SPITALUL GENERAL CĂI FERATE SIBIU scoate la CONCURS în conformitate cu prevederile Ord. m.s. nr. 869/2015, cu completările și modificările ulterioare, următoarele posturi: un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea ATI la Compartimentul ATI; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Recuperare, medicină fizică și balneologie în cadrul Ambulatoriului integrat; un post cu normă întreagă de medic specialist confirmat în specialitatea Epidemiologie.
Dosarul de înscriere la concurs va cuprinde următoarele acte: a) cerere în care se menționează postul pentru care dorește să concureze; b) copie xerox de pe diploma de licență și certificatul de specialist sau primar pentru medici, medici dentiști, farmaciști, respectiv adeverință de confirmare în gradul profesional pentru biologi, biochimiști sau chimiști; c) copie a certificatului de membru al organizației profesionale cu viza pe anul în curs; d) dovada/înscrisul din care să rezulte că nu i-a fost aplicată una din sancțiunile prevăzute la art. 455 alin. (1) lit. e) sau f), la art. 541 alin. (1) lit. d) ori e), respectiv la art. 628 alin. (1) lit. d) sau e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare; e) acte doveditoare pentru calcularea punctajului prevăzut în Anexa nr. 3 la ordin; f) cazierul judiciar; g) certificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic și neuropsihic pentru exercitarea activității pentru postul pentru care candidează; h) chitanță de plată a taxei de concurs; i) copia actului de identitate în termen de valabilitate.
Taxa de concurs este de 150 de lei. Documentele prevăzute la lit. d), f) și g) sunt valabile trei luni și se depun la dosar în termen de
valabilitate. Tematica de concurs va fi afișată la sediul spitalului. Înscrierile la concurs se fac la sediul unității, în termen de 15 zile calendaristice de la data de 24.01.2020, iar concursul se organizează în perioada cuprinsă între 31 și 90 de zile de la data de 24.01.2020.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.