Refinanţări la creditele de nevoi personale pentru salariaţii din spitalele care luptă împotriva COVID-19

Stiri

CEC Bank oferă salariaţilor din instituţiile medicale aflate în prima linie în lupta împotriva COVID-19 posibilitatea de a-şi refinanţa creditele de nevoi personale în lei, în condiţii foarte avantajoase, care presupun o dobândă fixă de 5,5% pe an, cea mai mică de pe piaţă în acest moment, fără alte comisioane, a anunţat banca.
CEC Bank menţionează că oferta se adresează salariaţilor instituţiilor medicale care sunt în prima linie în lupta împotriva COVID-19, conform Ordinului 555/2020 publicat în Monitorul Oficial 290 din 7 aprilie 2020.
Astfel, oferta lansată de CEC Bank pentru acest tip de credite vine cu o dobândă care se situează aproape la jumătate faţă de dobânda medie în sistemul bancar la creditele de consum din portofoliu – de circa 10,5%.
CEC Bank intenţionează să vină în sprijinul salariaţilor din spitalele care luptă împotriva COVID-19 şi cu o ofertă de credite pentru locuinţe cu costuri foarte avantajoase, care urmează a fi lansată în perioada următoare.
În cazul unui credit de nevoi personale de 20.000 de lei, rambursabil în 5 ani, rata pe care o va plăti clientul este 382 de lei, faţă de 430 de lei în cazul unui credit similar, dar pentru care se practică dobânda medie din piaţă.
Pot fi împrumutate sume de până la 90.000 de lei, în moneda naţională, pentru nevoi personale, fără garanţii imobiliare, pe o durată de până la 5 ani.

Dobânda este 5,5% p.a. şi este singurul cost al creditului. Nu se aplică niciun comision de analiză sau acordare şi nici comisioane lunare de administrare. De asemenea, în cadrul perioadei de rambursare, clienţii pot opta pentru o perioadă de graţie de 3 luni la rambursarea principalului, timp în care vor fi achitate doar dobânzile.
Având în vedere contextul determinat de noul coronavirus şi necesitatea de limitare a deplasărilor şi a contactului dintre persoane, pentru acest tip de credite este disponibil un flux de acordare simplificat, care prevede preluarea solicitărilor prin telefon prin intermediul serviciului Phone Banking şi chiar şi posibilitatea de a deschide conturi online, prin platforma CEC_IN, urmând ca solicitantul să se deplaseze o singură dată în unitatea CEC Bank, pentru semnarea contractului final. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns