Aproape 10.000 de pacienţi sunt incluşi în Registrul Român de Boli Reumatice

Stiri

Registrul Român de Boli Reumatice includea, la finalul anului trecut, aproximativ 10.000 de pacienţi cu forme severe de reumatisme inflamatorii, precum artrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artropatie psoriazică, lupus şi vasculite, care necesită tratament cu medicamente biologice.

Potrivit unui comunicat remis marţi presei, aproape 1.000 de pacienţi noi cu boli reumatice au fost înregistraţi în 2019 în Registrul Român de Boli Reumatice, dintre care 397 cu spondilartrite, 499 cu artrită reumatoidă şi 84 cu artropatie psoriazică.

Datele au fost prezentate în cadrul şedinţei anuale a Registrului Român de Boli Reumatice, organizată de Societatea Română de Reumatologie şi Asociaţia Registrul Român de Boli Reumatice.

“Pe măsura progreselor înregistrate în aplicarea rezultatelor derivate din studiile clinice, ştiinţa medicală a realizat că are nevoie şi de date pe termen lung, care reflectă mai bine practica reală, provenite de la pacienţi neselecţionaţi, cu variate comorbidităţi, colectate prin utilizarea la scară largă a registrelor de pacienţi. Registrul Român de Boli Reumatice contribuie la un management mai bun al pacienţilor, la atingerea unor rezultate terapeutice optime, dar şi la evaluarea costurilor asociate acestor boli”, a declarat preşedintele Societăţii Române de Reumatologie, prof. dr. Cătălin Codreanu, citat în comunicat.

La eveniment au fost prezentate şi analizate date relevante extrase din registru şi au fost discutate implementarea şi dezvoltarea acestui instrument necesar pentru un management mai bun al pacienţilor cu boli reumatice.

Potrivit datelor prezentate, la finalul lui 2019, figurau în Registrul Român de Boli Reumatice 3.651 de pacienţi cu spondilită anchilozantă, în creştere faţă de 2018 (3.417 de pacienţi). Dintre aceştia, 76% sunt bărbaţi, vârsta medie fiind de 46,8 ani. Cu toate acestea, 40% dintre pacienţi se încadrează în intervalul de vârstă 26-45 de ani. Datorită creşterii calităţii îngrijirii, 66% din pacienţi sunt încă activi în câmpul muncii, constatându-se o îmbunătăţire la acest capitol faţă de anii precedenţi.

În cazul artritei reumatoide, 4.755 de pacienţi figurau în registru la finalul lui 2019, cu 7,9% mai mult decât în 2018 (4.407). 85% dintre pacienţi sunt femei, vârsta medie fiind de 60 de ani.

Datele privind artropatia psoriazică arată că în 2019 erau înregistraţi 849 de pacienţi, cu 2% mai mult ca în 2018. Raportul între bărbaţi şi femei este de 1:1, vârsta medie – 55,8 ani şi peste 43% sunt activi profesional. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *