Site icon eMedic.ro

Ordin de ministru: Evaluarea activităţii managerului spitalului public pe 2019 – până la data de 30 iunie

Evaluarea activităţii managerului spitalului public pentru anul calendaristic 2019 se realizează până la data de 30 iunie 2020 – prevede un ordin al ministrului Sănătăţii publicat în Monitorul Oficial.

Această nouă prevedere vine să completeze Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 112/2007 privind criteriile de performanţă în baza cărora contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen.

Până acum evaluarea pentru anul anterior se făcea până la sfârşitul lunii martie.

”Direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Sănătăţii şi managerii spitalelor publice vor duce la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin”, se arată în document. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version