Tătaru: Spitalizarea pacienţilor cu coronavirus nu poate fi condiţionată în prezent; medicul de familie trebuie să acorde concediu medical

Stiri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat miercuri, la Constanţa, că pacienţilor cu Covid-19 care refuză spitalizarea şi sunt în izolare la domiciliu, în condiţiile în care în prezent internarea nu mai poate fi impusă, trebuie să li se acorde concediu medical de către medicul de familie care gestionează starea de sănătate a acestuia.

“Nu mai putem condiţiona această internare, în acest moment. Dacă acel pacient respectă acea izolare la domiciliu, el s-a prezentat undeva, având un test pozitiv, a fost evaluat, a refuzat o internare, i s-au făcut nişte recomandări, respectă acele recomandări, este luat în primire de medicul de familie şi acest medic de familie trebuie să-i acorde acele zile de concediu”, a menţionat ministrul, întrebat fiind dacă un pacient aflat în izolare poate beneficia de concediu medical, în condiţiile în care la Câmpina, unui astfel de pacient, care a refuzat spitalizarea, medicul de familie a refuzat să îi dea concediu medical.

Referitor la acest caz, Tătaru a spus că în situaţia în care pacientul nu a primit concediu medical, acesta trebuie să sesizeze Direcţia de Sănătate Publică pentru a se face cercetările necesare. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook

Lasă un răspuns