Birocrația mai presus de lege, mai importantă decât sănătatea copiilor și a părinților

Stiri

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF)  a luat act cu surprindere de afirmațiile care circulă în spațiul public legate de necesitatea eliberării avizelor epidemiologice și a adeverințelor de sport de către medicii de familie pentru toți copiii care vor începe școala în data de 14 septembrie 2020.

Astfel de solicitări exced legislația în vigoare și nu doar că reflectă necunoașterea legii de către cei care încurajează eliberarea acestor documente ci reflectă totodată și necunoașterea riscului la care sunt supuși părinții și copiii în mod inutil.

Normele privind setul documentelor necesare și momentul eliberării acestor documente sunt prevăzute explicit în Anexa 3 la Ordinul ministrului educației și al ministrului sănătății 5289/1668/2011 precum și în informarea nr 1329/08.09.2020 transmise de Ministerul Sănătății către direcțiile de sănătate publică județene, respectiv Direcția de Sănătate Publica a Municipiului București. Aceste acte medicale care să ateste starea de sănătate a copilului se vor elibera doar la înscrierea/transferul/terminarea ciclului de învățământ și cuprind adeverința medicală (anexa 1) respectiv aviz epidemiologic (anexa 2).

În conformitate cu prevederile anexei 3 din Ordinul  Ordinul nr. 5298/2011, avizul epidemiologic se eliberează în următoarele circumstanțe:

  1. a) după o perioadă de absență din colectivitate de cel puțin 3 zile consecutive;
  2. b) la plecarea în tabere, vizite de studiu etc.

Menționăm că este necesar a se face distincția între avizul epidemiologic care are o durată limitată de valabilitate mai ales în context pandemic și adeverința medicală pentru înscrierea în colectivitate care este necesară doar la înscrierea într-un ciclu de învățământ (la intrarea în grădiniță, clasa  I-a, clasa a Va și clasa a IX-a) și se eliberează la data efectuării examenului de bilanț tocmai pentru a nu aglomera cabinetele de medicină de familie la început de an școlar.

Adeverința de sport solicitată medicului de familie nu este un document necesar a fi prezentat pentru practicarea orelor de educație fizică și sport. Solicitarea acestui document la fiecare început de an reprezintă de asemenea un abuz din partea unităților de învățământ.

Sunt stabilite scenarii foarte clare pentru modul de desfășurare în siguranță a cursurilor și pentru protejarea copiilor în școli și grădinițe. Chiar e greu de înțeles și pericolul pe care îl reprezintă încolonarea a zeci de părinți și copii la ușile cabinetelor medicilor de familie? Nu există recomandări privind atitudinea în cazul unui copil la care apar semne de boală în perioada școlarizării dar ne acoperim de hârtii de cele mai multe ori inutile.

Reamintim faptul SNMF a transmis în repetate rânduri că este necesar ca în fiecare instituție de învățământ școlar sau preșcolar, în context pandemic,  să fie disponibil un cadru medico-sanitar, încadrat conform normelor legale, care să coordoneze efectuarea triajului epidemiologic zilnic.

SNMF rămâne deschis dialogului cu autoritățile pentru identificarea unor soluții adecvate în aceste momente dificile în interesul copiilor și al protejării sănătății publice

A pune pe drumuri aproape 4000000 de copiii (conform datelor INS) și pe părinții lor, în condiții de pandemie, pentru a obține în decurs de câteva zile documente care nu sunt utile nimănui, care nu sunt prevăzute de lege și care nu au alt scop decât de a asigura conducerilor instituțiilor de învățământ confortul stivei de hârtii arhivată cu rigurozitate  denota lipsă de respect față de părinți și copii și poate un grad de cinism și percepție eronată a realității.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *