Unifarm SA a achiziţionat şi aduce în ţară în ritm continuu transporturi de echipamente şi materiale sanitare

Stiri

Compania Unifarm SA a achiziţionat şi adus în ţară, luni şi marţi, mai multe transporturi de  echipamente medicale şi produse dezinfectante, a informat Ministerul Sănătăţii.

“Ministerul Sănătăţii şi Compania Unifarm SA continuă aprovizionarea cu echipamente medicale şi materiale sanitare destinate unităţilor sanitare în lupta împotriva COVID-19. Astfel, în perioada 6-7 aprilie 2020, Compania Unifarm SA a achiziţionat şi a adus în ţară mai multe transporturi de echipamente medicale şi produse dezinfectante, după cum urmează: 2.245.000 măşti FFP2 şi ochelari de protecţie, 20.000 viziere, 300.000 combinezoane, din care 200.000 combinezoane speciale utilizate în secţiile de terapie intensivă (ATI), 923.000 mănuşi latex, 114.000 mănuşi vinil, 2.000.000 măşti chirurgicale cu trei pliuri, 36.000 tone dezinfectant pentru suprafeţe”, a precizat sursa citată.

Potrivit ministrului Sănătăţii, Nelu Tătaru, materialele şi echipamentul de protecţie vor fi distribuite începând din noaptea de marţi spre miercuri către toate unităţile sanitare din ţară, cu prioritate către cele care sunt în prima linie de gestionare a cazurilor  cu noul coronavirus. “Este o adevărată luptă comercială pentru achiziţia materialelor sanitare şi a echipamentelor pe piaţa internaţională. Continuăm aprovizionarea, constant, şi în perioada următoare”, a declarat Tătaru. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *