Diplomele de asistent medical generalist care au fost eliberate în România anterior aderării la UE, recunoscute automat

Diplomele de asistent medical generalist emise de instituţiile de învăţământ din România şi eliberate anterior datei aderării la Uniunea Europeană vor beneficia de recunoaştere automată în statele membre ale UE odată cu modificarea Directivei 2005/36/CE, conform unui raport al Comisiei Europene publicat pe 11 mai 2020, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei şi Cercetării […]

Continue Reading

A fost lansat primul hub antidepresie din România

Primul hub antidepresie din România – depreHUB – a fost lansat pe 10 octombrie. Este vorba despre un proiect naţional, iniţiat cu scopul de a reuni, sub cupola unui nou concept în România, totalitatea serviciilor de prevenire a depresiei şi anxietăţii, evaluare e-health, diagnostic, intervenţie şi reintegrare psiho-socială. Potrivit unui comunicat de presă, acest proiect se adresează […]

Continue Reading

Noul corp al Spitalului de Boli Reumatismale din București a fost inaugurat

Corpul de clădire C2 al Spitalului de Boli Reumatismale “Ion Stoia”, consolidat, modernizat şi dotat de Primăria Generală a Capitalei, a fost inaugurat pe 28 august în prezenţa primarului general Gabriela Firea. “Sunt bucuroasă să vă invit astăzi să vizitaţi rezultatul unei noi investiţii realizate de Primăria Capitalei, prin ASSMB. Este vorba despre un corp nou de […]

Continue Reading

Serviciile medicale acordate de furnizorii aflați în relație contractuală cu CAS în luna iulie au fost în mare parte raportate

În data de 7 august 2019, din cabinetele medicilor de familie au fost transmise în Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) aproximativ 400.000 de servicii medicale, dintre care 326.806  au fost semnate cu cardul și validate. Un număr de 61.806 servicii medicale au fost nesemnate cu cardul. Mentionăm că din categoria serviciilor nesemnate fac parte cele […]

Continue Reading