Bugetul ASSMB a fost suplimentat cu 7 milioane de lei pentru aparate de testare rapidă a COVID-19 şi materiale sanitare

Stiri

Consiliul General al Capitalei a aprobat, pe 11 martie, în unanimitate, suplimentarea bugetului Administraţiei Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti (ASSMB) cu 7 milioane de lei în vederea achiziţionării de materiale sanitare şi a patru aparate pentru realizarea mai rapidă a testelor privind COVID-19.

În debutul şedinţei, primarul general, Gabriela Firea, a declarat că, potrivit solicitărilor primite, efortul bugetar necesar se situează în jurul a 23 de milioane de lei, iar cei 7 milioane de lei reprezintă o primă etapă a acestei alocări.

“Am strâns de la toate spitalele, atât cele din administraţia noastră, coordonate prin ASSMB, cât şi solicitări care au venit de la Spitalul ‘Matei Balş’. De asemenea, de la DSP, de la IGSU şi de la Ambulanţa Bucureşti-Ilfov. Pentru moment, deocamdată, efortul bugetar necesar ar fi în jur de 23 de milioane de lei, dar în primă etapă este vorba de o sumă urgentă de 7 milioane de lei pentru achiziţia unor aparate, pentru realizarea mai rapidă a testelor necesare pentru coronavirus, după cum urmează: două aparate la Institutul de Boli Infecţioase ‘Matei Balş’, un aparat la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Victor Babeş’, unul la Spitalul Colentina, care va funcţiona ca o unitate sanitară suport – solicitată de către Ministerul Sănătăţii”, a precizat Gabriela Firea.

Ea a menţionat că vor fi achiziţionate şi alte produse sau reactivi necesari funcţionării acestor aparate, materiale sanitare pentru recoltarea şi transportul probelor biologice, măşti, echipamente de protecţie, botoşi de unică folosinţă, materiale de igienizare.

Totodată, va fi achiziţionat şi un aparat accesoriu, care va fi conectat la cel de la Spitalul de Boli Infecţioase şi Tropicale ‘Victor Babeş’ permiţând diagnosticarea foarte rapidă.

“Se va achiziţiona un aparat foarte modern pentru rezolvarea foarte rapidă a acestor teste şi diagnosticarea într-un timp foarte scurt, inclusiv un sistem de extracţie automată de acizi nucleici. Se foloseşte în întreaga Europă. Noi nu am avut până acum un astfel de aparat. În ce constă unicitatea sa? El protejează foarte mult şi personalul medical, în afara faptului că poate să dea un rezultat foarte rapid. (…) În acest moment, testele se fac la două aparate, la două spitale şi de aceea şi funcţionează atât de greu. Medicii sunt eroi în aceste zile”, a mai precizat Gabriela Firea.

Potrivit raportului de specialitate ataşat proiectului, ASSMB solicită majorarea bugetului cu şapte milioane de lei, pentru activitatea proprie şi şase spitale din subordine (Spitalul Filantropia, Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor, Spitalul de Pneumoftiziologie Sf. Ştefan, Spitalul Clinic Colţea, Spitalul ‘Victor Babeş’, Spitalul ‘Th. Burghele’), pentru combaterea şi prevenţia COVID-19.

Totodată, ASSMB, în urma scrisorii Institutului ‘Matei Balş’, unitate aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii, solicită alocarea a 776.000 de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru achiziţionarea de echipament pentru diagnostic rapid.

Pentru menţinerea echilibrului bugetar, se propune diminuarea cu 6,2 milioane lei de la subcapitolul Autorităţi executive şi utilizarea sumei de 776.000 lei din fondul de rezervă la dispoziţia autorităţilor locale. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *