Peste 200 de specialişti de pe patru continente, reuniţi la un maraton al cercetării neurologice, la Poiana Braşov

Peste 200 de neurologi, cercetători ştiinţifici de top de pe patru continente, se reunesc, în aceste zile, la Poiana Braşov, în cadrul celei mai ample manifestări ştiinţifice educaţionale din domeniu, un adevărat “maraton al cercetării ştiinţifice medicale neurologice”. Potrivit unui comunicat al organizatorilor, cadre didactice universitare, medici primari, specialişti sau rezidenţi, din 19 ţări din […]

Continue Reading

SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOV scoate la CONCURS urmtoarele posturi:

SPITALUL CLINIC DE PSIHIATRIE ȘI NEUROLOGIE BRAȘOVscoate la CONCURSîn conformitate cu prevederile Ord. m.s.p. nr. 1.406/2006, coroborat cu prevederile art. 184 din Legea nr. 95/2006, următoarele funcții: șef Secția clinică Psihiatrie I; șef Secția clinică Psihiatrie III; șef Secția clinică Recuperare neuro-psiho-motorie; șef Laborator analize medicale.Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:a) cerere […]

Continue Reading

Ghidul EFNS pentru utilizarea imunoglobulinelor cu administrare intravenoasă în tratamentul bolilor neurologice

Ministerul Sanatatii Ordinul nr. 1223/2010   Cuvinte cheie: encefalomielită acută diseminată, scleroza concentrică Balo, epilepsia refractară a co- pilului, polineuropatie cronică inflamatorie demielinizantă, dermatomiozită, sindromul Guillan-Barre, imunoglobuline intravenoase, neuropatie motorie multifocală, scleroză multiplă, miastenie gravis, ne- uromielită optică, encefalită Rasmussen, sindromul stiffman, sindromul post-polio.   Deşi doze mari de IgIv sunt larg folosite în tratamentul […]

Continue Reading

Managementul sindroamelor neurologice paraneoplazice: raportul grupului de lucru EFNS

Ministerul Sanatatii Ordinul nr. 1223/2010    Cuvinte cheie: cancer, investigatie, neurologie, paraneoplazic, tratament   Sindroamele neurologice paraneoplazice (PNS) reprezintă efectele la distanţă ale cancerului asupra sistemului nervos. Prezentul raport reprezintă o prezentare generală a managementului PNS clasice ca encefalita limbică paraneoplazică, neuronopatia senzorială subacută, degenerescenţa cerebeloasă paraneoplazică, mioclonusul-opsoclonusul paraneoplazic, sindromul miastenic Lambert-Eaton şi hiperexcitabilitatea nervoasă […]

Continue Reading