Ministerul Sănătăţii promovează un program care vizează mărirea numărului de intervenţii chirurgicale majore în cancer

Ministerul Sănătăţii promovează, împreună cu CNAS, un program-pilot care vizează mărirea numărului de intervenţii chirurgicale “majore” în cancer, a declarat secretarul de stat Horaţiu Moldovan. “În primul rând, chirurgia trebuie să facă un pas înainte şi să opereze din ce în ce mai mulţi pacienţi cu tumori pulmonare neoplazice. În acest sens Ministerul Sănătăţii promovează împreună cu […]

Continue Reading

Maria Mesaroș, președinte FADR: Am văzut schimbări majore în rândul pacienților cu privire la conștientizarea complicațiilor și modul de întâmpinare a acestora

Maria Mesaroș, președintele Federației Asociațiilor Diabeticilor din România, susține că este nevoie de o implicare mai mare a Ministerului Sănătății, dar și a medicilor de familie și a medicilor specialiști, în organizarea unor campanii de prevenție și informare asupra diabetului. “O importanță mare o au și asociațiile de pacienți, care într-un mediu mai familial, prin […]

Continue Reading