Ministerul Sănătății organizează în perioada 22 iunie-22 iulie 2022, sesiune de examen pentru obținerea gradului de medic, medic dentist/stomatolog respectiv farmacist primar, pentru medicii, medicii dentiști/stomatologi și farmaciștii specialiști care îndeplinesc până la data de 31 ianuarie 2023, vechimea de minimum 5 ani, efectuată cu normă întreagă, în specialitatea pentru care doresc să obțină gradul profesional.
Examenele se vor desfășura în centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați.
ÎNSCRIERI:
- Candidații vor transmite dosarele pentru înscrierea la acest examen, exclusiv prin servicii poștale sau de curierat, Direcțiilor de sănătate publică județene din centrele universitare: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați, în care se solicită susținerea examenului, în perioada 9-25 mai 2022, inclusiv.
- Pentru ministerele cu rețea medicală proprie, dosarele candidaților vor fi transmise tot prin servicii poștale sau de curierat, direcțiilor medicale ale ministerelor cu rețea sanitară proprie, în perioada 9-25 mai 2022, inclusiv.
- Dosarele candidaților cu funcții didactice, ale angajaților cu funcții în cercetarea științifică medicală, ale candidaților cu activitate prestată în afara României, sau pentru recunoașterea/completarea activității prin efectuarea studiilor doctorale, precum și dosarele care au nevoie de alte aprobări speciale vor fi transmise exclusiv prin servicii poștale sau de curierat, în perioada 9-25 mai 2022, inclusiv, Ministerului Sănătății, Direcția Generală Resurse Umane, Structuri și Politici Salariale, sediul din str. Bodești nr. 1, sector 2, București.
Direcțiile de Sănătate Publică Județene, respectiv direcțiile ministerelor cu rețea sanitară proprie, vor completa candidații înscriși la adresa: http://examene.meddb.ro, până la data de 02 iunie 2022, orele 14,00.
- Tabelele candidaților înscriși prin Direcțiile de sănătate publică județene, respectiv prin direcțiile ministerelor cu rețea sanitară proprie, întocmite pe specialități, însoțite de adresa cu semnături, vor fi transmise ulterior, prin servicii poștale, Ministerului Sănătății, Direcția Generală Resurse Umane, Structuri și Politici Salariale, sediul din str. Bodești nr. 1, sector 2, București, în termen de două zile lucrătoare.
Tabelele transmise Ministerului Sănătății vor cuprinde următoarele rubrici:
Nr. crt. |
Numele şi prenumele |
CNP |
Funcţia |
Specialitatea |
Nr. Ord. M.S. de confirmare ca specialist și anul confirmării |
Data la care împlineşte 5 ani vechime în specialitate |
Unitatea de încadrare, Localitate, Judeţ |
Centrul universitar pentru care optează să susţină examenul |
Nr. chitanţei de plată a taxei de examen |
Nr. telefon /adresa mail |
Judeţ Transmitere certificat |
|
|
|
Medic/ medic dentist/stom. farmacist specialist |
|
|
|
|
|
|
|
|
Candidații vor fi înscriși în tabele cu numele și prenumele corect conform actului de identitate în termen de valabilitate, utilizând majuscule și caractere diacritice: Ă,Î,Â,Ş,Ţ.
Întreaga responsabilitate asupra completării corecte a datelor din tabel revine Direcțiilor de sănătate publică județene, respectiv ministerelor cu rețea sanitară proprie.
DOSARUL DE ÎNSCRIERE AL CANDIDATULUI, va cuprinde:
- Cerere de înscriere tip, conform celei afișate pe site-ul Ministerului Sănătății;
- copia diplomei de licență obținută ca medic, medic dentist sau farmacist*;
- copia certificatului de medic/medic dentist /farmacist specialist*;
- copia actului de identitate CI/BI*;
- copii ale documentelor care atestă schimbarea numelui (certificat de căsătorie /decizie divorț) dacă este cazul*;
- copia certificatului de membru al colegiului profesional, vizat pentru anul în curs*;
- adeverința/adeverințele eliberate de unitățile sanitare în care este încadrat medicul, medicul dentist/stomatolog, respectiv farmacistul specialist, din care să reiasă: specialitatea în care acesta este confirmat și data de la care acesta este încadrat ca specialist. Documentul va preciza numărul ordinului ministrului sănătății de confirmare în specialitate, tipul de contract încheiat cu angajatorul (cu normă întreagă sau fracție de normă, situație în care se va specifica nr. de ore/zi sau săptămână), precum și vechimea ca specialist în specialitatea pentru care urmează să susțină examenul, la data de 31 ianuarie 2023- document în original;
- în locul documentului prevăzut la punctul nr.7, medicii și medicii dentisti/stomatologi care își desfășoară activitatea în cabinete medicale individuale vor prezenta:
– declarația pe propria răspundere, că desfășoară activitatea în specialitate și fracția de normă a acesteia la cabinetul individual – document în original,
– o adeverință eliberată de CMI din care să rezulte vechimea dobândită ca specialist până la data de 31 ianuarie 2023, precum și cuantumul normei- normă întreagă sau fracție de normă, situație în care se va specifica nr. de ore/zi sau săptămână document în original;
-copia certificatului de înregistrare al cabinetului respectiv*;
- în locul documentului prevăzut la punctul nr.7, farmaciștii care lucrează în farmacii cu circuit deschis, indiferent de specialitatea de confirmare, vor prezenta, după caz:
– declarația pe propria răspundere că desfășoară activitatea ca specialiști în specialitatea în care solicită să susțină examenul, în farmacii cu circuit deschis, data de la care desfășoară această activitate, precum și fracția de normă a activității desfășurate, normă întreagă sau fracție de normă – document în original,
– o adeverință eliberată de unitatea angajatoare respectivă, din care să rezulte vechimea dobândită ca specialist până la data de 31 ianuarie 2023, precum și cuantumul normei, normă întreagă sau fracție de normă – document în original;
- candidații care solicită completarea vechimii în specialitate pe baza gărzilor efectuate, conform prevederilor Ordinului MS nr. 870/2004 cu modificările și completările ulterioare, valabilă doar pentru perioadele de timp pentru care nu au avut încheiate alt tip de contracte de muncă, sau pentru întregirea normei, în cazul celor încadrați cu fracție de normă, vor depune la dosar adeverințele eliberate de unitatea/unitățile în care au efectuat gărzi, conținând vechimea acumulată prin efectuarea serviciului de gardă, transformată în ani, luni, săptămâni, de muncă, calculată astfel de emitentul documentului respectiv, pe baza pontajelor întocmite de respectivele unități angajatoare- în original;
- medicii care solicită recunoașterea vechimii în specialitate efectuată în unități medico-sanitare din statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, vor depune:
– un document tip adeverință, eliberat de unitatea în care a prestat servicii medicale de specialitate, care atestă perioada pentru care a efectuat contractul, precum și cuantumul normei-normă întreagă sau fracție de normă și traducerea legalizată a acesteia – document în original;
– un document tip adeverință, care atestă înscrierea în organizația profesională teritorială pentru perioada respectivă (copie) și traducerea legalizată a acesteia – în original ;
- cadrele didactice încadrate în instituțiile de învățământ medical uman superior, la catedre fără corespondent în nomenclatorul de specialități/fără corespondent cu specialitatea în care doresc să susțină examenul, vor depune:
– o adeverință de angajat al instituției de învățământ superior medical cu precizarea disciplinei de încadrare în original,
– o adeverință din care să reiasă că desfășoară activitate integrată prin cumul de funcții, în specialitatea în care dorește să susțină examenul, de minim 5 ani până la data de 31 ianuarie 2023 – document în original ;
- candidații care solicită recunoașterea vechimii dobândite prin efectuarea programelor de tip Doctorat, valabilă doar pentru perioadele de timp pentru care nu au avut încheiate alt tip de contracte de muncă, sau pentru întregirea normei în cazul celor încadrați cu fracție de normă în perioada studiilor doctorale, vor depune:
-copia diplomei care atestă finalizarea studiilor doctorale *;
-adeverințe/documente suplimentare privind perioada efectuată practic în clinici de specialitate, prin care se atestă activitatea desfășurată (perioada de timp și numărul de ore zilnic) pentru fundamentarea lucrării de doctorat, în domeniul specialității-în original.
- Taxa de participare în valoare 550 lei, achitată pe numele candidatului prin ordin de plată sau mandat poștal, în contul IBAN RO36TREZ70020E365000XXXX, CUI 4266456, DTMB (Direcția de Trezorerie a Municipiului București) beneficiar Ministerul Sănătății, adresa: str. Cristian Popișteanu Nr. 1-3, sector 1, București, cod: 010024.
La locul pentru corespondență se va menționa “Taxa examen primariat.”
*Documentele prevăzute* la punctele 2-6, respectiv 8 și 13, vor fi prezentate în copie, certificată „Conform cu originalul”, asumată de posesor prin semnătură.
În vederea înscrierii candidaţilor la examenul de promovare în gradul profesional, se va considera vechimea acumulată în muncă în specialitatea în care candidatul dorește să susțină examenul astfel:
- Se consideră vechime în muncă în specialitatea în care candidatul este confirmat prin ordin al ministrului sănătăţii, cu titlu de calificare de bază, de minimum 5 ani ca medic/medic dentist /farmacist specialist, experienţa acumulată de minimum 5 ani în titlul profesional de specialist, dobândită prin exercitarea efectivă a profesiei, corespunzător unui program de muncă cu normă întreagă.
- Se consideră vechime, în sensul prevederilor amintite, munca prestată în temeiul unuia sau a mai multor contracte individuale de muncă, cu normă întreagă sau cu fracțiune de normă, fără a depăși, cumulat, durata calendaristică a timpului de muncă zilnică, lunară și anuală.
- Orele de gardă efectuate în afara programului de la norma de bază, care se desfăşoară în baza unuia sau a mai multor contracte individuale de muncă cu timp partial pentru gărzi, constituie vechime în muncă şi în specialitate, numai în situația în care medicul își desfășoară activitatea exclusiv în baza acestora.
- Orele de gardă efectuate în afara programului de la norma de bază, care se desfăşoară în baza unuia sau a mai multor contracte individuale de muncă cu timp partial pentru gărzi, constituie vechime în muncă şi în specialitate și în situația în care medicul desfășoară activitate în baza unuia sau a mai multor contracte individuale de muncă, cu fracțiune de normă, a căror adiție este mai mică decât durata normală a timpului de muncă de 7/6 ore zilnic, fără a depăși, cumulat, durata calendaristică a timpului de muncă zilnică, lunară și anuală.
- Vechimea în muncă și în specialitate prevăzută la alin.(3) se determină în funcție de numărul total al orelor de gardă efectuate, în baza graficului lunar de gardă, raportat la durata zilnică a timpului normal de muncă, fără a putea depăși durata lunară a timpului de muncă stabilită pentru un program de 7/6 ore zilnic.
- Gărzile efectuate pe linii de gardă, pentru specialități înrudite, stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare, în baza contractului individual de muncă cu timp partial pentru gărzi, constituie vechime în specialitate, în condițiile prevăzute la alin.(3)-(5)
- Prin excepţie de la prevederile alin. (1) se consideră normă întreagă:
- a) Programul de 7 ore zilnic, respectiv 35 ore/săptămână pentru medicii din unităţile şi compartimentele de cercetare ştiinţifică medico-farmaceutică
- b) Programul de 6 ore/zi, respectiv 30 ore/săptămână, pentru medicii care efectuează activitatea în condiții speciale precum:
- i) anatomie patologică;
- ii) medicină legală, în activitatea de prosectură şi disecţie;
iii) activitatea de radiologie-imagistică medicală, radioterapie, medicină nucleară, igiena radiaţiilor, angiografie şi cateterism cardiac.
- Pentru întregirea normei de muncă prin serviciul de gardă, în unităţile sanitare publice cu paturi în care se asigură activitatea în cadrul timpului de muncă de 7 ore în medie pe zi, în program de lucru continuu sau parțial, se consideră normă întreagă:
- a) pentru spitale clinice, universitare, institute şi centre medicale clinice, spitale de urgenţă, spitale judeţene, spitale de monospecialitate, spitale municipale, spitale orăşeneşti, centre medicale:
- i) activitatea curentă de minimum 6 ore în cursul dimineţii în zilele lucrătoare;
- ii) 18 ore de gardă lunar;
- b) pentru spitale de boli cronice şi sanatorii:
- i) activitatea curentă de minimum 5 ore în cursul dimineţii în zilele lucrătoare;
- ii) 38 de ore de gardă lunar.
- Pentru medicii specialiști, medicii dentisti/stomatologi specialiști și farmaciștii specialiști care exercită activitatea în specialitatea de bază, fiind angajați cu fracție de normă, vechimea se va lua în considerare prin adiția fracțiilor de normă, din cadrul aceleiași instituții sau din instituții diferite, până la completarea normei prevăzute pentru specialitatea respectivă.
- Pentru medicii specialiști, medicii dentisti/stomatologi specialiști și farmaciștii specialiști care exercită activitate în specialitatea de bază, dovedită prin contracte de muncă încheiate în condițiile prevăzute de normele legale, cu unități sanitare diferite, depășind prin cumul de funcție fracția de normă stabilită pentru specialitatea respectivă, se poate lua în considerare experiența astfel acumulată cu suplimentarea vechimii prin adiția fracțiilor de normă, fără a depăși vechimea stabilită potrivit alin (2) al pct. A.
- Numărul orelor efectuate de medicii, medicii stomatologi/dentisti și farmaciștii specialiști în serviciul de gardă, în specialitatea în care candidatul este confirmat cu titlul de calificare, peste numărul orelor necesare întregirii normei complete de muncă prevăzute la punctul C. constituie vechime în muncă și în specialitate.
- Durata efectivă a orelor care se constituie vechime în muncă și în specialitate conform prevederilor de la punctul F. va fi considerată de minimum 10 ore în situația gărzilor efectuate în zilele lucrătoare şi de maximum 24 de ore în zilele de sâmbătă, duminică şi sărbători legale.
- Gărzile efectuate pe linie de gardă pentru specialități înrudite, prevăzute prin norme, constituie vechime în specialitate.
- Se consideră vechime în specialitate cu normă întreagă, calculată de la data integrării clinice, vechimea în muncă obținută de personalul didactic din învăţământul superior medical şi farmaceutic, care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în baza unui contract cu jumătate de normă, în unităţi sanitare unde funcţionează catedra sau disciplina didactică, în specialitatea corespunzătoare titlului de calificare. Acest personal didactic își desfășoară activitatea curentă în cursul dimineţii şi în serviciul de gardă, în completarea atribuţiilor funcţiei didactice, prin cumul de funcţii cu jumătate de normă, în specialitatea corespunzătoare titlului de calificare.
Pentru personalul didactic de la catedrele sau disciplinele care desfăşoară activitate integrată prin cumul de funcţii, în alte unităţi sanitare decât cele unde funcţionează catedra sau disciplina didactică (integrare fără corespondent), în baza unui contract cu jumătate de normă, vechimea în specialitate se constituie exclusiv din vechimea obținută prin activitatea didactică. În această situație vechimea obținută prin cumulul de funcții al contractului de muncă, constituie vechime în muncă nu și în specialitate.
- Perioada studiilor doctorale, dovedită prin contract încheiat cu o instituție acreditată, efectuate ca formă de desfăşurare a studiilor cu frecvenţă, cu tema de cercetare aleasă din domeniul specialității de bază a titlului de calificare al doctorandului, constituie vechime în specialitate în vederea obținerii gradului de medic primar, medic dentist/stomatolog primar sau farmacist primar.
- Activitatea desfășurată de medicii specialiști, medicii dentisti/stomatologi specialiști și farmaciștii specialiști, în domeniul specialității de bază a titlului de calificare, în statele membre ale Uniunii Europene, statele aparţinând Spaţiului Economic European sau Confederaţiei Elveţiene, pentru care aceștia pot face dovada dobândirii de vechime în specialitate, prin prestarea activității în domeniul titlului de calificare, pe baza unui contract încheiat cu o secție clinică/unitate sanitară, cu normă de muncă sau fracție de normă cuantificabilă, ca membru cu drept de liberă practică înscris în colegiul profesional al statului respectiv, constituie vechime în specialitate în vederea obținerii gradului de medic primar, medic dentist primar sau farmacist primar.
ARONDAREA CANDIDAȚILOR:
Arondarea candidaților pe specialități și centre universitare va fi comunicată instituțiilor de învățământ superior cu profil medico-farmaceutic uman din centrele universitare acreditate până cel târziu la data de 8 iunie 2022
LISTELE NOMINALE ALE CANDIDAȚILOR:
Listele nominale ale candidaților admiși în această sesiune de examen, precum și președinții de comisii, data, locul și ora de prezentare la examen se vor afișa la data de 16 iunie 2022 pe site-ul Ministerului Sănătății, www.ms.ro, la rubrica Specialiști/Concursuri/Examene și concursuri naționale.
DISPOZIȚII GENERALE PRIVIND CANDIDAȚII ȘI COMISIILE DE EXAMEN
Examenul de obținere a gradului profesional de medic primar, medic dentist/stomatolog primar respectiv farmacist primar se organizează la nivel naţional, prin colaborare cu instituţiile de învăţământ superior cu profil medico-farmaceutic uman din centrele universitare acreditate: București, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, Iași, Oradea, Sibiu, Timișoara, Târgu Mureș, Arad, Brașov și Galați.
Examenul de obținere a gradului profesional primar pentru medici specialiști și medici dentiști/stomatologi specialiști, constă din probe clinice și practice, în funcție de specialitate, conform prevederilor tematicilor aprobate pentru fiecare specialitate, publicate spre luarea la cunoștință a celor interesați cu minimum 6 luni anterior sesiunii de examen.
Examenul de obţinere a gradului de farmacist primar, pentru oricare dintre specialitățile prevăzute pentru domeniul Farmacie, constă dintr-o probă scrisă şi o probă practică, conform tematicilor valabile, aprobate pentru fiecare specialitate, publicate spre luarea la cunoștință a celor interesați cu minimum 6 luni anterior sesiunii de examen.
Metodologia de examen, aprobată prin Ordin al ministrului sănătății, va fi afișată pe site-ul Ministerului Sănătății spre luarea la cunoștință a candidaților cel târziu la data de 15 iunie 2022.
Candidații repartizați la o anumită comisie vor susține toate probele examenului cu respectiva comisie.
Candidații sunt repartizați pe comisii de examen în ordine alfabetică, după numele de familie al candidatului respectiv.
Examenul de promovare în gradul profesional se obține de medicii specialiști, medicii dentiști/stomatologi specialiști respectiv farmaciștii specialiști, ca urmare a promovării tuturor probelor examenului, susținut în prezența plenului comisiilor aprobate pentru sesiunea respectivă de examen.
Sunt declarați promovați toți candidații care au obținut la examenul de promovare în gradul profesional minimum media opt (8.00%). Nota minimă de promovare a probelor examenului este opt (8.00%). Candidații care nu obțin media opt sunt considerați respinși la acest tip de examen.
Candidații beneficiază de drepturile dobândite prin examen, ulterior confirmării rezultatelor examenului, prin Ordin al ministrului sănătății.
Încadrarea și salarizarea cu gradul profesional obținut se face, după îndeplinirea vechimii de 5 ani în specialitate, pe baza certificatului eliberat de Ministerul Sănătății posesorului.
Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok .