Rolul igienei orale în prevenirea și tratamentul candidozei bucale

Articole

Când vine vorba despre sănătatea cavității bucale, menținerea unei igiene corespunzătoare este un aspect pe care nu trebuie să-l neglijăm. O îngrijire corectă și completă a dinților și gingiilor ajută la prevenirea apariției cariilor și a bolilor parodontale, respectiv poate reduce semnificativ riscul ca alte afecțiuni majore să se dezvolte. Printre acestea se numără candidoza bucală, o infecție fungică ce poate cauza neplăceri majore, dacă nu este depistată și tratată la timpCopiază HTMLCopiază textul

Ce este candidoza bucală și care sunt cauzele sale?

Candidoza bucală este o infecție rezultată prin înmulțirea excesivă a fungilor din genul Candida, cu precădere Candida albicans. Aceste microorganisme fac parte, în mod natural, din flora bucală, dar, în anumite condiții, factori precum un sistem imunitar deficitar, utilizarea prelungită a antibioticelor, diabetul zaharat necontrolat, purtarea incorectă a protezelor dentare, fumatul și o igienă orală deficitară pot favoriza dezvoltarea lor. Candidoza bucală se poate manifesta atât la sugari, cât și la adulți, prin următoarele simptome:

  • apariția petelor albicioase pe suprafața limbii și pe mucoasa bucală;
  • senzații de arsură, durere și usturime la nivelul gurii;
  • umflarea gingiilor;
  • pierderea gustului.

Dacă nu este ținută sub control și tratată corespunzător de către un medic specialist, această infecție progresează pe măsură ce timpul trece, până când ajunge în punctul de a se extinde până la nivelul esofagului.

Rolul igienei orale în prevenirea candidozei bucale

O igienă orală riguroasă și corectă este una dintre cele mai puternice arme pe care le poți folosi în prevenirea apariției și dezvoltării candidozei bucale. În acest caz, lucrurile sunt destul de simple. Tot ce trebuie să faci este să-ți cureți dinții cu regularitate, de cel puțin două ori pe zi, sau după fiecare masă, cu o pastă de dinți care are un conținut ridicat de fluor. Poți alege o periuță normală cu peri moi ori poți opta pentru una electrică. Dacă sunt folosite corect și constant, ambele pot face o treabă excelentă în îndepărtarea plăcii bacteriene. Completează rutina de îngrijire cu o ață dentară ori un irigator bucal, pentru a elimina resturile alimentare din zonele greu accesibile.

Pentru a reduce încărcătura bacteriană de la nivelul cavității bucale, este recomandat să îți cureți zilnic și limba. Poți face acest lucru fie prin intermediul unui instrument dedicat, fie cu un irigator bucal. În general, majoritatea acestor gadgeturi îți pun la dispoziție un capăt de curățare eficient pentru igienizare. La sfârșit, te poți clăti cu o apă de gură antiseptică fără alcool, care oferă un plus de protecție și reduce numărul de microorganisme cu un potențial dăunător.

De asemenea, protezele dentare și gutierele se curăță zilnic cu o soluție special destinată pentru igienizarea lor. Dacă nu sunt spălate cum trebuie, acestea se transformă într-un mediu propice pentru creșterea fungilor.

Un alt punct important de menționat este vizita periodică la medicul stomatolog. Indiferent că te deranjează ceva la nivelul cavității bucale sau, din contră, simți că totul este în regulă, este recomandat să te programezi la o consultație de rutină, cel puțin odată la șase luni. Spre exemplu, în cadrul cabinetului stomatologic DENT ESTET vei găsi întotdeauna un personal medical dedicat și bine pregătit pentru a trata orice tip de afecțiune cu care te confrunți. În urma unei consultații amănunțite, medicul specialist va evalua situația ta și îți propune un plan de tratament potrivit. În plus, în funcție de particularitățile și nevoile tale personale îți poate sugera anumite sfaturi pentru îmbunătățirea tehnicilor de igienă orală.

Rolul igienei orale în tratarea candidozei bucale

În situația în care candidoza bucală a devenit o certitudine în cazul tău, o igienă orală impecabilă va influența pozitiv rezultatele finale ale tratamentului recomandat de medicul specialist. În funcție de severitatea cazului și tipul de candidoză bucală, doctorul îți poate prescrie administrarea de soluții, sprayuri, tablete sau capsule cu antifungice. Adițional, dacă respecți toate obiceiurile sănătoase de igienă, adică te speli pe dinți corect de câte ori este necesar, folosești ața dentară ori dușul bucal, respectiv îți cureți limba zilnic, șansele de vindecare cresc. Curățarea eficientă a dinților și gingiilor reduce încărcătura microbiană, previne agravarea infecției, susține procesul de vindecare a țesuturilor afectate și facilitează monitorizarea evoluției tratamentului.

Igiena orală joacă un rol important atât în prevenirea și tratarea candidozei bucale, precum și în cazul altor afecțiuni care se pot dezvolta în cavitatea orală. De aceea, este recomandat să respecți o rutină de curățare a dinților și gingiilor în fiecare zi, dimineața și seara, pentru a te bucura mereu de un zâmbet frumos și sănătos.

Articol sponsorizat de DENT ESTET

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook , Instagram , YouTube , TikTok , Twitter .