Prof. Dr. Alexandru Rafila, Președinte, Societatea Română de Microbiologie: Finalul crizei va fi în doi ani, dar, treptat, trebuie să revenim la normal

Stiri

Vârful epidemiei ar putea fi, în România, în jurul datei de 1 mai, la o săptămână după Sărbătorile de Paște, finalul crizei va fi peste doi ani, iar un vaccin eficace ar putea apărea în 12-18 luni, potrivit Președintelui Societății Române de Microbiologie, Prof. Dr. Alexandru Rafila.

Treptat însă, viața trebuie să revină la normal, în opinia lui Rafila, având în vedere că ”trecerea prin boală nu este o catastrofă” și că, ”în proporție de 85%, virusul produce cazuri asimptomatice, medii sau ușoare”, pentru că ”nu discutăm despre ciumă, care a omorât 75% din populația unor orașe, ci despre o boală care are o mortalitate, sigur importantă, de 3%, de care încercăm să-i protejăm cât mai bine pe cei care sunt mai expuși, dar asta nu înseamnă să rămânem blocați și să distrugem sistemele sociale și economice, timp de doi ani”.

”Spun că vârful va fi în jurul datei de 1 mai, pentru că lumea se va aduna într-un fel sau altul de Sărbătorile de Paște, iar cei care sunt asimptomatici sau cu simptome ușoare ar putea să le transmită și celorlalți membri ai familiei. În aceste condiții, numărul ar putea crește semnificativ, în jur de 1 mai. Sper să nu vină însă un număr foarte mare de persoane în țară, iar, dacă vor veni, să stea izolate la domiciliu și față de restul familiei. Dar asta este doar o speranță, unii oameni consideră că este chiar o bravadă să sfideze recomandările autorităților, se adună în grupuri mari, fac petreceri. Noi avem așteptări de la autorități, dar o decizie administrativă nu poate substitui un comportament responsabil”, a declarat Dr. Rafila pentru MedicalManager.ro.

În ceea ce privește comportamentul populației, Președintele Societății Române de Microbiologie spune că ar trebui ”să încercăm să ne adaptăm, încât să evităm să ne reîntoarcem la un stil de viată care implică aglomerații mari de persoane, un contact apropiat prelungit, trebuie să menținem asta, timp de un an”.

Totodată, restricțiile ar trebui să fie secvențiale, în opinia lui Rafila, să fie aplicate doar când intervine o creștere bruscă sau înainte de apariția ei. ”Trebuie să tăiem aceste vârfuri de creștere, pentru a exista o corelație între numărul de cazuri noi apărute și capacitatea sistemului de sănătate de a prelua și trata aceste cazuri. Vor fi două vârfuri. După numărul mai mare de îmbolnăviri din primăvară, probabil că ne vom confrunta cu o scădere, în timpul verii, dar nu va fi o dispariție, urmând ca, în toamnă, să ne așteptăm la o nouă creștere. Este ca la virusul gripal, o evoluție sezonieră. Vom avea un final în doi ani. Depinde de momentul în care se poate produce, pe scară largă, un vaccin eficace, care poate întrerupe lanțul transmiterii, altfel vom continua până la imunizarea populației. Să sperăm că nu vom asista la modificări majore ale virusului, care să permită o reinfectare sistematică, sezonieră, cum este la virusul gripal. Iar un vaccin ar putea apărea între 12 și 18 luni, adică într-un an, în cel mai bun caz, sau într-un an și jumătate, un termen realist. Nimeni nu riscă să pună pe piață un vaccin administrabil la miliarde de oameni, care să nu fie extrem de sigur”, a explicat Rafila.

”Dar măsurile extreme nu pot dura însă până la descoperirea vaccinului, pentru că n-o să mai putem discuta despre economie în nicio țară, atunci putem discuta chiar despre dispariția economică a multor țări. La un moment dat, trebuie să revenim la normal. Trebuie să înțelegem că este o boală care, în proporție de 85% produce cazuri asimptomatice, medii sau ușoare, iar categoria cea mai afectată, vârstnicii sau cei cu comorbidități, trebuie protejată o perioadă. Asta este conduita rațională, trecerea prin boală nu este ceva apocaliptic, facem gripă în fiecare an. Sigur, aici mortalitatea este mai mare, dar doar la o categorie de vârstă sau la persoane cu comorbidități, și trebuie, până la urmă să încercăm să trăim normal, cel puțin mental, să acceptăm că luăm măsuri de prevenție atât cât este posibil. Ne comportăm cum ne recomandă autoritățile, dar, pe de altă parte, trecerea prin boală nu este o catastrofă, nu discutăm despre ciumă, care a omorât 75% din populația unor orașe, ci despre o boală care are o mortalitate, sigur importantă, de 3%, încercăm să protejăm cât mai bine pe cei care-s mai expuși, dar asta nu înseamnă să rămânem blocați și să distrugem sistemele sociale și economice timp de doi ani, pentru că există această amenințare”, a mai arătat Președintele Societății Române de Microbiologie.

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns