Senatul se reuneşte, marţi, în plen, pe ordinea de zi fiind inclus, pentru dezbatere şi vot, în calitate de primă cameră sesizată, proiectul prin care se acordă cabinetelor medicale şi farmaciilor aflate în contract cu casele de asigurări de sănătate 5.000 lei lunar, de la bugetul de stat, pentru materiale de protecţie.
“Furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale de specialitate în regim ambulatoriu, aflaţi în contract cu casele de asigurări de sănătate, vor beneficia lunar de suma de 5.000 de lei/tură de activitate pentru asigurarea materialelor de protecţie necesare furnizorilor şi asiguraţilor. De sumele menţionate beneficiază cabinetele de medicină de familie indiferent de forma de organizare, farmaciile comunitare, cabinetele de specialitate, laboratoarele de analize medicale, furnizorii de servicii de imagistică medicală. Sumele sunt asigurate prin transferuri de la bugetul de stat către Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, stipulează propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PSD.
Propunerea legislativă a primit un raport de admitere din partea Comisiei de sănătate din Senat, prin amendamentul adoptat în comisie cabinetele stomatologice fiind incluse printre furnizorii de servicii farmaceutice şi medicale care beneficiază de acest ajutor. AGERPRES
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.