Site icon eMedic.ro

Procesul de reclasificare a spitalelor publice a început

”De prea mult timp, sistemul sanitar funcționează după un model de organizare învechit: tarife diferite și inechitabile pentru serviciile medicale, reguli neclare și categorii care nu mai reflectă realitatea din teren. Rezultatul este lipsa de coerență în administrarea spitalelor și decizii care nu sunt întotdeauna corelate cu rolul real al fiecărei unități.

Astăzi, împreună cu echipa mea din Ministerul Sănătății și cu profesioniști din domeniul medical, am finalizat criteriile de selecție pentru spitalele de importanță strategică.

Proiectul de Hotărâre de Guvern se află, din această seară, în transparență decizională. Urmează o perioadă de consultare, pentru a integra observațiile actorilor relevanți și a definitiva cadrul normativ.

Criteriile se aplică următoarelor tipuri de unități:

spitale județene de urgență

spitale județene clinice de urgență (universitare)

spitale clinice de urgență

spitale clinice monospecialitate

spitale de psihiatrie și măsuri de siguranță

În urma evaluării fiecărui spital, pe baza unor criterii obiective de performanță și accesibilitate, va fi stabilită lista spitalelor strategice și noua încadrare a acestora.

Prin acest act normativ stabilim, pentru prima dată, un cadru unitar de organizare și funcționare, fundamentat pe:

tipul și diversitatea serviciilor medicale furnizate

dotările și performanța echipamentelor medicale

resursa umanǎ și complexitatea cazurilor și patologiilor tratate

Spitalele strategice trebuie să îndeplinească cumulativ criterii minime obligatorii, precum:

structurǎ UPU

structură de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale

unitate de transfuzii sanguine

bloc operator cu minimum 10 săli de operație

secție ATI clasificată categoria I

dotări esențiale (CT, RMN, angiograf, radiologie digitală, laboratoare complete)

activitate de învățământ, cercetare și educație medicală continuă

indicatori clari de calitate (ex.: rata reinternărilor în 48 de ore ≤ 0,5%)

Etapa următoare vizează evaluarea celorlalte spitale, în vederea reîncadrării în categoriile I, II sau III.

Noile categorii vor fi:

spitale strategice

spitale categoria I

spitale categoria II

spitale categoria III

Ierarhizarea NU înseamnă servicii medicale mai slabe. Este o clasificare administrativă și funcțională, care reflectă complexitatea serviciilor oferite, nu valoarea profesională a personalului medical.

Pentru pacienți, această clarificare înseamnă trasee mai clare, acces mai rapid la servicii complexe și un nivel crescut de siguranță. Pentru personalul medical, înseamnă predictibilitate, infrastructură adecvată și criterii clare de organizare.

Administrativ, reforma aduce ordine, finanțare corelată cu rolul real al spitalului și decizii bazate pe date.” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .

Exit mobile version