”Punem în transparență decizională o modificare și o completare importantă a ordinului de ministru care reglementează modul de finanțare a secțiilor de ATI din România, prin programul național Acțiuni Prioritare ATI (AP-ATI).
Prin acest program, Ministerul Sănătății finanțează direct secțiile de ATI din spitalele publice din România, acolo unde sunt tratați cei mai critici pacienți și unde, de cele mai multe ori, se face diferența dintre viață și moarte.
În practică, odată cu modificarea acestui ordin, secțiile ATI vor putea achiziționa consumabile și medicamente de ultimă generație, ceea ce va crește calitatea și siguranța actului medical pentru pacienții critici.
Facem aceste modificări pentru a sprijini dezvoltarea capacității de răspuns a secțiilor de terapie intensivă și a blocului operator, finanțând corespunzător serviciile medicale oferite în cele mai critice momente.
În plus, am introdus încă 5 spitale care vor beneficia de resurse financiare din acest program, printre care: Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf. Ioan” Galați, Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie și Boli Infecțioase Brașov, Spitalul Clinic de Urgență Târgoviște, Spitalul Municipal Odorheiul Secuiesc și Spitalul Municipal Turda.” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

