Rodica Nassar a demisionat din funcţia de secretar de stat la Ministerul Sănătăţii

Stiri

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Rodica Nassar a anunţat, pe 5 noiembrie, că a demisionat din funcţie.

“Cu bune, cu rele, cu reuşite, dar şi cu neîmpliniri, cu momente de bucurie, dar şi cu foarte mult stres, astăzi am încheiat un alt capitol din viaţa mea”, a scris Nassar, pe Facebook.

Rodica Nassar a adăugat că demisia ei reprezintă un gest “corectitudine politică”. “Un gest de corectitudine politică însoţit de mulţumiri faţă de toţi colegii mei care au avut încredere în mine şi m-au susţinut în ocuparea unei funcţii de mare responsabilitate publică, înseamnă demisia mea începând cu data de 6 noiembrie 2019! Felicitări tuturor colegilor care au făcut parte din Guvernul PSD condus de prim-ministrul Viorica Dăncilă şi multe realizări în continuare!”, a completat Nassar. AGERPRES

Pentru a fi în permanență la curent cu ultimele noutăți și informații din domeniul medical, urmărește-ne pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *