Viorica Dăncilă: Achiziţia de incubatoare pentru dotarea secţiilor de îngrijire nou-născuţi, finalizată până la 15 septembrie

Stiri

Achiziţia de incubatoare pentru dotarea tuturor unităţilor sanitare care au în structură secţii de îngrijire nou-născuţi va fi finalizată până la data de 15 septembrie, a afirmat premierul Viorica Dăncilă.
“Am alocat anul acesta un buget istoric destinat investiţiilor în sănătate pentru achiziţia de aparatură medicală, astfel încât pacienţii să beneficieze de servicii medicale în cele mai bune condiţii. Săptămâna trecută, ministrul Sănătăţii a verificat modul în care au fost cheltuiţi banii la Maternitatea de la Brăila, care a fost dotată cu mese noi de operaţii, după ce a fost reabilitată. De asemenea, zilele trecute a fost redeschisă Secţia de ortopedie pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ‘Grigore Alexandrescu’, care a fost complet echipată cu aparatură şi mobilier de ultimă generaţie. Doamna ministru Pintea m-a informat că achiziţia a 1.170 de incubatoare pentru dotarea tuturor unităţilor sanitare care au în structură secţii de îngrijire nou-născuţi va fi finalizată până la data de 15 septembrie. Ulterior vom demara livrările către spitale”, a declarat prim-ministrul, în debutul şedinţei de Guvern de pe 27 august. 

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns