Sistemul Medical MedLife lansează un nou concept medical pe piața din România – Clinica Medicală Mobilă MedLife, o unitate medicală care se deplasează în teritoriu, împreună cu personal medical specializat, în vederea acordării serviciilor medicale.

Stiri

Prin Clinica Medicală Mobilă, MedLife își propune să răspundă numeroaselor nevoi venite din partea companiilor, organizațiilor sau instituțiilor, care vor să ofere servicii medicale dedicate oamenilor din colectivul lor, fără a fi necesară relocarea sau deplasarea acestora.

România are cea mai mare rată a mortalității din cauze tratabile. Chiar dacă speranța de viață a crescut, este cu aproape șase ani mai scăzută decât media UE. Principalele cauze care conduc la cele mai multe decese în România sunt: bolile cardiovasculare, cancerul și bolile hepatice, urmate de bolile și infecțiile respiratorii*. 

Multe dintre cazuri ar fi putut fi evitate printr-o prevenție mai eficientă și printr-un tratament mai bun. Boala cardiacă ischemică și cancerul pulmonar sunt două dintre afecțiunile în care prevenția joacă un rol esențial, la care se adaugă accidentele vasculare cerebrale, pneumonia și cancerul colorectal, afecțiuni care pot fi tratabile, dacă sunt identificate la timp și dacă li se aplică un tratament corespunzător. Accesarea scăzută a serviciilor medicale de către români rămâne un subiect problematic.

“Insistăm să facem prevenție și să tratăm la timp afecțiunile. Este în activitatea noastră de zi cu zi să avem grijă de sănătatea pacienților, de aceea am lansat acest produs unic pe piața din România, o clinică medicală mobilă, pentru că sunt mulți pacienți care și-ar dori să poată ajunge la medic, dar întâmpină numeroase piedici, cum ar fi lipsa unui cabinet medical și a unui medic în apropire sau efectiv imposibilitatea de a deplasa până într-o localitate sau județ unde să găsească un sfat medical, un consult de specialitate și o rezolvare la nevoile sale. De peste 26 de ani ne propunem să fim aproape de cât mai mulți români, să le oferim acces la servicii medicale de calitate, iar prin acest program unic, facem un nou pas spre obiectivul nostru”, a declarat Mihai Marcu, Președinte și CEO MedLife Group.

Ce se poate face prin Clinica Medicală Mobilă MedLife?

Clinica medicală mobilă MedLife are dotări de top și include două cabinete de consultații multidisciplinare, un laborator medical mobil, compartiment de imagistică medicală, un punct de recoltare, o sală de așteptare și un grup sanitar. Echipa medicală poate evalua starea de sănătate a comunităților sau angajaților din zona respectivă prin consult clinic, analize de laborator eliberate în maximum 15 minute, explorări funcționale în zona de pneumologie, oftalmologie sau ORL, dar și consultații de specialitate, în funcție de nevoi și cerințe. Clinica este amenajată într-un container expandabil, instalat pe un șasiu tractabil, astfel încât întreg ansamblul poate fi relocat rapid într-o altă zonă unde este nevoie de servicii medicale.

De altfel, prin Clinica Medicală Mobilă MedLife se pot pune în practica și o gamă largă de proiecte, cum ar fi: maratoane dedicate sănătății organizate de către companii sau instituții pentru comunitățile lor, evaluări medicale specifice pe anumite specialități, proiecte medicale educative pentru adulți sau copii ș.a.m.d..

*Sursa: European Observatory on Health Systems and Policies (hosted by the World Health Organization), European Commission

 Unitate mobilă de medicina muncii  pentru abonații MedLife

Suplimentar față de asistarea pacienților din zone deficitare în accesarea serviciilor medicale, noua clinica mobilă va putea oferi și servicii de medicina muncii la sediul companiei în orice oraș din țară. “Este în natura activității noastre să inovăm continuu și să venim în întâmpinarea clienților noștri cu soluții care să sprijine nevoile lor, iar noul concept de clinică mobilă reprezintă încă o dovadă în acest sens.  Astfel, vom putea consolida platforma noastră în ceea ce privește serviciile de prevenție oferind angajaților din România servicii integrate de imagistică, recoltare analize medicale și evaluare multidiscipliară. Avantajul major este oferit de partea legată de mobilitate, ne vom putea deplasa în orice oraș, la sediul oricărei companii din țară, oferind abonaților noștri servicii de medicina muncii la standardele de calitate MedLife” ,a declarat Mirela Dogaru, Director Comercial MedLife Group.

 Prima clinică mobilă integrată în campania de vaccinare în teritoriu

 Potrivit reprezentanților MedLife, Există posibilitatea ca noua clinică mobilă să fie folosită și pentru campania de vaccinare în teritoriu. “Datele publice indică o scădere foarte mare a numărului de persoane care se vaccinează, unul dintre motive fiind și accesibilitatea, mai ales în localitățile mici. Prin acest nou serviciu există posibilitatea de a merge în teritoriu, oriunde in țară, pentru a contribui la creșterea numărului de persoane vaccinate”a declarat Mihai Marcu, CEO & Președinte CA MedLife Group.

Despre Sistemul Medical MedLife:

Sistemul Medical MedLife a pornit acum 26 de ani, s-a dezvoltat sănătos și a devenit cel mai mare furnizor de servicii medicale private din România. Antreprenorii români, care au pus bazele acestei companii, au investit și s-au implicat pentru a aduce schimbare în sistemul de sănătate românesc, au crezut în inovație și au îndrăznit să țintească cât mai sus, pentru a oferi pacienților români calitate, profesionalism, grijă și respect pentru nevoile lor.

Compania operează cea mai extinsă reţea de clinici, una din marile reţele de laboratoare medicale, spitale generale şi specializate şi are cea mai mare baza de clienţi corporate pentru Pachete de Prevenţie în Sănătate din ţară. Este, de asemenea, din punct de vedere al vânzărilor, unul dintre cei mai mari jucători de servicii medicale private din Europa Centrală și de Est.

Grupul MedLife are un istoric de succes în ceea ce privește atât creșterea organică, cât și creșterea prin achiziții. Echipa sa puternică si experimentată de management, alcătuită 100% din români, a fost capabilă să creeze si să gestioneze aceste oportunități de creștere, dobândind cunoștințe și experiență valoroase, care să îi permită găsirea celei mai bune căi pentru continuarea cu succes a extinderii.

Fiind o companie românească cu tradiție, MedLife a ales să se listeze la Bursa din România, fiind  un model al listărilor pe piața locală de capital. A deschis orizonturi, iar prin guvernanța corporativă pe care o are implementată, a inspirat și alte companii locale spre a porni pe acest drum și a ajuta la dezvoltarea capitalului românesc și a economiei. Acțiunile emise de MedLife SA sunt admise la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București, Categoria Premium, având simbolul de tranzacționare ″M″.

În perioada de pandemie MedLife a reușit să joace un rol esențial în societate și să capete un statut de lider detașat în monitorizarea pandemiei prin implicarea activă în zona de cercetare.

Compania continua să investească în proiecte cu impact asupra comunității locale în tehnologie și infrastructură. Crează locuri de muncă și dezvoltă un ecosistem care contribuie la dezvoltarea și menținerea unei Românii sănătoase.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns