Site icon eMedic.ro

Campania de informare și implicare publică „Votez pentru Sănătate” este relansată

Sănătatea trebuie să fie o prioritate pe agenda publică – este opinia a 99% dintre români și scopul campaniei  „Votez pentru Sănătate”, care își propune să genereze o schimbare concretă în sistemul românesc.

Necesitatea unei schimbări în bine și implementarea unor măsuri concrete, precum o finanțare adecvată, programe de prevenție și un acces mai bun la îngrijire și medicamente, sunt reflectate și de percepția pacienților români asupra sistemului de sănătate, arată datele studiului reprezentativ pentru populația urbană „Sănătatea ca prioritate în România”, realizat de ISRA Center (membru al Coaliției Votez pentru Sănătate), în luna octombrie 2019.

Astfel, 99% dintre românii din mediul urban cred că sănătatea ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern și autorități , iar 86% consideră că standardele europene de tratament sunt inaccesibile în România. Finanțarea, investițiile și lipsa unor dotări moderne sunt principalele lipsuri ale sistemului de sănătate, în opinia respondenților.

96% dintre aceștia au declarat că au interacționat în ultimii 3 ani cu sistemul de românesc de sănătate, însă doar 38% s-au declarat mulțumiți de ultima interacțiune.

2019-2020 este o perioadă electorală și reprezintă o șansă în plus de a-i convinge pe actualii și viitorii aleși că Sănătatea românilor trebuie privită ca o investiție pe termen lung. Prin campania «Votez pentru Sănătate» ne propunem să atragem implicarea a cât mai mulți români, să convingem  autoritățile să ia măsuri concrete pentru ca, în final, să putem beneficia cu toții de un sistem sanitar modern și performant”, a declarat Marius Geantă, președintele Centrului pentru Inovație în Medicină și membru al Consiliului de Experți Votez pentru Sănătate.

 

Ce îi îngrijorează pe români

Principalele aspecte care îi afectează pe pacienții români sunt calitatea slabă a îngrijirilor medicale, numărul insuficient de medici, lipsa unei viziuni pe termen lung privind sănătatea și accesul limitat la medicamente noi, potrivit aceluiași studiu.

Pentru 78% dintre respondenți, a avea acces la îngrijire și medicamente este un lucru foarte important, însă dintre cei care au primit o reţetă de medicamente noi, 4 din 10 au avut dificultăți în a găsi tratamentul de care aveau nevoie.

Sănătatea cetățenilor ar trebui să fie o prioritate pentru decidenți, dar totodată depinde de fiecare dintre noi cât de mult punem accent pe acest subiect. Noi, cetățenii, ar trebui să fim cei care alegem prioritățile pe care le dorim”, a declarat Radu Gănescu, președintele Coaliției Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România  și membru al Consiliului de Experți Votez pentru Sănătate.

 

Măsuri cu un impact real

Sănătatea ar trebui să primească o finanțare mai mare din partea Guvernului, cred 97% dintre români, în timp ce 74% dintre aceștia cred că mai puțin de jumătate (sau niciuna) dintre măsurile propuse pentru Sănătate au fost realizate.

În privința măsurilor pe care și le-ar dori implementate, în topul celor propuse sunt îmbunătățirea îngrijirilor medicale, investiții în echiparea spitalelor, lansarea unor programe de prevenție și accesul la medicamente de ultimă generație.

 

Despre Votez pentru Sănătate”

Votez pentru Sănătate este o campanie de informare și implicare publică, lansată în octombrie 2016, la iniţiativa Coaliţiei „Votez pentru Sănătate”, care își propune să facă din sănătate o prioritate pe agenda publică și să genereze o schimbare concretă în sistemul de sănătate.

Peste 20 de entități și instituții s-au alăturat până în prezent Coaliției: asociații profesionale, societăți medicale, asociații de pacienți, companii private, experți în diverse domenii, lista entităților care vor să se alăture fiind deschisă pe toată perioada campaniei.

Cei 19 milioane de români, de fapt aparţinători, viitori, foști sau actuali pacienți, se pot alătura campaniei, votând pe site-ul www.votezpentrusanatate.ro. Cu cât mai mulți români votează pentru sănătate, cu atât sunt șanse mai mari ca Sănătatea, cel mai important pacient al României, să se transforme dintr-un pacient cronic într-unul vindecat.

Află mai multe de pe site-ul și pagina de Facebook ale campaniei.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version