Statistica 2019 – Programele Naţionale de Transplant de cornee și de ţesut osos, tendinos şi cartilagii

Stiri

În cadrul Programului Naţional de Transplant de cornee, derulat pe parcursul anului 2019, la nivelul Sectiei Clinice Oftalmologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC) s-au efectuat un număr de 68 de intervenţii chirurgicale de transplant de cornee,dublu față de cifra înregistrată anul trecut.
Materialul biologic a fost prelevat, în spitalele din Bucureşti şi din ţară, de la un număr de 74 donatori, aflaţi în moarte cerebrală.

Patologiile oculare pentru care s-au efectuat aceste intervenţii chirurgicale au fost: afecțiuni ale corneei de etiologie infecţioasă; keratopatie edematoasă; rejetul cornean; distrofiile corneene; leucoame corneene de diferite cauze şi keratoconusul.
În ceea ce privește patologia reconstructivă abordată, la nivelul Secţiei Clinice Ortopedie şiTraumatologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central Dr. Carol Davila (SUUMC), pe parcursul anului 2019, s-au înregistrat următoarele date:
– 7 proceduri de recoltare/prelevare de grefe osoase (C.F.), realizate în timpul intervenţiilor de artroplastie;
– 7 intervenţii chirurgicale de transplant de ţesut osos, în vederea reviziei – reconstrucţiei ligamentoplastiei, artroplastiilor de şold şi osteosintezei secundare.
În acest context, considerăm că trebuie să accentuăm faptul că, atât Secţia Clinică Ortopedie şi Traumatologie, cât și cea de Oftalmologie au acces la Registul Naţional de Transplant (RNT), în vederea înscrierii, pe lista de aşteptare, a pacientilor eligibili pentru procedurile de transplant, ulterior
realizării screening-ului viruso-bacteriologic; a bilanţului biologic si a planning-ului preoperator.

Înscrierea în RNT se face, în strictă corelaţie cu patologia pacientului, cu starea biologică a acestuia și indicaţia terapeutică.
Odată cu înscrierea pe lista de asteptare, pacientul primeşte un cod CUIANT, înscris şi predat pe actele medicale, pe baza caruia atât acesta, cât şi personalul medical implicat în acordarea îngrijirilor de specialitate (medicul de familie, farmacistul şi medicul curant) pot verifica, în timp real, pe site-ul ANT (www.transplant.ro), "starea" codului alocat.
Ar mai fi de precizat faptul că, deși finalul anului a adus o creștere semnificativă a numărului de donatori, în niciunul dintre programele naționale de transplant derulate de instituția noastră, nu se poate
face o prognoză în ceea ce privește timpul de aşteptare pentru realizarea intervenţilor chirurgicale.

Locotenent colonel medic dr. Laura Macovei, medic primar oftalmolog, doctor în ştiinţe medicale,Coordonatorul Programului Naţional de Transplant de cornee, derulat de către SUUMC

Colonel medic lector universitar dr. Marius Stanescu, medic primar Ortopedie-Trumatologie,competenţă Artroscopie
Responsabil Activitate de Prelevare şi Transplant de Ţesuturi Osteoligamentare a SUUMC

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *