Site icon eMedic.ro

Seminar de lucru – vaccinarea antiHPV

Ministerul Sănătății așteaptă din partea specialiștilor un plan de acțiune pentru creșterea încrederii populației în vaccinarea împotriva HPV.

Cu sprijinul Biroului OMS pentru România, Ministerul Sănătății a reunit astăzi, 16 ianuarie 2020, într-un seminar de lucru, recunoscuți specialiști români și străini, pacienți, medici de familie pentru pregătirea unui plan de acțiune în vederea informării și educării populației cu privire la vaccinarea împotriva HPV, dar și în vaccinare în general.

“Suntem singura țară din Europa care mai discutăm despre introducerea vaccinării împotriva HPV. Ministerul Sănătății a reluat campania de vaccinare împotriva acestui virus, doar pentru fetele părinților care au cerut acest lucru și vrem să extindem campania atât pentru acestă categorie de vârstă, cât și pentru alte categorii de vârstă. După derapajul de acum 11 ani care a aruncat o umbră asupra vaccinării antiHPV, vrem să transformăm actuala campanie într-un succes. Echipa Ministerului Sănătății susține vaccinarea și urmărim adoptarea măsurilor care să crească acoperirea vaccinală pentru tot programul național”, a declarat Victor Costache.

Ministerul Sănătății a distribuit în teritoriu  primele 20 000 de doze pentru reluarea vaccinării antiHPV. Vaccinarea gratuită se face începând din această lună în cabinetele medicilor de familie la fetele cu vârsta cuprinsă între 11 și 14 ani pentru care părinții au solicitat în anii 2017 și 2018 vaccinarea, inclusiv cele care au trecut de această vârstă, dacă au solicitat.

Conform Acordul Cadru încheiat de Ministerul Sănătății cu furnizorul pentru o perioadă de 4 ani, pot fi achiziționate până la un numar de 2 100 000 doze pentru extinderea campaniei. Ministerul Sănătății face apel la părinți să solicite informații medicilor de familie. De asemenea, medicii de familie trebuie să se informeze transparent și corect către părinții cu privire la vaccinarea antiHPV.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Exit mobile version