SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANȚA scoate la CONCURS urmatoarele posturi:

Jobs

SPITALUL CLINIC JUDEȚEAN DE URGENȚĂ „SF. APOSTOL ANDREI” CONSTANȚA scoate la CONCURS
în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi:
 un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Radiologie-imagistică medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie și imagistică medicală;
 două posturi cu normă întreagă de medic rezident ultimul an confirmat în specialitatea Radiologie -imagistică medicală în cadrul Laboratorului de Radiologie și imagistică medicală.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte:
a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze;
b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv
adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști;
c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs;
d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art.
541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniu l sănătății,
republicată, cu modificările ulterioare;
e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin;
f) cazierul judiciar;
g) certificat medical format A5 din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea a ctivității
pentru postul pentru care candidează;
h) chitanță de plată a taxei de concurs;
i) copia actului de identitate în termen de valabilitate; copie a documentelor privind schimbarea numelui (certificat de căsă torie,
certificat de divorț, hotărâre judecătorească etc.);
j) curriculum vitae.
Taxa de concurs este de 150 de lei.

Copiile actelor prevăzute mai sus vor fi însoțite de documentele originale, care se vor certifica de un reprezentant al angajatorului.
Documentele prevăzute la lit. d) și g) sunt valabile trei luni, iar cazierul judiciar are valabilitate șase luni; documentele se depun la dosar în termen de valabilitate.
Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist în specialitatea postului, postată pe site -ul Ministerului Sănătății.
Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la data de 01.11.2019, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la data de 01.11.2019.
Relații suplimentare se pot obține la tel.: 0241.616.784.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns