota 7.00 pentru fiecare probă în parte.
Acest examen se desfăşoară în centrele de pregătire care au în dotare echipamente de
simulare avansată;
Proba scrisă se va desfăşura concomitent, va începe la aceeaşi oră, în toate centrele de
examinare. Testele utilizate în centrele de examinare vor fi identice.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MSP sub nr. EN/12528/2008

47) Pentru atestatul în Endocrinologie pediatrică

– medicii specialişti sau primari în specialitățile Endocrinologie sau Pediatrie, care au
efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 6 luni, în centrele universitare
medicale acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare:
Bucureşti, Cluj-Napoca, Iași și Târgu Mureş.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

48) Pentru atestatul în Ecografia musculoscheletală în Reabilitarea medicală

– medicii specialişti sau primari în specialitățile Medicina fizică și de reabilitare,
Medicina sportivă, Reumatologie, Chirurgie plastică și reparatorie, respectiv OrtopedieTraumatologie, care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 12 luni, în
centrul universitar medical acreditat de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi
completările ulterioare: Bucureşti.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

49) Pentru atestatul în Electromiografia în Reabilitarea medicală

– medicii specialişti sau primari în specialitățile Medicina fizică și de reabilitare,
Medicina sportivă, respectiv Neurologie, care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii
practice cu durata de 12 luni, în centrul universitar medical acreditat de ordinul MS nr.
418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

50) Pentru atestatul în Terapia durerii în Reabilitarea medicală

– medicii specialişti sau primari în specialitatea Medicina fizică și de reabilitare care
au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 12 luni, în centrul universitar
medical acreditat de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare:
Bucureşti.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

51) Pentru atestatul în Electrofiziologie cardiacă intervențională

– medicii specialişti sau primari în specialitatea Cardiologie care au efectuat pregătire
prin cursuri şi stagii practice cu durata de 11 luni, în centrele universitare medicale acreditate
de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, ClujNapoca, Iași, Târgu Mureş, Timişoara.
Examenul va consta din trei probe:
– o probă scrisă
– o probă practică din tematica pregătirii efectuate
– evaluarea log-bookului de proceduri efectuate de candidat.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

52) Pentru atestatul în Stimulatoare și defibrilatoare cardiace implantabile

– medicii specialişti sau primari în specialitatea Cardiologie care au efectuat pregătire
prin cursuri şi stagii practice cu durata de 12 luni, în centrele universitare medicale acreditate
de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările ulterioare: Bucureşti, ClujNapoca, Iași, Târgu Mureş, Timişoara și Brașov.
Examenul va consta din trei probe:
– o probă scrisă
– o probă practică din tematica pregătirii efectuate
– evaluarea log-bookului de proceduri efectuate de candidat.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

53) Pentru atestatul în Ultrasonografia aparatului urinar la adult

– medicii specialişti sau primari în specialitățile: Anestezie și terapie intensivă, Diabet
zaharat, nutriție și boli metabolice, Geriatrie și gerontologie, Medicina de familie, Medicina
de urgență, Medicina internă, Nefrologie, Urologie și medicii de medicină generală cu drept
de liberă practică, care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 2 luni,
în centrele universitare medicale acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi
completările ulterioare: Bucureşti, Cluj-Napoca, Târgu Mureş și Timişoara.
Examenul va consta din trei probe:
– o probă scrisă
– o probă practică din tematica pregătirii efectuate
– proba pe casetă video.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. FB/951/2018

54) Pentru atestatul în Medicina de călătorie

– medicii specialişti sau primari în specialitățile prevăzute în curriculumul de pregătire
al programului, care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 4 luni, în
centrele universitare medicale acreditate de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi
completările ulterioare: Bucureşti și Constanța.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. SP/12519/2018

55) Pentru atestatul în Radiologia intervențională diagnostică-nivel I-tehnici bază

Pentru atestatul în Radiologia intervențională terapeutică-nivel II- avansat
– medicii specialişti sau primari în specialitatea Radiologie și imagistică medicală,
care au efectuat pregătire prin cursuri şi stagii practice cu durata de 6 luni în centrul
universitar medical acreditat de ordinul MS nr. 418/2005 cu modificările şi completările
ulterioare: Bucureşti.
Examenul va consta din două probe:
– o probă scrisă şi o probă practică din tematica pregătirii efectuate.
Tematica programei de pregătire a fost aprobată de conducerea MS sub nr. SP/2595/2019 2

56) Pentru obținerea unor atestate pentru care sunt necesare echivalări sau aprobări ale Ministerul Sănătăţii:

-Medicii, medicii dentişti şi farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat
pregătirea prin cursuri postuniversitare organizate de Universitățile de Medicină și Farmacie
din centrele de pregătire acreditate şi sub îndrumarea responsabililor de program acreditaţi,
sau prin programe de pregătire aprobate de Ministerul Sănătății, în domenii care nu se
regăsesc în prezenta publicaţie, dar sunt cuprinse în prevederile ordinului MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare, vor depune sau transmite prin servicii poștale dosarele
de examen, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate Publică al Ministerului Sănătăţii, sediul
din Str. Bodești nr. 1, sector 2, Bucureşti.
-Medicii, medicii dentişti si farmaciştii specialişti sau primari care au efectuat cursuri
şi stagii de pregătire în străinătate, având cuprinsul curricular și durata de pregătire
corespondente, în domenii similare celor prevăzute de ordinul MS nr. 418/2005 cu
modificările şi completările ulterioare şi care necesită echivalarea acestora, vor depune sau
transmite prin servicii poștale dosarele de examen, la Centrul de Resurse Umane în Sănătate
Publică al Ministerului Sănătăţii, sediul din Str. Bodești nr. 1, sector 2, Bucureşti.

DOSARELE DE EXAMEN PENTRU TOATE CATEGORIILE DE ATESTATE VOR CUPRINDE:

 cerere de înscriere în care se va preciza denumirea atestatului precum şi centrul
universitar medical în care se doreşte susţinerea examenului, conform pregătirii
efectuate (se va menţiona data şi locul naşterii – necesare eliberării atestatului,
precum şi un număr de telefon de contact). În cerere se va preciza şi Direcţia de
Sănătate Publică la care solicită transmiterea atestatului;
 copia diplomei de medic/medic dentist/farmacist;
 copia certificatului de medic/medic dentist/farmacist specialist sau primar;
 copia Certificatului de Membru al organizaţiei profesionale de profil, cu viza valabilă
pentru anul în curs, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 95/2006, Republicată, cu
modificările şi completările ulterioare;
 copia actului de identitate (BI/CI), în termen de valabilitate;
 copii ale documentelor de schimbare a numelui (dacă este cazul);
 certificate din care să rezulte absolvirea cursurilor de pregătire, eliberate de
autorităţile competente, conform celor prevăzute pentru fiecare atestat (copii xerox).
Pentru medicii specialişti care au efectuat pregătirea ca modul obligatoriu în
rezidenţiat, o copie xerox a modulului din carnetul de rezident, precum şi a primei
pagini a carnetului.
 adeverinţe sau caracterizări care să ateste efectuarea stagiilor practice şi a numărului
de examinări prevăzute pentru fiecare tip de atestat (unde este cazul);
 pentru atestatele care se pot obţine numai ulterior unei pregătiri confirmate printr-un
alt atestat, (ex: ecocardiografie transesofagiană, IRM, endoscopie digestivă
terapeutică, chirurgie laparoscopică nivel II-tehnici avansate), candidaţii vor depune şi
copia xerox a atestatelor menţionate, obţinute anterior;
 adeverinţa de la locul actual de muncă din care să reiasă funcţia şi gradul profesional,
cu menţionarea specialităţii şi a numărului ordinului de confirmare în gradul
profesional;
 chitanţa de plată a taxei de 400 lei, achitată pe numele candidatului prin mandat
poştal sau O.P., în contul IBAN nr. RO36TREZ70020E365000XXXX, CUI4266456, DTMB (Direcţia de Trezorerie a Municipiului Bucureşti), beneficiar –
Ministerul Sănătăţii, adresa: str. Cristian Popişteanu, Nr 1-3, sector 1, Bucureşti, cod:
010024. La locul pentru corespondenţă se va menţiona Taxa participare examen
atestate.
Listele candidaţilor al căror dosar de înscriere este admis, precum şi preşedintele
de comisie, locul, data şi ora de prezentare la examen, pentru toate atestatele, vor fi
afişate la data de 13 mai 2019 pe site-ul Ministerului Sănătăţii www.ms.ro, la rubrica –
Concursuri şi examene naționale.

PRECIZĂRI IMPORTANTE PENTRU TOȚI CANDIDAȚII

-Taxa de examen se poate returna numai în situația dosarelor respinse.
Candidații absenți la examen vor beneficia de reportarea taxei pentru sesiunea
următoare.
-Candidații care depun dosare de examen incomplete și ale căror dosare nu se
vor completa cu toate documentele necesare prezentării la examen, nu se vor regăsi în
listele candidaților.
-Candidații care vor constata greșeli de redactare ale numelui vor înștiința
secretarul comisiei de examen și vor depune la comisie o copie a actului de identitate.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *